Viziune ciritcă – Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România

Martie 2015, Muzeul Municipiului Bucureşti

Deşi nu sunt un cunoscător al domeniului, mi-am dorit să particip la vizita expoziţiei „Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România” de la Muzeul Municipiului Bucureşti. Am pornit la drum fără prea mari aşteptări, deşi studiasem în prealabil pe site-ul Muzeului Bucureştiului pagina dedicată expoziţiei, precum şi o cronică publicată de Bucureşti FM.

Viziune ciritcă - Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România

Mi-am format astfel o idee despre ceea ce îmi doream să văd la această expoziţie şi mi-am setat o serie de aşteptări. Voiam să văd o plasare a fenomenului în timp şi spaţiu, precum îmi doream să aflu mai multe detalii despre legătura dintre tehnica de tatuare, simbol şi apartenenţa la un anumit grup.

Luând în considerare titlul expoziţiei, speram să am acces la o serie de documente care să prezinte o viziune cronologică asupra apariţiei tatuajelor în spaţiul românesc, precum şi o trecere în revistă a diferitelor simboluri folosite de-a lungul timpului, în fucţie de epocile în care au fost utilizate. Cu entuziasm şi curiozitate am ales vizita la această expoziţie, crezând că voi pleca de acolo cu un bagaj în plus de cunoştinţe legate subiect.

Primul contact cu muzeul a fost unul conform aşteptărilor. Clădirea (Palatul Şuţu) se încadra în ceea ce îmi imaginam ca fiind un muzeu de istorie. Palatul este plasat în centrul capitalei, fiind accesibil unui public numeros. În trecut, acesta a fost folosit ca reşedinţă şi a rămas nemodificat timp de 150 de ani, fapt ce îi conferă aerul unul muzeu de istorie. A fost construit de Costache Suţu după planurile arhitecţilor Conrad Schwink şi Johann Veit între anii 1833-1835. 

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, interiorul Palatului Suţu a găzduit o serie de baluri, păstrându-şi imaginea de rezidenţă aristocratică, urmând ca în anul 1956 să devină sediul Muzeului Municipiului Bucureşti. Clădirea a fost restaurată între anii 1956 şi 1958, urmând a fi deschis pentru public la 23 ianuarie 1959. De atunci găzduieşte expoziţii având ca tematică istoria oraşului Bucureşti. Clădirea este una impunătoare. Un spaţiu care se vrea a fi parte din prezent, dar care face trimiteri clare către momente ale trecutului.

Expoziţia în cauză are ca stil de expunere cel al panotajului. Toate obiectele care alcătuiau expoziţia erau însoţite de foarte multe explicaţii şi panouri cu mult text. Obiectele au fost plasate astfel încât vizita trebuia făcută de la dreapta la stânga, lucru atipic pentru o cultură care citeşte de la stânga la dreapta. De asemenea, în cazul unor spaţii cubice, panourile cu text erau amplasate tot de la dreapta la stânga astfel că citirea era îngreunată.

Obiectele care formau expoziţia erau fie diplome ale lui Nicolae Minovici, fie fotografii ale dumnealui, fie obiecte aparţinând epocii în care a trăit el. O altă parte a expoziţiei a fost dată de piei umane conservate, tatuate cu diferite simboluri. În cadrul expoziţiei au fost prezentate, de asemenea, şi câteva instrumente de tatuaj. Toate obiectele erau însoţite de descrieri simple. În special tatuajele erau prezentate şi categorisite în funcţie de grafica tatuajului, lucru aparent banal deoarece vizitatorul putea observa simbolurile şi le putea descifra el îsuşi. Textele erau adresate unui public general, nefiind date detalii legate de tehnica tatuajelor, sau legate de metodele de cercetare şi arhivare a documentelor/conservare a pieilor umane.

În urma unei priviri critice asupra expoziţiei, îmi pot imagina curatorul ca fiind o persoană interesată de partea narativă, nu foarte organizată, şi nu foarte coerentă în ceea ce priveşte discursul muzeal.

După vizită am rămas cu o stare apăsătoare. Expoziţia nu mi-a satisfăcut nevoia de cunoaştere legată de domeniul abordat, iar şederea propriu-zisă în spaţiul expoziţional mi-a provocat o stare de rău. Ar fi fost utilă o instalaziţie de climatizare, sau câteva ferestre deschise, pentru a permite aerului să intre în perimetru, facilitând o stare de confort atât vizitatorilor, cât şi personalului. De asemenea, de-a lungul vizitei am simţit nevoia de a primit diferite răspunsuri legate de simbolistica tatuajelor, în special în perimetrul românesc. Din păcate, aceste nevoi nu au fost satisfăcute, împreună cu dorinţa de a cunoaşte cum au ajuns să intre tehnicile de tatuaj pe piaţa românească.

Misiunea muzeului este aceea de „a trăi frânturi din trecutul orașului nostru, în locațiile MMB, unde excelența academică, preocuparea pentru păstrarea și punerea în valoare a moștenirii istorice, și poate formarea caracterului, devin realitate”. Altfel spus, Muzeul Municipiului Bucureşti îşi propune să valorifice un patrimoniu de excepţie provenit din cercetări arheologice, donaţii şi achiziţii realizate cu fonduri asigurate an de an de Primăria Capitalei.

Expoziţia permanentă este închisă, pentru moment, pentru reamenajare, astfel că nu a putut fi identificată o legătură între misiunea muzeului, expoziţia permanentă şi expoziţiile temporare. Ceea ce am putut observa este că abordarea stilului expoziţional de panotaj este una comună expoziţiilor organizate sub umbrela MMB. Expoziţia dedicată Arhitecturii Interbelice în Bucureşti este abordată din aceeaşi perspectivă: câteva fotografii şi mult text alături.

Referitor la personalul muzeului, am observat că îngrijitoarea sălii în care s-a organizat expoziţia „Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România” nu era la curent cu tehnica de realizare a unei proiecţii video. A încercat stângaci de câteva ori să proiecteze un film documentar, fără reuşită, din păcate. Acest lucru cred că a afectat imaginea întregii expoziţii. Tocmai de aceea consider că personalul muzeului ar trebui să aibă cunoştinţele necesare pentru a susţine o expoziţie care îşi propune să integreze şi elemente video.

Per total consider că expoziţia „Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România” nu este una care marchează. Nu consider că mi-a adus un plus de cunoştinţe, fapt care mă face să cred că nu şi-a atins scopul de informare şi educare a unui public larg. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe detalii despre tehnica în sine de tatuare şi de eventule simboluri autohtone care au marcat acest fenomen pe teritoriul României. Titlul expoziţiei este unul care atrage, dar în urma vizitei rămâi cu multe semne de întrebare la care nu poţi primi răspuns decât prin cercetări ulterioare. Ca vizitator critic, te ajută să ai un punct de pornire în cercetări ulterioare, deoarece îţi arată un „aşa nu”, dar ca vizitator tipic treci pe lângă acest subiect fără a rămâne cu un minim bagaj de cunoştinţe despre acest fenomen.

Expoziţia „Pentru o istorie a simbolurilor: tatuajul în România” de la Muzeul Municipiului Bucureşti este deschisă în perioada 3 Decembrie 2014-30 aprilie 2015.

[Sursă foto]
Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.