TDCSNA: Dinosaur Jr

Grupurile astea vin din mai multe genuri, zone şi epoci, pot fi mai mult sau mai puţin cunoscute, dar merită cel puţin o ascultare. Din seria TDCSNA azi avem Dinosaur Jr.

Dinosaur Jr., 1985

Dinosaur Jr., 1985

În afară de Pixies, Dinosaur Jr. sunt al doilea grup celebru de alternative rock din statul Massachusetts (faimos pentru cât de greu e să-i scrii numele…), originari din Amherst (a.k.a. oraşul de unde vin Emily Dickinson, Robert Frost şi Noah Webster, autorul dicţionarului eponim). Activi între 1984-1997 şi reuniţi începând cu 2005, membrii grupului sunt:

J Mascis (Joseph Mascis) – vocal, chitară, tobe, instrumente multiple (1984-prezent)
Lou Barlow – bas, vocal, instrumente multiple (1984-1989, 2005-prezent)
Murph (Emmett Murphy) – tobe (1984-1993, 2005-prezent)
Mike Johnson – bas (1991-1997)

Membrii fondatori, Mascis (iniţial baterist, trecut la chitară) şi Barlow, proveneau iniţial dintr-un grup de hardcore punk numit Deep Wound, fapt ce a influenţat sunetul Dinosaur Jr. Grupul a fost de asemenea influenţat de Black Sabbath, Motörhead, Neil Young, Sonic Youth (care au devenit curând fani Dinosaur Jr) şi Pixies, rezultând un stil hibrid bazat pe contrastul între melodiile distorsionate şi pline de feedback şi vocalele laconice, nazale ale lui Mascis (sunând pe alocuri asemănător cu Kevin Shields). De fapt, grupul cu care Dinosaur Jr. se aseamănă cel mai mult este Nirvana, singura diferenţă fiind că Nirvana au preluat mai multe elemente din Pixies şi Dinosaur Jr. din noise-rock/Sonic Youth (dar nu abuzul şi modificarea chitărilor) şi Neil Young, în special stilul de a cânta agresiv, dominat de feedback al lui Mascis şi solo-urile atonale. După plecarea lui Barlow în 1988, albumele Dinosaur Jr. au devenit practic albume solo pentru Mascis, evoluând treptat către un sunet mai accesibil.

dinojr-dVreau să faceţi un mic experiment: uitaţi-vă din nou mai sus să vedeţi când a fost fondat grupul şi comparaţi cu anul în care a apărut Dinosaur (1985). OK, acum o să înţelegeţi de ce Dinosaur este un debut destul de slab şi nereprezentativ pentru Dinosaur Jr. Înregistrat într-o cabană din Northampton, Massachusetts cu inginerul Chris Dixon, Dinosaur este pur şi simplu un album confuz. Aici, grupul doar se joacă de-a cameleonul stilistic, trecând ca un buldozer prin mai toate genurile şi artiştii care le-au influenţat stilul. Astfel, avem piese de proto-grunge (“Forget the Swan”, care combină country, folk şi alternative rock într-o singură piesă dar într-un mod artificial, “Gargoyle”, “Bulbs of Passion”), chestii care sună ca Neil Young (“Cats in a Bowl”, sunând ca o piesă de country violată de Pixies, “Does It Float?”, piesa de folk-jangle-pop “Quest”) şi experimente (disonantul “Pointless”). Problema de bază: puţine piese se disting cu adevărat (“The Leper”, “Repulsion”, cu un aranjament şi o melodie asemănătoare cu cele din “About a Girl” de Nirvana, balada mohorâtă “Severed Lips”, rock-ul în stil Black Sabbath/Led Zeppelin “Mountain Man”) din confuzia muzicală şi producţia slabă, lipsită de testicule şi plină de reverb a lui Dixon. De fapt, singurul lucru care distinge Dinosaur în afară de orientarea mai de folk-rock este faptul că e singurul album unde majoritatea vocalelor sunt de Barlow.

