30.Apr.2009 / Muzică / 1,616 vizualizări /

TDCSNA: Asobi Seksu

Grupurile astea vin din mai multe genuri, zone şi epoci, pot fi mai mult sau mai puţin cunoscute, dar merită cel puţin o ascultare. Din seria TDCSNA azi avem Asobi Seksu.

Asobi Seksu

My Bloody Valentine sunt atât de asociaţi cu genul de shoegazing şi combinaţia sa de chitări volcanice şi vocale obscure încât cea mai simplă descriere a genului de “shoegazing” este “grupuri care imită pe My Bloody Valentine“. Există multe grupuri din acestea, atât contemporane cu seminalii MBV (Ride, Lush, Slowdive, Swervedriver, Chapterhouse, The Verve în perioada de început) cât şi grupurile noi poreclite “newgaze” (Serena Maneesh, M83, Blonde Redhead, Longwave, Maps).

Asobi Seksu sunt un grup de newgaze care fac o imitaţie atât de hotărâtă, riguroasă şi obsesivă după My Bloody Valentine încât reuşeşc să se apropie mai mult de calitatea lor decât multe grupuri de newgaze (shoegazerii contemporani aveau ceva mai mult noroc în acest domeniu).

Formaţi în 2004 în New York City, membrii sunt:
Yuki Chikudate – vocal, claviatură
James Hanna – vocal, chitară
Glenn Waldman – bas (2004-2006)
Keith Hopkin - tobe (2004-2006)
Haji – bas (2006-2009)
Mitch Spivak – tobe (2006-2009)
William Pavone – bas (2009-prezent)
Larry Gorman – tobe (2009-prezent)

Numele lor vine de la vocalista bilingvă Yuki Chikudate. “Seksu” înseamnă “sex” în japoneză (e un cuvânt împrumutat din engleză), dar nu ştiu ce înseamnă “asobi seksu” în total.

Cât despre sunet, sunt un grup de shoegazeri. Îi imită pe My Bloody Valentine. Cum se disting? Păi, pentru început, folosesc şi claviaturi (MBV îşi obţineau toate sunetele din chitări sau voci manipulate), iar James Hanna foloseşte metoda “overdub”-urilor în studio pentru a replica sunetul masiv al MBV, în contrast cu tehnica lui Kevin Shields. Hanna are o voce destul de similară cu cea a lui Shields (dar mai groasă), iar Yuki Chikudate are o voce mult mai înaltă şi mai subţire comparată cu Bilinda Butcher. Au o influenţă ceva mai mare din grupuri de dream pop precum Cocteau Twins (un alt filament în comun pentru grupurile de shoegazing). În mod evident ei nu încearcă să imite volumul asurzitor sau şi nu le reuşeşte la fel de bine amestecul de senzualitate şi agresiune, cele două trăsături pentru care MBV rămân etern inegalabili, şi astfel piesele lor tind să aibă un caracter ceva mai “relaxat”, dar sunt şi ei capabili foarte bine de a crea piese cu riff-uri de chitară brutale şi zgomot ameţitor. Nu le subestimaţi capacităţile din acest domeniu.

Primul album Asobi Seksu (2004) dovedeşte că Yuki şi James au petrecut ceva timp studiind Loveless, dar imitaţia lor uneori sună prea neoriginală (“Walk on the Moon”, “End at the Beginning”, “Before We Fall”) sau rarele detururi stilistice eşuează (influenţa braziliană din “Taiyō”, ciudăţenia “Asobi Masho”). Grupul pare să recunoască că nu vor atinge niciodată culmile lui MBV, aşa că trădează o influenţă mai pronunţată din dream pop şi includ ceva mai multe contraste dinamice (“I’m Happy But You Don’t Like Me”, “It’s Too Late”). În cele mai bune momente totuşi, grupului îi reuşeşte duplicarea fiindcă fac efortul de a crea nişte melodii mai memorabile: “Sooner” (un tribut My Bloody Valentine ce preia ritmul de dans din “Soon”), propulsivul “Umi de no Jisatsu” (o imitaţie după “You Made Me Realise”), “Let Them Wait” (cântată de James Hanna), piesa extinsă “It’s Too Late” (care se intensifică până la un punct culminant nebun) şi balada excelentă “Stay”.

Citrus (2006) reprezintă o mare îmbunătăţire de la debut: Asobi Seksu continuă să alterneze între imitaţii transparente de la Loveless (zidul sonor uriaşÂ ”New Years”, “Lions and Tigers”, “Mizu Asobi”) şi cântece mai relaxate cu o influenţă de dream pop (“Strings”, “Goodbye”, “Exotic Animal Paradise”, care se intensifică treptat), dar de data aceasta coeficientul de melodii memorabile este ridicat şi grupul sună mai energetic şi plin de viaţă pe parcurs, iar când injectează în muzica lor o influenţă din pop rezultatele sunt ameliorate (“Strawberries”). Şi ca un bonus, noul producător Chris Zane dă albumul un sunet mai amplu. Momentele care ies în evidenţă cel mai mult ar fi: atmosfericul “Thursday”, “Strings”, “Pink Cloud Tracing Paper”, piesa extinsă “Red Sea” şi “Nefi+Girly”.

Toate grupurile de shoegazing care au existat vreodată s-au luptat cu problema de ce să facă după ce au creat cel mai bun album. Unii s-au desfiinţat (Slowdive), alţii au schimbat radical stilul (Lush, trecând la Britpop; The Verve, devenind mai rock), şi My Bloody Valentine au devenit legendari pentru hiatusul îndelungat şi paralizarea din urma lui Loveless. Cu Hush (2009), Asobi Seksu demontează zidul de chitări construit pe primele două albume şi trec mai mult spre dream pop. Sigur, există momente izolate mai intense, dar albumul este mai mult Cocteau Twins decât MBV, înlocuind volumul cu chitări reverberate în stil U2 şi mai multe sintetizatoare (“Familiar Light”, “Sing Tomorrow’s Praise”, “In the Sky”, “Mehnomae”). Cele mai bune momente ar fi: începutul eteric “Layers”, piesa dominată de claviaturi “Gliss”, melodia de pop din “Sunshower”, ”I Can’t See” (singura piesă care poate fi numită shoegazing) şi single-ul “Me & Mary”.

Piese: