Te aştept şi pe tine la ASTRA Film Junior

Dragă prietene,

Cea de a XIII-a ediţie a Festivalului ASTRA Film se apropie. Şi după cum ştii, în urmă cu aproximativ cinci ani s-a înfiinţat un nou subprogram, Astra Film Junior, pentru a contribui la educaţia tinerilor prin imagini şi filme documentare. Din nefericire, aceste filme documentare nu puteau fi văzut la noi în ţară oriunde şi oricând, aşa că mă bucur foarte tare că am avut ocazia să le urmăresc în cadrul unui festival.

ASTRA Film Junior

Programul “Şcoala Altfel”, care a fost organizat la Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Deva, a avut în calitate de co-organizatori şi pe câţiva membrii ai Institutului Francez. Iar faptul că însuşi ambasadorul Franţei – Philippe Gustin, s-a implicat în organizare mi-a demonstrat că multiculturalitatea este pusă sub mare preţ.

Aş vrea să mai ştii că această sărbatoare de filme documentare din România oferă un orar de educaţie prin imagini şi este dedicat atât copiilor, cât şi adolescenţilor. Iar până în prezent au participat la el aproximativ 45.000 de elevi.

Şi uite că anul trecut a avul loc cea de-a patra ediţie a Festivalului ASTRA la care am şi participat. Cel mai mult mi-a plăcut că au fost prezentate două filme interesante despre cum putem proteja apa dar şi despre cum putem să ne da seama din ce şi cum sunt alcătuite obiectele din jurul nostru. Mai mult, pentru o înţelegere mai uşoară peliculele au fost dublate în limba română.

Iată şi două dintre documentarele mele preferate:

  • “Esperanto, Copiii apei” – film documentar care a fost adus în premiera în România, lansat pe data de 22 martie anul trecut.

Te aştept şi pe tine la ASTRA Film Junior

  • „Cum se fabrica?” – un film despre procesele prin care trec tot felul de lucruri simple, precum scobitorile, compact discurile, cerealele şi chiar delicioasele chipsuri, înainte să ajungă în mâinile noastre.

Te aştept şi pe tine la ASTRA Film Junior

Nu în ultimul rand mi-a plăcut să iau parte la Planul Discovery, un proiect destinat liceenilor şi adolescenţilor. La acest proiect au participat un număr de 110 licee în cadrul cărora s-au desfăşurat o serie de programe educative pe teme legate de învăţământul ştiinţific.

Punctul culminant al Şcolii Discovery a avut loc la Sibiu, unde a fost rulat Chemrecical, un film documentar despre toxicitatea chimicalelor conţinute de produsele cosmetice și de detergenții pentru curățenie și menaj. Acest moment a fost şi cel mai plăcut pentru mine, deoarece vizionarea a fost însoţită de nişte discuţii cu unul dintre personajele principale din peliculă – membru al familiei Goode.

Te aştept şi pe tine la ASTRA Film Junior

Acum că te-am pus la curent cu ce s-a întâmplat la cea mai recentă ediţie ASTRA, categoria JUNIOR, sper să ne întâlnim la următoarea, care va avea loc în luna octombrie a acestui an.

Cu drag,
Andrei-Ciprian Coman

P.S.: Dacă ai un documentar inedit pe care vrei să îl împărtăşeşti cu alţi tineri, şi tu îl poţi înscrie în programul ASTRA. Data limită este 15 aprilie 2013. Mai multe detalii găseşti aici.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.