Tomer Weissbuch, fară muzică s-ar lăsa de tot

Pe Tomy l-am luat la întrebări la începutul anului, în ianuarie, atunci când mi-a spus că are în plan să meargă la diferite concerte, să cânte prin cluburi şi să participe la festivaluri de muzică. Spunea atunci că duce în paralel proiecte legate de muzică, dar şi de actorie. Cântă atât alături de câţiva prieteni, dar are şi proiecte solo.

De la ultima întâlnire, Tomer Jack Weissbuch a participat la concursul dedicat liceenilor “Pun Pariu pe Talent”, pe care l-a şi câştigat. El este cel care a demonstrat că are talent, iar juriul şi publicul au decis că merită premiul cel mare. L-am întrebat cum a simţit câştigarea premiului, iar el mi-a spus cu sinceritate că a fost o experienţă grozavă.

“Vai… Finala a fost cea mai grozavă. Pur şi simplu, am avut o concurentă foarte mare, nişte colegi de show grozavi (aşa îi denumesc pe concurenţi) şi până şi organizatorii au spus că a fost cea mai bună finală de până acum. Nu mă aşteptam, sincer, să câştig Premiul I. A fost foarte ciudat sentimentul pentru că simţeam că sunt super fericit, dar în acelaşi timp confuz că am câştigat fix eu din toate talentele din seara aceea. A fost o experienţă superbă, pe care nu cred că o pot înlocui vreodată. Abia aştept să văd cine îmi va lua trofeul anul viitor.”

Acum Tomer Weissbuch a început cursurile de canto ale Crinei Mardare şi se pregăteşte să înfrunte experienţele unui alt show de talente. De această dată este vorba de Vocea României. Este încrezător şi speră să întoarcă măcar un scaun în timp util. Asta după ce la Românii au Talent, în Sezonul 2, pe când avea 14 ani, a ajuns în Semifinală. A cântat Jason Mraz, “I’m Yours”, la preselecţii, iar la semifinală a cântat “Haven’t met you yet”, Michael Bublé. Să vedem cu ce ne va încânta mai departe.

Până atunci, să îl cunoaştem împreună pe Tomer Jack Weissbuch, aşa cum era în urmă cu câteva luni.

Cum ai descoperit că ţie îţi place să cânţi?

Cred că mai bine ar fi întrebarea cum am reuşit eu să mă lansez… nu să mă lansez, să mă axez pe muzică. Fiindcă muzica mi-a plăcut dintotdeauna, dar niciodată nu m-am gândit că aş putea să progresez şi aş putea să fac o carieră din asta. Am început la vârsta de trei ani să cânt. Sora mea mai mare era în corul BimBam. Ea fiind acolo şi repetând în sala de mese a grădiniţei unde eram, trebuia să plec cu ea acasă şi automat aşteptam să termine repetiţiile. La un moment dat, la cât de mult stăteam acolo, am reţinut cuvintele de la fiecare piesă şi am început să cânt de capul meu pe afară. M-a auzit dirijoarea şi m-a băgat în cor, unde am fost acolo 9 ani de zile, până la 12 ani, când a început să mi se schimbe vocea.

După care, am încercat câteva proiecte, am avut o trupă de rock. Înainte se numea Free Pursuit, deşi prima dată ne numeam Fucked Up Muppets (ăsta era planul B). Şi am avut patru concerte nu prea reuşite. Eram o trupă de coveruri, oricum. Am avut şi o altă, oarecare trupă. Eram doi băieţi şi trei fete. Ne numeam Urban Kids Party. Dar am reuşit să lansăm un videoclip şi atât. Şi un CD. De fapt, un album.

Mi-ai zis aşa, în câteva cuvinte, tot parcursul tău. Toată cariera ta muzicală. Cum ţi-ai dat seama că îţi place să cânţi şi cum ai ajuns să te perfecţionezi?

