Am doar 18 ani » recenzie

Once upon a time (Tv Series 2011)

Corina Niţescu — Fri, 27 Jan 2012 14:50:24 +0000

Cum ar fi să te trezeşti într-o zi cu următoarea veste: “Eşti copilul Albei-ca-Zăpada şi a Prinţului din poveste“? Să afli că de fapt eşti un urmaş al personajelor de basm şi că trebuie să te transformi dintr-un om obişnuit într-un erou?

Ei bine, prin asta a trecut Emma Swan, persoanjul principal al serialului Once upon a time. Într-o bună zi, apare la uşa ei un băieţel care îi spune “Eu sunt copilul tău, iar tu trebuie să te întorci cu mine acasă pentru a salva toate personajele din poveste”.

Aşadar, Emma trebuie să se ducă în Storybrooke, Maine, şi să ajute locuitorii din acel mic oraş să îşi descopere identitatea şi să se reîntoarcă acolo de unde se presupune că vin: Lumea de Poveste.

Este uimitor cum un serial poate îmbina firele poveştilor copilăriei cu firele realităţii, astfel încât să pună bazele unei noi poveşti pline de aventură, suspans, bucurii şi tristeţi.

Foarte interesant la această producţie a fost modul în care toate basmele copilăriei au fost ţesute într-unul singur, astfel formându-se adevărate legături între Albă-ca-Zăpada, Regina cea Rea, Prinţul, Vânătorul şi alte personaje precum Rumpelstilskin, Scufiţa Roşie, Bunicuţa, Cenuşăreasa, Greierele lui Pinnocchio şi Geppetto. Astfel că, poveştile binecunoscute de toată lumea, iau în acest serial întorsături nebănuite şi au finaluri la care nimeni nu se aştepta.

Bienînţeles că, pentru a se adeveri spusele micuţului Henry, pe parcursul celor 10 episoade (publicate până în prezent) se vor observa asemănările între personajele de poveste şi cetăţenii oraşului Storybrooke.

De aceea, Emma are o misiune destul de grea. Ea trebuie să nu îl rănească pe Henry, fiul ei pe care l-a dat spre adopţie imediat după naştere şi pe care abia l-a regăsit. Deşi acesta susţine că oraşul în care trăieşte este unul blestemat şi poate fi salvat doar de fiica Albei-ca-Zăpada, aceasta nu îl crede şi intră în jocul lui doar pentru a nu-l dezamăgi.

Dar oare să fie acest blestem doar o poveste pentru copii? Aflaţi şi voi asta urmărind serialul Once upon a time.

Şi pentru a intra cu adevărat în lumea poveştilor, vă las aici adresa locului unde puteţi pune şi voi întrebări de genul “Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?”.

Underworld 4: Awakening (2012)

Corina Niţescu — Sat, 21 Jan 2012 18:38:36 +0000

Un alt film cu vampiri, împuşcături şi muuuult sânge.

Cam aşa se poate rezuma într-o propoziţie cel de-al patrulea film din seria Underworld. Am mers la premieră fără a mă documenta în prealabil şi am rămas uimită pe scaunul de la cinema, realizând că nu înţeleg nimic din film. Mi-am dat seama că ar fi trebui să existe cel puţin un film înaintea celui pe care îl urmăream. Astfel că am încercat să îmi dau seama, pe moment, care ar trebui să fie relaţia dintre personaje şi care din ce tabără face parte.

Am stat o oră şi jumătate în faţa marelui ecran din Cinema City Cotroceni şi am fost uluită de cât de mult sânge a putut să curgă din corpurile personajelor. De altfel, am asistat la scene în care personajul principal, Selena, îi împuşca pe toţi băieţii răi, având şansa nemaiîntâlnită de a avea constant gloanţe în armă. Ciudat, dar nu cred că am văzut ca măcar o singură dată să fi schimbat cartuşele!

Ajungând acasă, am citit puţin despre ce vrea să însemne Underworld, despre faptul că existau deja trei filme scoase pe piaţă începând cu 2003 şi despre conflictele de peste 1000 de ani dintre vampiri şi vârcolaci, evenimente care au stat la baza poveştii.

Am vrut să văd prima parte a filmului pentru a înţelege mai bine ce înseamnă Underworld: Awakening. Am urmărit cele două ore de film şi am realizat că, de fapt, cele două părţi sunt chiar asemănătoare.

El şi ea, adică Michael Corvin şi frumoasa Selena, şi-au făcut apariţia în cele două părţi ale filmului (1 şi 4) în acelaşi fel: “au intrat la apă”. În prima peliculă au sărit cu maşina în apă, iar în cea de-a patra parte, au sărit împreună fiind urmăriţi de cei din tabăra adversă.

