Words with Gods/Vorbind cu zeii (2014)

Words with Gods/Vorbind cu zeii este o producţie care transmite emoţie dincolo de ecran.

words-with-gods

Ediţia a patra a Festivalului de Film Cinepolitica a proiectat, în urma Galei de Închidere, acest produs cinematografic care a umplut sala cinematografului Studio.

cinepolitica 2015

Words with Gods este o producţie care reuneşte nouă scurtmetraje, realizate de unii dintre cei cunoscuţi regizori: Guillermo Arriaga, Héctor Babenco, Bahman Ghobadi, Amos Gitai, Emir Kusturica, Mira Nair, Hideo Nakata, Warwick Thornton, Álex de la Iglesia.

words with gods

Fiecare scurtmetraj a avut propria echipă de producţie şi a prezentat o viziune proprie asupra ideii de spiritualitate. Astfel că am putut urmări o trecere în revistă a relaţiei dintre diferite culturi şi religiile aferente – aborigenă, catolică, islamistă, iudaică, șintoistă, budistă, ortodoxă, Umbanda, hinduistă şi atee.

Bazate pe un concept al lui Guillermo Arriaga şi aranjate în ordinea finală de Mario Vargas Llosa, cele nouă segmente ale filmului prezintă diferite perspective asupra acestui fenomen specific uman, definitoriu pentru specie.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Words wth Gods

Este unul dintre puţinele filme expresive pe care le-am văzut în ultima perioadă şi care are un mare impact emoțional transmis exclusiv prin intermediul imaginilor și a sunetelor.

Imaginile vorbesc de la sine. Dintre cele nouă scurtmetraje, cel puţin patru se axează doar pe imagine şi sunet, fără ca personajele să comunice verbal. Cu toate acestea, forţa vizualului şi a sunetului este atât de puternică, încât trăieşti alături de personaje fiecare clipă de tensiune. Sunt imagini care îţi rămân întipărite în minte şi de care nu poţi scăpa foarte uşor.

Este o abordare indedită asupra ideii de religie şi de istorie a religiilor. Este o viziune sinceră, plină de forţă, dar şi de umor, care aduce laolaltă arta, istoria şi religia.

Am urmărit cu interes trăirile personajelor şi am putut observa o relaţie unică a fiecăruia dintre ele cu divinitatea.

Muzica este un mare atuu – te poartă în lumea fiecărei povești, accentuând momentele de tensiune din fiecare scurtmetraj. Sunt unele melodii care îţi rămân în minte şi pe care le repeţi intuitiv în gând, dar sunt şi altele care îţi transmit fiori pe şira spinării, provocându-ţi emoţii puternice. Coloana sonoră este scrisă şi interpretată de Peter Gabriel, cu animaţii semnate de Maribel Martinez. Un mic exemplu ar fi soundtrack-ul “Why don’t you show yourself”.

Words with Gods este cu siguranță un film pe care oamenii ar trebui să îl vadă, măcar pentru a lua contact cu diversitatea culturală și spirituală, și mai apoi pentru a încerca să o înțeleagă. Cred, totuşi, că este genul de film pe care ori îl placi din prima clipă, ori îl consideri agresiv din cauza scenelor cu puternic impact emoțional.

Words with Gods este abia primul dintre cele patru filme-antologie din uluitoarea serie Heartbeat of the World şi îl recomand cu căldură tuturor. Eu una abia aştept să am ocazia să îl revăd la cinema pentru că acest tip de experienţă a vizionării este unică.

Părerea autorului

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.


Nota noastră