Nu prea ştiam cum să îmi perfecţionez vocea la început. Canto, propriu-zis, fac de trei ani. Nu ştiam cum să îmi menţin vocea, nu ştiam să îmi… adică ştiam să îmi încălzesc vocea, dat fiind faptul că am fost în cor atâta timp, dar nu ştiam cum să progresez, ce vocalize în trebuie pentru toate floricelele care se aud în voce. Şi, practic, am început să mă axez mai mult pe actorie, în perioada în care nu ştiam cum să am grijă de voce. Ziceam că am atins o oarecare limită la voce şi m-am axat pe actorie mai mult. Şi, după aia am încercat să le combin. Dar, odată ce am început să fac canto, am reuşit să îmi dau seama cum să am grijă şi de voce ca lumea, ca să fac şi floricelele şi toate posibilităţile, aşa că… cam aşa am reuşit eu să perfecţionez. Şi încă e în curs de perfecţionare vocea mea.

Tomer Jack Weissbuch, fară muzică s-ar lăsa de tot

Ai primit susţinere din partea familiei, a prietenilor?

Da, din partea familiei mai ales. Eu sunt singurul din familie care e axat strict pe muzică. Adică, şi ai meu ştiu să cânte, dar nu la modul profesionist. Prietenii la fel, unii m-au susţinut mai mult, alţii mai puţin.

Prietenii sunt invidioşi?

Nu ştiu dacă e invidie, în mare parte. Deşi, cunosc foşti colegi care, după ce s-au comportat cu mine ca şi cu un invizibil, acum îi văd: “Wow, ce mai faci, cum mai eşti, nu am mai vorbit de mult!”, “Da… Nu prea am vorbit niciodată”. Sunt obişnuit oarecum cu chestia asta. Mă aşteptam la orice.

Cum a fost perioada Românii au Talent? Cum ai ajuns acolo? Cum te-ai decis să participi la un concurs de genul ăsta?

Prima dată sora mea mi-a zis să mă duc în sezonul I la Românii au Talent, dar am zis că e o prostie, că nu e cine ştie ce. Când să se termine preselecţiile m-am gândit că parcă era o idee bună să mă duc. Am zis să văd cum e sezonul I. Am văzut că a fost foarte tare, puţin haos, dar, în rest, foarte tare. După care am zis că sezonul următor particip, că nu am nimic de pierdut. Aşa că m-am înscris, am pregătit câteva piese cum cerea în formular. A fost o pre-preselecţie. Înainte de partea televizată este o altă preselecţie în care e producătoarea şi o altă echipă. Şi, automat, le-am cântat lor piesele şi au băgat pe cine au vrut. Am reuşit, am fost într-un extaz efectiv când am primit telefon că am trecut mai departe. Am fost “Aaaaaa”.

Tomer Jack Weissbuch, fară muzică s-ar lăsa de tot

După aceea, am fost la partea televizată cu preselecţia, am cântat. Pentru prima dată am reuşit să îi văd pe cei trei juraţi faţă în faţă. Şi, câteva luni mai târziu am primit telefon că am ajuns în semifinală şi că trebuie să mai pregătesc o altă piesă. Şi a fost o perioadă foarte frumoasă. Ceilalţi concurenţi erau foarte de treabă. Majoritatea… Unii erau mai retraşi. Dar, eu fiind o fire comunicativă, am fost tot timpul acolo, să vorbesc cu ei.

Deci, consideri că te-a ajutat experienţa asta.

Din punct de vedere scenic, da. M-a ajutat să trec peste emoţiile de pe scenă şi să nu fiu influenţat de vorbele altora.

De ce Românii au Talent şi nu Vocea României?

Eram prea mic pentru Vocea României. Am încercat doi ani la rând după… De fapt, anul trecut şi anul ăsta am încercat, dar am fost refuzat. Nu mă las, mai încerc încă o dată.

Ce a urmat după Românii au Talent? Ai prins curaj să faci ceva mai mult decât credeai că poţi face înainte de emisiunea asta?

