TDCSNA: Minutemen

Grupurile astea vin din mai multe genuri, zone şi epoci, pot fi mai mult sau mai puţin cunoscute, dar merită cel puţin o ascultare. Din seria TDCSNA azi avem Minutemen.

Minutemen

Minutemen

Printre grupurile de punk rock care au contribuit la popularizarea mişcării alternative rock se numără Minutemen, unul din grupurile care a câştigat o popularitate aproape de cult în America în anii ’80 (împreună cu grupuri ca Hüsker Dü, R.E.M., Sonic Youth, Black Flag sau The Meat Puppets). Activi între 1980-1985, membrii au fost:

D. Boon (Dennes Boon) – chitară, vocal
Mike Watt – bas, vocal
George Hurley – tobe

Formaţi în 1980 în San Pedro, California, grupul s-a desfiinţat în 1985 după ce Boon a murit într-un accident rutier. Numele lor derivă în mod egal de la forţele iregulare active în timpul războiului de independenţă american şi ca o parodie la adresa unui grup de extremă dreapta cu acelaşi nume din anii ’60.

Minutemen se disting uşor în cadrul grupurilor de alternative rock din anii ’80 datorită filozofiei lor ce punea accentul pe practici econome (numit în jargonul de San Pedro “jamming econo“) precum înregistrarea după miezul nopţii (când studiourile erau mai ieftine) pe bande deja-folosite, înregistrarea pieselor în ordinea plănuită (în loc să editeze albumul) şi turneuri frecvente dar scurte (toţi membrii erau angajaţi). Această practică a frugalităţii se regăseşte în muzica lor, în special prin sunetul simplificat, chiar spartan şi duratele scurte ale pieselor, care în general durează în jurul unui minut şi rareori ajung la două. Minutemen iniţial erau un grup de hardcore punk, activi pe casa de discuri legendară SST Records şi propria lor casă New Alliance Records, dar mai târziu au evoluat către un sunet mai ambiţios marcat de experimente cu diferite genuri (jazz, acid rock, R&B, folk, etc.) şi o influenţă mare din funk (evidentă în stilul lui Boon, ce foloseşte tehnica “chicken-scratch” specifică funk-ului, şi sunetul său de chitară dominat de “midrange”).

Nu am albumul The Politics of Time (1984).

minutemen-ptPrima lansare Minutemen a fost EP-ul Paranoid Time (1980). Acest EP evidenţiază modul de operare specific perioadei timpurii Minutemen, în care erau un grup de hardcore punk “pur”, cu toată viteza ameţitoare, versurile incoerente, chitările agresive şi producţia brută (de Greg Ginn şi inginerul casei de discuri Glen “Spot” Lockett) pe care le implică această clasificare. Cele 7 piese (“Validation”, “The Maze”, “Definitions”, instrumentalul “Sickles and Hammers”, “Fascist”, “Joe McCarthy’s Ghost”, “Paranoid Chant”) sunt foarte scurte (durata maximă: 1 minut 19 secunde) şi trec atât de repede încât nici una nu are timp să se distingă, dar nici una din ele nu e slabă.

minutemen-joyInspiraţi de exemplul SST Records şi Black Flag, Minutemen şi-au fondat propria casă de discuri, New Alliance Records. EP-ul Joy (1981) a fost prima lansare a noii case de discuri, conţinând trei piese (“Joy”, “Black Sheep”, “More Joy”) şi produs de Mike Patton (nu, nu tipul de la Faith No More). Din nou, nu sunt multe diferenţe faţă de Paranoid Time. Joy conţine primele semne ale influenţei de funk care urma să iasă la suprafaţă (în special prin riff-urile de “chicken-scratch” ale lui Boon), iar producţia lui Patton este mai clară comparat cu sunetul înăbuşit, murdar creat de Ginn şi Spot.

minutemen-tplPrimul album Minutemen, The Punch Line (1981), reprezintă pur şi simplu aceeaşi practică evidenţiată pe Paranoid Time şi Joy, dar extinsă la durata unui album, cel puţin din punct de vedere tehnic – grupul înghesuie 18 piese ce durează în total 15 minute, aderând la multe din principiile de bază ale hardcore punk-ului (energie frenetică, piese scurte) chiar dacă experimentează cu melodii fragmentate şi influenţe din funk. Producţia lui Spot reuşeşte să captureze entuziasmul grupului într-un mod concret, având o calitate sonoră mai bună. Dintre toate cele 18 piese majoritatea sunt bune (“Games”, “Boiling”, piesa de punk-funk atonală “Disguises”, “The Struggle”, “Ruins”, “Issued”, “Song for El Salvador”, “History Lesson”, “Gravity”, “Warfare”), deşi câteva nu fac vreo impresie (“Monuments”, “No Parade”, “Straight Jacket”, “Static”), sunând ca schiţe neterminate înghiţite de pasul accelerat al grupului. Primele piese clasice Minutemen apar pe acest album, şi anume: începutul de punk-funk “Search”, “Tension”, “The Punch Line” şi “Fanatics”.

