TDCSNA: DJ Shadow

Carte
Creaţie
Din echipă
Eveniment
- A trecut
- Am fost
- Concurs
Film
- Scurtmetraj
Foto
Interviu
Muzică
Părere

21.Mar.2010 / Muzică / 520 vizualizări /

Grupurile astea vin din mai multe genuri, zone şi epoci, pot fi mai mult sau mai puţin cunoscute, dar merită cel puţin o ascultare. Din seria TDCSNA azi avem DJ Shadow.

DJ Shadow

TDCSNA-ul de azi trebuia să fie despre altcineva, dar n-am reuşit să obţin discografia completă încă. No big deal – DJ Shadow e un înlocuitor mai mult decât adecvat.

Josh Davis a/k/a DJ Shadow (n. 1972), producător şi DJ din San Francisco, California activ din 1989 până în prezent, este o figură cheie în genul de hip hop instrumental şi frecvent considerat unul din cei mai importanţi artişti de trip-hop (de fapt, termenul a fost creat de un critic muzical pentru a descrie stilul său), în ciuda faptului că urăşte această etichetă (dar şi Massive Attack nu sunt mari fani ai etichetei de “trip-hop”, so there ya go).

Influenţat de grupuri de hip-hop cu o filozofie sonică similară (Beastie Boys, Public Enemy, Steinski, De La Soul), Shadow şi-a creat propriul stil bazat în întregime pe sampling – destul de uşor considerând că are o colecţie de peste 60.000 de discuri de vinyl. Stilul său de hip hop instrumental are în centru o abordare omnivoră din punct de vedere muzical, amalgamând sample-uri din mai toate genurile (funk, rock, hip-hop, ambient, jazz, filme, ciudăţenii), cu rezultatul fiind piese extinse ce cad exact la mijloc între hip-hop, muzică electronică şi muzică ambientală şi posedă un caracter în general psihedelic - cea mai memorabilă descriere a stilului său care am citit-o este “progressive rock + Public Enemy“.

Shadow este considerat cel mai important artist de hip hop instrumental din două motive: în primul rând, piesele sale au o producţie densă şi complicată ce le face constant interesante - mereu găseşti câte un detaliu nou sau vreun sample suprarealist. Iar cel mai important – e foarte bun la sampling. Seriously. Ritmurile sale nu sună de parcă sunt sample-uite (well… mostly…), toate sample-urile sunt integrate perfect într-o compoziţie cu totul nouă, şi are o capacitate impresionantă de a dezgropa sample-uri perfecte din vinyl-uri obscure.

Cu Endtroducing (1996), DJ Shadow a căzut victimă sindromului Stone Roses, înregistrând un album atât de excelent încât toate celelalte albume ale sale au trebuit să se chinuie să ajungă la culmile atinse de debut. Dar, hey, ce contează când ai de-a face cu un debut de statura lui Endtroducing. Cu acest debut, Shadow şi-a perfecţionat deja stilul, sample-uind şi devorând orice de la rap (Beastie Boys, Akinyele, A Tribe Called Quest, Kool G. Rap), funk (The Meters), rock (Metallica, T.Rex, Talk Talk, Tangerine Dream, Kraftwerk), jazz (Stanley Clarke, David Axelrod, Billy Cobham), muzică electronică (Mort Garson, Giorgio Moroder) şi filme/seriale (Twin Peaks, Blade Runner, The Prince of Darkness). Sample-urile rezultate sunt împletite într-un sunet psihedelic, aproape cinematic, Shadow aruncând orice (viori, coruri fantomatice, pian, orchestraţii, chitări, chestii distorsionate, chestii electronice, dialog din filme) peste o serie de ritmuri precise şi incredibil de funky. Practic, Endtroducing îşi creează propriul univers sonic suprarealist (cu doar două excepţii – tot nu sunt mare fan al dialogului din mijlocul lui “Stem/Long Stem”, iar sample-ul “Now approaching MIDNIGHT!” din “Midnight in a Perfect World” strică puţin ambianţa piesei). În consecinţă, n-are rost să mai discut de genuri fiindcă toate sunt aruncate în acelaşi mixer, singura diferenţă fiind variaţii de “mood” şi caracter – hell, Shadow face şi puţin timp pentru un simţ al umorului (sample-urile auto-ironice din “Best Foot Forward”, a şasea piesă lipsită de titlu şi sarcasticul “Why Hip Hop Sucks in ’96″, conţinând o parodie a stilului de G-Funk şi un sample al unui tip zicând “it’s the money!”). Plus, toate piesele sunt excelente (ambientalul “Changeling”, cu un ritm mişto, “What Does Your Soul Look Like Pt. 4″, “Mutual Slump”, interludiul “Organ Donor”, “Napalm Brain/Scatter Brain”), cu câteva în special memorabile precum: piesa creepy “Building Steam with a Grain of Salt”, ritmul agresiv al lui “The Number Song” (cu un sample din “Orion” de Metallica), piesa extinsă “Stem/Long Stem”, “Midnight in a Perfect World” şi hipnoticul “What Does Your Soul Look Like Pt. 1 – Blue Sky Revisit”. Endtroducing e practic capodopera lui DJ Shadow şi al treilea zenit al sampling-ului ca artă creativă (primele fiind Paul’s Boutique şi Fear of a Black Planet).

