Vf. Omu, primul vârf din călătoria din Grădina Carpaţilor

M-a sunat joi Corina să mă întrebe dacă vreau să merg la munte în weekend (21-22 iulie) în cadrul unui proiect numit 7 Munţi din Grădina Carpaţilor. Iniţial, am ezitat, gândindu-mă la faptul că nu aveam niciun fel de echipament. Am fost în nişte teneşi cu o talpă foarte, foarte subţire. Nu mă aşteptam să mă caţăr sau să traversez vreo stâncă, ci mă aşteptam la un traseu uşor, o plimbare, o promenadă.

Revin la proiect. Acesta este iniţiat şi susţinut de Crina Coco Popescu, iar scopul lui este de a pune în mişcare oamenii dornici în a se descoperi pe sine şi a descoperi frumuseţea muntelui.

Crina Coco Popescu este prima alpinistă din lume care a terminat Seven Volcanoes, deţine şapte recorduri mondiale de vârstă şi  mai are de escaladat doar Everestul din circuitul Seven Summits al celor mai înalte vârfuri de pe fiecare continent. De asemenea, la 14 ani (acum are 17 ani) a obţinut titlul de Maestru al Sportului.

Nici nu mai ştiu când am fost ultima oară pe munte. Nu pot decât să îmi amintesc cum coboram din tren, în Buşteni, şi vedeam munţii ăia intimidanţi. Cred că ăsta e un bun cuvânt pentru munte. Intimidant. Intimidant până îl cucereşti. În weekend, a fost cucerit Vârful Omu (2.505 m) şi urmează masivele muntoase Făgăraş, Retezat, Metaliferi, Rodnei, Ceahlău şi Piatra Craiului.

Revenind la week-end-ul care tocmai a trecut. Aici am avut parte  de activităţi de toate felurile, puse la dispoziţie de către organizatori. Activităţi precum escaladă (via ferrata), mountain bike (10km) şi alergare montană (4km). Aceste activităţi sunt la îndemâna oricui, nefiind nevoie de fizic impresionant sau de foarte mulţi bani.

Care-i miza în a ajunge în vârful muntelui?

Am citit pe undeva această întrebare. Probabil, persoana respectivă nu are niciun vis, niciun scop în viaţă. Făcând analogia munte-viaţă, vârful este visul, muntele reprezintă toate greutăţile, obstacolele întâlnite şi depăşite pentru a ajunge în vârf. În timp ce urci, stâncă cu stâncă, priză cu priză, treaptă cu treaptă trebuie să îţi domini nervii şi frica. Dacă-ţi domini nervii, îţi domini cel mai rău duşman. Ei sunt singurii care te limitează. Atât pe munte cât şi în viaţa cotidiană.

Trebuie să îţi aminteşti, acolo sus, de unde ai plecat, prin câte ai trecut, câte suişuri şi coborâşuri ai avut, de câte ori ai vrut să renunţi. Ai mers înainte pentru că în final tot ceea ce a contat şi contează este călătoria pe care ai făcut-o pentru a ajunge în vârf. Exact ca în viaţă.

Via ferrata mare (traversare/escaladă). Acest traseu presupune să ai o condiţie fizică bună (nu m-am căţărat niciodată, iar ultima oară când alergasem peste 1 km fusese acum vreo două luni), dar mai ales trebuie să stai bine din punct de vedere mental. În orice caz, partea psihică este mult mai importantă decât cea fizică. Eu, cel puţin, am avut vreo trei situaţii în care pur şi simplu nu mai puteam să mă ţin de cuie, dar nu aveam altă soluţie decât să trag de mine.

Dacă era să cad, cădeam vreo 5-10 m, cădere în care m-aş fi lovit cu siguranţă de stâncă sau de celelalte cuie şi l-aş fi luat şi pe cel de dedesubt cu mine, probabil. E ironic pentru că atunci când eşti jos şi te uiti la stâncă, ea pare imposibil de urcat, dar când urci pas cu pas, nici nu îţi dai seama când ai urcat 200 m. Traseul ăsta nu necesită neapărat calităţi de căţărător ci presupune un efort susţinut, concentrare şi motivare.

Toate te-nveselesc aici: aerul curat, freamătul pădurii, şuietul apelor.

Cam aşa-i, cum spunea Vlahuţă în a lui Românie Pitorească. Este de vis senzaţia. Nici pozele şi nici cuvintele nu au cum să exprime acurat ceea ce am simţit şi trăit. Groază, adrenalină, fericire, încredere în tine şi în ceilalţi, neîncredere. 

Din păcate, cei mai mulţi uită să se bucure de munte deşi au un paradis sub ochii lor.

În cele două zile petrecute în Chei am văzut foarte multe maşini de Bucureşti (nu erau nici de Braşov, să zici că s-au plictisit de munte) pregătite doar de-un grătar şi leneveală. Logică o fi, dar de ce să faci grătar la munte când ai toată marginea Bucureştiului la dispoziţie? Deşi nu sunt un căţărător sau vreun muntoman, muntele mi-a plăcut întotdeauna şi sper ca acesta să fi fost doar începutul şi nu doar un lucru pe care doar l-am experimentat şi atât.

Observându-i pe cei care fac asta de când sunt mici (2-3 ani), am realizat că ei ajung să aibă o modestie aparte, să cunoască respectul, şi să ştie ce reprezintă disciplina. De asemenea, nu este niciodată prea târziu, dacă iubeşti muntele, să începi să îl cunoşti. Ca dovadă, prima mea traversare/căţărare a fost la 20 ani, în condiţiile în care sunt copii care încep la vârsta de 2-3 ani.

În cea de-a doua zi, duminică, copilaşii din lotul olimpic, şi nu numai, au făcut escaladă. Cel mai tânăr căţărător avea puţin peste 2 ani. Acesta a fost un bun exerciţiu pentru ei înainte de concursul de Grand Slam de la Arco, Italia, din 25-26 august.

“Munţilor! Pentru ce este în voi atâta frumuseţe?” se întreba George Byron.

O întrebare legitimă, aş spune, în condiţiile în care nu conştientizăm că la trei patru ore de aproape fiecare oraş avem un munte pe care îl putem explora. Vă îndemn să vă duceţi cel puţin de două ori pe an la munte. Costurile nu ar fi deloc mari în comparaţie cu senzaţiile trăite.

FotoArtis reprezentat de Cristina Constantinescu, Ioan Busuioc şi Alexandru Pavel a făcut o treabă senzaţională. FotoArtis asigură suportul foto şi video al acestui proiect de vis.

De asemenea, vreau să le mulţumesc: doamnei Gabi (mama Crinei Coco Popescu), domnului Ovidiu (tatăl Crinei), domnului Popa (el a bătut cuiele în toate stâncile alea, este un artist local; dacă aveţi vreo problemă sau vreţi să faceţi bungee sau să vă daţi pe tiroliană, de el trebuie să întrebaţi), doamnei Marina şi nu în ultimul rând, Hannei (care ne-a ajutat atât pe Via ferrata mică cât şi pe cea mare chiar dacă era a doua ei zi ca ajutor).

“Muntele îşi merită oamenii pe care îi are”, Eugen Barbu

Tot ce am facut în acest week-end este accesibil oricui doreşte să se întoarcă în natură prin programul lansat de Coco şi Ovidiu Popescu “7 Munţi din Gradina Carpaţilor”.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.