Opt din cei nouă oameni de pe nava Serenity, în episodul "Bushwhacked". Stânga la dreapta: Wash (aşezat), Zoe (deasupra lui Wash), Kaylee, Cpt. Malcolm Reynolds, Book, Inara, Simon, Jayne.

În concordanţă cu fuziunea de SF şi Western care defineşte serialul, creatorul Joss Whedon a furnizat navei Serenity un echipaj format din nouă oameni ce vin din medii foarte diferite dar vorbesc aceeaşi engleză de Western (adică nu ştiu să conjuge corect verbele “do not” şi “is not”), iar sursa centrală de interes şi divertisment este, corespunzător, interacţiunile între ei şi felurile în care fiecare reacţionează la o anumită situaţie. Deşi ei au personalităţi divergente şi interese personale, interacţiunile dintre ei sunt marcate de un sentiment de camaraderie puternic. 

Căpitanul navei este Malcolm “Mal” Reynolds (Fillion), un veteran al Războiului de Unificare cu gradul de sergent de partea forţelor independente, fost participant la bătălia din Valea Serenity unde a avut loc înfrângerea decisivă a trupelor independente. Reynolds este practic o enigmă, refuzând să divulge detalii despre trecutul său, iar puţinul pe care îl recunoaşte nu trădează vreun indiciu despre caracterul său. Din punct de vedere al personalităţii, Mal este foarte contradictoriu: un lider eficient ce se poate descurca în situaţii violente, care în loc să planifice ia decizii impulsiv sau instinctiv şi continuă să fie surprins că majoritatea “slujbelor” sale tind să se complice – după cum se plânge în episodul “Safe”, “why don’t it ever go smooth?!“. Mal este foarte loial şi protecţionist faţă de echipajul său (în special demonstrat în episodul “Ariel”), un sentiment reciprocat de către membri (în special demonstrat în episodul “War Stories”).

Zoe (Torres), un alt veteran al bătăliei din Valea Serenity în detaşamentul lui Mal, este în prezent căpitanul secund al navei. Ea este la fel de pricepută în domeniul luptelor ca Mal, dar este mai calmă în situaţii periculoase şi preferă planificarea, în contrast cu impulsivitatea lui Mal. Cu toate acestea, ea urmează ordinele căpitanului, în ciuda încercărilor de a-l sfătui când acţiunile sale devin nepotrivite.

Soţul lui Zoe, Wash (Tudyk), este pilotul navei. Un pilot talentat, Wash este un personaj relaxat cu un simţ al umorului laconic, uneori bizar (el poate fi văzut jucându-se cu jucării de dinozauri în anumite momente). Nesurprinzător, el tinde să fie pragmatic şi sarcastic, încercând să calmeze dezbaterile aprinse de pe navă dar neputând să reziste unei replici sarcastice indiferent de seriozitatea încurcăturii în care au intrat.

Jayne Cobb (Baldwin) este un mercenar angajat de Mal şi Zoe, un caracter impunător cu un comportament de brută şi un intelect deficient (să nu mai vorbim de limba lui engleză), care îi urăşte pe noii “recruţi” ai navei, Simon şi River, considerându-i un pericol. Există multe sugestii că comportamentul său excesiv de masculinizat este o faţadă – el dovedeşte o frică intensă de Reavers, ezită să îl tulbure pe Mal şi trimite profitul său de mercenariat mamei sale (în episodul “The Message”).

Mecanicul de pe Serenity, Kaywinnit Lee “Kaylee” Frye (Staite), este singura membră a echipajului care nu este deloc cinică sau iritabilă. De fapt, este cea mai bine dispusă, chiar voioasă, membră a echipajului - Mal recunoaşte în episodul “Serenity” că acest fapt poate deveni enervant (“sometimes you just wanna stuff her in the brig for a month“). Deşi nu este calificată ea poate repara orice, din instinct, influenţată de părinţii săi care erau mecanici (“Out of Gas”). Ea este atrasă către doctorul navei, Simon.

