Teaching Ignorance: “Vă spun eu, că vin de la şcoală!”

Miercuri, nu departe de ora prânzului, în faţa Cinematografului Eforie. În dreptul intrării grupuri de liceeni blochează accesul în clădire și sunt ocupaţi să tragă în plămâni nori albi de tutun. Deşi atmosfera e una bacoviană, iar ploaia nu pare să se oprească prea curând, buna dispoziţie pune stăpânire pe această întâlnire.

Teaching Ignorance: Vă spun eu, că vin de la şcoală!

În sala de cinema, scaunele învelite în catifea albastră găzduiesc elevii diferitelor licee din Bucureşti. Fie că au venit alături de profesori sau au ajuns la Festivalul One World Romania pe cont propriu, aceştia au umplut cinematograful. Locul este aglomerat, iar nerăbdarea liceenilor a ajuns la cote maxime. Din discuţiile pe care le-am auzit întâmplător în jurul meu, nu mi-am dat seama dacă elevii au venit să vadă filmele pentru că li se motivează absenţele la orele de biologie, pentru că e o ocazie de a ieşi în gască la film sau pentru că sunt cu adevărat interesaţi de subiectul abordat în cadrul proiecției care urmează. Inevitabil, nu am putut să nu mă întreb ce m-ar fi determinat pe mine să vin la un astfel de festival în liceu şi cum aş fi reacţionat la cinema: aş fi aşteptat cu nerăbdare proiecţia sau m-aş fi dat în stambă, atrăgând atenţia asupra mea şi a găştii cu care am venit?

Teaching Ignorance: Vă spun eu, că vin de la şcoală!

Spaţiul e tot numai un zumzet, iar grupuri, diverse de tineri se disting în mulţime. Dacă în rândurile din faţă câteva fete îşi fac selfie la cinema, în spate, la fel ca la şcoală, liceenii sunt puşi pe şotii. Se aud glume, discuţii zgomotoase şi fredonarea celor mai recente piese auzite pe YouTube.

La balcon, situaţia este puţin diferită, deşi spaţiul este plin ochi, iar o parte din spectatori stau în dreptul balustradei, în faţa primului rând de scaune. Liceenii iau parte la o mini lecţie de istorie propusă de Luciana Alexandra Ghica înainte de proiecţie, pentru a-şi face o idee despre contextul în care se produce acţiunea documentarului. După prezentarea câtorva repere importante, pe ecran încep să ruleze imagini din Teaching Ignorance, un film care prezintă şase metode de predare a lecţiilor ce au la bază probleme ale conflictul israeliano-palestinian.

Teaching Ignorance: Vă spun eu, că vin de la şcoală!

Abordarea propusă de Tamara Erde, cea care face documentarul, este una bine pusă la punct. Mi-a plăcut să văd şase stiluri diferite, şase abordări diferite ale aceeaşi problematici: cum vorbim despre drepturi, libertate, război cu persoane implicate în tot acest conflict? Şi cum totul porneşte de la educaţie, este foarte interesant să vezi cum nişte profesori au un rol atât de important în perpetuarea prejudecăţilor şi în ignorarea unor perspective diferite de cele văzute de ei.

Mi s-a părut că am asistat la un film greu de digerat, pe care îl poţi decodifica doar în contextul unor cunoştinţe solide referitoare la conflictul care macină locuitorii acelor teritorii. Dacă iniţial aveam impresia că liceenii au venit mai mult pentru loisir, la final am fost uimită de implicarea lor în discuţiile cu Mircea Toma, preşedintele Asociaţiei de Monitorizarea a Presei ActiveWatch.

Teaching Ignorance: Vă spun eu, că vin de la şcoală!

“La ce se referă ignoranţa?” a fost prima întrebare adresată audienţei. După câteva secunde de linişte, mă aşteptam ca totul să se rezume la un monolog. Mă aflam în faţa unor prejudecăţi peste care nu puteam să trec. Dar am avut ocazia să mi se demonstreze că am greşit. Primul intorlocutor, M., care se afla în sală, la parter, a început să vorbească despre punctele de vedere ale personajelor din film. A povestit despre cum el crede că ignoranţa se rezumă la propriul adevăr, de necontestat şi la ignorarea punctului de vedere al celorlalţi oameni implicaţi în problemă.

De la balcon a venit un al doilea răspuns în sprijinul ideii că nu poţi să fii obiectiv atunci când eşti implicat în poveste. Oamenii au vorbit de libertate, de empatie, dar nu pot trece peste experienţele personale, iar asta justifică subiectivitatea cu care abordează tema conflictului la clasă: “este o realitate decupată”.

Teaching Ignorance: Vă spun eu, că vin de la şcoală!