dinojr-ylaomCu You’re Living All Over Me (1987), Dinosaur Jr şi-au definitivat stilul şi în acelaşi timp au realizat cel mai bun album al carierei lor. De data asta, modus operandi-ul grupului este să sintetizeze influenţele lor principale – hardcore punk, zgomot în stil Sonic Youth, Neil Young, Black Sabbath – într-un stil aparte, simultan melodic şi agresiv, combinat cu vocalele plate, nazale ale lui Mascis. Nesurprinzător, You’re Living All Over Me a avut o influenţă importantă în cadrul scenei de alternative rock – câteva din rădăcinile grunge-ului se pot trasa şi până aici. Wharton Tiers, cel responsabil pentru căcatul sonic numit Confusion Is Sex, trece şi pe aici în scaunul de producător dar reuşeşte să-i dea grupului un sunet mai muscular dar cu o calitate la fel de slabă şi un mixaj la fel de amator ca cele de pe Dinosaur (observaţi cum chitările lui Mascis tind să eclipseze totul şi tobele lui Murph au un sunet de carton). În mod ciudat, mixajul amator pur şi simplu face grupul să sune ameninţător/creepy – nu mă întrebaţi de ce, it just does. Piesele sunt de data asta solide (“Kracked”, cu un riff de bas în stil Motörhead, hipnoticul “Tarpit”, influenţa de hardcore punk din “Lose”, colajul sonor creepy “Poledo”, cover-uri okay după “Show Me the Way” de Peter Frampton şi “Just Like Heaven” de The Cure), cu câteva piese clasice de alternative rock precum: “Little Fury Things” (cu vocale backup de Lee Ranaldo), grunge-ul noroios “Sludgefeast”, “The Lung”, “Raisans” şi “In a Jar”.

dinojr-bugBug (1988) nu e pur şi simplu continuarea de la You’re Living All Over Me, e şi ultima lansare a aliniamentului original deja muribund – Barlow a plecat/a fost dat afară din grup un an mai târziu. Înţelegerea ulterioară a istoriei Dinosaur Jr. face absolut previzibil faptul că Mascis aici exercită un nivel de control şi mai draconian asupra grupului. Dacă nu era de ajuns că Barlow a contribuit doar două piese pe YLAOM şi Mascis l-a forţat pe Murph sa bată ritmuri compuse de el, Bug n-are nici măcar un credit de compoziţie pentru Barlow – singurele lui vocale apar pe ultima piesă, noise-rockul “Don’t”, şi sunt limitate la ţiparea violentă a versului “why don’t you like me?” (“you” probabil referindu-se la Mascis?). Bug reprezintă o consolidare şi o dezvoltare de la YLAOM, albumul având o producţie ceva mai accesibilă realizată (suprinzător) de Mascis cu inginerii Sean Slade şi Paul Kolderie, iar majoritatea pieselor şlefuie proto-grungeul de pe YLAOM, cu excepţia lui “Don’t” şi influenţa de folk-rock din “Pond Song”. Calitatea e ceva mai puţin consistentă acum (“Budge” foloseşte brutalitate de hardcore punk pentru a ascunde faptul că riff-ul central e destul de slab, “Don’t” e o migrenă muzicală, aparent improvizată de grup în doar 5 minute), dar din fericire majoritatea pieselor sunt bune (piesa “midtempo” de alt-rock “No Bones”, “Let It Ride”), distingându-se următoarele: “Freak Scene” (a cărei combinaţie de melodie “poppy”, agresiune de punk + metal şi solo disonant parcă prezice succesul lui Nirvana), “They Always Come”, riff-ul furios din “Yeah We Know”, “Pond Song”, ameninţătorul “The Post” .

dinojr-gmExit the warrior, today’s Lou Barlow. Dinosaur Jr. au trecut prin mai multe schimbări în afară de plecarea lui Barlow înainte de a lansa Green Mind (1991), inclusiv mutarea la o casă de discuri majoră (în cazul ăsta Sire Records), dar cea mai semnificativă este marginalizarea lui Barlow şi Murph, care aici apare pe doar trei piese. Green Mind debutează practic noua incarnaţie Dinosaur Jr.: un pseudonim fantezist pentru “J Mascis + muzicieni de sesiune” (aici fiind vorba de Don Fleming la bas/chitară/vocal backup, Joe Harvard la chitară şi bateristul Jay Spiegel). Nu-i mare schimbare, considerând ca Mascis deja exercita un control dictatorial asupra grupului. Producţia, din nou de Mascis cu inginerie de Sean Slade, de data asta e mult mai curată, accesibilă şi complicată (multe overdub-uri de chitară), apropiindu-se mai mult de sunetul tipic al unui album de alt-rock din anii ’90, iar piesele albumului practic minează din grunge-alt-rock-ul cu influenţe de folk/metal tipic grupului stabilit de pe YLAOM/Bug, cu mai puţine momente experimentale. Deşi calitatea variază din nou, vestea bună e că sunt desule piese bune (“Blowing It”, Pixies-ianul “I Live for That Look”, acusticul “Flying Cloud”, “Water”, groove-ul surprinzător de funky din “Muck”, piesele bonus “Hot Burrito #2” şi “Turnip Farm”) şi excelente (începutul aspru “The Wagon”, cu baterie propulsivă de Murph şi o chitară procesată să sune ca un sitar, “Puke + Cry”, cu o performanţă puternică de Mascis în rolul de “one-man band” la chitări, bas şi tobe, agresivul “How’d You Pin That One on Me?”, “Thumb”, cu Mellotron de Slade, “Green Mind”, piesa bonus “Forget It”) pentru a face din Green Mind un debut promiţător pentru J Mascis + muzicieni de sesiune… ăăă… Dinosaur Jr. v2.0, chiar dacă e practic la acelaşi nivel calitativ ca Bug.

