09.May.2009 / Muzică / 894 vizualizări /

TDCSNA: Spiritualized

Grupurile astea vin din mai multe genuri, zone şi epoci, pot fi mai mult sau mai puţin cunoscute, dar merită cel puţin o ascultare. Din seria TDCSNA azi avem Spiritualized.

Spiritualized

Spiritualized pot fi integraţi în cadrul mişcării shoegazing, dar din punct de vedere tehnic ei cad exact în locul de întâlnire între psychedelic rock, shoegazing şi space rock care l-au explorat şi The Verve, dar au un sunet mai transcedental (nu degeaba se cheamă “Spiritualized”). Formaţi în 1990 în oraşul englez Rugby, aliniamentul grupului s-a schimbat foarte des, cu următorii membri:

Jason Pierce (“J. Spaceman”) – vocal, chitară, pian, claviaturi (1990-prezent)
Kate Radley – vocal, pian, claviaturi, sintetizatoare (1990-1997)
Tim Lewis (“Thighpaulsandra”) – claviaturi (1997-prezent)
Mark Refoy – chitară (1990-1994)
Michael Mooney – chitară (1995-1999)
John Coxon – chitară (1994-1997)
Gregg Hale – chitară (1997-1999)
Tony Foster (“Doggen”) - chitară (1999-prezent)
Will Carruthers – bas (1990-1992)
Sean Cook - bas, harmonica, claviaturi (1992-1999)
Martin Schellard – bas (1999-prezent)
Jonny Mattock – tobe (1990-1994)
Damon Reece – tobe (1995-1999)
Kevin Bales – tobe (1999-prezent)

Spiritualized au fost înfiinţaţi de Jason Pierce în 1990 după prăbuşirea grupului său anterior Spacemen 3, un grup care mă gândesc să-l acopăr dar imediat îmi amintesc cât de plictisitori pot fi, aşa că amân sau mă răzgândesc. De atunci Pierce a rămas figura centrală a grupului şi singurul membru permanent, scriind, compunând şi cântând aproape toate piesele lor, cu contribuţii instrumentale şi rareori vocale din partea celorlalţi membri (cele mai multe fiind de Kate Radley). Muzica Spiritualized a evoluat din modelul Spacemen 3. Dacă Spacemen erau un grup devotat complet minimalismului şi chitărilor monotone (problema lor principală fiind calitatea variabilă a pieselor lor: câteva au melodii puternice şi creează un efect hipnotic, restul doar plictisesc) pe baza motto-ului “taking drugs to make music to take drugs to“, Spiritualized au o orientare mai melodică şi complexă, plus o perspectivă mai extinsă, mai transcedentală decât doar muzică psihedelică pentru luat droguri.

La Spiritualized se regăsesc influenţe din space-rockul lui Pink Floyd, mişcarea de shoegazing creată de My Bloody Valentine, sunetele psychedelic rock-ului anilor ’60 şi melodiile repetitive şi hipnotice ale Velvet Underground, dar piesele lor se dezvoltă de la motive simple în piese ample, aproape simfonice îndatorate metodelor de producţie ale lui Phil Spector (inventatorul tehnicii “Wall of Sound“, sau “zid sonor”) şi Brian Wilson de la Beach Boys (renumit pentru capodopera acelui grup, Pet Sounds), cu o influenţă evidentă din blues, soul şi gospel (pe lângă alte tipuri de muzică religioasă precum mantrele hinduse/budiste), făcându-i unele din puţinele grupuri de rock ce pot incorpora ultimul gen în sunetul lor fără să sune forţat, sentimental, stângaci sau ridicol.

