05.May.2009 / Muzică / 420 vizualizări /

TDCSNA: Mazzy Star

Grupurile astea vin din mai multe genuri, zone şi epoci, pot fi mai mult sau mai puţin cunoscute, dar merită cel puţin o ascultare. Din seria TDCSNA azi avem Mazzy Star.

David Roback şi Hope Sandoval din Mazzy Star

Dacă dream pop-ul este un fenomen originar din Anglia, cei mai mari reprezentaţi din cealaltă parte a Atlanticului sunt Mazzy Star. Formaţi în Santa Monica, Los Angeles în 1989, membrii au fost:

Hope Sandoval – vocal, harmonica, percuţie
David Roback – chitară, claviaturi, pian
Jill Emery – bas
Suki Ewers – claviaturi
William Cooper – claviaturi, vioară
Keith Mitchell – tobe

Rădăcinile lui Mazzy Star se află în scena californiană “Paisley Underground” din anii ’80, care a apărut ca o reacţie la scena violentă de hardcore punk din Los Angeles Â şi avea un sunet mai influenţat de psychedelic rock-ul anilor ’60, cu cele mai importante influenţe fiind The Byrds, The Beach Boys, The Doors şi grupul seminal de power pop Big Star. Roback şi-a început cariera în grupul de Paisley Underground Rain Parade, dar a plecat în 1983 şi a înfiinţat grupul Opal cu vocalista Kendra Smith, recrutându-i pe Jill Emery, Suki Ewers, William Cooper şi Keith Mitchell pentru sprijin instrumental. Smith a plecat din grup în mijlocul unui turneu cu The Jesus & Mary Chain. Opal a fost desfiinţat, iar grupul s-a redenumit Mazzy Star, reţinând-o pe înlocuitoarea lui Smith, Hope Sandoval. Grupul nu s-a dezbinatÂ oficial, dar sunt în hiatus din anul 2000. Roback nu a mai făcut nimic între timp (cel puţin până acum), şiÂ Sandoval a creat un alt proiect, The Warm Inventions, cu bateristul de la My Bloody Valentine, Colm Ã“ CÃosÃ³ig.

Dacă Cocteau Twins şi This Mortal Coil aveau momente grandioase, Mazzy Star au sunet restrâns,Â limitându-seÂ la formatul chitară-bas-tobe-voce. De asemenea, le lipsesc momentele mai optimisteÂ a celor douăÂ grupuri, având un caracter constant melancolic (foarte puţine momente mai fericite) dar fără săÂ devină exagerat sau repetitiv datorită talentului lor pentru scris piese şi un stil bombastic ce evităÂ o cădere în bombasticism.Â Deşi suntÂ un grup din punct de vedere tehnic, sunetul lor este dominat deÂ muzicienii centrali David Roback şi Hope Sandoval. Roback n-o să câştige vreodatăÂ recunoştinţă pentru capacităţi tehnice extraordinare, dar melodiile lui sunt bune, putând cu uşurinţă să treacă de la riff-uri distorsionate inspirate în mod egal din The Doors şi Velvet Underground la compoziţii de folk-rock cu chitări acustice în stil The Byrds (cu anumite influenţe din blues, în special folosirea chitării slide). Sandoval este pur şi simplu cea maiÂ potrivită vocalistă pentru proiect,Â vocea ei liniştită şi indiferentă, chiar resemnatăÂ (dar niciodată sunând la fel de glacială şi neprietenoasă ca, de exemplu, Debbie Harry din grupul Blondie) amplificândÂ atmosfera deprimată regăsită în piesele grupului.

She Hangs Brightly (1990) arată că Mazzy Star au avut de la început o stăpânire a atmosferei mohorâte, letargiceÂ şi a sunetului simplu (formatul tipic chitară-bas-tobe-voce,Â cu unele instrumente înÂ plus)Â ce i-a caracterizat. Problema este că au petrecut atât timp pefecţionând sunetul încât au neglijat piesele în sine. Deşi există câteva piese care se disting cu uşurinţă, precum “Halah” (cu un riff cântat simultan pe chitară acustică şi electrică), un cover viguros după “Blue Flower” (Slapp Happy), sinistrul “She Hangs Brightly” (asemănător în aranjament cu piesa “The End” de The Doors), “Give You My Lovin” (una din puţinele piese mai puţin triste de pe album) şi rock-ul ameninţător “Ghost Highway”, albumului îi lipseşte concentrarea, evidenţiată prin prezenţa mai multor piese care sună okay dar sunt nedistinse (acusticul “Ride It On”, piesa de folk cu o chitară slide “I’m Sailin”, “Be My Angel”, “Taste of Blood” “Free”, “Before I Sleep”).

