25.May.2010 / Uncategorized / 686 vizualizări /

Today, you inspired me.

Simt fiecare scânteie a ochilor tăi cum topeşte puţin câte puţin din corpul meu poate mult prea obosit pentru o seară de neuitat. Îţi intersectezi privirea cu a mea şi îmi citeşti sufletul ca pe “Cărticica Roşie” a lui Mao Zedong, ca pe o lectură obligatorie a unui cetăţean. Îmi adulmeci uşor parfumul şi te apropii nu prea mult de mine. Mã strângi în braţe şi-mi striveşti obrajii cu buzele tale uscate şi fragile, lăsându-mi semne permanente,dar totuşi vizibile doar de noi.

Eşti asemeni unui loc special de unde nu aş vrea să plec niciodată, iar dacă aş face-o, aş cãuta întotdeauna un motiv, oricât de mic, să mă întorc înapoi.

Îţi fotografiez orice mişcare, căreia îi pot da atât de multe titluri şi-i pot crea atât de multe variante de povestiri încât aş putea scrie un bestseller, să nu lipseascã din mâinile nimănui, dar să plece din sufletele noastre.

Câteodată îţi văd fiecare părticică din corp chiar şi prin tricou şi îmi imaginez cum s-ar îmbina temperaturile corpurilor noastre. Îmi îndrept privirea spre alt unghi, dar nu şi gândul. Orice aş face nu te pot lua de lângã mine şi nici nu vreau. Ascult diverse conversaţii, dar mã gândesc cât de interesantă ar suna una de-a ta. Visez cu ochii deschişi aceleaşi scene şi oricât aş încerca să reduc vizibilitatea fiecărui moment, parcă greşesc butonul şi o fac cât mai evidentă. Şi mai plãcută…

Rãmân uşor surprinsă de subtilitatea prezenţei tale care parcã mã trage spre tine mult mai mult… Butonez televizorul, navighez pe internet, răsfoiesc cărţi şi parcă toate lucrurile îmi deschid calea spre tine.

Eşti asemenea unei cutii muzicale vechi ce rulează piesa lui Beethowen – Fur Elise… Un lucru preţios, o amintire placută, care chiar dacă odată cu anii nu mai funcţionează, frumuseţea ei rămâne întotdeauna acolo, făcând vremurile de demult întotdeauna noi, prezente, lăsându-ţi o sensibilitate necunoscutã şi infantilă…