TV Eye: Red Dwarf

TV Eye (numit după o piesă de The Stooges) analizează seriale TV, în special seriale obscure sau mai faimoase în Occident sau străinătate. Azi: Red Dwarf.

Red Dwarf
Gen: comedie/SF
Creat de: Rob Grant, Doug Naylor
Scenarişti: Rob Grant, Doug Naylor
Regizor: Ed Bye (1988-1992, 1997-1999)
Distribuţie: Craig Charles, Chris Barrie, Danny John-Jules, Robert Llewellyn, Norman Lovett, Hattie Hayridge, Clare Grogan, Chloë Arnett
Durata episoadelor: 20-30 min.
Canal: BBC2
Difuzat: 15 februarie 1988-5 aprilie 1999 (hiatus 1993-1997)

Anglia este faimoasă pentru producţia masivă de seriale (Monty Python’s Flying Circus, Blackadder, Fawlty Towers, Hitchhiker’s Guide to the Galaxy) şi filme de comedie (cele trei filme Monty Python, A Fish Called Wanda, prea multe de numărat), dar unul din seriale care tinde să se piardă în amestec este Red Dwarf.

Nava Red Dwarf, din episodul "Future Echoes"

Nava Red Dwarf, din episodul "Future Echoes"

Premiza lui Red Dwarf vine aşa: nava de minerit Red Dwarf suferă o scurgere de material radioactiv ce ucide întreg echipajul, mai puţin tehnicianul Dave Lister (Charles) care este ţinut în “suspended animation” şi pisica sa Frankenstein. Calculatorul navei, Holly (Lovett/Hayridge) îl eliberează după trei milioane de ani când nivelul de radiaţie este destul de scăzut. Pentru a-l menţine pe Lister normal, Holly îl aduce pe fostul său coleg de cameră Arnold J. Rimmer (Barrie) ca hologramă, iar după aceea ei îl întâlnesc pe Cat (John-Jules), ultimul reprezentant al unei rase de feline umanoide evoluate din Frankenstein, şi mult mai târziu pe androidul Kryten (Llewellyn).

Dave Lister şi Arnold Rimmer, din episodul "The End"

Dave Lister şi Arnold Rimmer, din episodul "The End"

Dar toate ornamentele de science-fiction fac doar să ascundă adevărata substanţă a serialului, fiind o comedie bazată pe interacţiunea între personaje. Principala sursă de comedie este relaţia între Lister şi Rimmer, marcată de personalităţile lor diametral opuse: Lister (ultimul om în viaţă, de 25 ani) este un leneş nemotivat care doreşte să se întoarcă pe Pământ şi să se mute în Fiji cu Kristine Kochanski, vorbeşte cu un accent de Liverpool uneori impenetrabil, este obsedat de mâncarea indiană (în special curry şi vindaloo), bea foarte multă bere şi este absolut atroce când încearcă să cânte la chitară dar convins că este grozav. Rimmer este cel mai nepopular şi intolerabil membru al navei: agitat, obsedat de reguli, nevrotic, laş şi complet narcisist (nu este o mare surpriză că numele său de mijloc este “Judas”). În mod evident majoritatea conversaţiilor lor sunt pline de sarcasm, insulte şi omniprezentele înjurături futuristice, “smeg”, “gimboid” şi “goit”. Restul echipajului sunt la fel de idiotici şi incompetenţi: Holly este calculatorul navei, cu un IQ de 6,000 (“the same as 12,000 car park attendants“), dar care suferă de senilitate spaţială în urma celor trei milioane de ani fără companie şi nu este aproape deloc folositor (definind un “stasis leak”: “Well, very very basically, a stasis leak is a leak, right? In stasis, hence the name, stasis leak). Cat este incredibil de vanitos şi narcisist (imaginaţi-l pe Morris Day, dar de 50 ori mai egocentric), cu o tendinţă de a dansa ca James Brown, şi o sursă infailibilă de umor, datorită priorităţilor sale stricate (înfăţişarea exterioară > orice altceva). Începând cu seria a treia Kryten se alătură definitiv echipajului, un android care îşi sfidează protocolurile de comportament şi învaţă cum să se comporte mai omenesc (cu o contribuţie din partea lui Lister).

