17.May.2010 / Uncategorized / 6,658 vizualizări /

Tatuajele în România – cu Valentin Bosioc

Când vine vorba de tatuaje în România, Valentin (sau Vali…) este probabil unul dintre cei mai potriviţi oameni cu care poţi să stai de vorbă.

Eu acum un an de zile mi-am făcut un tatuaj mic, ascuns, pe care puţini l-au văzut, dar mulţi au vrut să-l vadă. Vali are tatuajele mari şi la vedere… şi simt o nevoie acută de a-l lua la întrebări pe tema asta pentru că după un an de “tatuaj ascuns” vreau să-mi fac un tatuaj la vedere.

Aşă că… Urmează o discuţie liberă, informală, un fel de interviu despre tatuaje şi cum sunt văzute ele în România.

1. Povesteşte-mi puţin despre primul tău tatuaj: când l-ai făcut, de ce, cum te-ai simţit, ce reprezintă…

Primul tatuaj a fost făcut în clasa a 8-a (acum am 27 ani, you do the math) şi are o întreagă poveste. Încerc să fiu cât mai scurt: A fost făcut mai mult din rebeliune, am vrut să ies eu în evidenţă cu ceva. E primul şi singurul colorat din cele 5 pe care le am. Nu reprezintă nimic deosebit, cu excepţia dragonului, care reprezintă putere, forţă. A fost făcut la un prieten acasă, cu maşina improvizată de el, cum se purta pe vremea aia. Era cam greu să ai ceva original. Ştiu doar că i-am zis prietenului meu într-o sâmbătă seară la discotecă despre faptul că-mi doresc un tatuaj… şi mi-a zis să vin a doua zi la el. Mi-a dat o revistă cu tatuaje pe care o avea din Germania şi mi-a zis să îmi aleg ceva de acolo. Mi-a plăcut “dragonul pe cruce”, chiar dacă iniţial am fost puţin reticient la faza cu crucea.

La început mi-a fost o oarecare frică, dar după primul centimetru “desenat” nu am mai avut nicio problemă. Iniţial nu am vrut să le spun părinţilor mei despre el, dar până la urma i-am spus doar mamei, al cărui răspuns a fost ceva de genu’: “Wow, când ai zis că vrei să îţi faci tatuaj nu m-am aşteptat la ceva aşa mare!”. Tata a aflat de el abia dupa un an de zile. Imaginează-ţi cum e să ţii ascuns un tatuaj timp de un an de zile, fiind doar în clasa a 8-a. Stăteam la etajul 4, vara pe o caldura dementă toată familia cât mai lejer îmbrăcată, doar eu cu tricouri cu manecile până la cot. Când ieşeam din casă aveam un maieu pe mine şi peste maieu aveam tricou. După ce treceam de colţul blocului astfel încât să nu mă poata vedea tata, îmi dădeam tricoul jos şi “mă afişam” cu noul meu tatuaj. După un an, în vacanţa de vara, când m-am întors de la mare tata încă spera să fie ceva provizoriu. Din păcate nu a fost. Desigur, mi-am luat pedeapsa cuvenita… şi a trecut. Dupa primul totul a fost mai uşor.

2. E adevărat mitul conform căruia dacă-ţi faci un tatuaj o să mai vrei unul, şi încă unul, şi încă unul, şi încă unul?

E 100% adevarat! Uită-te la mine: am 5 şi nu promit că mă opresc aici. Sigur, trebuie să ai o mica doză de nebunie, dar mai ales trebuie să îţi cunoşti limitele. Dar în 80% din cazuri, cei care îşi fac un tatuaj sunt foarte tentaţi să îşi mai facă cel puţin unul.

3. Acum câte tatuaje ai? Ce te-a motivat să-ţi faci mai multe?

Cum ziceam, am 5 în momentul de faţă şi nu cred ca a fost nevoie de o motivaţie prea mare în cazul meu. Mie îmi plac în general tatuajele, urmăream cu o deosebită plăcere “Miami INK”, chiar am tatuat şi eu pe cineva. Au venit pur şi simplu. Am simţit că mai vreau unul şi apoi încă unul şi tot aşa până am ajuns la 5. Se pare că eu fac parte din cei 80% care au mai vrut cel puţin unul.