Aveam speranţa că o să mă vadă cineva şi că o să mă promoveze mai mult. Dar, până la urmă tot pe puterile mele a trebuit să mă axez. Şi, pot să spun că e destul de bine. După Românii au Talent am prins destul de multă încredere în mine. Ştiu de ce sunt în stare, ştiu ce pot să fac şi, uneori, când am momentele mele şi zic că “sunt sigur că pot să fac asta”, dar am nevoie şi de cineva, aşa că de aia mi-am făcut o trupă. O altă trupă, care se numeşte Pulse.

Cum ai ajuns să faci noua trupă? Vorbim deja de a doua trupă. Cum v-aţi format?

Ne-am format prima dată sub alt nume. Eram prima dată sub numele de Black Vibration. Eram şase oameni în trupă: o clapă, o voce – fiind eu, două chitări, o tobă şi un bas. A fost destul de ciudat cum ne-am format, pentru că, din câte ştiu, trupa exista înainte să vin eu. Dar nu aveau concerte şi niciun fel de experienţă scenică. M-am întâlnit cu patru din cinci oameni (şi chitarista şi toboşara erau cu mine în liceu). Dar eu niciodată nu am vorbit cu ele. Atunci m-au sunat cu o seara înainte să mă întâlnesc cu trupa că m-au văzut cântând la o emisiune. Şi au zis că am o voce bună, că vor să îşi facă o trupă rock şi că şi-ar dori ca eu să fiu vocalul. Şi am zis ok, de ce nu. Să încerc.

Prima zi, când m-am întâlnit cu ele două, basistul şi clăparul, ne-am dus la sala de repetiţie şi, în loc să facem o piesă cover, am făcut prima noastră piesă originală. Am compus din prima şi a ieşit foarte bine. Şi, mă rog, pe parcursul timpului, am avut câteva concerte în formula asta. A plecat la un moment dat celălalt chitarist al nostru, am avut pe altcineva, dar nu i-a plăcut stilul nostru. A plecat şi ăla. L-am dat afară pe clăpar pentru că ne minţea şi avea… E o poveste destul de aiurea. Am rămas până la urmă în formula de patru. Eu, toboşara, chitarista şi basistul. Şi acum ne numim trupa Pulse. Ne pregătim încet, încet, pentru diferite concursuri şi concerte. Chiar un concurs pe 4 februarie.

Înainte să intri în trupa asta tu nu îi cunoşteai pe oamenii ăştia, voi nu eraţi prieteni. Acum s-au schimbat lucrurile? Cât de important este să cânţi cu cineva pe care îl cunoşti?

Depinde de cât de mult timp cunoşti persoana. De exemplu, dacă eu aş cânta cu sora mea, nu m-ar deranja. Are voce şi putem cânta foarte frumos împreună. Dar nu este aceeaşi senzaţie ca atunci când aş cânta cu un prieten. Nu ştiu, nu pot nici eu să explic. E o chimie între mine şi un prieten şi alta între mine şi sora mea. Şi cred, totuşi, că e mai puternică cea cu prietenul meu, decât cu sora mea. Şi asta nu pentru că aş avea eu ceva cu sora mea.

Consideri că pregătirea în domeniu este importantă pentru un artist?

Da, cred că este foarte importantă. Pentru că dacă te bagi într-o afacere şi nu ştii cum funcţionează toate lucrurile, atunci este destul de aiurea. Dacă ai o altă persoană care să facă toată asta pentru tine şi tu doar să fii şeful, atunci e mai uşor, dar parcă puţin patetic. Adică, nu ştiu. Eu nu aş suporta să nu ştiu să îmi încălzesc vocea şi să nu ştiu să o menajez, să nu ştiu să cânt, practic, ca lumea, dar, datorită calculatoarelor şi a efectelor de astăzi să pot; să mă vadă lumea live şi să am un manager care să facă totul pentru mine. Eu nu aş putea, pur şi simplu.

tomer2

Ce înseamnă pentru tine pregătire în domeniu? Ce studii ai?