dinojr-wybPentru Where You Been (1993), Mascis a schimbat puţin modul de operare, realizând înregistrările de bază cu Murph şi Mike Johnson (ceea ce dă pieselor un sunet ceva mai direct decât “one-man band”-ul de pe Green Mind) şi dându-i albumului o producţie ceva mai complicată comparată cu Green Mind, incluzând orgă, claviaturi (de Mascis şi Johnson), timpan şi viori (de Abie Newton, Larry Packer şi Rob Turner). Cam asta e tot ce diferenţiază albumul, fiindcă în rest pe Where You Been Mascis se reîntoarce la fântâna stilistică punk-alt-rock-grunge pe care a folosit-o deja de la You’re Living All Over Me încoace. Nesurprinzător, legea utilităţii marginale începe să-şi facă simţită prezenţa. Asta înseamnă că sunt mai multe piese nedistinse ca înainte (“Drawerings”, la un tempo lugubru şi cu un riff meh, haoticul “Hide”, “I Ain’t Sayin'”). OK, piesele bune (punk-ul furios “On the Way”, folk-rockul funebru “Not the Same”, “Goin’ Home”) şi excelente (“Out There”, o piesă de grunge melancolică cu un solo de chitară furios, “Start Choppin'”, piesa în stil “power ballad” cu chitări acustice, timpani şi secţiune de viori “What Else Is New”, “Get Me”) sunt în majoritate, dar Where You Been e clar mai slab decât Green Mind. Sigur, nu e un declin mare din punct de vedere calitativ, dar e un declin.

dinojr-wasRight, acum e evident că Where You Been a fost o anomalie. Mascis l-a dat afară pe Murph şi a înregistrat Without a Sound (1994) practic de unul singur, cu bas de Mike Johnson pe alocuri şi vocale backup infrecvente de Thalia Zedek, solista din grupul de alt-rock Come. Sigur, pe hârtie nu sună ca o mare chestie – J Mascis + muzicieni de sesiune deja au creat un album bun cu Green Mind. Well, Without a Sound suferă din faptul că Mascis abandonează sunetul de pe Green Mind. Acum, piesele suferă de o inerţie muzicală (yeah, chiar şi multe din cele super-rapide acum par obosite, ca să nu mai vorbim de cele de folk-rock), solo-urile brusc sunt slabe, muntele de chitări specific Dinosaur Jr. şi-a pierdut din puterea anterioară, Mascis înclină acum ceva mai mult balanţa spre folk-rock/Neil Young (“Outta Hand”, “Seemed Like the Thing to Do”) şi sunt prea multe piese slabe (“Feel the Pain”, influenţa de country din “I Don’t Think So”, “Even You”, “Get Out of This”, “Seemed Like the Thing to Do”, “Over Your Shoulder”). OK, Without a Sound nu e complet prost, fapt dovedit de câteva piese okay (“Yeah Right”, cu vocale backup de Zedek, “Outta Hand”, “Grab It”, “Mind Glow”, “On the Brink”), dar e fără un dubiu cel mai slab album Dinosaur Jr. până acum.

dinojr-hioMascis probabil a recunoscut şi el că Without a Sound a reprezentat o împiedicare, deoarece Hand It Over (1997) este o rectificare a eşecurilor acelui album. OK, stilul esenţial Dinosaur Jr. – hard rock, grunge, punk şi folk-rock zdrobite la un loc – e prezent, dar inerţia proiectului “one-man band” anterior a dispărut. Dinosaur Jr. sunt din nou “J Mascis + muzicieni de sesiune”, în acest caz fiind vorba de un grup de bază format din Mascis la instrumente multiple, bateristul George Berz şi basiştii Kurt Fedora şi Mike Johnson. Producţia lui Mascis acum decorează piesele cu instrumentaţie neaşteptată şi complexă precum Mellotron (“Never Bought It”), trompetă (“I’m Insane”), pian şi secţiune de viori (“Can’t We Move This”, chinuindu-se să se facă auzită peste chitările masive), iar Kevin Shields şi Bilinda Butcher din My Bloody Valentine se opresc prin studio să contribuie vocale backup pe unele piese (Shields este creditat şi ca inginer de sunet alături de alţii) – Hand It Over câştigă automat multe puncte bonus fiindcă sunt un fanatic My Bloody Valentine. Piesele bune (“Never Bought It”, al cărui riff poate fi descris doar cu adjectivul “crunchy”, “I’m Insane”, rapidul “Can’t We Move This”, “I Know Yer Insane”, “Sure Not Over You”, “Gotta Know”) şi excelente (riff-ul greoi din “I Don’t Think”, “Nothin’s Goin’ On”, piesa extinsă deprimantă “Alone”, “Mick”) sunt mai numeroase în total decât rateurile (“Loaded”, experimentul de country “Gettin’ Rough”, cu banjo de Mascis), garantând că, dacă nu se ridică exact la înălţimea materialului din anii ’80, Hand It Over este egal calitativ cu Green Mind şi Where You Been.

