Ţestoasele Ninja / Teenage Mutant Ninja Turtles (2014)

Un film haios, care îi aduce în prim plan pe cei patru broscoi supereroi: Donatello, Michelangelo, Leonardo şi Raphael. Cei patru adolescenţi mutanţi, care au trăit în canalizare până la momentul actual, vor ieşi la suprafaţă, dar nu pentru distracţie, aşa cum şi-ar dori ei, ci pentru a salva oraşul de un clan periculos. 

Ţestoasele Ninja / Teenage Mutant Ninja Turtles (2014)

Sinopsis

Clanul Piciorului, cel mai periculos din New York, provoacă teroare pe străzile oraşului de ani de zile. Într-o zi, clanul este oprit în timpul unei misiuni de nişte fiinţe cu puteri supraomeneşti. Singurul semn lăsat în urmă este un simbol ce reprezintă “familie”. O jurnalistă debutantă, April O’ Neil (Megan Fox) se întâmplă să surprindă scena şi să înceapă să  facă investigaţii despre salvatorii New York-ului.

Ţestoasele Ninja / Teenage Mutant Ninja Turtles (2014)

Despre Ţestoasele Ninja

Povestea este foarte frumos creată în jurul benzilor desenate originale, astfel încât vei trece de la fericire la tristeţe, de la lacrimi la extaz în doar două ore. Un film cu un final neaşteptat, care creează un puzzle din indiciile lăsate prin intermediul personajelor pline de culoare.

Ţestoasele Ninja / Teenage Mutant Ninja Turtles (2014)

Nu am văzut toate filmele cu Megan Fox, dar am văzut îndeajuns de multe încât să pot spune că în acest film o puteţi vedea jucând mai natural, neforţând situaţiile date de scenariu. Poate că şi rolul de jurnalistă ambiţioasă o prinde, însă oricum, pentru cei care aţi văzut Jennifer’s Body (2009), puteţi renunţa astfel la imaginea formată despre ea.

Ţestoasele Ninja / Teenage Mutant Ninja Turtles (2014)

Văzând filmul la IMAX, pot spune că efectele au fost cu mult mai spectaculoase decât în mod normal. Recomand tuturor amatorilor de IMAX să vadă acest film, pentru senzaţii de neuitat. Este amuzant să observi cum în timpul filmului, în frunte cu tine, o sală întreagă se sperie crezând că un anumit obiect vine spre ei.

Teenage Mutant Ninja Turtles 5

Momente comice, peste momente comice. Chiar atunci când crezi că balanţa genului filmului ar înclina spre acţiune, dintr-odată ţestoasele copilăriei noastre creează un moment la care toată sala râde cu lacrimi.

Teenage Mutant Ninja Turtles 2

Concluzie

Ţestoasele Ninja este un film pentru orice vârstă, chit că vrei să-ţi aduci aminte de copilărie, sau vrei să-i faci o bucurie frăţiorului tău mai mic. Recomand filmul pentru efectele speciale, povestea captivantă şi pentru cele patru ţestoase, care ne-au bucurat şi atunci când eram mici, dar şi acum odată cu revenirea pe marele ecran.

Filmul a fost lansat pe 22 august în cinematografele din România, fiind distribuit pe plan local de RO Image 2000.

Distribuie:

Alice Mircescu

Pasiunea scrisului am avut-o de mică. Mi-a plăcut să experimentez cât mai multe domenii şi să pot scrie orice tip de text. Prin scris mă eliberez, vocea mea se face auzită şi prin articolele mele pot ajuta pe cineva aflat într-un impas al vieţii.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.