TV Eye (numit după o piesă de The Stooges) analizează seriale TV, în special seriale obscure sau mai faimoase în Occident sau străinătate. Azi: Neon Genesis Evangelion. 

Neon Genesis Evangelion
Gen: Anime, Mecha/Dramă
Creat de: Hideaki Anno
Producători: Gainax Studios, Tatsunoko Productions
Scenarişti: Hideaki Anno, Akio Satsukawa, Yoji Enokido, Mitsuo Iso, Hiroshi Yamaguchi, Minoru Ohara, Tensai Okamura, Masayuki, Masahiko Otsuka, Hiroyuki Ishido, Akira Takamura
Regizori: Hideaki Anno, Kazuya Tsurumaki, Hiroyuki Ishido, Tsuyoshi Kaga, Keiichi Sugiyama, Seiji Mizushima, Tatsuya Watanabe, Tensai Okamura, Masahiko Otsuka, Ken Ando, Naoyasu Habu, Shinji Higuchi, Akio Satsukawa, Hiroshi Yamaguchi, Shoichi Masuo, Masayuki, Masahiko Otsuka şi Shinji Suzuki pentru ”Director’s Cut” al episodului 21.
Distribuţie: Megumi Ogata, Megumi Hayashibara, Yuko Miyamura, Kotono Mitsuishi, Fumihiko Tachiki, Motomu Kiyokawa, Yuriko Yamaguchi, Koichi Yamadera, Takehito Koyasu, Hiro Yuuki, Miki Nagasawa, Tetsuya Iwanaga, Tomokazu Seki, Junko Iwao, Ishida Akira, Mugihito, Mika Doi, Maria Kawamura
Durata episoadelor: circa 23-29 min.
Canal: TV Tokyo (mai târziu Animax)
Difuzat: 4 octombrie 1995-27 martie 1996

Notă: pentru cine ştie ce motiv, titlurile japoneze şi titlurile engleze ale episoadelor sunt complet diferite. Pentru a evita confuzia, mă voi referi la episoade folosind numerele lor.

Oh, God, Neon Genesis Evangelion. De unde să încep?

Întâi trebuie menţionat puţin despre sub-genul de anime-uri poreclit “mecha” (pronunţat exact ca Mecca). Aceste seriale au ca premiză principală o serie de vehicule mergătoare uriaşe pilotate de protagonişti care se luptă cu o ameninţare. Ele reprezintă o parte semnificativă din toate serialele anime, dar cel mai la îndemână exemplu ar fi serialele Gundam, doar fiindcă unele din ele obişnuiau să fie difuzate pe Cartoon Network mai demult (nu ştiu cum e acum). Vehicule de tip mecha au intrat subtil şi în filmele de SF occidentale; cele mai faimoase exemple fiind modelele AT-AT Walkers din The Empire Strikes Back şi power-loaderul din Aliens.

Neon Genesis Evangelion (pe scurt, NGE) reprezintă ce se întâmplă când încredinţezi slujba de a crea un serial mecha unui creator ce suferă de depresie clinică şi un studio ce este aproape ruinat din punct de vedere financiar. NGE reprezintă o deconstrucţie a clişeelor asociate cu serialele mecha ce treptat evoluează de la un început accesibil către un sfârşit suprarealist şi postmodernist, marcat de psihanaliza tuturor personajelor şi întrebări de natură filozofică. Serialul a fost un succes uriaş comercial şi critic, iar datorită faptului că începe accesibil şi se termină ciudat, este o poartă de intrare perfectă către anime-uri cu sensibilităţi adulte, psihologice şi filozofice.

Vă avertizez în avans, NGE este destul de greu de urmărit în multe momente, iar repovestirea evenimentelor ce au avut loc înainte în serial este vagă, uneori chiar incoerentă.

Shinji şi Misato în drum spre Tokyo-3, din primul episod

Povestea Neon Genesis Evangelion începe în 2000 cu ”Al Doilea Impact”, un cataclism global ce a distrus Antarctica şi a înjumătăţit populaţia planetei. Cataclismul a fost urmat de reorientarea axei Pământului, schimbări climatice şi o creştere a nivelului mărilor, dezastre naturale severe, un conflict politic sfârşit cu război nuclear (şi bombardarea Tokyo-ului) şi distrugeri economice. Acest impact a fost cauzat de contactul cu Adam, o fiinţă misterioasă, posibil extraterestră supranumită “înger”. În 2015, aceşti îngeri încep să atace Tokyo-3 (o fortăreaţă militară centrală apropiată de noua capitală Tokyo-2), iar singurii care pot să-i oprească sunt protagoniştii, piloţi ai unor vehicule uriaşe numite “Evangelion” (sau Eva, pe scurt). Organizaţia paramilitară NERV (care îşi are sediul în Tokyo-3) îi foloseşte pe piloţi (supranumiţi “Children”) cu scopul de a distruge toţi îngerii, dar are o agendă secretă pe care o urmăreşte în colaborare cu societatea misterioasă SEELE: Proiectul Instrumentalităţii Omeneşti (Human Instrumentality Project), menit să forţeze completarea evoluţiei umane prin fuzionarea tuturor oamenilor individuali într-o singură entitate.