Cei mai recenţi recruţi sunt Simon Tam (Maher), doctorul navei, şi sora sa, River Tam (Glau). Iniţial un student strălucit cu o carieră în chirurgie, Simon îşi salvează sora de la “Academie”, aparent o şcoală privată care de fapt era un experiment guvernamental pentru a crea un asasin. În urma experimentelor, River suferă de simptome severe precum comportament neregulat, accese de violenţă, capacităţi psihice şi halucinaţii unde îşi aminteşte de experimentele Alianţei. Simon şi River iniţial sunt văzuţi cu reţinere, chiar suspiciune de către echipaj datorită statutului de evadaţi şi boala mintală a lui River, dar treptat ei sunt mai acceptaţi. Simon este din punct de vedere al personalităţii încordat şi are o tendinţă nefericită de a vorbi fără să gândească, ce rezultă în insulte neintenţionate la adresa echipajului sau interpretare greşită, în special la adresa lui Kaylee (“Jaynestown”, “The Message”), dar este complet devotat sorei sale şi încearcă să facă tot posibilul ca să afle ce i-a făcut Alianţa şi dacă există un remediu.

Pe Serenity mai călătoresc doi pasageri. Inara Serra (Baccarin) este un aşa-numit ”companion”, echivalentul de 2517 al unei curtezane (deşi Mal deseori foloseşte termenul popular de “whore“, către exasperarea ei), a cărui prezenţă garantează o măsură de legitimitate ce uşurează căutarea de slujbe pentru echipaj (prostituţia e o profesie legală şi respectată în viitor – don’t ask, Whedon nu explică de ce) deşi are o legătură încordată, uneori ostilă, cu Mal. În momentele în care se implică în activitatea navei, ea tinde să acţioneze ca un fel de “conştiinţă”, în contrast cu indiferenţa lui Mal faţă de consecinţele acţiunilor sale (de exemplu, ia apărarea lui Simon şi River în episodul “Serenity”).

Pastorul Book (cunoscut şi sub porecla de “shepherd” sau “preacherman” de ceilalţi) este ultimul pasager preluat de Serenity în primul episod, un om religios care tinde să atragă atenţia asupra laturii religioase din argumente. Cu toate acestea, se insinuează că el nu este tot ceea ce pare, demonstrând cunoştinţe asupra unor domenii destul de suspecte pentru un preot.

Serialul în general urmăreşte aventurile haotice ale echipajului dar are un nivel complex de plănuire, în măsura în care multe din evenimentele ce au loc vor avea reprecursiuni în viitor, anumite personaje vor reveni pentru a pune echipajul într-o încurcătură mai mare (de exemplu, criminalul sadic Adelei Niska, Saffron sau Badger, intermediarul lor pe planeta Persephone) şi scriitorii chiar introduc indicii ce prevestesc evenimente care vor avea loc în episoade viitoare. Un antagonist notabil care nu este văzut în timpul serialului sunt Reavers, un grup de oameni care au înnebunit şi au devenit sălbatici, şi acum călătoresc prin spaţiu căutând victime. Aventurile echipajului tind să fie “de sine stătătoare” în sensul că nu se extind pe parcursul a mai multe episoade (dar vor avea cu siguranţă repercursiuni mai târziu). În schimb, există anumite intrigi secundare care rămân constante în timpul serialului. Aceste intrigi privesc pe noii recruţi ai navei, incluzând evenimente precum încercările lui Simon de a afla ce a făcut Alianţa cu River, efortul celor doi de a se “integra” în cadrul echipajului şi eforturile Alianţei de a-i captura pe cei doi.

Nu o să fie prea surprinzător că Firefly foloseşte o prezentare “naturalistă” pentru acţiune. Stilul specific al serialului este o filmare într-un stil documentar, folosind camere operate de mână în loc de un tripod cu mişcări rapide şi din când în când, greşeli de focalizare. Această filmare dinamică (folosită chiar şi în timpul scenelor create prin CGI) induce un efect “instabil” episoadelor ce subliniază orientarea “realistă” a serialului şi în mod subtil subliniază diferenţele între echipajul independent al navei Serenity şi Alianţă – observaţi cum scenele din navele Alianţei folosesc camere statice şi “tracking shots”. Realismul serialului se extinde până în măsura în care respectă legile fizicii mult prea des încălcate de Hollywood şi recunosc că nu există aer în spaţiu. Astfel, în toate secvenţele filmate în spaţiu nu există sunet, cu excepţia unor transmisii radio sau sunete ce se aud din interiorul navei.