minutemen-b-sProlifici ca întotdeauna, Minutemen au lansat EP-ul Bean-Spill (1982) ca o diversiune pe casa de discuri Thermidor Records. EP-ul conţine cinci piese (“Split Red”, “If Reagan Played Disco”, “Case Closed”, “Afternoons” şi “Futurism Restated”) şi are mai multe vocale de Watt decât Boon, dar în rest e asemănător cu EP-urile anterioare: acelaşi producător (Spot), aceleaşi durate sever abreviate, aceeaşi energie, influenţă de funk etc. De data asta totuşi există două piese mai memorabile: “Split Red” (holy shit, jazz-funk? pe un album de punk?) şi ironicul “If Reagan Played Disco”.

minutemen-wmamsfWhat Makes a Man Start Fires? (1983) reprezintă un progres important, devenind primul album excelent Minutemen. Grupul de data aceasta face câteva schimbări, abandonând acceleraţia constantă în favoarea unui pas mai încetinit (deşi nu se despart complet de piesele frenetice de hardcore punk, iar piesele lor refuză cu încăpăţânare să treacă de 1-2 minute în durată) şi introduc o variaţie stilistică, concentrându-se pe fuziunea de hardcore punk şi funk. Ca o curiozitate, acesta este singurul album Minutemen unde muzica este compusă aproape exclusiv de Mike Watt, ceilalţi colaborând doar la versuri. De asemenea, este primul album cu un muzician în plus: chitaristul Joe Baiza din grupul Saccharine Trust, ce cântă pe piesele “Beacon Sighted Through Fog” şi “East Wind/Faith”. Dar ceea ce face din What Makes a Man Start Fires? un album excelent este calitatea pieselor, dintre care toate sunt excelente (“One Chapter in the Book”, haoticul “Fake Contest”, “Beacon Sighted Through Fog”, piesa de funk neregulată “Mutiny in Jonestown”, medley-ul “East Wind/Faith”, “’99”, “The Only Minority”, “Plight”, “The Tin Roof”, “This Road”, “Polarity”) şi câteva se disting, precum: declamaţia de hardcore punk umoristică “Bob Dylan Wrote Propaganda Songs”, “Pure Joy” (unde Hurley foloseşte ca instrumente de percuţie bidoane de petrol goale), “The Anchor”, “Sell or Be Sold” (ce sună ca o interpretare de punk a unei piese Talking Heads), “Split Red” (reluat de pe Bean-Spill EP), “Colors” şi reggae-funkul “Life as a Rehearsal”.

minutemen-bohutiohÎncă un album, încă un EP. EP-ul respectiv fiind Buzz or Howl Under the Influence of Heat (1983), prima lansare Minutemen după doi ani unde lucrează cu un producător în afară de Spot (Ethan James) şi unde includ muzicieni adiţionali. EP-ul include câteva piese improvizate (instrumentalul “Dreams Are Free, Motherfucker!”, cu blockflöte de Richard “Crane” Krieger, “The Toe Jam”, cu tobe de Dirk Vandenburg şi vocale backup de Mary Cooper) care sunt okay şi câteva piese propriu-zise care sunt mai bune: haoticul “Self-Referenced”, disonantul “Cut” (o imitaţie a stilului de proto-grunge folosit de Black Flag în acea perioadă), “Dream Told By Moto”, “I Felt Like a Gringo”, “The Product” (cu trompetă de Crane) şi “Little Man With a Gun in His Hand”. Experimentaţia de pe EP practic prevesteşte pasul uriaş care urmau să-l facă Minutemen pe următorul album.

minutemen-dnotdConstruind pe baza progresului reprezentat de What Makes a Man Start Fires?, Minutemen şi-au sporit ambiţiile în cadrul formulei stricte de piese scurte, iar combinaţia de experimentalism şi concentrare a dat pe deplin roade cu Double Nickels on the Dime (1984), capodopera grupului. Inspiraţi de albumul dublu Zen Arcade de contemporanii lor Hüsker Dü, Minutemen au făcut din Double Nickels on the Dime un album dublu, profitând de durata extinsă pentru a crea manifestul lor definitiv. Pe lângă cristalizarea formulei de funk-punk care a apărut înainte (“Theatre Is the Life of You”, “Viet Nam”, “Themselves”), grupul se foloseşte de cele 43 de piese prezente pentru a explora şi alte genuri, precum spoken word (“Do You Want New Wave or Do You Want the Truth?”, “Take 5, D.”), free jazz (“Mr. Robot’s Holy Orders”), piese acustice cu influenţă spaniolă (“Cohesion”, “Corona”), blues (“Jesus and Tequila”), piesele indispensabile de hardcore punk (“Untitled Song for Latin America”), country şi câteva cover-uri (“Don’t Look Now” de John Fogerty, “Ain’t Talkin’ ’bout Love” de Van Halen, “Dr. Wu” de Steely Dan), printre altele, din propria perspectivă şi cu un simţ al umorului alternativ satiric (“Political Song for Michael Jackson to Sing”) şi sarcastic (“#1 Hit Song”, “Maybe Partying Will Help”). Grupul beneficiază şi de pe urma producţiei lui Ethan James (claviaturistul din grupul de heavy metal timpuriu Blue Cheer), care este clară dar spartană, asemănătoare cu cea de pe EP-ul Joy. Inundaţia nestăvilită de piese excelente face selectarea celor mai bune piese de pe album o sarcină ceva mai grea, dar se disting: “D.’s Car Jam/Anxious Mofo”, “It’s Expected I’m Gone”, “Nature Without Man”, “Corona” (care o să pară foarte cunoscut amatorilor de MTV), “History Lesson – Part II”, “There Ain’t Shit on TV Tonight”, “This Ain’t No Picnic” şi “Love Dance”.