Trecând peste detalii, filmul este unul simplu care are la bază o poveste cunoscută de când lumea: vârcolacii şi vampirii nu pot trăi în pace şi armonie, ci tre să se lupte între ei. Astfel că în fiecare parte a seriei se poate viziona un “superb” măcel între cele două tabere.

Efectele 3D ale filmului cu numărul patru şi-au făcut bine datoria. Au fost vreo trei momente când chiar am tresărit de pe scaun, iar în rest am stat cu sufletul la gură.

Pot spune că Underworld: Awakening este un film care nu iese cu nimic în evidenţă, ba mai mult, ai senzaţia că nu înţelegi dacă vrea să îţi transmită ceva. Eu una, abia spre final am început să înţeleg cam ce trebuia să se întâmple. Pe lângă asta, au fost şi multe scene previzibile.

Underworld pare a fi genul unui film serial ale cărui episoade ies pe piaţă o dată la câţiva ani. Aşa că dacă nu aţi urmărit celelalte trei filme din serie, nu vă recomand să mergeţi la Samsung IMAX până nu vă puneţi la curent cu povestea.

Urzeala Tronurilor – Cartea sau Serialul TV (II)

Mihai Cosmin — Tue, 17 Jan 2012 20:24:23 +0000

[... CONTINUARE]

De Crăciun, la şase luni de sfârşitul primului sezon, mi-am cumpărat cartea (în sfârşit). Voiam să văd care este diferenţa între povestea originală şi cea adaptată pentru serial.

Am început să o citesc în ziua de Crăciun şi până la Revelion nu am mai lăsat-o din mână. Cele aproximativ 1.200 de pagini ale cărţii nu numai că m-au făcut să retrăiesc sentimentele transmise de serial, dar m-au făcut să mă îndragostesc (la propriu) de această lume fantastică.

Diferenţele majore pe care le-am observat între cele două poveşti (cea din roman şi cea din scenariu) sunt dintre cele mai diverse:

Povestea din carte este prezentată din perspectiva a opt personaje, spre deosebire de serial unde sunt multe scene în care niciunul dintre cele opt personaje nu sunt prezente. Aceste scene sunt introduse pentru a înţelege mai bine legăturile dintre protagonişti.
Personajele sunt cu trei ani mai în vârstă în serial decât în carte. Această modificare a fost necesară datorită scenelor cu tentă sexuală la care sunt expuse personajele minore.
Replicile anumitor personaje din carte sunt date altor personaje în serial. Acest lucru s-a întamplat deoarece romanul conţine zeci, dacă nu sute de personaje, lucru ce îţi provoaca o stare de confuzie la un moment dat.
Pentru a evita acest lucru, scenariştii au hotărât (împreună cu George R. R. Martin) să reducă numărul personajele episodice pentru ca telespectatorii să se familiarizeze cu cele principale.
Scenele cu lupii străvechi (apariţii foarte importante pe parcursul cărţii) sunt reduse în serial. Aceste scene, prezente în carte, arată legătura existentă între membrii familiei Stark, păzitori ai Nordului, şi Vechii Zei pe care aceştia îi venerează şi îi protejează.

Deşi cele de mai sus reprezintă minusuri ale poveştii adaptate, serialul are şi câteva plusuri printre care coloana sonoră, aceasta fiind magnifică dând naştere la sentimente greu de descris. De asemenea, o altă parte pozitivă vine din partea actorilor care se contopesc cu propriile personaje.

Actorii sunt în principal de origine britanică, au fost ‘culeşi’ de pe scenele teatrelor din Londra sau a micilor producţii ale televiziunii britanice şi au fost mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului cinefil înainte de acest serial. Ei interpretează fără greşeală rolurile ce le-au fost încredinţate şi pentru asta JOS PĂLĂRIA. Atât pentru ei, cât şi pentru echipa HBO pentru că i-au ales.

Mi-ar fi fost greu să mă ataşez de un serial medieval, cu lorzi, cavaleri şi regi în care actorii sunt de o altă cetăţenie. Cine poate cunoaşte mai multe despre epoca regilor şi a cavalerilor decât cei din Regatul Unit?

Am vizionat serialul pentru a doua oară în timp ce citeam cartea; citeam câte 100-150 de pagini şi apoi vedeam un episod pentru a observa exact diferenţele.

Deşi am rămas uşor dezamăgit de serial, deoarece prezintă doar 60-70% din povestea cuprinsă în Urzeala Tronurilor, aştept cu nerăbdare premiera sezonului 2 ce va avea loc în aprilie 2012 şi care se va baza pe a doua carte din serie (“Clash of the Kings”).