4. Sunt la vedere toate?

Teoretic sunt la vedere toate. Am unu pe braţul stâng, altul pe braţul drept, alte două pe spate (stânga şi dreapta), iar cel mai recent este cel mai la vedere: e pe antebraţul stâng. Cel din urmă a marcat ieşirea mea totală din zona business. Eu am terminat ingineria, iar în România asta îndoctrinată eşti văzut altfel dacă ai semne particulare şi nu dădea bine ca un domn inginer să aiba tatuaj la vedere. Celelalte patru erau uşor de mascat cu o cămaşă potrivită. Prietenii, foştii colegi de facultate, mereu îmi ziceau: “Nu îţi face tatuaj la vedere că nu te mai angajează nimeni!”. Dar eu am fost întotdeauna pe principiul că angajezi omul, nu ambalajul.

5. Ai fost vreodată discriminat sau etichetat din cazua tatuajelor de pe braţe? În România nu-s prea mulţi ce-şi arată tatuajele.

Cum ziceam, din pacate românii sunt încă îndoctrinaţi destul de prost. Am fost de foarte multe ori discriminat şi etichetat din cauza tatuajelor. De multe ori mi-a părut bine, la modul că inspiram frică atunci când se cerea… şi la câteva interviuri pentru angajare am fost privit puţin altfel, însă mereu am demonstrat că nu contează dacă am 1, 2 sau 10 tatuaje. Important e ce ştie omul să facă în meseria lui şi ce are în cap. Pot fi un geniu informatic, un foarte bun medic sau inginer sau pot fi paznic, portar sau măturător. Atâta vreme cât sunt bun în ceea ce fac, nu ar trebui să conteze cum arăt sau ce am pe corp pictat.

A fost o perioadă când am vrut să mă angajez în cadrul armatei şi tatuajele au fost o piedică. Mi s-a spus de la început că oricât de bun aş fi, cerinţele sunt “fără semne particulare”. O fază amuzantă s-a petrecut când am fost la recrutare şi am facut la testul psiho punctaj maxim. Medicul psiholog a zis atunci: “Cred că ar trebui să îmi fac şi eu un tatuaj că văd că voi ăştia cu tatuaje sunteţi ai dracu’ de deştepţi!”.

Dar repet, partea trista e că deocamdată în România tatuajul e văzut ca un act de rebeliune, uneori frustrare. Nu e perceput ca afară, ca arta, căci până la urmă tatuajele sunt arta… şi sunt o artă frumoasă.

6. Planuri de viitor din punct de vedere al tatuajelor? (ai tatuaje noi în plan? sau nu ştii niciodată?)

Sincer, am ceva planuri de viitor. Vreau să mi le refac, să mi le retuşez puţin, iar cel de pe spate cu Ying-Yang din păcate nu e terminat. Doar că momentan îmi e cam greu. De ce spun asta? Pentru că toate cele 5 tatuaje nu mi le-am făcut în studio. Patru dintre ele mi le-a făcut aceeaşi persoană, iar cel de pe antebraţ e făcut de altcineva. Având în vedere că sunt destul de mari m-ar costa cam mult să mi le refac în studio, aşa că până la urmă tot la prieteni cred că o să apelez. Numai să prind ceva mai mult timp liber şi nişte bani să am tuşul meu.

7. Dacă te-aş ruga să-mi sugerezi un salon sau două unde să-mi fac un tatuaj, ce salon mi-ai sugera? Eu am avut o experienţă puţin neplăcută cu primul meu salon.

Cum ziceam, nu aş putea să îţi sugerez un salon, mai ales nu în Bucureşti. În Timişoara probabil aş găsi un salon bun. La mine a fost foarte simplu: primul tatuaj, cel colorat, l-am făcut vara în curte la un prieten acasă, cu instrumente improvizate, sterilizate şi igienizate atât cât se putea. Şi totuşi iată-mă, sunt viu, trăiesc şi nu am nicio infecţie sau boală.

8. Ce semnificaţie au tatuajele tale?

A urmat al doilea tatuaj, care e un cap de tigru – la fel, nu are o semnificaţie anume, doar că simbolizează putere, forţă, bărbăţie, virilitate – chestii masculine. Pe asta l-am făcut în aceeaşi curte cu aceleaşi instrumente, ceva mai “upgradate”. Al treilea e un tribal – mai mult inventat de mine, pornit de la unul dintr-o revistă care mi s-a părut prea mic. Făcut cu aceleaşi instrumente, în acelaşi loc cu acelaşi om.

