26.Apr.2009 / Uncategorized / 839 vizualizări /

Un cutremur

CutremurOricine citeşte acest blog – şi deci are acces la “tehnologie“ ştie că ieri (25 aprilie 2009) a fost cutremur. De altfel şi cei care nu citesc acest blog ştiu că a fost cutremur – deci toată lumea ştie, asta era ideea. Să zicem că nu a fost mare lucru, adică nu s-a dărâmat nimic, nu s-a petrecut nimic grav. Totuşi oraşul, Bucureşti adică (cred că este destul de enervant să citeşti chestii în care lumea se referă la capitală că la singurul oraş important – îmi pare rău) a părut destul de întors pe dos şi complet alarmat/panicat/exaltat. Personal n-am simţit cutremurul, dar una dintre persoanele care mă însoţeau a primit telefon de la părinţi cum că să nu între în vreo clădire veche sau ceva de genul acesta fiindcă a fost un cutremur şi că ar fi mai bine să vină acasă. La vreo 5 minute mai târziu nicio reţea telefonică nu mai mergea. Nu tu Orange. Nu tu Cosmote. Nu tu Vodafone. Nu tu Romtelecom.

Acest inconvenient însă a produs ceva ce mi s-a părut foarte drăguţ – sute de oameni pe stradă, cu toţii cu telefoane în mână încercând să dea de câte cineva la mobil. Deşi toată lumea realiza că nu va reuşi şi că este o problemă cu reţeaua cu ţoţii continuau ca într-un efort comun. Lumea îşi zâmbea complice gen “Da bă, şi eu încerc să sun şi nici mie nu-mi merge.“. Pe stradă oameni care nu se cunoşteau între ei se întrebau dacă le merg telefoanele sau îşi comfirmau unii altora că nu.

Personal încercam să par relaxată şi fără niciun stres, dar adevărul e că ajunsă în bloc, m-am urcat în lift cu inimă cât un purice. Dar să nu mai spuneţi la nimeni.


4 Responses to “Un cutremur”

  1. Cristi says:

    Hei, eu am simţit ceva scurt când s-a întâmplat (cred că undeva între 11:00-12:00), că s-a zguduit puţin podeaua mea. Nu destul cât să deplaseze sau afecteze ceva, dar destul cât să se simtă.

  2. Ariel says:

    11 – 12 ce? Lol.

    Cutremurul ar fi fost undeva la 20:38 (parca?).

  3. Patty says:

    da…pe la 8-9 a fost :)).
    eu oricum n-am simtit nimic :”>….
    si sincer m-a cam enervat toata lumea care s-a super stresat.
    adica, stresul ca stres, da’ parca pana intr-un punct.
    in fine, oi fi eu mai insensibila sau poate zic asta pt ca eu n-am simtit nimic…

  4. Cristi says:

    Nu ştiu, eu târziu am simţit ceva. N-am vreun reper temporal, deci nu ştiu sigur când s-a întâmplat. Ştiu doar că era întuneric afară şi ascultam Happy Mondays…

Leave a Reply