Acţiunea serialului urmăreşte pe membrii organizaţiei NERV care încearcă să-şi avanseze planurile, şi piloţii Eva, care pentru cine ştie ce motiv sunt toţi copii de 14 ani care nu au mame. Un lucru pe care fiecare personaj îl are în comun este că toţi sunt un dezastru din punct de vedere psihologic, câţiva dintre ei chiar suferind de boli mintale. Interacţiunile dintre ei şi problemele lor mintale/emoţionale formează aspectul primar al serialului.

Shinji Ikari (Ogata) este personajul central al serialului. Clasificat ca “Third Children”, el este pilotul Eva Unit 01. Shinji a avut o copilărie traumatizantă, fiind martor la moartea mamei sale Yui când avea patru ani şi abandonat de tatăl său Gendo la scurt timp după aceea. Aceste două evenimente i-au marcat evoluţia din punct de vedere mintal; în consecinţă, Shinji acum tinde să fie retras şi izolat, suferind de o lipsă de încredere în sine extremă şi o opinie foarte proastă despre el însuşi (declarând în episodul 4 că este “laş, timid, necinstit şi slab”, de exemplu). Aceste simptome îl cauzează să fie indecisiv şi nesigur în viaţa reală, în măsura în care pilotează Eva în silă datorită tendinţei sale de a face orice îi spun ceilalţi. Deşi el demonstrează curaj incredibil, este afectat de responsabilitatea pe care o care ca pilot Eva. El pilotează mai mult din dorinţa de a fi aprobat de către ceilalţi. Caracterul său indecisiv şi timid complică interacţiunile sale cu ceilalţi în ciuda eforturilor sale de a fi un băiat normal. Treptat, pe măsură ce războiul avansează, presiunile crescânde fac ravagii ireparabile asupra echilibrului său mintal. Atitudinea sa în diferite situaţii variază de la panică extremă şi teroare (episoadele 16, 19) la o resemnare prozaică (episoadele 2, 4, 16). În ciuda problemelor sale, are relaţii cât-de-cât normale cu Misato şi Rei (în măsura în care o relaţie cu Rei e “normală”), se înţelege cu colegii săi Suzuhara şi Kensuke, este ambivalent către Asuka şi, în ciuda încercărilor de apropiere, înstrăinat de tatăl său.

Rei Ayanami (Hayashibara), sau “First Children”, este pilotul Eva Unit 00, primul pilot recrutat de către NERV. Ea este tot retrasă din punct de vedere social şi aparent lipsită de emoţii, vorbind aproape constant cu un ton monoton, neschimbător şi rămânând calmă indiferent de situaţie. Pe lângă calmul absolut, ea manifestă o lipsă de interes faţă de propria ei siguranţă în mod repetat. În contrast cu Shinji, care cel puţin încearcă să îşi depăşescă dificultăţile de comunicare, Rei este mulţumită să rămână izolată. Iniţial singura relaţie pe care o are este cu Gendo Ikari, dar treptat se apropie de Shinji. Trecutul său este un mister, natura ei fiind dezvăluită de-abia târziu în serial. 

Asuka Langley Soryu (Miyamura) este “Second Children” şi pilotul Eva Unit 02, ultima recrutată de către NERV (în episodul 8) şi singurul pilot al unui Eva de tip “Production Model” (00 şi 01 sunt prototipuri). Ea este un pilot german, deşi are un nume englez şi de câte ori încearcă să vorbească germană brutalizează limba cu un accent gros japonez. Ea este cel mai enervant personaj din întreg serialul şi este cel mai simplu descris ca “TOTAL FUCKING CUNT”. Caracterul său insuportabil derivă din atitudinea sa. Ea este obraznică, arogantă până la nivelul narcisismului, insultătoare, sarcastică şi cu o nevoie patologică de atenţia celorlalţi (sau medical, sindromul personalităţii histrionice). Victimele urii lui Asuka sunt Shinji şi Rei: Asuka o urăşte pe Rei datorită naturii sale misterioase şi îl consideră pe Shinji “plictisitor” şi “un slăbănog”, insultându-l şi bruscându-l în mod repetat (ea îl numeşte în mod repetat “baka Shinji“, japoneză pentru “Shinji tâmpit”, şi îl întreabă “anta baka?“, sau “eşti tâmpit?” de vreo zece trilioane de ori pe parcursul serialului). Asuka a avut o copilărie la fel de traumatică precum Shinji, mama sa Kyoko “Led” Zeppelin Soryu (îmi place să-i zic “Led Zeppelin” fiindcă e nostim) suferă o cădere mintală, o respinge ca fiica ei şi se sinucide (şi eu aş face acelaşi lucru…). Ea este atrasă către Kaji şi încearcă să se apropie de el din punct de vedere romantic, dar Kaji o respinge (reamintindu-i că este “un copil” în episodul 22). Asuka este ATÂT DE ENERVANTÄ‚ încât a necesitat un eveniment înspăimântător şi traumatic în episodul 22 (eveniment responsabil pentru apariţia expresiei “Mind Rape“) pentru ca atitudinea mea să treacă de la “ură” la “antipatie”.

