A trecut Crăciunul. Acum ne pregătim de revelion. Mulţi îl petrec cu prietenii într-un apartament, unii dintre noi îl petrec într-un bar, cei ce vor linişte îl petrec la munte, la Vila Predeal sau Pensiunea Ischia Tour, unii îl petrec în stradă, în faţa scenei, iar cei ce vor ceva mai diferit se duc pe frigul asta la mare. Dar nu asta este cel mai important.
Contează foarte mult ce-ţi propui să faci după revelion, în anul care vine.
-Noi vrem să organizăm pentru voi mai multe evenimente ca “Bikewalk”, “Îmi caut vocaţie”, “La colindat”, sau alte trăznăi ce ne mai trec noua sau vouă prin cap.
-Vrem să vă cunoaştem mai bine şi să ne spuneţi ce vreţi să găsiţi pe amdoar18ani.ro.
-Vrem să Câştigăm Premiul Nobel pentru pace.
-Vrem să ajungem pentru tine primul site pe care intri când deschizi calculatorul.
-Vrem multe, pentru că “amdoar18ani”.
Feed RSS
Twitter
28.12.2009
Oricum revelionul nu-i doar unul… E în Japonia, apoi e în Rusia, apoi e în România, apoi e în Marea Britanie şi apoi pe rând la americani (şi ăia de nord, şi ăia de sud, desigur). Şi stăteam eu şi mă gândeam că ar fi absolut genial să pot să prind revelionul de mai multe ori. Acelaşi revelion, care mă aruncă în acelaşi 2010, dar de mai multe ori.