Tatuajul numărul patru are totuşi o semnificaţie mai aparte. Este semnul Ying-Yang, doar în locul celor două puncte, cel alb si negru, am vrut să fie cifrele 1 şi 3, adică numărul 13. Povestea e cam aşa: sunt născut în data de 13, iar în anul 4 la facultate am avut de trecut prin ceva restanţe (ca orice student care se respectă). Am avut 2 săptămâni de examene la foc continuu şi le-am luat pe toate. Faza e că majoritatea dintre ele aveau legătură cu numărul 13. Fie subiectul numărul 13, fie biletul numărul 13, fie data de 13, fie întrebarea 13. Dar acest număr 13 mi-a purtat noroc, aşa că am decis să mi-l tatuez. Tatuajul trebuia să fie mult mai complex. Trebuia să fie Ying-Yang (cu 13 în loc de buline) în centru, iar în jurul lui nişte chestii mai complexe care să se extindă până pe ceafă şi gât, dar mi-a plecat omu’ care trebuia să mă tatueze şi a rămas doar simplu Ying-Yang cu numărul 13 în loc de buline.

Povestea tatuajului cu numărul 5 e simplă: Mi s-a părut că nu e ok să am 4 tatuaje. Era număr cu soţ, număr par. Vroiam să îmi mai fac unul să fie 5. Mi-a plăcut foarte mult tatuajul lui Method Men din Wu Tang Clan – cel cu dublu sens. Are scris “life” şi “death”. Depinde din ce poziţie îl citeşti (uite aici tatuajul despre care vorbesc). Doar că nu vroiam să fiu “încă unu’ care are tatuaju’ lu’ Method”, aşa că am stat vreo 3 nopţi şi am reuşit să creez ceva asemănător: un tatuaj din care poţi citi “angel”, dar şi “devil” – depinde cum îl citeşti.

9. Câteva sfaturi pentru cei ce vor să-şi facă un prim tatuaj?

Important este să îţi placă tatuajul. Trebuie să te gândeşti la el ca la o investiţie pe viaţă. Vei trece în lumea celor cu semne particulare. E şi mai bine dacă are o semnificaţie aparte. Dacă vrei ceva făcut foarte bine îţi recomand saloanele, dar chiar şi atunci trebuie să ai grija cum le alegi. De durut nu doare când ţi-l faci, indiferent dacă ţi-l faci în salon sau la prieteni. Există o mică durere la început, dar e suportabilă, e umană.

Decizia unui tatuaj trebuie să îţi aparţină ţie, nu iubitei, nu prietenilor, nu părinţilor. Este ceva ce tu vrei să îţi faci, ceva ce tu vei purta toată viaţa. De multe ori am fost întrebat dacă nu m-am plictisit, sau dacă nu regret acum ca am tatuajele pe care le am. Răspunsul meu a fost mereu acelaşi: dacă îmi puneam problema regretului sau plictisirii nu mi le făceam de la bun început. Am spus, aş vrea să mi le refac, să mi-l termin pe cel de pe spate, dar nu mă deranjează deloc aşa cum sunt ele acum. No regrets!

Băieţii care vor să îşi facă un tatuaj, e de preferat să şi-l facă pe spate, umeri, braţe, picioare, abdomen… nu în zone intime şi de preferat să fie vizibile – ca mărime. Nu i-am înţeles niciodată pe cei care şi-au tatuat iepuraşul de la Playboy pe fund, sau nu ştiu ce căcat de brăţară la picior. Eşti mascul şi vrei tatuaj? Fă-ţi unul mare!

În cazul fetelor e invers. Nu suport să văd fete cu tatuaje mai mari ca ale mele. Sunt foarte puţine excepţiile când accept aşa ceva.

Pentru orice fel de întrebări şi poveşti (am destul de multe) legate de tatuaje stau oricui la dispoziţie. Pot fi găsit uşor. Acum e cazul să închei că am cam abuzat de “spaţiul de emisie” alocat. :)

Cheers!

---