Gendo Ikari (Tachiki) este comandantul organizaţiei NERV, şi tatăl înstrăinat al lui Shinji. Din punct de vedere al personalităţii este un om rezervat, meditativ, cu sânge rece, amoral, intimidant şi lipsit de scrupule. Iniţial un om normal, moartea soţiei sale Yui l-a transformat într-un monstru sociopat ce este obsedat cu Proiectul Instrumentalităţii Omeneşti, sigur că completarea lui îl va reuni cu Yui chiar dacă distruge lumea în acelaşi timp. El este lipsit de empatie, conducând NERV pur şi simplu prin intimidarea angajaţilor, şi ajunge să se folosească de toţi care-i cunoaşte, eventual trădându-i. Gendo tinde să fie mai interesat de Rei decât oricine, chiar şi fiul său, dar motivele sale devin evidente numai către sfârşit când aflăm adevărul despre Rei. Shinji îl urăşte deoarece este diametral opus faţă de el din orice punct de vedere (personal, psihologic, etc) şi l-a abandonat după moartea mamei sale, rechemându-l după 10-11 ani de-abia când “avea nevoie de el”.

Dr. Kozo Fuyutsuki (Kiyokawa) este subcomandantul NERV şi mâna dreaptă a lui Gendo Ikari, un fost profesor de biologie la Universitatea din Kyoto şi un sponsor şi mentor pentru Yui Ikari. În contrast cu caracterul monstruos al lui Gendo, Fuyutsuki are o personalitate stoică şi decentă. Deşi uneori obiectează la planurile lui Gendo, el nu are destulă influenţă pentru a le modifica şi se resemnează la poziţia sa. Fuyutsuki dezaprobă lipsa completă de umanitate a lui Gendo dar în ciuda acestui fapt este cel mai apropiat de comandant din toate personajele, uneori servind drept sfătuitor. În episodul 11, el se plânge că Gendo îi dă numai sarcini triviale.

Misato Katsuragi (Mitsuishi) este şeful operaţiilor militare NERV, cu gradul de căpitan. Sarcina ei principală este de a comanda piloţii Eva în timpul invaziilor îngerilor, pregătind strategii militare şi emiţând ordine. Trauma ei copilăreşti a fost acompaniind expediţia tatălui său ce a provocat Al Doilea Impact, ea fiind singura supravieţuitoare. Din punct de vedere psihologic, este un caracter complex: deşi profesionistă şi sârguincioasă în timpul slujbei, ea trăieşte dezordonat acasă şi are o personalitate extrovertită, prietenoasă şi puţin iresponsabilă. Ea de asemenea are un consum aproape constant de bere, când este beată putând fi chiar copilăroasă şi ultrasensibilă (ea îl sâcâie pe Shinji în unele momente fără antipatie, dar se enervează când Ritsuko îi face acelaşi lucru). Iniţial acest lucru este prezentat comedic, dar treptat devine serios. Misato are aceeaşi lipsă de încredere în sine ca Shinji, pe care încearcă s-o ascundă fie prin veselie, tenacitate sau o obsesie cu răzbunare – ea îi urăşte pe îngeri, considerându-i responsabili pentru moartea tatălui ei, asupra căruia are o opinie confuză – deşi era un om care îşi ignora familia în favoarea slujbei, i-a salvat viaţa în timpul Impactului. Misato este gardianul legal al lui Shinji, şi începând cu episodul 8 al lui Asuka. Deşi nu se manifestă la fel de evident ca Shinji, ea este la fel de exasperată de narcisismul lui Asuka. Ea are o legătură foarte strânsă cu Shinji şi este practic cea mai înţelegătoare persoană faţă de el, chiar încurajându-l în încercările sale de a deveni mai sociabil. Iniţial ostilă lui Kaji, fostul ei iubit din facultate, treptat cei doi îşi rezumă idila.

Dr. Ritsuko Akagi (Yamaguchi) este savantul principal al organizaţiei NERV, cu o specializare în informatică. O persoană obsedată de muncă şi un fumător înrăit, ea tinde să-şi bazeze gândirea pe logică până în măsura în care pare să nu înţeleagă natura omenească (Mr. Spock, much?). Deşi în general prezintă o personalitate agreabilă, ea poate fi cinică, dură şi insolentă. Prietenii ei din facultate sunt Misato şi Kaji, dar prietenia cu Misato degenerează pe parcurs datorită naturii sale uneori nepăsătoare (în episodul 16 când ignoră faptul că operaţia propusă ar putea să-l omoare pe Shinji) şi faptului că ascunde adevărul despre natura Eva faţă de ea (ce duce la o confruntare în episodul 20). Îi plac pisicile, dar Misato o acuză în episodul 22 că foloseşte pisicile pentru a-şi ascunde singurătatea. Mama ei, Naoko Akagi, era un savant în Gehirn (precursorul lui NERV) ce avea o idilă secretă cu Gendo Ikari, dar se sinucide după ce află că el a trădat-o. Ritsuko are o idilă secretă cu Gendo dar se întoarce împotriva lui după ce o trădează, cu consecinţe dezastruoase.

Ryoji Kaji (Yamadera) iniţial apare în episodul 8, când o acompaniază pe Asuka în timpul călătoriei către Japonia. Deşi are o poziţie oficială în cadrul lui NERV ca inspector intern, el în acelaşi timp investighează NERV pentru guvernul japonez. Nu se ştie care este aliniamentul său în cadrul milioanelor şi milioanelor de conspiraţii din universul NGE, dar motivaţia sa centrală este să afle adevărul despre Al Doilea Impact, Evangelion, SEELE şi NERV. În facultate avea o relaţie romantică cu Misato, care a fost întreruptă la insistenţa acesteia. Când el primeşte o slujbă pentru NERV cei doi îşi reiau relaţia; în episodul 15, Misato în timpul unei beţii recunoaşte că s-a despărţit de el fiindcă îi amintea prea mult de tatăl ei. Asuka are un “crush” (intraductibil… sorry…) faţă de Kaji, dar el o respinge, amintindu-i repetat că încercările ei sunt premature.

