Mi-am dat seama recent (da, recent…) că suntem fooooarte diferiţi chiar şi când vine vorba de “brandul prezervativelor” ce le folosim (dacă folosim).

Cele mai cunoscute sunt Durex şi Love+, dar eu am mai văzut încă cel puţin 3 branduri ce se comercializează în România, dar ale căror denumiri le-am uitat. Iar despre Love+ am auzit nişte mituri cât Casa Poporului de mari.

Deci… votaţi aici prezervativele “preferate”…

… iar mai jos mi-ar place să vă argumentaţi răspunsurile. Tare aş vrea să scoatem miturile cu Love+ la iveală. Poate există şi unele cu Durex. :))

Şi ca să închei frumos: Uite o aplicaţie iPhone care ar trebui să ne facă să folosim prezervativele. :) Amuzant şi nu prea.

Eu când am auzit de film m-am gândit instant la jocuri! Vai… jocurile astea au fost pentru mine bilele de la PacManul de pe vremea voastră, celor ce aveţi acum vreo 35-40 de ani. Am jucat Prince of Peria I de mi-a ieşit pe nas! Poţiuni, scheleţi, mama nu ştia cum să îmi dezinstaleze jocul! Apoi a apărut al doilea joc… iar apoi Prince of Persia 3D! Dumnezeule!

Dar filmul… nu se aseamănă prea mult cu jocurile – poate doar la anumite mişcări ce le face “prinţul”. Este vorba de un băieţel adoptat de un rege, ajuns astfel unul dintre cei 3 moştenitori ai regelui. Persanii erau cei mai temuţi din zona Asiei. Prinţul nostru, Dastan pe al său nume, este sexy, puternic, genial, magnific şi tot aşa… şi desigur că rezolvă toate problemuţele cu mâinile lui.

Dar filmul în sine chiar nu-i previzibil… Adică da, logic, it’s a happy ending pentru că… oh well… it’s made by Disney… dar nu, nu e chiar atât de previzibil. Nu se moare aşa repede… Povestea e destul de drăguţă, cu o întorsătură de situaţie puţin iritantă, dar care te ţine pe scaun cu gura plină de popcorn căscată.

Vă recomand să mergeţi într-o seară să-l vedeţi la IMAX (deşi nu-s mare fan al cinematografelor – credeţi-mă că filmul ăsta este pentru IMAX, nu pentru laptopuri şi torenţi). Merită. :)

PS: “Have I told you about the Ngbaka?” :)

Am avut ocazia să-l văd la o seară de film alături de un regizor care ne-a povestit mai multe atât despre Lars von Trier, Björk (care joacă în rolul personajului principal) cât şi despre film în sine. Ceea ce ne-a povestit regizorul părea ciudat, ba poate chiar incredibil. Björk – pentru a-şi intra în rol înainte de filmări – era făcută să plângă intenţionat de câteva ori pe zi. La un moment dat în timpul filmărilor a plecat şi s-a întors cheală. A trebuit să se oprească filmările tocmai ca să-i crească ei părul…

Dar nu vă mai ameţesc cu detalii din astea. Filmul este extrem de “special”. E un film greu de digerat, greu de înţeles, foarte “dureros” şi adânc. Björk este o actriţă de excepţie iar povestea… este foarte-foarte dureroasă.

În principiu este vorba de Björk (în film jucând rolul lui Selma Jezkova) ce vine din europa de est cu fiul ei în America în speranţa de a-i salva vederea… Dar nu vreau să vă dau mai multe detalii. Vă las trailerul de mai jos şi vă spun: este un film ce merită văzut… dar nu la o pizza, nu la un suc şi nu într-o seară de party… E un film care te poarte marca pe viaţă (pe mine m-a marcat).

It’s only the last song if we let it be.

PS: Da, este semi-musical.

PS2: Da, e filmat ciudat, asta vă ziceam şi la începutul articolului… Regizorul, Lars von Trier, a vrut să facă ceva “diferit”. Şi a reuşit.

PS3: Da, a câştigat premii de toate felurile… dar nu mă pricep la chestiile astea.

Dacă eşti atent la film o să vezi că totul se învârte de fapt în jurul optimismului.

Deşi la început aveau autocarul fără aer condiţionat, aveau ghidul cel mai nepriceput şi hotelul cel mai pricăjit, s-au simţit mai bine ca cei ce aveau autocar de ultimă generaţie, un ghid priceput şi darnic şi un hotel luxos.

Uneori e nevoie de un singur om ca să schimbe situaţia şi să te facă să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. E genul de film uşor de digerat, care-ţi face seara mai frumoasă şi te lasă cu un mic zâmbet pe buze. Un film numa’ bun de văzut la o pizza.

(click pentru a se mări)

Asociaţia Euroarte anunţă lansarea proiectului EuroArt Camp. Finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune, EuroArt Camp este o tabără internaţională cu focus pe activităţi foto şi video, ce se va desfăşura la Câmpina în perioada 19-26 aprilie 2010.

30 de tineri, 6 grupuri a câte 5 tineri fotografi din Germania, Estonia, Spania, Turcia, Cehia și România se adună o săptămână pentru a își pune talentul, creativitatea și abilitățile la încercare și a învăța unii de la alții.