Lazer Guided Melodies (1992) este un manifest cât se poate de convingător al stilului Spiritualized, un album bazat pe melodii simple dar care se transformă în piese complexe şi impetuoase datorită viziunii hotărâte a lui Pierce şi a producţiei sale perfecţioniste, aproape obsesive, a cărui singură problemă ar fi faptul că tobele deseori sunt fie absente, fie îngropate în reverb şi mixaj până ce nu se aud (o problemă severă a pieselor de Spacemen 3). În cele mai slabe momente identitatea Spiritualized nu este bine definită şi albumul cade pradă repetiţiei chinuitoare şi enervante ce afundă atâtea piese de Spacemen 3 (“Take Your Time”, care începe okay dar e excesiv de lung, “Sway”), dar există destule momente bune (groove-ul tribal în 3/4 “Run”, asemănător cu piesa “Run Run Run” de Velvet Underground, “Step into the Breeze”, cu violoncel de Martin Robinson, ambientul “Symphony Space”) şi excelente pentru a compensa acest deficit, precum: atmosfericul “You Know It’s True” (cu vocale resemnate de Pierce), duetul hipnotic “If I Were With Her Now” (cu saxofon de Will Gregory), piesa de shoegazing viguroasă “I Want You”, melancolicul “Smiles” (cu vocale aproape şoptite de Pierce şi Radley), destinsul “Shine a Light” (a nu fi confundată cu piesa cu acelaşi nume de Rolling Stones), rock-ul intens “Angel Sigh” şi piesa inertă dar hipnotică “200 Bars”.

Pure Phase (1995) reprezintă o evoluţie în complexitatea şi caracterul vast, masiv al muzicii grupului, având o producţie densă cu mixaje separate pentru fiecare canal stereo şi primele contribuţii ale Cvartetului Bălănescu. Piesele au acum un caracter mai simfonic şi durate extinse, conţinând stucturi multipartite marcate de crescendo-uri, descrescendo-uri şi o evoluţie naturală. În plus, tobele nu mai sunt atât de îngropate în mixaj, şi vocalele lui Pierce tind să fie ceva mai pline de viaţă comparate cu resemnarea şi inerţia de pe Lazer Guided Melodies (cuvântul de bază fiind “ceva”). Momentele de repetiţie enervantă şi plictiseală sunt reduse (interludiul disonant şi inutil “Electric Phase”, supralungitul “Pure Phase”, având doar o notă de sintetizator susţinută timp de 6 minute) şi piesele sunt mai uniform excelente (“Let It Flow”, cu o tonă de reverb, ameninţătorul “Take Good Care of It”, cover-ul piesei “Born, Never Asked” de Laurie Anderson, “Spread Your Wings”, seninul “Feel Like Going Home”), dintre ele distingându-se mult mai multe: rock-ul intens “Medication” (cu tobe în stil Mitch Mitchell de Jonny Mattock şi o pânză de chitări electrice de Pierce şi Mark Refoy), duetul visător “The Slide Song”, deprimatul “All of My Tears” (combinând o melodie de vioară cu feedback şi un sintetizator eteric), blues-rockul haotic “These Blues” (bazat pe un riff de chitară brutal şi harmonica distorsionată), groove-ul hipnotic “Electric Mainline”, piesa densă şi optimistă “Lay Back in the Sun” şi blues-rockul răsunător “Good Times”.