Kiel Lorenz (Mugihito) este conducătorul organizaţiei secrete SEELE, comandantul superior al organizaţiei NERV şi înaltul comisar al proiectului Eva. Un cyborg cu acces la manuscrise de la Marea Moartă secrete ce prevestesc cum va evolua omenirea (…don’t ask), el este devotat până la obsesie ideii de Instrumentalitate şi nu are nici o scrupulă despre metodele folosite pentru a avansa acest ideal. Astfel, e singurul personaj din întregul serial care poate fi numit “evil”.

Toji Suzuhara (Seki) este unul din elevii la aceeaşi şcoală ca piloţii Eva cu un rol mai proeminent în serial. Din punct de vedere al personalităţii el este un “bully” stereotipic, evidenţiind o tendinţă către agresivitate în ciuda faptului că are o voce nazală şi un accent de Kansai ce-l fac să sune ca un retardat (restul personajelor au accente standarde de Tokyo). El are o soră mai mică care nu apare în serial, explicaţia fiind că a fost rănită în timpul unei invazii şi este în spital (ep. 3). Din punct de vedere al relaţiilor cu ceilalţi se poate spune că Suzuhara reprezintă opinia unui observator “independent” - crede că Asuka e enervantă, Rei e ciudată şi devine “horny” în preajma lui Misato. Relaţia sa cu Shinji evoluează – iniţial este supărat pe el, considerându-l responsabil pentru rănirea sorei sale, dar opinia sa se schimbă după ce este martor la dificultăţile pe care le are Shinji când pilotează Eva.

Kensuke Aida (Iwanaga) este prietenul lui Suzuhara. El are un interes ciudat în domeniul militar – printre hobbyurile sale se numără camping în munţii din jurul Tokyo-3 unde pune în scenă simulări de război de unul singur şi mersul clandestin până în portul estic Shin-Yokosuka (apropiat de ruinele fostului Tokyo) pentru a urmări deplasarea de transporturi militare. Sau pentru un alt exemplu concret, în episodul 8 este invitat împreună cu Suzuhara pentru a asista la transportul ce aduce Unit 02 în Japonia. Pentru cine ştie ce motiv, petrece majoritatea timpului filmând.

Există şi alte personaje minore, precum cei trei tehnicieni NERV care asistă la monitorizarea bătăliilor, Makoto Hyuga (Yuuki), Maya Ibuki (Nagasawa) şi Shigeru Aoba (Koyasu). Maya este singurul personaj din întreg serialul care nu are vreo traumă sau problemă psihologică, fiind chiar optimistă. Nu cred că trebuie spus că nu va dura. Episodul 21 este un uriaş flashback care furnizează istoria NERV şi biografia caracterelor importante (Ristuko, Misato, Gendo, Fuyutsuki), unde întâlnim pe Yui Ikari (Hayashibara), Naoko Akagi (Doi) şi Led Zeppelin Soryu (Kawamura). Hikari Horaki (Iwao) este reprezentantul clasei ce conţine toţi piloţii Eva, şi este mai notabilă fiindcă are un nume apropiat dar pronunţat diferit de cel de familie al lui Shinji. De asemenea, pentru cine ştie ce motiv, Misato are un animal de casă – un pinguin numit Pen-Pen. Don’t ask. Ştiu că n-are sens.

Sachiel atacând Tokyo-3 în primul episod

Neon Genesis Evangelion urmăreşte atât luptele cu îngerii cât şi interacţiunile dintre personaje, aceste interacţiuni eventual eclipsând luptele în importanţă pe măsură ce NGE se transformă din serial mecha în studiu de character. Bătăliile cu îngerii sunt “self-contained” în sensul că majoritatea încep şi se termină într-un episod (deşi mai târziu câteva sunt repovestite rapid la începutul altor episoade, ex. episodul 20 repovesteşte lupta din episodul 19), dar repercursiunile acestor lupte devin o prezenţă constantă în rest – observaţi cum treptat dar sigur ele distrug sănătatea mintală a lui Shinji şi oraşul Tokyo-3 (care e şters de pe hartă în episodul 23). Astfel, NGE realizează balanţa dificilă de a avea episoade autonome care avansează intrigile secundare precum înrăutăţirea psihologică a tuturor personajelor, costurile crescânde ale războiului cu îngerii şi eforturile SEELE/NERV de a avansa Proiectul Instrumentalităţii Omeneşti.

Serialul tratează aceste poveşti interdependente (încâlcite?) într-un mod naturalist: evoluţia către rău are loc în mod subtil la început, până ce un dezastru prea multe face personajele incapabile să mai pretindă că totul e okay – dacă iniţial serialul este unul de acţiune unde personajele se chinuie să-şi ascundă traumele, treptat se transformă într-un serial unde personajele nu mai încearcă absolut deloc. Cea mai bună ilustrare ar fi exemplul lui Shinji, unde treptat curajul pe care-l dovedeşte în bătălie devine o determinare nebunească din partea unui personaj atât de traumatizat încât nu-i mai pasă de propria sa viaţă. Sau Asuka, care odată ce îşi are ego-ul complet eradicat cade în depresie clinică şi devine absolut nefolositoare (episoadele 22, 23).

