27.Apr.2009 / Carte / 3,619 vizualizări /

“Zodia îndrăgostiţilor” – Giulia Carcasi

Articol scris de Olga

“… Inventează ceea ce nu există.
Pentru că ceea ce există aparţine tuturor.
Dar, dacă reuşeşti să găseşti ceea ce nu există atunci ai ceva numai al tău, şi, dacă cineva vede ceea ce vezi tu, atunci ai găsit pe cineva care trăieşte ceea ce trăieşti şi tu.
Nu-l lăsa să plece. Opreşte-l! Trăieşte povestea! Povesteşte!
Poveştile sunt că oamenii.
Nu sunt făcute să trăiască singure.
Într-un colţ al lumii este cineva care trăieşte o poveste ce se oglindeşte într-a ta.
Uită-te în jur!
Acel cineva nu e aşa departe.
E cealaltă jumătate a cărţii.
Nu mai pierde timp scriind alte pagini…
Caută-l!
Restul îl veţi scrie împreună.
Pentru că nu e nimic mai reuşit că două poveşti ce se împletesc.“

În bază acestei idei, Giulia Carcasi scrie un român cu două puncte de vedere. Al ei şi al lui. Aceeaşi poveste. O călătorie pentru cunoaşterea sinelui, acceptarea propriei persoane exact aşa cum e şi găsirea sufletului pereche.

Pe de o parte, o avem pe Alice Saricca, o adolescentă care nu e fata populara a liceului, nu face parte dintr-un grupuleţ enervant de fete, însă îi place să scrie, să citească, e pasionată de poezie (descrierea camerei ei cu pereţii scrişi mă duce cu gândul la cameră lui Peyton Sawyer din One Tree Hill). Ea este în ultimul an de liceu, la fel şi băiatul de care este atrasă. Un tip care jonglează cu fetele cum vrea astfel că relaţia lor nu se sfârşeşte în mod plăcut. Însă aceast lucru o face apoi se apropie tot mai tare de Carlo care şi el are parte numai de dezamăgiri pentru că a încercat să se integreze în grupul de băieţi “cool“ şi astfel ajunge să nu se mai recunoască pe sine.

Această prima jumătate a cărţii, ce îi aparţine lui Alice, are incluse monologuri pe care i le dedică surorii ei mai mici, Camilla, sperând că îi vor fi de folos, astfel îndemnând-o să înveţe din greşelile surorii ei mai mari pentru a suferi cât mai puţin sau pentru a înţelege unele aspecte ale vieţii.

Pe de altă parte, cea de-a două jumătate a cărţii îi aparţine lui Carlo Rossi, în care, şi el, asemenea lui Alice, povesteşte experienţele de adolescent în an terminal de liceu: prima relaţie, experienţă BAC-ului şi altele. De asemenea şi momentele petrecute alături de Alice, când se cunosc mai bine unul pe celălalt, şi cum se desfăşoară relaţia lor.

Nimic ieşit din comun în această carte, însă modul în care e scrisă, la persoană întâi, cu umor şi ironie, te include în poveste şi parcă te atrage fără să vrei, te face să simţi şi tu ce au simţit cei doi şi poate să te regăseşti în poveştile lor. Tratează emoţiile pozitive şi negative ale adolescenţilor şi etapele prin care trec spre maturizare.