Mal şi Zoe pe planeta Whitefall, din episodul "Serenity". Majoritatea planetelor tind să arate cam aşa...

Această prezentare simplificată este folosită cu rezultate excelente de către creatori pentru a-şi desăvârşi viziunea unică a serialului: un amestec de SF şi Western. Space Western-ul nu este un gen nou – a fost practic conceput de Gene Roddenberry cu Star Trek şi elemente din el se pot regăsi atât în filmele Trek cât şi Star Wars, dar ceea ce separă Firefly de acele seriale este că nu este vorba despre figuri impunătoare, “larger-than-life” ce explorează spaţiul în numele unui anumit guvern supranaţional, dar despre oameni obişnuiţi şi viaţa într-un viitor cu aceleaşi probleme ca şi în prezent - practic, serialul ajunge la o balanţă între elementele de SF şi Western, cu unele momente în care unul dintre genuri devine mai proeminent (începutul de la “Our Mrs. Reynolds” e pur Western, ca şi confruntarea din “Serenity”, “Ariel” şi “Out of Gas” sunt 100% SF, etc). Probabil nu este o coincidenţă că majoritatea planetelor vizitate de navă au un peisaj de deşert, ale căror oraşe sunt puţine şi au o populaţie redusă – chiar şi oraşele mai mari se conformează esteticii “used future” (de exemplu, Persephone), iar oraşul Ariel, de pe o planetă centrală, este din punct de vedere vizual Blade Runner fără întuneric. Designul reuşit al lui Carey Meyer face aceste locaţii plauzibile şi realiste, iar coloana sonoră excelentă a lui Greg Edmonson este o parte la fel de integrală a serialului ca muzica lui Vangelis în Blade Runner. Edmonson creează o serie de piese bazate în blues, folk şi country ce reuşesc să evoce atmosfera Vestului Sălbatic cu doar câteva elemente (chitară acustică, chitară slide, vioară) dar se extinde şi în domeniul pieselor atmosferice sau ameninţătoare pentru a crea un anumit ton în funcţie de scena respectivă.

Dar un aspect al serialului este mai problematic - dacă în viitor s-a ajuns la o integrare între SUA şi China, de ce am văzut doar 3-4 chinezi în toate cele 14 episoade? Oricum, Whedon foloseşte mai mult chineza pentru a evita cenzura într-un mod ingenios: personajele înjură cât pot, dar o fac în chineza mandarină, în măsura în care puţine cuvinte şi expresii chinezeşti din serial nu sunt înjurături sau insulte (5 în total). Astfel, nu e cenzurat serialul fiindcă nimeni nu ştie ce zic – hell, poate nici chinezii nu-i înţeleg fiindcă pronunţă cuvintele greşit, cine ştie? Dar cel puţin insultele devin hilare după ce aflaţi traducerea engleză (favorita mea în momentul de faţă este “frog-humping son of a bitch“).

Echipajul beneficiind de un rar moment liniştit în "Bushwhacked"

Fuziunea de SF-Western din fundal este folosită pentru a crea un serial unde ”slice of life” este cea mai corectă descriere – Firefly este îndatorat lucrărilor de SF care se concentrează pe oameni, nu idei ca în trecut. Astfel, serialul trece prin mai multe genuri, trecând cu uşurinţă, chiar agilitate de la comedie la seriozitate/dramă/tragedie/whatever şi înapoi. Umorul are un rol important în serial, fiind practic un mecanism prin care personajele fac faţă situaţiei lor dificile – chiar şi în situaţii mortale sau periculoase câte un personaj face o glumă. Cum e de aşteptat pentru o serie de personaje cinice, umorul ia forma replicilor sarcastice (Mal către Book: “You’re welcome on my ship, shepherd. God ain’t.“, Wash către Jayne: “How did your brain ever learn human speech? I’m just so curious”, River ameninţându-l pe Jayne: “Also, I can kill you with my brain”), farse (în general direcţionate către Simon, mai ales la început – “Serenity”, “Bushwhacked”, etc), inversări neaşteptate de situaţie (scena cu Simon, River şi Kaylee într-un magazin din “Safe”, statutul lui Jayne în Canton şi River “reparând” Biblia în “Jaynestown”, dificultatea de memorare ce apare în episodul “Ariel”, prea multe de numărat), ironie acută (cum Mal şi Wash răspund la situaţia din “War Stories”) sau un limbaj specific lui Whedon poreclit “Buffyspeak“, folosit când personajele au probleme cu descrierea (de exemplu, Mal exclamă în frustrare “I’m the captain! I have… captainy things to do!” în “Our Mrs. Reynolds”), sau chiar un moment de recunoaştere a faptului că poveştile sunt fictive (“breaking the fourth wall” în terminologia teatrală) în episodul “Objects in Space” (Wash: “A psychic. That’s so science fiction“, Zoe: “We live on a spaceship, honey“, Wash: “…so?“). Serialul totuşi nu este cu totul umoristic, abordând şi partea serioasă a lucrurilor: de exemplu, “Jaynestown” se termină cu o discuţie serioasă între Jayne şi Mal despre importanţa simbolurilor pentru o anumită comunitate, Simon şi River intră în pericol aproape mortal în “Safe” şi “Objects in Space”, “The Train Job” examinează implicaţiile acceptării unei slujbe fără a cunoaşte detaliile, “Objects in Space” e inspirat din Nausea de Jean-Paul Sartre şi aşa mai departe.