Evangelion Unit 01 în timpul primei sale lupte

Creatorul Hideaki Anno foloseşte un stil idiosincratic de regizie ce accentuează impactul odată ce serialul pune luptele pe planul al doilea şi se concentrează pe psihanaliza personajelor. El are o predilecţie pentru scene “statice” sau “statico-dinamice”, care apar încă de la început deci nu este vina problemelor prin care a trecut studioul Gainax de la mijlocul producţiei serialului. Scene “statice” în acest sens înseamnă o scenă unde un personaj este într-o anumită poziţie şi nu se mişcă deloc. Anno foloseşte anumite trucuri pentru a da iluzia că se întâmplă ceva în aceste scene, precum mişcarea camerei sau zoom în mod subtil şi inserarea de efecte speciale sau conversaţii pentru a sugera că ceva se întâmplă în afara ecranului. Trebuie să recunosc, această tehnică este foarte efectivă, sugerând problemele mintale suprimate ale personajelor într-un mod subtil. În particular, scena în episodul 2 unde Shinji se uită în teroare la propria sa mână sugerează mai mult despre trauma care a suferit-o în urma primei sale lupte cu un înger decât ar fi fost posibil cu o scenă normală, iar scena cu antrenamentul lui Shinji din episodul 3 exprimă succint dezumanizarea pe care o suferă în urma noii sale responsabilităţi ca pilot Eva. Aceste scene statice combinate cu o coloană sonoră minimalistă sunt folosite pentru a crea tensiune cu efect memorabil (un exemplu bun ar fi scenele de aşteptare din episodul 16 sau când Shinji spune în mod resemnat “I can’t get rid of the smell of blood” în acelaşi episod), pentru a indica dramă odată ce personajele devin emoţional ruinate (reacţia lui Misato la ultimul mesaj al lui Kaji şi realizarea lui Shinji că nu o poate ajuta, în episodul 21) sau pur şi simplu pentru a indica stânjeneala şi ezitarea în conversaţie (episodul 17, când Shinji şi Gendo vizitează mormântul lui Yui, prea multe de numărat).

Scena asta din episodul 24, când Shinji ezită să-l stranguleze pe Tabris, durează 1 minut şi 5 secunde fără vreo schimbare sau mişcare. Yawn...

Dar trebuie recunoscut, stilul îşi are limitările. Acest fapt poate fi trecut cu vederea după ce cititorul află tumultul de la Gainax, dar pe măsură ce avansează serialul Anno insistă să împingă această tehnică a scenelor statice până la extremă, incluzând din ce în ce mai multe scene unde nimic nu se întâmplă pentru o perioadă îndelungată. Folosite pentru a indica stânjeneală, iniţial aceste pasaje extinse de nimic sunt efective (Shinji se răzgândeşte şi decide să rămână cu NERV în episodul 4 – o scenă care durează 47 secunde, Asuka şi Rei într-un lift în episodul 22 – o scenă ce durează 51 secunde), dar când devin de-a dreptul exagerate îşi pierd efectul. De exemplu, există o scenă în episodul 16 cu Misato şi Kaji împreună după ce Shinji a fost salvat. Timp de 1 minut şi 33 secunde camera rămâne asupra unei noptiere pe care se află un pahar şi o scrumieră, iar în fundal îi auzim pe cei doi făcând sex (unii probabil ar spune că au fost cenzuraţi de TV Tokyo, dar explicaţia evidentă este că n-au avut bugetul să animeze acea secvenţă). E ridicol. Sau recordul pentru cea mai lungă scenă statică, 1 minut 5 secunde în episodul 24 când Shinji ezită să-l stranguleze pe Tabris – absolut zero mişcare, dialog sau orice fel de acţiune, dar avem o coloană sonoră bizară, a noua simfonie de Beethoven (WTF?!). E ridicol la pătrat.

Scenele “statico-dinamice” sunt mai problematice. Acestea sunt scene unde toate persoanele din fundal sunt absolut statice, dar personajele din prim-plan se mişcă normal. Probabil e o indicaţie că nu totul e normal în Tokyo-3, probabil e datorită lui Gainax, dar ele nu funcţionează. Efectul iniţial aminteşte de serialul The Twilight Zone, dar ele devin foarte rapid ridicole. Cel mai bun exemplu este episodul 3 când Shinji intră în clasa sa – toate personajele sunt statice, parcă îngheţate într-o anumită poziţie, dar Shinji se mişcă normal şi nu reacţionează deloc la ciudăţenia asta. Pentru a cita din Firefly, “Does that seem right to you?” Mie nu.

Eva Unit 02 şi Unit 01 pregătindu-se de confruntarea cu Israfel

Cu toate că foloseşte foarte mult această tehnică statică, Anno ştie cum să monteze scene reuşite de acţiune. Pentru asta el se foloseşte de un stil de editare energetic, trecând repede de la o perspectivă la alta pentru a prezenta diferite aspecte ale luptei. Cele mai comune dintre aceste perspective sunt: o vedere exterioară a uneia sau mai multe Eva luptându-se cu un înger, o vedere din carlinga Eva indicând reacţiile piloţilor, dacă Eva acţionează fără a fi conectate la o sursă de putere o secvenţă scurtă ce indică cât timp se mai pot mişca şi, evident, o vedere interioară din sediul NERV. Dar, editare sau nu, anumite scene de acţiune sunt memorabile şi pline de andrenalină – confruntarea submarină din episodul 8, cele trei Eva contra îngerului Sahaquiel în episodul 12, confruntarea cu îngerul Ramiel în episodul 6 sau momentele când Unit 01 scapă de sub control (episoadele 16, 19).