So Tonight That I Might See (1993) nu schimbă deloc sunetul grupului: chitările electrice şi acustice continuă să predomine, mult reverb este aplicat pe vocea lui Sandoval, Emery şi Mitchell ţin ritmul în mod profesional, grupul continuă să sune deprimat şi înnorat,Â singura diferenţă fiind că Cooper are ceva mai multe apariţii la vioară ca înainte. Cu toate acestea, TonightÂ este un album mai bun pe baza concentrării de care dau dovadă acum Sandoval şi Roback. Noua concentrare face o diferenţă masivă, toate piesele având melodii în cel mai bun caz memorabile, şi în cel mai rău caz bune şi nu la fel de plictisitoare ca anterior (“Bells Ring”, ce sună ca piesa “What Goes On” de Velvet Underground încetinită la un tempo de melc, relaxatul “Blue Light”, bazat pe un riff arpegiat efectiv, “Unreflected”, hipnoticulÂ ”So Tonight That I Might See”, un hibrid între “The End” de The Doors şi “All Tomorrow’s Parties” de Velvet Underground). Influenţa de blues ce a apărut pe alocuri pe debut e mai redusă, scoasă din ecuaţie de predominanţa influenţelor de psychedelic şi folk-rock. Calitatea consistentă şi pieseÂ excepţionale precum înceţoşatul “Fade Into You” (marele hit al albumului, combinând un riff acustic cu chitări slide leneşe), piesa sinistră bazată pe orgă “Mary of Silence” (o altăÂ imitaţie excelentăÂ a piesei “The End” de TheÂ Doors, cu solo-uri acide de Roback), cover-ul minimalist după “Five String Serenade” (de Arthur Lee, cu oÂ melodieÂ acustică grozavă şi un vocalÂ tandru de Sandoval), folk-rockul ceva mai energetic “She’s My Baby”, blues-rockul”Wasted” (ce creează tensiune prin contrastul între riff-ul încetinit aspruÂ şi melodia vocală liniştită) şiÂ contemplativul “Into Dust” (redus la doar chitară, voce şi vioară) fac din Tonight cel mai bun album Mazzy Star.

Among My Swan (1996) reprezintă o continuare previzibilă pentru grup, care din nou nu îşi schimbă sunetul prea radical, poate cu excepţia orientării mai acustice a materialului (e subtilă darÂ prezentă) şi o abandonare a reverb-ului folosit constant pe primele două albume. În rest, grupul continuă să facă acelaşi lucru, şi continuă să-l facă bine: Sandoval sună la fel de letargică şi încântătoare ca înainte, melodiile lui Roback nu au suferit în vreun mod şi restul grupului continuă să-i sprijine în mod normal. Mazzy Star sunt ajutaţi practic de ambiţiile lor modeste, fapt ce previne vreun insucces categoric. Din nou materialul este în mare parte solid (“Cry, Cry”, melodia aproape optimistă din “Still Cold”, “I’ve Been Let Down”, “Roseblood”,Â seninulÂ ”Happy”, cu o melodieÂ deÂ clopote sintetice, sinsitrulÂ ”Umbilical”), şi există câteva piese distinse, ca: blues-rockul halucinant “Disappear”, balada melancolică “Flowers in December” (cu harmonica de Sandoval), contemplativul “Rhymes of an Hour” (cu o melodie uşor asemănătoare cu “Into Dust”), intensul “Take Everything” (cu chitară în plus de William Reid din grupul The Jesus & Mary Chain), “All Your Sisters” şiÂ deprimatul “Look on Down from the Bridge” (bazată pe o melodie de orgăÂ şiÂ solo-uri minimaliste deÂ Â Roback). Among My Swan nu este la fel de bun de la cap la coadă precum Tonight, dar este un album care-şi îndeplineşte ambiţiile modeste şi constituie un rămas bun adecvat. ŞiÂ pentru un grup nepretenţiosÂ ca Mazzy Star, un rămas bun adecvat este suficient.