04.Dec.2008 / Uncategorized / 820 vizualizări /

Viziune asupra muzicii

V-aţi gândit vreodată la modul în care ascultaţi muzica? La modul cum uneori parcă asculţi cu tot corpul o piesă care-ţi place? Fiecare dintre noi vede lumea în alt fel. Aşa şi fiecare dintre noi percepe muzica altfel. Toţi avem o experienţă muzicală diferită, unii putem spune că trăiesc pentru muzică sau prin muzică.

Se presupune că mulţi din marii compozitori şi interpreţi ai trecutului au suferit de o oarece formă de nebunie sau vreo boală care aparent le oferă posibilitatea unor mişcări imposibile pentru omul obişnuit. Foarte cunoscute sunt miturile despre cel mai mare virtuoz al viorii,€“ Niccolo Paganini. Se crede că suferea de boala Ehlers-Danlos şi de sindromul Marfan’s,€“ o combinaţie ce rezultă în degete foarte lungi şi încheieturi ca de cauciuc. Mulţi puteau să jure că au văzut însuşi diavolul cum îi ghida mâna şi arcuşul în concerte,€“ adoptând tehnici care nu au mai fost văzute până atunci. A atras atenţia asupra sa şi marii interpreţi ai vremii veneau la spectacolele sale pentru a înţelege aura de mister ce îl înconjura pe artist. Şi povestea referitoare la sonata “trilurile diavolului” este la fel de uimitoare. Compozitorul Giuseppe Tartini se jură că a avut un vis în care a văzut diavolul cântând la vioară şi când s-a trezit a notat ce a putut ţine minte. Deşi a fost o operă foarte apreciată în vremea sa, Tartini susţinea că nici nu se compară cu ce a auzit în visul sau.

Despre Scriabin se ştie cu certitudine că a suferit de nebunie în ultima parte a vieţii. Totuşi este cel care vroia să compună o operă numită Mysterium, care trebuia să fie cântată în munţii Himalaya şi urma să aducă armagedonul€“ “Un sincretism religios al tuturor artelor, ce ar vesti începerea unei noi ere“.“ Proiectul a rămas neterminat, rămânând doar unele schiţe ale sale. Trecea deseori graniţele atonalitatii şi dădea înţelesuri ezoterice sau mistice acordurilor sale.

Şi despre mulţi artişti extraordinari ai prezentului se ştie că suferă de forme uşoare de autism.€“ Evgeny Kissin, unul din marii pianişti ai secolului probabil că are sindromul Asperger. La vârsta de 11 luni (!!!) a cântat în întregime o fugă de Bach pe care sora lui o exersa. Glen Gould, Lang Lang sunt de asemenea pianişti de excepţie care au această condiţie.

Vă ofer pentru studiu următorul video, în care se vorbeşte despre 3 indivizi care au probleme mintale grave. Remarcabil mi se pare în special cazul celui de-al treilea, pe numele său Derek Paravicini, 26 de ani, orb din naştere şi cu o inteligenţă comparabilă cu cea a unui copil de 3 ani. Cu toate aceste probleme, el are o abilitate muzicală ieşită din comun – reţine orice piesă pe care o aude, şi simte stilul fiecărui compozitor, în video este arătat cum cântă Fur Elise ca şi când ar fi fost compusă de Mozart. Vă las pe voi să urmăriţi aceste videouri, cred că nu necesită alte comentarii.

Geniul muzical, Derek Paravcini

Aici găsiţi reportajul despre cei trei.


6 Responses to “Viziune asupra muzicii”

  1. Teo says:

    waaaaaaaaaaaaa ce faci baaah?:D te-ai apucat iar de scris:D

  2. andrey91 says:

    cum a reusit la 11 luni…. incredibil

  3. sofia says:

    glenn gould este intr-adevar absolut genial:) spun asta ca o persoana care face muzica de 9 ani
    si restul sunt incredibili…….dar pe mine gould m-a impresionat profund, pentru abilitatea lui de a transforma piesele lui bach, in principiu, in capodopere [nu de alta, dar mie bach mi se pare putin sec]

  4. ciorap says:

    Fiecare are preferintele sale sofia. Personal mie nu-mi plac bach si nici mozart. Bach pentru ca are o rezonanta foarte mecanica [trebuie sa admitem ca in timpul sau nu exista pedala - de unde porneste o discutie intreaga cum ca 'sa cantam bach cu pedala sau fara?', dar asta nu are rost aici] si de Mozart pot sa recunosc ca simfonia 40 in sol minor este geniala :) in rest, parca am auzit de mult prea multe ori piesele lor [in special cele foarte cunoscute si cantate] incat sa imi mai placa.

  5. sofia says:

    da, ciorap, de acord….. in principiu de-aia nu imi plac piesele cunoscute: le stie toata lumea, le interpreteaza in cele mai diverse maniere, de multe ori cam nereusite, asa ca la un moment dat ma satur pana peste cap de ele.
    bach de-aia mi se pare sec, fiindca are o rezonanta mecanica [nu cantam bach cu pedala:) eu oricum nu];
    ai facut sau faci muzica?:D

Leave a Reply