Una din viziunile lui Shinji (din episodul 18)

O altă tehnică la care serialul revine în mod repetat este de editare spasmodică, folosind scene şi imagini manipulate cu efecte speciale şi trecând de la unele la altele foarte rapid, cu tranziţii bruşte. Acest stil de montaj este iniţial folosit rar pentru a sugera dezorientarea, panica sau trauma (episodul 2, în urma primei bătălii a lui Shinji), dar devine mai răspândit în scenele de “auto-psihanaliză” ale lui Shinji, precum în episodul 16 şi 20. Există anumite simboluri care sunt constante în timpul acestor scene, precum simbolul unui tren sau o scenă cu o picătură de apă ce desemnează trecerile de la iluzie la realitate sau schimbări în fluxul conştiinţei. Aceste scene conţin anumite nuanţe ce pot fi numite psihedelice, precum Shinji conversând cu o versiune mai tânără de-a sa, amintirea incidentului ce a cauzat moartea mamei sale sau o scenă bizară psihosexuală în episodul 20 – psihedelice în sensul unui “bad trip“. În timpul acestor scene, Anno foloseşte orice are la îndemână, de la secvenţe reciclate din episoade anterioare la desene preliminare, până la mâzgălituri copilăreşti în carioca. Acest lucru poate fi atribuit lipsei de buget, dar în mod bizar lipsa de buget forţează animatorii să fie creativi, rezultând în secvenţe psihanalitice memorabile. Cele mai memorabile din aceste montaje ar fi episoadele 25 şi 26 (formate complet din auto-psihanaliză) şi experienţa prin care trece Asuka în episodul 22, culminând într-o scenă înspăimântătoare de neuitat:

http://amdoar18ani.ro/wp-content/uploads/2009/07/nge-mrscene.avi

Avertisment: scena conţine un montaj abuziv cu lumini fulgerătoare. Nerecomandat epilepticilor.

Ştiu că de obicei nu este o practică bună de a încerca să iei o lucrare artistică şi să o analizezi din perspectiva biografiei creatorului, dar Anno face acest lucru imposibil. Neon Genesis Evangelion a fost creat într-o perioadă în care Anno suferea de depresie severă, el recunoscând că aceasta a fost o influenţă importantă asupra evoluţiei serialului într-o direcţie întunecată şi psihologică. Dar să nu credeţi că el se limitează la “psihologia populară“, simplistă, folosită de multe seriale/filme ce explorează gândurile şi emoţiile personajelor principale. NGE se foloseşte de concepte psihologice adevărate în scopul psihanalizei, folosind în special teoriile lui Sigmund Freud (anxietatea separării, înclinaţia către moarte sau “Thanatos”, complexul Oedip) şi conceptul “dilemei ariciului” propus de Arthur Schopenhauer şi popularizat de Freud (pentru a descrie relaţia între Misato şi Shinji).

Toate atacurile îngerilor iau forma unei cruci. Try not to laugh...

Adăugând un alt strat de complexitate serialului, NGE se foloseşte de simboluri şi nume împrumutate din diverse religii, precum creştinism, iudaism, gnosticism şi kabbalism (de exemplu, numele îngerilor au o origine biblică). Deşi regizorul adjunct Kazuya Tsurumaki a recunoscut că simbolurile nu au vreun înţeles particular şi le-au doar folosit fiindcă arată “cool”, simbolurile ajută la construirea atmosferii apocaliptice a serialului şi tind să completeze într-un mod ciudat psihanaliza care are loc. Anno se foloseşte şi de concepte filozofice pe parcursul serialului, în special de teme existenţialiste împrumutate din Jean-Paul Sartre şi Søren Kierkegaard (episodul 16 îşi ia titlul de la lucrarea sa The Sickness Unto Death) în general, în timp ce Proiectul Instrumentalităţii poate fi trasat la idealismul absolut al lui Hegel şi autorii de SF Arthur C. Clarke (în romanul Childhood’s End) şi Cordwainer Smith.

Una din scenele psihanalitice din episodul 26, ilustrând conceptul "libertăţii absolute" văzut de Sartre

Toate aceste accente psihologice şi filozofice culminează în episoadele 25 şi 26, probabil cele mai controversate episoade în rândul fanilor (deşi episoadele 16 şi 18 au atras controversă datorită violenţei explicite, printre altele). Deşi un alt sfârşit era plănuit, haosul în care se regăsea studioul şi presiune din partea TV Tokyo au forţat crearea unui alt sfârşit. Astfel, episoadele 25 şi 26, ce se preocupă cu declanşarea Instrumentalităţii, sunt 100% psihanaliză – primul analizează gândurile şi problemele a patru personaje principale (Shinji, Asuka, Rei, Misato), iar al doilea are loc numai în mintea lui Shinji. Lipsa de fonduri a forţat animatorii să folosească absolut orice au la îndemână, precum: text ce apare pe ecran pentru a “interoga” personajele, imagini distorsionate, picturi psihedelice, un test Rorschach, secvenţe bizare halucinogene (Shinji decolorându-se într-un vid), desene copilăreşti în carioca, schiţe în creion, secvenţe reciclate de anterior, poze din viaţa reală (în episodul 26) şi eventual imagini simple ce acompaniază replicile personajelor, ca o prezentare PowerPoint creată sub influenţa LSD, ca să nu mai vorbim de secvenţele editate spasmodic pentru a produce un simţ al dezorientării. Aceste imagini haotice completează explicaţiile şi întrebările psihologice/filozofice oferite prin dialog şi fac din episoadele 25 şi 26 o experienţă extraordinară, iar sfârşitul serialului are o scenă pur şi simplu memorabilă.

