“Telefonul” va suna săptămâna viitoare la Teatrul Evreiesc

Săptămâna trecută ați avut ocazia de a citi interviul în care Roxana Guttman ne vorbea despre piesa ei de teatru, unică în România, ce va avea premiera luna aceasta. Nu ne-a oferit prea multe detalii atunci pentru că nu își dorește ca noi să știm totul dinainte, ci vrea să ne surprindă.

Așa că, toți cei care sunt curioși să vadă cu ce este diferită piesa Roxanei de celelalte sunt așteptați miercuri, 21 septembrie, între orele 19:00 – 21:00 la Teatrul Evreiesc de Stat pentru a vedea în premieră piesa Telefonul, intrarea fiind liberă (în limita locurilor).

Pe mine m-a făcut tare curioasă când mi-a oferit interviul să văd cum este misterioasa piesă, dar și nerăbdătoare să o văd jucând singură pe scenă. Așadar, ne vedem acolo, iar dacă doriți să vă confirmați prezența, o puteți face pe pagina de facebook dedicată evenimentului.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.