Perfecţionând şi dezvoltând melodiile super-minimaliste şi monotone folosite înainte, Spiritualized au creat cel mai bun album al lor cu Ladies and Gentlemen We Are Floating in Space (1997). În primul rând, talentul de producţie al lui Pierce ajunge la un punct culminant, creând un sunet uriaş şi colosal ce rivalizează enormitatea albumelor precum Loveless sau A Storm in Heaven, cu o tonă de muzicieni adiţionali inclusiv o secţiune de trompetişti (Terry Edwards, Tim Sanders, J. Neil Sidwell, Simon Clarke), Cvartetul Bălănescu şi corul The London Gospel Community Choir. Practic, albumul este echivalentul sonor al unei ascensiuni în înaltul cerului. În contrast cu Lazer şi Phase, toate piesele albumului trec dintr-una în alta în mod natural ca într-o secvenţă uriaşă. În cel mai important rând, toate piesele sunt extraordinare. Pierce aduce o doză masivă de ambiţie, reuşind să creeze atât piese extinse ce se intensifică şi domolesc şi au structuri multipartite ce reţin atenţia ascultătorului, dar şi piese mai scurte care sunt la fel de excelente, toate având o măsură semnificativă de improvizaţii, nemulţumindu-se doar să repete acelaşi lucru n minute ca înainte. În mod pervers, vocea sa bolnăvicioasă şi uneori tehnic imprecisă accentuează impactul albumului, cântatul său inert asigurând un contrast cu sunetul grandios şi prevenind albumul să cadă în capcana excesului. Nu există vreo piesă mai slabă, şi încercarea de a spune care din ele sunt “mai memorabile” este inutilă fiindcă toate sunt la fel de nemaipomenite: piesa inducătoare de transă “Ladies and Gentlemen We Are Floating in Space”, rock-ul dens “Come Together” (cu un riff monoton peste care se adaugă un refren cântat de London Gospel Community Choir şi improvizaţii de chitară şi trompete), atmosfericul “I Think I’m in Love” (cu vocale masate de Pierce în stil call and response), “All of My Thoughts” (trecând de la o secţiune visătoare la una frenetică ce combină un ritm agresiv de Damon Reece cu harmonica, chitări stridente şi un riff de bas solid), fuziunea măreaţă dream pop/shoegazing-soul “Stay With Me”, rock-ul propulsiv “Electricity” (combinând un riff agresiv cu o melodie cântată la orgă Farfisa puţin asemănătoare cu “I’m a Believer” de The Monkees), minimalistul “Home of the Brave” (ce se intensifică spre final), atmosfera disonantă din “The Individual” (improvizaţii haotice de saxofon peste feedback de chitară reverberat, cu o influenţă din free jazz), balada grandioasă orchestrală ”Broken Heart”, ameninţătorul “No God Only Religion” (cu tobe frenetice de Damon Reece), piesa pur şi simplu sublimă “Cool Waves” (cu un refren cântat de Pierce şi London Gospel Community Choir) şi improvizaţia extinsă cu influenţă de blues “Cop Shoot Cop…” (cu contribuţii de faimosul pianist din New Orleans Dr. John, contributor pe Exile on Main St. de Rolling Stones).

În urma lui Floating in Space, Pierce a concediat toţi membrii grupului (cu excepţia lui Kate Radley, care a plecat dintr-o combinaţie de probleme de sănătate, o despărţire de Pierce şi o căsătorie în secret cu Richard Ashcroft de la The Verve), a asamblat un nou aliniament (Doggen, Thighpaulsandra, Schellard, Bales) şi a creat Let It Come Down (2001). La suprafaţă albumul nu este o schimbare de la stilul Floating in Space, având acelaşi sunet uriaş cu influenţe de gospel, orchestre, trompetişti, chitări masive şi vocea singuratică a lui Pierce în mijlocul întregii furtuni. The London Gospel Community Choir apare din nou, iar secţiunea de violonişti este extinsă la 15 membri şi cea de instrumente de suflat la 17. Schimbarea actuală constă în minimalizarea caracteristicilor anterioare ale grupului – monotonie, chitări reverberate, improvizaţii – şi amplificând caracterul orchestral şi influenţele de gospel. Sunetul este la fel de ambiţios ca Floating in Space dar de data aceasta apar câteva piese mai slabe (“I Didn’t Mean to Hurt You”, “Anything More”, “Won’t Get to Heaven (The State I’m In)”, care intră într-un groove bun după 4 minute dar durează prea mult) şi există momente în care albumul cade în capcana excesului sonic (“Anything More”). Dar există destule piese foarte bune precum rock-ul propulsiv “On Fire”, piesa simultan bombastică şi relaxată ”Do It All Over Again” (cu un riff central de chitară acustică), grandiosul “Don’t Just Do Something” (al cărui versuri rezumă perspectiva fatalistă şi pesimistă a lui Pierce), “Out of Sight” (cu orchestraţie în stilul lui John Barry), rock-ul agresiv cu un riff în stil Chuck Berry “The Twelve Steps”, contemplativul “The Straight and the Narrow”, palpitantul “Stop Your Crying” (cu London Gospel Community Choir, un fel de continuare mai emoţională de la “Cool Waves”) şi “Lord Can You Hear Me” pentru a face din Come Down o continuare respectabilă pentru Spiritualized.