minutemen-pmTitlul EP-ului Project Mersh (1985) este destul de semnificativ: “mersh” înseamnă în jargonul grupului “comercial” (în contrast cu “econo”). EP-ul reprezintă o încercare ironică, sarcastică de a scrie piese “comerciale” (gluma devine evidentă pe copertă, unde unul din şefii unei case de discuri exclamă: “I got it! We’ll have them write hit songs!”). Astfel, în loc de piesele de maximum 1-2 minute de înainte, aici avem piese mai lungi ce au structuri tipice de rock – versuri, refrene, solo-uri de chitară – cu elemente în plus (vocale backup de Watt, Crane şi Ethan James, trompetă de Crane, sintetizator de James), o producţie complexă de Joe Carducci şi un cover, piesa “Hey Lawdy Mama” de Steppenwolf. Project Mersh este un succes ca imitaţie sarcastică a pieselor comerciale, incluzând destule piese memorabile precum reggae-funkul “The Cheerleaders”, “King of the Hill”, influenţa de country ironică din “Take Our Test” şi piesa bazată pe un riff acustic în stil R.E.M. “Tour-Spiel”. Singurele insuccese ar fi cover-ul slab după Steppenwolf şi piesa de 6 minute “More Spiel”.

minutemen-3wtflUltimul album Minutemen, 3-Way Tie (for Last) (1985), se retrage de la comercializarea ironică a lui Project Mersh şi întinderea enormă a lui Double Nickels on the Dime în favoarea unei întoarceri la formula clasică a grupului – piese compacte de un minut, uneori întrerupte de către anumite piese mai lungi. Ca o continuare propriu-zisă după Double Nickels on the Dime, 3-Way Tie este impresionant, piesele rămânând la aceeaşi calitate ca înainte, dar evidenţiind un caracter sociopolitic mai pronunţat (“The Big Stick”, “The Price of Paradise”) şi o îndepărtare de la ideologia spartană de anterior, incluzând instrumentaţie în plus precum pian (de Boon), sample-uri şi drum machines (de Ethan James). Cover-urile de pe album continuă să fie problematice, alternativ reuşite (“Lost” de Meat Puppets, “Have You Ever Seen the Rain?” de Creedence Clearwater Revival) sau inutile (“The Red and the Black” de Blue Öyster Cult, “Ack Ack Ack” de The Urinals, “Bermuda” de Roky Erickson). Dar în rest, provizia de piese bune şi momente excelente precum “The Price of Paradise”, piesa de folk-rock cu versuri acerbice despre intervenţia americană în Nicaragua “The Big Stick”, “Courage”, “No One” (compusă de Watt şi Kira Roessler) şi “Situations at Hand” fac din 3-Way Tie un epitaf cumsecade pentru Minutemen.


Minutemen – Search


Minutemen – Split Red


Minutemen – Bob Dylan Wrote Propaganda Songs


Minutemen – Cut


Minutemen – Corona


Minutemen – History Lesson Part II


Minutemen – This Ain’t No Picnic


Minutemen – The Cheerleaders


Minutemen – The Big Stick

Distribuie:

Echipa

AmDoar18Ani.ro este un blog colectiv ce îşi propune să informeze tinerii liceeni. Îi vom ţine la curent cu evenimente care mai de care mai interesante, ce îi vor ajuta să îşi petreacă într-un mod folositor timpul liber.

2 Comentarii

  • Reply 8.July.2009

    vlad

    foarte buna ideea cu recenziile cu chestii underground, iar copertile de albume puse aici sunt un plus. e nevoie de chestii de genu asta. uite si aici, tot recenzii la undergroundeli: http://ceacpac.blogspot.com/

  • Reply 8.July.2009

    Cristi

    Yeah, well, eu fac şi metal ;P

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.