Cartea sau Serialul TV?

Eu sunt de părere ca romanul este câştigătorul, dar mentionez faptul că serialul nu este de lepădat! Te ajută uneori să eviţi confuzia între personaje (repet: sunt aproximativ 100 de personaje, doar în PRIMA parte a seriei!).

Dacă v-am făcut curioşi, puteţi urmări serialul pe HBOgo.ro, sau puteţi cumpăra cartea de aici! Şi nu uitaţi până în aprilie: The winter is coming!

Happy Feet 2 (2011)

Corina Niţescu — Thu, 05 Jan 2012 22:52:11 +0000

Tocmai ce-am venit de la film şi încă mai simt ritmul muzicii, voia bună şi sentimentul de bine pe care l-am dobândit pe parcursul celor două ore de stat la cinema şi vizionat Happy Feet Two.

În urmă cu cinci ani am avut curiozitatea, sau a fost o simplă coincideţă că mă aflam la cinema când se difuza primul film din serie, şi am urmărit povestea simpaticului pinguin Mumble. Atunci nu am fost impresionată nici de muzică, nici de drăgălăşenia personajelor, nici de dansul lor caraghios, cum nu am fost atinsă nici de povestea în sine.

Îmi amintesc că la sfârşitul filmului lumea vărsa lacrimi de crocodil în sală, iar eu nu îi putea înţelege deloc. Dar iată că de această dată am rămas plăcut surprinsă de tot ce a însemnat Happy Feet Two.

Cu ce să încep? Muzica a fost aleasă super bine. Erau momente când pur şi simplu dansam pe scaun ca un copil mic.

Pink! Pink este una dintre marile voci pe care le-am auzit în aceste două ore şi care pur şi simplu m-a fermecat. Doamne cum cântă fiinţa asta! Sunt mare fană Pink, dar niciodată nu am auzit vocea ei aşa cum am auzit-o astăzi. Mi se zbârlea pielea de fiecare dată când cânta.

Un alt plus a venit din partea scenelor comice. A fost o pereche de krilli care au susţinut firul poveştii şi care “şi-a meritat toţi banii”. Să nu mai spunem că unul dintre ei a fost interpretat chiar de Brad Pitt.

Ce am mai apreciat la acest film? Păi faptul că totul avea un fond motivaţional. În sus şi-n jos erau date replici de genul “dacă îţi doreşti, atunci trebuie să vrei şi dacă vrei, atunci o să ai”. Acesta este un lucru foarte bun pentru perioada în care trăim. Avem nevoie ca filmele să ne educe şi să ne ajute să gândim optimist.

Şi că tot vorbeam de părţile pozitive, în film s-a adus vorba şi de a ajuta şi a fi ajutat la rândul tău şi de a avea un model drept de urmat.

Şi un ultim plus venit din partea mea este dat efectelor 3D care au fost integrate exact acolo unde le era locul. Fulgii de zăpadă îţi intrau în ochi, valurile parcă îţi loveau faţa, iar momentele de înot printre crabi/peşti erau extrem de realiste, numai bine să te poţi simţi parte din poveste.

Dar să revenim puţin la pinguini şi la Mumble care are un fiu ce îi calcă pe urme: nu este la fel ca semenii lui, nu ştie să danseze, dar nici să cânte. Aici apare problema, Erik trebuie să îşi dea seama ce vrea să facă în viaţă. El trebuie să îşi găsească un model demn de urmat şi să ajungă un “cineva”.

Eu una aş vrea să revăd filmul, aşa că dacă există doritori de a urmări o animaţie pe cinste, daţi-mi de veste şi putem da o fugă la Samsung IMAX în Cinema City Cotroceni.

PS: Este primul film realizat de americani care are inclusă o melodie românească în coloana sonoră. Oare puteţi ghici despre care este vorba?

Cum a fost la Maratonul Saga Amurg organizat de The Light Cinema

Corina Niţescu — Fri, 18 Nov 2011 14:52:54 +0000

Aseară am participat la primul meu maraton de film. Şi da! Mi-a plăcut foarte mult, nu m-am plictisit şi nu am adormit (aşa cum mă aşteptam la început).

Ieri, 17.11, la ora 17:11, The Light Cinema a organizat Maratonul Saga Amurg, unde s-au proiectat cele trei filme deja apărute pe piată, iar la miezul nopţii s-a difuzat, în premieră, noua peliculă Saga Amurg: Zori de zi (I).