Din punct de vedere muzical, şi pentru că sunt cu vocea, înseamnă încălzire, dar nu exagerată. Depinde de zile. Dacă, de exemplu, am un concert la 9 dimineaţă, mă trezesc cu două ore înainte şi fac încălzirea. Dar să nu îţi imaginezi că e ca la operă (n.r: îmi exemplifică). Fac încălziri vocale depinzând de cum este vocea mea în acel moment. Şi fac vocalize pe vocea aia, fără să forţez. Încălzirea vocală trebuie să fie o rutină zilnică, pentru că aşa o să fie mai elastică vocea şi nu o să apară probleme mai târziu. De asemenea, îngrijirea ei înseamnă să nu fumezi deloc. Băutura mai merge din când în când. Dar fumatul nu, în niciun caz.

Ziceai că faci nişte cursuri de canto? Particulare, sau în cadrul unei şcoli?

Sunt la Liceul de muzică „George Enescu”, la secţiunea de canto jazz. Dar acolo nu pot să zic că fac cu profesorul meu canto, el fiind conştient că nu ştie să predea. Dar am un alt profesor care este la canto clasic şi mă ajută el din când în când.

Este important pentru tine să faci un liceu de muzică? Important pentru viitoarea ta carieră, la asta mă refer.

Nu, cred că asta a fost una dintre marile greşeli ale mele. Mi-am dat seama că dacă ai o pasiune nu este bine să te duci la un liceu care să aparţină de acea pasiune. Mie în continuare îmi place muzica, dar eu am văzut ce înseamnă la liceul meu să înveţi muzică. Înseamnă să îţi pună o partitură în faţă. Te învaţă cum să o citeşti, cum să o analizezi şi cum să o cânţi şi începi să te bazezi numai pe partitură. Şi asta mi se pare destul de stupid.

Eu cred că muzica înseamnă şi creativitate şi nu numai partitură. Cunosc o grămadă de oameni, de la mine de la liceu mai ales, care spun „eu ştiu să cânt la aia, ştiu să cânt la aia, dar îmi trebuie o partitură, altfel nu pot”. Din păcate şi chitarista şi toboşara de la noi din trupă sunt cam la fel. Dar am reuşit să le mai scot din robotizarea asta, iar acum au reuşit să fie mai creative în muzică.

Spuneai că asta a fost una dintre greşelile pe care le-ai făcut. Ce alegere crezi că ar fi trebuit să iei în locul acesteia?

Să ştii că m-am mai gândit la asta, sincer. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă nu m-aş fi dus la liceul de muzică. Pentru că la alte materii nu prea eram AS. Adică, am reuşit să trec foarte ciudat la celelalte materii, cu medii… meh… nu pot să mă mândresc cu ele. Dar, până la urmă, am trecut, asta este important. Nu ştiu ce aş fi făcut dacă nu liceul de muzică. Probabil m-aş fi dus la un liceu pe profil uman, mai mult ca sigur. Şi, nu ştiu, chiar nu ştiu la ce liceu aş fi fost, dacă nu de muzică.

Faci muzică împreună cu alţi colegi din liceu, în afara celor pe care i-ai menţionat deja? Ai vedea colaborări viitoare cu colegi din acelaşi liceu cu tine?

În afară de oamenii cu care colaborez deja, sincer nu îmi fac speranţe. Pentru că am mai avut ocazia. […] De cele mai multe ori, pe asta funcţionez când sunt la liceu, dacă e să colaborez cu cineva: „Domne, nu suntem prietenii cei mai buni de pe lume, dar hai să muncim împreună”.

Pentru un artist cât crezi că reprezintă talentul şi cât munca pură?

Asta depinde de la om la om. Eu ştiu interpreţi care au o viaţă în spate de muncă şi s-au şi născut cu talent. Cunosc şi pe alţii care au talent şi care nu au muncit niciodată. La mine, în orice caz, cred că este o proporţie 70-30. 30% fiind talentul, 70% fiind munca.

Ziceai că ai trecut de la coveruri la piese originale. Cum ai făcut trecerea asta?

