Feed RSS
Twitter
16.02.2010 
Un nou număr, o nouă temă abordată de cei de la Teen Press. De data aceasta avem “žNightlife“. Greşesc eu sau cam toţi aţi început să vă gândiţi la următoarea oportunitate de distracţie nocturnă? Ei, uite din acest motiv trebuie să citiţi ediţia aceasta. Pentru că sunt prezentate şi chestiile bune şi chestiile rele care survin din atâta distracţie. Şi nu numai.
De data aceasta, intervievatul lunii este Andrei Ruse, ce a venit şi la noi la evenimentul “žÎmi caut vocaţie“ şi ne-a dat mai multe tips & tricks legate de publicarea unei cărţi. În interviu a vorbit despre noile sale proiecte, cât şi despre romanul său de mare succes, Soni. Îmi place foarte mult dorinţa acestuia de a îndrepta tinerii către cultură şi faptul că se implică în promovarea tinerelor talente. Viitorul său roman, MDMA 16, abordează o temă destul de controversată, dorind să facă cunoscute cu adevărat problemele pe care le aduc drogurile. Cartea va fi lansată cel târziu la Gaudeamus. Eu, una, de abia aştept să o citesc! Citeşte în continuare »
Trăim într-o lume în care pilonii realităţii sunt de neclintit. Priveşti în jur şi nu vezi nimic ciudat, orice lucru are ciclul său normal care să încadrează într-un alt ciclu, acesta la rândul lui se integrează în ciclicitatea naturală a lucrurilor.
James Morrison îţi poate da o inspiraţie extraordinară. B., cel puţin, ştia asta foarte bine. Îşi simţea inima cum suferă, însă nu înţelegea de ce. Şi se sătura să se mai întrebe. Porni muzica şi se cufundă în gânduri. Şi se gândea la ce a fost. Sau mai bine zis ceea ce nu a fost. Pentru ea au fost atât de multe, însă era şocată să vadă cum, povestind altora, părea nimic. Sau chiar era nimic şi numai în închipuirea ei fusese mai mult? Nu, altfel de unde atâtea nopţi nedormite, atâtea zile de tristeţe? 
Toţi ne simţim singuri la un moment dat“¦ Când suntem numai noi, cu umbra noastra“¦ Umbra noastrã, cea de toate zilele! Aceea care ne urmãreşte mereu şi ne este aproape. Şi totuşi, sunt momente
O situatie foarte interesanta este aceea in care spunem “esti un copil la orice varsta!” Chiar daca ai 20, 30, 40, 50, …, de ani exista un copil acolo, in tine; de fapt este copilul care ai fost intotdeauna. Consider ca este foarte adevarat pentru ca vezi peste tot adulti prostindu-se ca niste copii. Daca esti barbat si toata viata ai fost om serios, cu o tunsoare de om serios, deodata, la 40 de ani vrei, cica, sa-ti schimbi look-ul si-ti lasi parul sa creasca, iti faci o mare coada. Oare asta nu inseamna ca acel copil din tine vrea sa iasa afara, sa mai ia o gura de aer? 
Sunt convinsa ca o sa starnesc reactii contradictorii cu acest articol, lucru perfect normal pana la urma… Nu trebuie sa gandim la fel pentru ca altfel ne-am plictisi si nu am mai avea teme de dezbatere sau conversatie. Unii vor zice “da, la asta ma gandeam si eu“ iar altii vor zice “daca vreti sa aveti succes ar trebui sa nu mai scrieti astfel de articole puerile si blabla“ sau “cine credeti ca va lua in considerare postul vostru?“. Si vor mai fi si acele persoane care, dupa ce vor citi articolul, vor analiza ce am scris eu aici si ce stiu ei despre acest lucru, din propriile experiente sau din mediul in care traiesc, vor incerca sa faca o legatura, si daca o gasesc, vor hotari daca li se pare plauzibil sau nu (ma refer la persoanele care au invatat sa gandeasca).