Mircea Toma a continuat discuţiile şi a subliniat că “nu este bine să nu ai dileme”. Tot de la balcon a venit în completare o idee referitoare la ce îşi propune titlul “Teaching Ignorance” să transmită. Atunci o elevă, care a urmărit filmul de pe marginea balustradei, a spus povestea impresionantă a unui elefant şi a şase persoane nevăzătoare. O abordare teologică asupra subiectului, dar care s-a pliat perfect pe tema discuţiei. M-a fascinat cum în sală au fost purtate dialoguri argumentate şi am realizat că, totuşi, lucrurile s-au schimbat în bine de când am ieşit eu de pe băncile liceului.

La un moment dat, Mircea Toma a invitat la conversaţie şi un profesor aflat în primele rânduri, aruncându-i la fileu problema practicării ignoranţei în timpul predării la orele de curs. Abordarea profesorului a fost una pe cât de serioasă, pe atât de hazlie, spunând că nu a urmat cursuri de pedagogie şi metedologie în combaterea ignoraţei la orele de biologie. Dacă referirea a fost măcar într-o măsură amuzantă, realitatea confirmă faptul că profesorii nu sunt pregătiţi să abordeze astfel de subiecte în cadrul orelor de curs. Tocmai de aceea apreciez din ce în ce mai mult iniţiativa celor de la One World România la Şcoală, care aduc astfel de subiecte în prim-plan şi care deschid dialoguri între profesori, elevi şi specialişti, pentru a provoca gândirea critică şi totodată creativă în rândul tinerilor.

Teaching Ignorance: Vă spun eu, că vin de la şcoală!

Îtâlnirea s-a încheiat cu o introducere a ideii de conflict în contextul atentatelor recente care au avut loc în Bruxelles. Liceenii au fost îndemnați să se gândească la o posibilă primire a refugiaţilor în sala de cinema şi cum ar reacţiona dacă acest scenariu ar fi real. Mai în glumă, mai în serios, o mare parte dintre participanţi ar rămâne în sala de cinema, dacă ar avea siguranţa că aceşti refugiaţi ipotetici sunt controlaţi înainte. Fiind un subiect sensibil pus pe masa discuţiilor, s-au iscat şi câteva controverse în sală, pe care le-am urmărit cu mândrie. Da, atunci mi-am dat seama că noi în liceu nu eram capabili să purtăm astfel de discuţii serioase şi mai ales argumentate.

Dar, pentru a pleca liniştită şi cu preconcepţiile făcut K.O., am avut şansa să urmăreasc o ultimă discuţie, atunci când Mircea Toma a spus că e cazul să încheiem secţiunea dezbatere deoarece “avem o hemoragie în sală” (remarcă pe care am apreciat-o maxim! O formă sarcastică de a semnala faptul că o parte din liceeni a început să plece).

S-a ajuns la concluzia că ignoranţa provine de la neştiinţă, iar faptul că nu ştim multe despre oamenii de lângă noi, ne conduce în pragul unei probleme care poate oricând degenera într-un conflict. O altă chestiune, mai degrabă negativă, este faptul că în şcoli istoria se bazează în proporţie foarte mare pe conflict şi prezentarea acţiunilor de război. Acest lucru a fost semnalat de Luciana Alexandra Ghica, care vorbea despre faptul că în prezent istoria se predă altfel în şcoli. Momentul a fost acaparat de un licean, clasa a XI-a, care a declarat răspicat că încă se predă o astfel de istorie: “vă spun eu, că vin de la şcoală!”. Deşi se doreşte o intrare în alte problematici, la orele de istorie se ajunge, până la urmă, tot la prezentarea conflictelor şi a relaţiilor tensionate dintre state.

Teaching Ignorance: Vă spun eu, că vin de la şcoală!

Participarea la discuţii mi-a demontat complet ideile pe care le avusesem înaintea proiecţiei. M-am bucurat să văd că inițiativele de genul ăsta dau roade, îi ajută pe liceeni să gândească diferit, să îşi pună probleme şi să încerce să găsească răspunsuri. Încurajarea dialogului şi a exprimării libere părerilor s-a dovedit încă o dată un instrument ideal care servește în formarea opiniilor şi îi pregătește pe liceeni pentru ieşirea de pe băncile şcolii cu un bagaj imens de cunoştinţe și competenţe.

În loc de conluzie, o ultimă observaţie a modului în care tinerii se raportează la acest gen de evenimente. 16:10, holul Cinematografului Eforie, zona Info Point. Două eleve, una care participase la dialog cu Mircea Toma, cealaltă care îşi susţinea colega (la propriu şi la figurat), vin direct la un membru din organizare: “vrem filmul ăsta la noi în liceu săptămâna viitoare”. Da, ce poate fi mai puternic de atât?! One World România la Şcoală, prin reprezentanţii ei au spus că vor face tot posibilul să le pună la dispoziţie filmul, iar asta nu a putut decât să mă bucure.

Cu siguranţă că mai am multe de învăţat despre generaţia asta, care cred că a luat în serios ultimul mesaj transmis de Mircea Toma pe scenă: “Nu fiţi ignoranţi!”. Mâine, o ultimă proiecţie pentru liceeni are loc în cadrul Festivalului Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România.

[Sursă foto]

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.