E greu să explic exact. Prima dată când am compus a fost când eram în prima trupă (Free Pursuit). Am fost într-un fel forţat. M-am forţat eu să compun. Aveam o linie melodică, dar nu aveam cuvinte pentru piesa respectivă. Am zis ok, o să încerc să scriu ceva. Fac acolo câteva cuvinte şi iese ceva. Nu pot să zic că am fost mândru de ce a ieşit. Până la urmă trupa s-a destrămat şi nu am mai apucat să cântăm piesa respectivă. Dar când am compus piese originale, şi pentru trupă, şi pentru mine, a fost o emoţie care m-a dominat. Emoţia fiind tristeţea. Atunci când sunt trist, compun cel mai bine. Tristeţea a luat controlul şi am început să compun piese şi triste, şi vesele. Culmea, atunci când sunt trist, compun şi piese vesele. A fost o trecere destul de bruscă, dar nu am simţit că e bruscă.

Acum ce preferi, coveruri sau piese orginale?

Un fel de combinaţie. Să fac o piesă originală, bazându-mă pe o altă piesă, dar care să nu semene atât de mult.

Cânţi şi singur?

De capul meu, da. Dar sunt şi într-o trupă de actorie. Iar ei, din când în când, când mai avem spectacole, mă pun şi pe mine să cânt singur. Am o pagină de Facebook. Acolo postez în general piese pe care le-am înregistrat cântând şi cu chitara şi cu vocea, sau înregistrate profesional. Am fost la un profesor la care am înregistrat câteva piese. Şi le mai postez din când în când. Urmează acum un proiect nou, în care cânt singur.

Spuneai că ai o pagină de Facebook. Ai şi un canal de YouTube?

Da, dar ăla nu se axează pe muzică prea mult. Adică fac muzică 8-bit. 8-bit fiind un sunet de jocuri de prin anii ’90, cam aşa. Asta pot să descriu cel mai bine. Piese faimoase le transform în 8-bit. Unele sună bine, altele nu.

Consideri că e important ca un artist să aibă o pagină de Facebook, un canal de YouTube? Crezi că se poate promova prin intermediul lor?

În zilele noastre pot să spun că da. Este important pentru că multă lume circulă pe net şi foarte multe piese pe care le ascultăm la radio şi sunt din afară, nu ne sunt trimise direct nouă. Sunt trimise prin internet. Odată ce s-a văzut că face ravagii piesa respectivă, o bagă şi pe radio. Deci, da, e imortant să aibă o pagină de Facebook şi un canal de YouTube. E adevărat că nu prea sunt mândru de muzica de astăzi, de aia încerc să revoluţionez un pic. Adică, împreună cu trupa, pe pagina noastră, tot Pulse se numeşte, încercăm să aducem ceva nou în industrie. Fiind o trupă de rock, practic tot rock punem, dar încercăm să aducem mai multe idei, să avem repertoriul cât mai larg.

Aveţi concerte?

Am avut concerte. Nu foarte multe, dar au fost bune. M-am distrat la nebunie. Eu, când sunt pe scenă, sunt al om. Adică, lumea, în general, când mă cunoaşte şi vine la concerte, mă vede într-un fel în viaţă reală. După aia, pe scenă, „Wow… nu mă aşteptam”. Acum aşteptăm să terminăm cu concursurile la care ne-am înscris deja şi, după aceea, în speranţa că o să ne vadă cineva după ce înregistrăm mai multe piese, să avem cât mai multe concerte.

Cum crezi că o să vă ajute participarea la concursuri?

Sincer, prima dată, nici eu nu am ştiut să răspund la întrebarea asta. Am zis că ar fi o oportunitate să apar pe scenă. După aia, la concursurile astea, nu se ştie cine poate să vină. Şi, dacă avem noroc să vină cineva care ne poate promova, zic că nu merită să pierdem ocazia.

Cum vă mai promovaţi?

Avem o piesă pe care am înregistrat-o deja şi o împrăştiem. Piesa se numeşte „Destroy you”. E o compoziţie proprie. În afară de piesa orginală, încercăm şi prin cluburi. După ce ne stabilim un repertoriu fix, ne ducem prin cluburi să arătăm CV-ul, cum ar veni, şi cântăm. Mare parte prin Centrul Vechi. Până acum am cântat la Historia, Iron City, Club A.