Când nu găsesc tot felul de insulte şi comparaţii jignitoare (Rimmer: “Urine should only be green if you’re Mr. Spock“) pentru personajele sarcastice, creatorii/scenariştii Rob Grant şi Doug Naylor au la îndemână o abundenţă de metode umoristice, precum: insultele la adresa altor naţionalităţi (Lister: “What does death feel like?” Rimmer: “It’s like being on holiday with a group of Germans“) abordarea unor citate clasice din unghiuri oblice (Lister, explicând afirmaţia lui Jean-Paul Sartre că infernul sunt alţi oameni: “Of course he said that! All his mates were French!“; Holly: “It’s better to have loved and lost than to listen to Olivia Newton-John), atribuirea greşită a altora (Lister: “Wasn’t it Descartes who once said ‘I am what I am’?” Rimmer: “No, that was Popeye the Sailor Man“), parodii ale altor filme SF (2001: A Space Odyssey, Star Wars, Alien şi The Terminator sunt printre cele satirizate) sau mai generale (Casablanca este transplantat în “Camille”), parodii la adresa literaturii (Pride and Prejudice primeşte o brutalizare hilară în episodul “Beyond a Joke”, ironia obligatorie la adresa lui Shakespeare din “Marooned”), figuri istorice (incredibilul “Meltdown”), o satiră originală la adresa religiei organizate (“Waiting for God”), realitatea virtuală (“Better Than Life”, “Gunmen of the Apocalypse”) şi, peste tot, deconstruiri extraordinare şi memorabile de la tot felul de figuri de stil şi elemente endemice din SF, precum călătoria în timp (“Future Echoes”, “Stasis Leak”) şi paradoxurile rezultate (“Ourobouros”, “Timeslides”), problema liberului arbitru (“Future Echoes”, “Cassandra”), tehnologia avansată (Talkie Toaster, care-i calcă pe nervi pe toţi), abuzul geneticii (“DNA”) universuri paralele (“Parallel Universe”, “Dimension Jump”) şi tot felul de lumi bizare (memorabilul “Backwards”, ce are loc pe un Pământ unde timpul merge invers). Indiferent de metodă, toate conţin o doză importantă de absurdism aproape englezesc (Lister jucând biliard cu planete, un monstru de curry, un polymorph, pentru a menţiona doar câteva).

Echipajul, din episodul "Backwards". Stânga la dreapta: Rimmer, Kryten, Lister, Cat

Echipajul, din episodul "Backwards". Stânga la dreapta: Rimmer, Kryten, Lister, Cat

Dar cel mai important, serialul este amuzant. Copleşitor de amuzant. Glumele şi situaţiile născocite de Grant şi Naylor sunt toate de o calitate excelentă şi vin la un pas atât de rapid încât sunt foarte puţine răgazuri pentru tras sufletul între reprizele de tăvălit pe podea de râs. Impactul glumelor este amplificat de realizarea importantă a serialului, creerea unor personaje simpatetice cu care audienţa se poate identifica şi de care chiar le pasă. Grant şi Naylor realizează balanţa genială de a fi simultan devastator de nostimi şi foarte afectivi, fără a cădea în capcana sentimentalismului stupid. Ca un singur exemplu: episodul “Marooned”, când Lister decide să cânte la chitară pentru ultima oară şi distruge piesa “She’s out of My Life” de Michael Jackson. Sigur, versiunea lui afonă şi reacţia nepreţuită a lui Rimmer formează ce englezii numesc “comedy gold“, dar ataşamentul său faţă de chitara sa Les Paul şi cântatul său neputincios dau în mod pervers un caracter emoţionant scenei. Şi există mult mai multe momente din acestea banale ce fac din serial o creaţie cu adevărat tridimensională (chiar şi Rimmer apare simpatetic, în special în episoadele “Me²“, “Terrorform”, “Thanks for the Memory” şi “Rimmerworld”).

Dacă ar fi o problemă cu Red Dwarf ar fi nepăsarea faţă de continuitate, o combinaţie de interferenţă din partea BBC-ului, schimbări de personal şi în anumite momente omisiuni din partea scenariştilor. Grant şi Naylor au primit mai multă libertate creativă după primele două serii de succes, şi au schimbat radical formatul începând cu a treia serie. Pentru început, au înlocuit piesa introductivă dramatică cu o versiune instrumentală după “Red Dwarf Theme” de la sfârşit, şi l-au înlocuit pe Norman Lovett cu Hattie Hayridge în rolul lui Holly, o schimbare la început bruscă dar nu prea severă (înainte Holly arăta ca un Phil Collins mai chel, acum arată ca echivalentul feminin al unui Phil Collins mai chel). Design-ul navei e şi el schimbat, reducând abundenţa de gri ce făcea nava să arate jalnic şi plictisitoare în favoarea unei varietăţi mai mari de culori. Dar problema e că pe parcursul seriilor, deseori Grant şi Naylor neglijează să explice anumite schimbări, folosesc excesiv metoda de povestire in medias res (începând un episod din mijlocul acţiunii) sau abuzează de poveştile despre călătorie în timp (“The Inquisitor”) încurcând audienţa. Tranziţia de la seria 6 la seria 7 este mai mare şi confuză, iar serialul începe să i se “termine benzina”, cum ar fi, în seriile 6-8, unde în ciuda multor glume excelente, consistenţa episoadelor intră în declin (probabil din lipsa lui Rob Grant, plecat în 1995). Ultimul episod, “Only the Good…”, are una din cele mai bune ale serialului prin modul în care Rimmer scapă de moarte (nu-l stric spunând de aici), dar cu totul este un sfârşit mai mult dezamăgitor şi anticlimactic.