dinojr-beyondDupă o pauză de zece ani din punct de vedere tehnic şi 14/19 ani (depinde dacă ne raportăm la Bug sau Where You Been), Mascis, Barlow şi Murph s-au reunit şi au înregistrat Beyond (2007). Şi le-a luat două decenii, dar în sfârşit sunt un grup în sensul normal al cuvântului: Barlow de data asta contribuie două piese şi vocale, Murph îşi compune ritmurile de unul singur, iar Mascis e în continuare “frontman”-ul grupului dar nu îi domină. Din punct de vedere sonic şi stilistic, Dinosaur Jr. reiau treaba de unde rămăseseră cu Green Mind, creând un album cu o producţie subtil dar dură şi variaţie stilistică, incluzând şi piese de folk/country (“We’re Not Alone”, “I Got Lost”) şi pe lângă rock-ul agresiv de rigoare (“Pick Me Up”, “This Is All I Came to Do”, “It’s Me”, “Lightning Bulb”, “What If I Knew”). Considerând lipsa de piese slabe şi prezenţa câtorva piese foarte bune ce se ridică la înălţimile lor anterioare (începutul entuziasmant “Almost Ready”, melodia de pop-rock armonică din “Crumble”, “Back to Your Heart”, rock-ul clasicist “Been There All the Time”), Beyond este o revenire în forţă pentru Dinosaur Jr.

dinojr-farmCu Farm (2009), Dinosaur Jr. nu mai au nimic de dovedit. Toate albumele lor anterioare aveau într-o anumită măsură acest caracter – Dinosaur încerca să definitiveze stilul lor, YLAOM/Bug îl definitivau, toate de la Green Mind la Hand It Over îl reprezentau pe Mascis arătând că el era de fapt creierul grupului şi Beyond avea rolul de a convinge audienţa că, da, Dinosaur Jr. s-au reunit în ciuda despărţirii acrimonioase Mascis-Barlow. Nemaiavând nimic de dovedit fanilor/audienţei în genereal, Dinosaur Jr. profită de ocazie să se relaxeze pe Farm şi pur şi simplu să cânte muzică: Mascis arată din ce în ce mai mult în versurile sale un simţ al umorului, Barlow contribuie iar două piese (“Your Weather”, “Imagination Blind”). Varietatea stilistică şi influenţele de folk-rock sunt în mare parte absente. Pe lângă rock-ul de rigoare (“I Want You to Know”, “Friends”, “There’s No Here”), câteva din piesele albumului dovedesc o mai mare influenţă din power pop/pop-rock ca anterior (“Pieces”, “Over It”, “See You”). Din nou, piesele sunt consistente din punct de vedere calitativ, distingându-se următoarele: melodia “poppy” din “Pieces”, “Ocean in the Way”, “Plans” (ce sugerează că Mascis a ascultat Are You Experienced în ultimul timp), balada “Said the People” şi piesa extinsă “I Don’t Wanna Go There”. Ar fi uşor să confundăm noua relaxare a grupului cu lenevie – de nenumărate ori Dinosaur Jr. au fost numiţi un grup de “slackers”, pentru “slackers” (leneşi/pierde-vară/apatetici), dar piesele în general reuşite şi noua încredere a grupului fac din Farm încă un album bun în discografia unui grup care are doar două proaste până acum.

Piese:


Dinosaur Jr. – Mountain Man


Dinosaur Jr. – Little Fury Things


Dinosaur Jr. – Freak Scene


Dinosaur Jr. – The Wagon


Dinosaur Jr. – Out There


Dinosaur Jr. – I Don’t Think


Dinosaur Jr. – Almost Ready


Dinosaur Jr. – Pieces

Distribuie:

Echipa

AmDoar18Ani.ro este un blog colectiv ce îşi propune să informeze tinerii liceeni. Îi vom ţine la curent cu evenimente care mai de care mai interesante, ce îi vor ajuta să îşi petreacă într-un mod folositor timpul liber.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.