Ai colaborat cu artişti cunoscuţi?

Nu ştiu exact cât de cunoscuţi, dar pot spune că am colaborat indirect. Adică atunci când am fost în Urban Kids pe album am făcut noi featuring cu Andra, Anda Adam şi Dan Bitman. Aşa că nu ştiu dacă pot să o numesc colaborare mare.

Plănuieşti să ai colaborări cu oameni din industria noastră muzicală?

Nu ştiu să răspund. Da, nu m-ar deranjeaza colaborări scurte cu interpreţi de aici. Depinde şi de piesă. De exemplu, dacă ar veni Smiley la mine şi mi-ar spune că vrea să facem o piesă şi sună cam aşa (n.r: indică o piesă care se difuza la radio în cafeneaua în care ne-am întâlnit), aş fi într-o dilemă. Sincer, nici nu aş şti ce aş răspunde.

Deci, în momentul de faţă nu eşti dispus să faci compromisuri doar pentru a avea colaborări cu persoane cunoscute?

O să trebuiască să mai cuget la chestia asta. Cred că, până la urmă, parcă totuşi m-aş vinde ca să pot să colaborez cu intrepreţii respectivi. Cred că, până la urmă, m-aş supune, indiferent de stilul de muzică.

Ce modele ai? Sau ce modele ai avut şi nu mai acum?

De avut, am avut model pe Jason Mraz. Are nişte piese superbe, îmi plac. Dar nu m-aş vedea să mă axez pe stilul lui, îmi place să-l ascult foarte mult. În schimb, Michael Bublé este idolul meu şi acum. Este pur şi simplu… tehnica lui vocală şi timbrul lui… de l-aş avea şi eu… El este pe jazz, practic. Şi jazz-ul care se vinde. Pentru că jazz-ul nu mai este un stil de muzică prea ascultat, el este ţinta, cum ar veni. Să ajung ca şi el. Chiar dacă m-am axat pe rock, momentan, nu se ştie ce îmi rezervă viitorul.

Aşadar este singurul tău model actual?

Ar mai fi unul, dar nu ştiu cât de mult… El este într-un grup a cappella. Se numeşte Pentatonix. El are, tot aşa, o tehnică vocală pe care o invidiez. Îmi place enorm cum cântă. Şi au piese foarte frumoase cei din Pentatonix. Dar nu ştiu dacă m-aş axa chiar pe stilul ăla. Ei sunt pe Pop comercial, dar au şi compoziţii proprii care sunt wow, absolut fenomenal. Deci, o combinaţie între Michael Bublé şi Scott Hoying, ar fi idealul.

Care este genul muzical în care te simţi cel mai bine?

Cred că ar fi un rock alternativ, dintre toate pisele pe care le-am compus până acum. E adevărat că unele sunt comerciale, altele sunt pentru mine, dar mare parte erau alternative.

Dacă ai avea ocazia să dai un sfat unui tânăr care îşi doreşte să cânte, dar nu ştie pe drum să o apuce, ce sfaturi i-ai da?

Prima chestie ar fi să îşi urmeze inima. Dacă el simte nevoia să facă muzică, eu am făcut greşeala să mă duc la liceul de muzică. Deci, nu îi recomand. Dacă este şi o fire creativă, nu-i recomand să se ducă la liceu. Dacă e o fire mai robotică, atunci da, ar fi ok. Numai că trebuie să aibă grijă pentru că nu prea poţi să îţi faci prieteni în şcoală. Trebuie să te cunoşti cu toată lumea, trebuie să te cunoşti cu cine trebuie.

Să nu se lase de muzică, dacă asta îi place. Pentru că eu, sincer, nu ştiu ce aş face fără muzică. Ştiu multă lume care zice asta, dar eu personal cred că dacă nu aş avea muzica sau actoria, cred că nu aş avea de ce să mai încerc să mă axez pe altceva. M-aş lăsa de tot.

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.