Deasupra: Kochanski (Clare Grogan), în episodul "Stasis Leak" (seria 2). Dedesubt: Kochanski (Chloë Annett) în episodul "Beyond a Joke" (seria 7)

Deasupra: Kochanski (Clare Grogan), în episodul "Stasis Leak" (seria 2). Dedesubt: Kochanski (Chloë Annett) în episodul "Beyond a Joke" (seria 7)

Cea mai mare victimă a acestei nepăsări pentru continuitate este personajul Kristine Kochanski, şi e ceva ce nu pot ignora. În primele sezoane, Kochanski era ofiţerul de navigaţie al navei de care se îndrăgostise Lister (ceea ce englezii numesc “crush”, foarte greu de tradus ca lumea). Aparenţele ei în primele sezoane erau rare, dar interpretată de Clare Grogan, Kochanski era o persoană okay, plăcută, chiar prietenoasă. Astfel, ambiţia lui Lister de a se muta în Fiji cu ea şi încercările sale de a se apropia de ea (el nu avusese niciodată curajul de a o invita la o întâlnire) erau realiste şi adăugau o altă dimensiune la caracterizarea celor doi (plus sursa glumei memorabile din “The End” când Holly îl informează pe Lister că a vorbit mai mult cu planta sa decât Kochanski). Dar când personajul e readus în seria 7-8 şi capătă un rol mai semnificativ, Grogan este înlocuită de Chloë Annett. În primul rând, Annett arată ca un model de bikini (pentru a parafraza un alt critic), stricând realismul şi subtilitatea relaţiei Lister-Kochanski de la început. În al doilea rând, Kochanski îşi pierde personalitatea prietenoasă şi capătă o tendinţă de a fi, pentru a cita o replică din episodul “Epideme”, “a heartless bitch“. Dar cea mai mare stricăciune este alterarea retroactivă a continuităţii în seria 7, prin care Naylor face din Kochanski fosta iubită a lui Lister, nu pur şi simplu o membră a echipajului de care se îndrăgostise. Oh yeah, şi pentru a cimenta transformarea de la “personaj plăcut şi normal” la “personaj mofturos şi rezervat”, Kochanski capătă un accent englez din zona Londrei, în contrast cu accentul scoţian care-l avea în seriile 1-2.

Dar sărind peste calitatea ceva mai slabă a sezoanelor 6-8, sfârşitul anticlimactic şi deraierea lui Kochanski din punct de vedere al personalităţii, Red Dwarf rămâne un serial englez de comedie excelent care pur şi simplu trebuie văzut. Cât mai repede.

It’s cold outside, there’s no kind of atmosphere, I’m all alone…

Distribuie:

Echipa

AmDoar18Ani.ro este un blog colectiv ce îşi propune să informeze tinerii liceeni. Îi vom ţine la curent cu evenimente care mai de care mai interesante, ce îi vor ajuta să îşi petreacă într-un mod folositor timpul liber.

2 Comentarii

  • Reply 6.May.2009

    ada

    Pai serialul asta e la rang de cult in Marea Britanie. Si eu sunt big fan. E obscur doar pentru noi. Cui e amator de umor britanic ii recomand si “Faulty Towers”, un serial care din pacate nu are deca to serie de 12 episoade… Uneori chiar merita sa dai iama prin arhivele serialelor. Decat abureleile de Scrubs si Sex and the city….

  • Reply 6.May.2009

    Cristi

    Yeah, ştiu că e la rang de cult în UK (tindeam să evit exprimarea asta fiindcă nu ştiam dacă aşa se traduce “cult following”…), şi e atât de bun încât trebuie expus şi altora :D

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.