Dar okay, pe cât de excelente sunt ultimele două episoade înţeleg de ce fanii s-ar fi enervat. După 24 de episoade de acţiune în viaţa reală, trecerea bruscă în cadrul minţilor personajelor i-a perplexat. Şi nu pot să neg că episoadele 25 şi 26 sunt reuşite dar puţin prea abstracte – în unele momente se pare că trebuie să fii un student de psihologie şi filozofie ca să înţelegi ce se întâmplă, dar din fericire “acţiunea” (sau mai bine zis fluxul conştiinţei?) este uşor de urmărit chiar dacă dialogul are accese de incoerenţă.

Cu toate astea, fanii au reacţionat de parcă Anno a venit la ei acasă, le-a omorât părinţii, i-a violat şi după aceea i-a omorât. Anno a primit scrisori enervate, ameninţări cu moartea, sediul Gainax a fost vandalizat cu graffiti şi o dezbatere naţională a început după ce comentatorul Eiji Otsuka a criticat sfârşitul într-o scrisoare către ziarul Yomiuri Shimbun, cel mai mare ziar din ţară. Tot ce pot să zic este: What. The. Fuck?! E doar un anime, ce dracu…

Eva Unit 01 în urmă confruntării cu Zeruel.

Dar în afara episoadelor 25 şi 26, NGE se foloseşte de accente psihologice drept un procedeu pentru a crea dramă şi tensiune. Celălalt procedeu este prin imaginile deranjante. Creatorii, regizorii şi animatorii se pricep foarte bine să creeze aceste imagini, adăugând un substrat de horror orientării de acţiune de la început şi folosind acel substrat pentru a mări impactul psihanalizei ulterioare. Sau pe scurt: imaginile folosite în acest serial sunt înspăimântătoare şi nebuneşti. Imaginile acestea vor cauza coşmaruri. Nu contează dacă sunt designurile bizare ale îngerilor , halucinaţii ciudate (Rei având o discuţie cu un cap plutitor de-al ei în episodul 23) sau evenimente suprarealiste (arsura de pe mâna lui Gendo căpătând forma îngerului Sandalphon, “conferinţele” SEELE, Eva Unit 01 imobilizat în episodul 20 etc.).

Eva Unit 01 distrugându-l pe Iruel

Oh, am uitat să menţionez un alt detaliu dezgustător. Atât îngerii cât şi unităţile Eva sângerează când sunt rănite. Acest detaliu contribuie la două din cele mai înspăimântătoare scene ale serialului – ploaia de sânge ce are loc după ce Unit 01 îl distruge pe îngerul Iruel în episodul 16, şi Unit 01 sub control AI decimând îngerul Bandiel în episodul 18.

Este puţin cam ciudat să vorbesc despre “actorie” în legătură cu un serial animat, dar cei care furnizează vocile personajelor principale fac o treabă reuşită. Dintre aceştia se remarcă deosebit Megumi Ogata, Megumi Hayashibara şi Mugihito. Ogata, în ciuda sexului feminin, se potriveşte perfect cu rolul lui Shinji (şi reuşeşte să sune ca un băiat de 14 ani, în plus). Performanţa ei se distinge deoarece reuşeşte să treacă cu uşurinţă de la o atitudine relaxată la frică extremă, reuşind să captureze toate nuanţele personajului (chiar şi când e calm, Shinji păstrează un nivel de încordare) şi dă o performanţă intensă, înspăimântătoare în scenele unde Shinji se panichează sau se află în pericol mortal. Hayashibara este convingătoare în rolul lui Rei, performanţa ei fiind marcată de o monotonie aproape perfectă (doar în anumite momente Rei demonstrează o fărâmă de emoţie) dar reuşind să rămână interesantă în loc să fie plictisitoare. Iar Mugihito este pur şi simplu ameninţător în rolul lui Kiel Lorenz. Cea mai proastă performanţă îi aparţine lui Yuko Miyamura, care are o performanţă exagerată şi cabotinistă în rolul lui Asuka. Mare surpriză.

Gainax nu şi-au permis să animeze această scenă.

Există probleme în Neon Genesis Evangelion. În primul rând, problema vieţii reale. Gainax Studios era un Cernobîl din punct de vedere financiar în timpul producţiei, ceea ce s-a manifestat în întârzieri constante în timpul producţiei episoadelor, iar începând cu episodul 16 studioului i s-a redus constant bugetul de animaţie. Aceşti factori au cauzat o reducere a calităţii animaţiei şi sunt probabil motivul principal pentru filmarea experimentală şi bizară folosită în episoadele 25 şi 26. Dar există anumite momente în care nu pot scăpa de impresia că sunt realizate ieftin pentru a economisi bani – metode includ reprezentarea personajelor în întuneric extrem, în contre-jour sau în aşa fel încât feţele lor nu sunt vizibile.

Nasurile nu arată aşa....