În timpul liber care l-a avut după succesul masiv al lui Endtroducing, casa de discuri Mo’ Wax a scos pe piaţă compilaţia Preemptive Strike (1998), adunând toate single-urile care le-a făcut Shadow înainte de 1996, plus trei interludii inutile (“Strike 1″, “Strike 2″, “Strike 3″) şi o versiune extinsă de la “Organ Donor” intitulată “Organ Donor (Extended Overhaul)”. Prin design, Strike nu are coerenţa şi unitatea lui Endtroducing, dar asta nu contează fiindcă după ce treceţi de interludii, remix-ul lui “Organ Donor” şi piesa ceva mai slabă “High Noon” (care sună exact ca o piesă de rock creată cu un sampler, adică destul de stângace), rămâne destul material foarte bun – piesa hipnotică, multipartită de 12 minute “In/Flux” (single-ul care a determinat inventarea termenului de “trip-hop”), piesa ameninţătoare, repetitivă “Hindsight” şi toate cele patru părţi ale lui “What Does Your Soul Look Like”.

După o pauză de şase ani în total (fără a număra Strike şi două albume de mix-uri live în colaborare cu Cut Chemist, Brainfreeze şi Product Placement), Shadow a revenit pe scenă cu The Private Press (2002). Albumul a fost creat în mijlocul unui mediu legal mai ostil sampling-ului şi a trebuit să folosească mai puţine sample-uri decât Endtroducing, dar nu e ca şi cum v-aţi da seama – producţia e la fel de reuşită ca pe debut. Shadow îşi diversifică paleta stilistică de data asta, incluzând piese pure de breakbeat (instrumentalul de hip-hop reuşit “Walkie Talkie”, “Right Thing/GDMFSOB”, “Monosylabik”) şi piese mai de “pop” (melancolicul “Six Days” – OMG, vocals? holy shit -, duopartitul ”Mongrel…”/”…Meets His Maker”, “You Can’t Go Home Again”, combinând un ritm de New Wave cu un sample din “El Condor Pasa” - o altă versiune care n-o recunosc, nu cea de Simon and Garfunkel) pe lângă piesele în stilul său specific (“Fixed Income”, care integrează sample-uri de chitară peste un groove funky monoton mult mai efectiv decât “High Noon”, “Giving Up the Ghost”, ”Blood on the Motorway”), demonstrează un simţ al umorului (versurile scratch-uite din “Walkie Talkie”, ce parodiază reputaţia sa în cadrul comunităţii de trip-hop, ”Mashin’ on the Motorway”, cu vocale de Gift of Gab, ”Un Autre Introduction”) şi dovedeşte că poate să creeze piese la fel de bune cu o producţie mai directă şi “redusă” comparat cu cinemateca reverberantă a lui Endtroducing. Unul-două momente mai slabe (“Monosylabik”, care încearcă să construiască o piesă de 6 minute doar dintr-un sample manipulat al cuiva zicând “Whatcha gonna do now/this time?” şi eşuează) îl reţin pe Press puţin sub debut, dar calitatea este asigurată de piese distinse precum “Fixed Income”, “Giving Up the Ghost”, ”Six Days”, energeticul “Right Thing/GDMFSOB” (ce sună ca o piesă de dance/New Wave din anii ’80 – are şi un sample din “What’s On Your Mind (Pure Energy)” de Information Society pentru a completa efectul) şi deprimantul “Blood on the Motorway” (care construieşte o piesă dramatică pe baza melodiei de pian din “Pissing in a River” de Patti Smith).

Pot să speculez că pentru The Outsider (2006), Shadow a adunat vreo 18 piese care ori au fost compuse special pentru album sau constituiau resturi de pe urma altor proiecte nerealizate, îndepărtându-se dramatic de la procedeul său tradiţional de a compune un album şi a-i da o secvenţă. Sau cel puţin asta-i impresia care mi-o dă albumul. În contrast cu unitatea de albume evidentă pe Endtroducing şi Press, The Outsider e o dezordine de nivelul lui White Album, unde Shadow îşi extinde şi mai mult paleta stilistică cu rezultate schizofrenice. Din păcate, The Outsider are mult mai multe piese slabe decât albumele anterioare, majoritatea fiindcă Shadow s-a decis să experimenteze cu un gen de hip-hop numit “hyphy”. Asta înseamnă că el adoptă exact ce mă enervează la culme din producţia de rap şi pop a anilor 2000 – o producţie super-minimalistă bazată doar pe sintetizatoare şi un drum machine Roland TR-808 care încearcă din greu să fure muzica anilor ’80 dar rezultatul e pur şi simplu o piesă castrată şi dezmembrată, fără producţia reuşită sau sample-urile interesante care mă distrag de la faptul că hip-hop-ul are o tendinţă cam regretabilă către repetiţie excesivă lipsită de variaţii. Toate piesele de hyphy de pe album – “3 Freaks”, “Turf Dancing”, “Keep ‘Em Close”, “Seein’ Thangs”, “Enuff”, “Dats My Part” – au exact problemele enumerate anterior, sunând exact ca piese comerciale de rap care le-aţi putea auzi la radio. Restul materialului e mai variat dar e un drum mai accidentat. Piesele bune includ: instrumentalele “Broken Levee Blues”, “Artifact” şi the mega-creepy “Triplicate/Something Happened That Day”, piesa de rap-blues-rock “Backstage Girl” (mult mai bună decât “High Noon”, plus vocale/rap okay de Phonte Coleman), experimentul de rock oriental “The Tiger” şi piesa de soul “This Time (I’m Gonna Try It My Way)”. Totuşi, Shadow insistă să includă nişte balade melodramatice, lipsite de coaie (“Erase You”, “What Have I Done”, “You Made It” – piss off) ce trag în jos şi mai mult albumul. Well, trebuia să se întâmple la un moment dat, şi s-a întâmplat: cu The Outsider, DJ Shadow a făcut un album slab.