Workshopuri foto şi video, seri interculturale, jocuri de socializare şi de dezvoltare personală, exerciţii de improvizaţie, videoproiectii, petreceri şi alte metode de educaţie non-formală sunt doar câteva dintre atracţiile proiectului EuroArt Camp.

Comunitatea din Câmpina s-a arătat extrem de interesată de evenimentul internațional pe care îl va găzdui, plănuind să se implice prin participarea la activități a unor tineri pasionați de fotografie din localitate.

Proiectul este coordonat de Asociația Euroarte în parteneriat cu alte 7 organizații importante de tineret și culturale din Europa. Partenerii proiectului sunt:
- International Student Club at CTU din Praga, Cehia;
- European Intercultural Forum din Germania;
- Catalunia Voluntaria & Universidad de Murcia din Spania;
- Dokuz Eylul University din Turcia;
- Estonian UNESCO Youth Association din Estonia;
- Casa de Cultură Geo Bogza din Campina, Romania;
- Casa de Cultură a Studenților din București, România.

La finalul taberei se va vernisa, la Casa de Cultură Geo Bogza din Câmpina, expoziția foto cu cele mai frumoase imagini realizate în cele 7 zile de către tinerii participanți.

Expoziția va fi apoi reluată, în prima parte a lunii mai, la Casa de Cultură a Studenților București, și va fi itinerată, în lunile mai și iunie 2010, în cele 5 țări partenere la proiect.

Blogul proiectului: www.euroartcamp.blogspot.com.

Partenerii media care ne sunt alături pentru promovarea proiectului sunt:

Radio Romania Cultural; Observatorul cultural; Sapteseri; Revista Photomagazin; Revista cultura; Revista Timpul; www.fotomagazin.ro; www.4arte.ro; www.welcome2cluj.ro; www.afterhours.ro; www.news20.ro ; www.metropotam.ro; www.efoto.ro; www.infopensiuni.ro; www.lady4ever.ro ; www.funromtour.ro; www.nikonisti.ro; www.onlinegallery.ro; www.amdoar18ani.ro; www.phototravel.ro; www.123.ro; www.photolife.ro; www.ghidulpresei.ro; www.weekendmaniac.ro ; www.cppc.ro.

Pentru detalii suplimentare și/sau vizite la proiect contactați:
Andrea Blaga
Manager Proiect
andrea@fotografa.ro
0743-216761

Notă: Acest proiect este finanțat cu susținere din partea Comisiei Europene. Aceasta comunicare reflectă doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi făcuta responsabilă pentru utilizarea informației pe care o conține.

Dacă stau mai bine să mă gândesc povestea filmului m-a fascinat. Mai puţin începutul, repet, care-i freaky … în ciuda faptului că protagoniştii nu par deloc speriaţi de “întâmplările ciudate” din casă.

Pe scurt: Un nenea afla despre aceste creaturi invizibile şi tot felul de alte secrete ale naturii şi le notează pe toate într-o carte pe care o lasă în propria sa casă, ascunsă, cu un bilet pe care scria “Nu citi!”. Timpul trece, nenea acesta moare, casa rămâne părăsită… dar după ce se mută o nouă familie în casă – unul dintre copilaşii din familie găseşte cartea şi, inevitabil, bum-poc-splash, o citeşte. De acolo începe toată povestea.

A fost un film destul de bun. Mi-a amintit de Bridge to Terabithia.

Ştiţi ce mă amuză? Mă amuză faptul că comentariile de la video-ul de mai sus (ce se pot găsi aici) sunt lăsate tot de nişte analfabeţi, manelari, bogătaşi, hoţi, cretinei, cocalari.

Ştiţi ce mă amuză şi mai tare? Că şi pe acest blog apar constant cretinei care se trezesc că au ceva de zis (norocul lor că noi nu-i cenzurăm ştiind că au şi ei dreptul la părerea lor). Unii zic de manele, alţii de gay, alţii de ţigani, alţii de diacritice. E plin de inculţi şi eu chiar m-am săturat de asta. Întrebarea e: cum rezolvăm această problemă?

Până de curând ziceam: Eh, generaţia asta nouă, asta de vârsta mea… ăştia născuţi în ’90 o să salveze situaţia. Nu-i aşa. M-am înşelat. Mă îngrozesc. Cei tineri sunt mai needucaţi ca niciodată (nu toţi, nu mă înţelegeţi greşit, dar un număr FOARTE MARE). Ştiu că avem olimpici, ştiu că suntem străluciţi (ca naţie), că avem proiecte etc. Şi bravo nouă, dar… ce ne facem cu cei ce ne trag în urmă? Îi lăsăm aşa sau îi ajutăm? Şi cum să-i ajutăm dacă-s atât de proşti încât nu îşi dau seama că au nevoie de ajutor.

Şi lăsând foarte tânăra generaţie de izbelişte acum, cum să fii anul 3 la jurnalism şi să nu poţi să pui două cratime, două diacritice, să legi două cuvinte? Ä‚sta-i încă un motiv pentru care NU merg la facultate. Nu aici cel puţin. Şi nu la jurnalism.

Da, stau acum şi scot tot negrul de sub unghiile României, nu se cuvine – ştiu. Voiam doar să vă arăt video-ul de mai sus de fapt, mă scuzaţi că-s aşa revoltat.

Şi aici prezentarea ce nu a mers la faţa locului… poate ne-o explici, Mihai, printr-un comentariu. :)

Mulţumim iYli pentru filmări!