Voi beți cu cap?


Am văzut, de-a lungul timpului, atâtea persoane cărora le place să îşi trăiască viaţa, încât să pot observa bine numeroasele reacţii animalice pe care le pot avea unii la băutură şi de multe ori m-am întrebat cum poate o persoană să bea atât de mult încât să nu mai ştie de ea?

Sunt sigură că există oameni care beau pur şi simplu pentru a se distra sau pentru a nu părea proşti în faţa celorlalţi, şi nu pentru că respectivul whiskey care le arde stomacul le place prea mult.

Aşadar am văzut oameni care rup uşi, se tăvălesc pe jos plângând şi vomită peste tot, vorbind despre sex ca şi când asta ar fi singura dorinţă pe care creierul lor pare să o mai perceapă în momentul respectiv, după care adorm instantaneu ca nişte îngeraşi. Asta în cazurile fericite. În cazuri mai puţin fericite, reuşesc să transforme petrecerea respectivă într-un dezastru, încăierându-se cu cineva pe un motiv cât mai prostesc posibil.

Privesc toate acestea cu gândul că m-am obişnuit să văd aşa ceva şi că sunt băieţi, na, se distrează şi ei că doar o viaţă au. Dar ce facem când vine vorba de… fete, care sunt considerate, prin definiţie, de Lucian Blaga fiinţe frumoase dizolvate în acidul azurului, deci nu orice fel de fiinţe. După părerea mea, fetele/femeile ar trebui să fie nişte persoane rafinate, elegante şi respectabile.

Mi se pare ciudat să văd o tipă beată care se manifestă ca un animal. La fel de ciudat mi se pare să o aud râgâind sau… înţelegeţi voi. Poate veţi zice că îmi ridic prea mult specia în slăvi, dar să ne imaginăm o fată îmbrăcată într-o rochie de seară plină de senzualitate, cu nişte săndăluţe cu toc în picioare, cu sticla de J&B în mână, mergând pe şapte cărări şi vorbind în limba aceea pe care nu o înţelege nimeni. Poate unii vor fi fericiţi pentru că vor avea de cine să profite (ştiţi voi, singura dorinţă percepută de creier), dar mie mi se pare înjositor. :(

Nu poţi interzice nimănui să bea peste măsură, dar consider că acest lucru ar trebui să fie o regulă proprie care să vină de la sine. Cred că ar trebui să învățăm să ne autocontrolăm. Simţi că o iei razna – te opreşti. Să bei până intri în comă alcoolică este nu doar periculos (atât pentru tine, cât și pentru cei din jur), dar și rușinos. Îmi este frică să mă gândesc la faptul că poate va veni acea perioadă în care mulți dintre cei de vârsta mea vor ajunge la 30 de ani și vor bea în familie până se vor lua la bătaie, iar restul vor fi nevoiţi să se uite în toate părțile când vor merge pe stradă pentru ca nu cumva să se trezească, din senin, cu capetele sparte de petrecăreți.

A nu se înțelege că vreau să critic, ci doar să fac apel către cei ce sunt greu de controlat când dau de băutură.

Vă puteți trăi viața și altfel.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.