Oh, şi dacă tot sunt la capitolul animaţiei, designerul Yoshiyuki Sadamoto are o problemă cu anatomia omenească. Nasurile personajelor nu arată ca nasuri. Arată ca nişte penisuri triunghiulare, sau poate rombice. It’s kind of annoying, în special dacă sunt desenate din profil.

Acestea sunt singurele replici amuzante din NGE. Aş dori să vă reamintesc că serialul are 26 episoade.

A doua problemă este reprezentată de încercările de a uşura tonul apocaliptic în anumite momente. Pentru cine ştie ce motiv, Hideaki Anno insistă să încerce scene comedice deşi se pricepe cel mai mult la suspans, horror şi acţiune. Astfel suntem forţaţi să îndurăm scene insuportabile de comedie bazate pe glume şi situaţii aparent transplantate dintr-un sitcom de doi lei, în special la început. Cele mai frecvente dar stupide glume sunt la adresa alcoolismului lui Misato, Asuka bruscându-i pe Shinji şi Rei şi încercările lui Asuka de a se apropia de Kaji. Oh yeah, şi există o scenă în episodul 8 unde Toji îi arată lui Asuka penisul său. HOW IS THIS SUPPOSED TO BE FUNNY?

Sau mai rău, Anno întrerupe scene dramatice bine realizate pentru a se concentra asupra unor momente de umor la fel de stupide. Cele mai proaste exemple sunt în episoadele 11 şi 26. Episodul 11 conţine un scenariu interesant şi bine realizat unde Shinji, Rei şi Asuka sunt nevoiţi să confrunte un înger în timpul unei pane de curent din Tokyo-3. Episodul este foarte bun, aratând cum unităţile Eva sunt pregătite manual, Ritsuko este nevoită să dea ordinul de lansare, lupta este scurtă dar memorabilă şi scenele repetate de târât prin sistemele de ventilaţie îmi amintesc de Die Hard. Şi ce face Anno? Întrerupe repetat acţiunea pentru a ne arăta cum Misato şi Kaji sunt blocaţi într-un lift. Sau episodul 26. În drum spre revelaţia finală, Shinji îşi imaginează o lume unde el nu este pilot Eva. Şi suntem forţaţi să îndurăm 4 minute şi 35 secunde (am numărat) dintr-un scenariu enervant unde Shinji, Asuka, Toji şi Suzuhara sunt elevi obişnuiţi, Misato este profa lor şi Rei e nou-venită. Asta strică total caracterul lui Shinji, transformându-l într-un adolescent libidinos stereotipic, iar Rei devine cicălitoare şi răutăcioasă. De ce Anno a crezut că e o idee bună să facă cel mai enervant scenariu posibil pentru a ilustra tema psihologică a episodului 26?

Mai rău, Anno nu are destulă subtilitate pentru a realiza treceri bune de la comedie la dramă. În schimb, toate trecerile au loc în mod evident şi brusc, cauzând episoadele să sufere de schizofrenie şi inconsistenţă din punct de vedere al tonului folosit. Asta este enervant la început când tonul serialului este ceva mai jovial, dar problema dispare pe măsură ce NGE devine întunecat şi pesimist.

O replică pe care audienţa o va folosi frecvent pe parcursul serialului...

Dar dezavantajul suprem al serialului, mai rău decât comedia sau calitatea variabilă a animaţiei, este complexitate plus incoerenţă. Serialul are un fundal incredibil de complex, de la Al Doilea Impact, natura îngerilor şi a unităţilor Eva, istoria lui Rei Ayanami şi a celorlalţi implicaţi în NERV, intenţiile lui SEELE, Proiectul Instrumentalităţii Omeneşti şi posibilitatea celui de-Al Treilea Impact. De ce serialul e atât de incoerent în părţile mai importante? Informaţia despre aspectele principale este obţinută cu greu prin conversaţii criptice şi sugestii evazive sau pur şi simplu nu e dată. Considerând importanţa acordată acestor detalii de către personaje, mă aşteptam la ceva mai puţin incoerent. I mean, în episodul 26 suntem informaţi prin text că Proiectul Instrumentalităţii a început “but there is too little time to describe the entire process”. Fuck you!

Există alte elemente ciudate, precum o obsesie a serialului cu procentaje ce devine din ce în ce mai ridicolă, sau momente în care două personaje vorbesc simultan şi spun exact acelaşi lucru – that’s just creepy. Coloana sonoră are două momente ciudate – “Hallelujah” de G. F. Händel este folosit în episodul 22 în timpul atacului îngerului Arael, iar atacul lui Tabris are Simfonia a Noua a lui Beethoven. … WTF?

Dar aceste dezavantaje sunt întrecute numeric de calităţile pozitive ale serialului, precum o poveste interesantă, importanţa acordată psihanalizei, personajele complexe (cu excepţia lui Asuka) şi destule momente memorabile, înfiorătoare sau nu, ce în total fac o experienţă de neuitat. Neon Genesis Evangelion este unul din cele mai bune anime-uri făcute vreodată, iar structura sa (început accesibil, devenind treptat bizar, suprarealist şi experimental) îl face o introducere perfectă în domeniul anime-urilor cu sensibilităţi experimentale şi psihologice.

And to all the children, congratulations!

Notă: toate DVD-urile mele anime sunt în versiunea originală dar cu subtitrări engleze. Fiindcă urăsc dublajele.