Mal aşteptând ajutor în episodul "Out of Gas"

Drama şi suspansul sunt create cu uşurinţă datorită performanţelor efective din partea actorilor şi esteticii naturaliste – nu există vreun moment exagerat sau teatral (da, chiar şi Glau evită această problemă în rolul lui River), iar coloana sonoră nu devine niciodată excesivă. De fapt, Whedon foloseşte câteva metode de-ale lui Ridley Scott pentru a crea suspans, precum interpretările naturale (“Out of Gas” fiind un exemplu foarte bun), lipsa de sunet sau iluminarea. Firefly este foarte dinamic în ultimul domeniu, trecând în mod repetat de la scene filmate în lumină slabă (“Out of Gas”) sau întuneric (“Bushwhacked”, al cărui scenariu conţine câteva aluzii la Alien) la lumină puternică, strălucitoare. Whedon reuşeşte să menţină suspansul pe parcursul unui episod în ciuda obiceiului personajelor de a fi batjocoritori, replicile sarcastice neascunzând în vreun moment gravitatea unei situaţii. De fapt, aceste replici mai mult accentuează drama, sugerând că situaţia este atât de severă încât singurul mecanism de răspuns al echipajului este umorul.

Aşezarea Canton, din episodul "Jaynestown". Dacă nu aţi ghicit datorită prezentării subtile, produsul principal al aşezării este noroiul...

Din păcate, există probleme. Pentru un serial atât de interesant şi reuşit, Fox Broadcasting Company practic s-a apucat pe faţă să-l saboteze din momentul în care l-au acceptat. Întâi, au transmis episoadele în ordinea greşită – “Serenity”, menit să fie episodul “pilot”, a fost transmis ultimul, pe 20 decembrie 2002! What the fuck? Să nu mai vorbim de faptul că l-au programat la o oră unde era greu să atragă audienţe, au făcut publicitate doar în mod limitat, au refuzat să-l transmită în format “widescreen” (stilul dinamic al serialului a fost parţial conceput pentru a forţa transmisia widescreen, incluzând multe scene unde personajele sunt la extremităţile ecranului), au transmis doar 11 din cele 14 episoade şi l-au anulat înainte să fi terminat primul sezon. Din acest motiv, episodul final “Objects in Space” este atât de ciudat – nu era menit să fie ultimul episod, dar a devenit ultimul când serialul a fost anulat. Fucking idiots.

În ciuda faptului că Fox au futut în cur serialul cât de mult au putut, Firefly a avut succes pe DVD şi a câştigat statutul de “serial de cult”. Considerând adaptarea originală a premizei vechi de “space western”, personajele memorabile, dialogul natural şi umoristic, caracterizarea puternică, trecerea cu uşurinţă a serialului de la comedie la seriozitate şi înapoi, şi faptul că puţinele probleme sunt destul de minore pentru a nu eclipsa calităţile, nu e greu de văzut de ce. Este puţin frustrant că serialul se termină brusc de-abia când devine din ce în ce mai interesant, dar în rest este excelent. Nu este niciodată prea târziu să vă alăturaţi cultului Firefly.