Există o expresie engleză care descrie cel mai bine Amazing Grace (2003): “more of the same”. Albumul continuă sunetul expansiv şi transcedental definitivat pe Floating in Space, dar reduce excesul sonic al Come Down (care e un album bun dar, sincer, tinde să fie prea bombastic). Dacă vă imaginaţi că Spiritualized se întorc la minimalismul de pe Lazer, greşiţi: “reducerea” înseamnă că în loc de cei 115 muzicieni de sesiune şi orchestra masivă de pe Come Down, există o orchestră simplificată şi doar un cor de gospel (stil care are în continuare o influenţă mare asupra materialului). Problema este că piesele sunt nedistinse. Există câteva piese bune, aproape toate cele de rock în stilul lui “Electricity” (groove-ul masiv “This Little Life of Mine”, cu versuri bazate pe vechiul spiritual “This Little Light of Mine”, freneticul “She Kissed Me (It Felt Like a Hit)”, propulsivul “Never Goin’ Back”, balada restrânsă “The Ballad of Richie Lee”, energeticul “Cheapster”), dar în total albumul e dominat de material destul de generic (“Hold On”, “Oh Baby”, free-jazzul anost “The Power and the Glory”, gospel-ul obligatoriu ”Lord Let It Rain on Me”, “Rated X”, “Lay It Down Slow”), care foloseşte toate caracteristicile Spiritualized într-un mod foarte leneş şi tipic, lipsind imaginaţia şi ambiţia nebună ce animau Floating in Space şi Come Down.

Songs in A&E (2008) este influenţat de experienţa aproape fatală a lui Pierce, care a fost spitalizat pneumonie dublă în 2005 şi aproape a murit de două ori. Deşi majoritatea pieselor de pe album au fost înregistrate înainte de boala sa ele tot au un caracter aproape înfiorător de profetic. Din punct de vedere al producţiei A&E continuă tendinţa de simplificare şi reducere a excesului de pe Amazing Grace, dar de data asta piesele sunt de o calitate mai bună decât anonimatele acelui album, iar pe album Pierce cântă într-o voce mai evident răvăşită, accentuând caracterul “brut” al pieselor şi astfel, impactul lor emoţional. Cu excepţia a 6 interludii scurte (“Harmony 1″ până la “Harmony 6″) şi a câtorva piese mai “eh” (“Sitting on Fire”, “The Waves Crash In”), A&E este format în mare parte din piese bune (“Sweet Talk”, contrastând un aranjament grandios cu versuri acerbe şi cântatul ascuţit al lui Pierce, visătorul “Soul on Fire”, haoticul “You Lie You Cheat”, resemnatul “Borrowed Your Gun”, “Goodnight Goodnight”), şi câteva momente memorabile precum: balada torturată ”Death Take Your Fiddle” (cu un aranjament aproape de folk-rock, versuri aproape profetice şi un sample de ventilator medical), rockul brut “I Gotta Fire” (amintind uşor de “Gimme Shelter” de Rolling Stones), imitaţia Velvet Underground “Yeah Yeah”, extinsul “Baby I’m Just a Fool” (care începe ca o piesă de pop dar descinde în haos pe parcursul a 7 minute) şi atmosfericul “Don’t Hold Me Close” (un duet cu Rachel Korine). În total, o revenire puternică pentru Spiritualized. Întrebarea acum e dacă o să continue simplificarea în viitor, o să se întoarcă la sunetul masiv, sau altceva.

Piese:

Spiritualized – If I Were With Her Now

Spiritualized – I Want You

Spiritualized – The Slide Song

Spiritualized – These Blues

Spiritualized – Come Together

Spiritualized – I Think I’m in Love

Spiritualized – Electricity

Spiritualized – Cool Waves

Spiritualized – On Fire

Spiritualized – Never Goin’ Back

Spiritualized – Death Take Your Fiddle