Recunosc că nu urmărisem până ieri niciunul dintre filme şi habar nu aveam care este acţiunea. Mă aşteptam să nu mă atragă povestea şi să nu am răbdare să vizionez cele patru filme ce se întindeau de-a lungul a opt ore. Dar nu a fost aşa! Încă de la început mi-a plăcut cum s-a legat povestea şi cum a evoluat pe parcursul celor patru filme.

Am considerat un avantaj faptul că am putut urmări toate părţile filmului în aceeaşi zi. Poate că dacă le vedeam separat nu ar fi avut acelaşi efect şi impact asupra mea.

În sala de cinema s-a putut vedea cum s-a creat o comunitate de oameni care simt acelaşi lucru, gândesc la fel şi reacţionează la fel în anumite situaţii.

Saga Amurg: Zori de zi (I) a adus odată cu difuzarea o mulţime de râsete, aplauze şi chiar şuierături. Oamenii îşi exprimau astfel acordul sau dezacordul faţă de acţiunile prezentate în film.

Noua peliculă din serie a fost presărat cu umor, fanii fiind pe deplin mulţumiţi de acest lucru. La finalul filmului, totuşi, nu mi-au rămas în cap scenele comice. S-a pus mult prea mult accentul pe scenele de dragoste dintre Edward şi Bella, şi pe dorinţele ei arzătoare. Mă gândesc că ar fi putut trece puţin peste aceste lucruri şi s-ar fi insistat mai mult pe conflictul dintre clanurile rivale.

Per total a fost o experienţă de neuitat şi abia aştept să se organizeze şi alte maratoane de film în cadrul The Light Cinema (Soseaua Progresului 151-171).

Reacţile fanilor prezenţi la Maraton şi la premiera Saga Amurg: Zori de zi (I)

The Adventures of Tintin: Secret of the Unicorn (2011)

Corina Niţescu — Thu, 27 Oct 2011 08:33:50 +0000

Tintiiin!!! Am fost atât de entuziasmată că voi vedea filmul! De mică citeam BD-urile cu Tintin la Institutul Francez din Bucureşti şi îmi plăceau atât de mult, încât m-am bucurat enorm când am auzit că voi vedea şi noul film.

De altfel, nu am fost deloc dezamăgită. Filmul a fost impecabil. Un film animat, de aventură, care te ţine cu sufletul la gură şi care te plimbă prin diferite locuri de pe glob pentru a vedea dacă Tintin şi noul lui prieten vor descoperi Secretul Licornului.

Da, nu am înţeles nici eu de ce Licornul a ajuns aşa, în loc de a fi numit şi la noi Unicorn, dar asta este altă poveste.

Personajele par mai mult decât reale, şi asta e un lucru bun pentru că povestea te prinde şi astfel că ajungi să te simţi parte din film. Şi efectele 3D sunt bine gândite şi au şi ele rolul lor pentru a te integra în cadrele cinematografice.

Ce am observat este faptul că toate personajele, mai puţin Tintin, au nasul imens, foarte deformat şi asta îţi arată puţin că totuşi urmăreşti un desen animat şi nu un film cu actori reali. (O să vezi filmul şi aştept să îmi zici dacă şi tu ai observat nasul diform al personajelor)

Umorul este nelipsit din scenariu şi poate fi regăsit în cele mai bune momente, mai ales în acelea de tensiune maximă. Destinde puţin atmosfera după ce ţi-ai ţinut respiraţia timp de câteva secunde.

Recomand cu căldură acest film celor pasionaţi atât de filme de desene animate, cât şi celor care adoră aventura. Puteţi să îl vedeţi în AFI Cotroceni la Imax, începând cu 28 octombrie.

Din dragoste cu cele mai bune intenţii (2011)

Guest Post — Tue, 25 Oct 2011 20:07:48 +0000

Astăzi am văzut filmul “Din dragoste cu cele mai bune intenții”. Este regizat de puțin-cunoscutul, dar priceputul Adrian Sitaru.

Pentru cei familiarizați cu filmul românesc, regizorul în discuție a debutat cu lungmetrajul “Pescuit sportiv”. Cu toate acestea, cele două filme nu sunt conectate decât prin prezența aceluiași regizor la pupitrul creației.

“Din dragoste cu cele mai bune intenții” spune povestea lui Alex (Bogdan Dumitrache), un personaj oarecum paranoic și pesimist. După ce mama lui (Nataşa Raab) este internată în spital în urma unui accident vascular cerebral, Alex începe să caute soluții complexe la o problemă, de altfel, simplă.

La spital, acesta se găsește prins într-un spectacol grotesc plin de personaje neașteptate și evenimente surprinzătoare. Carnavalul lui Fellini descinde în anumite cadre (aici fac referire la personajul prezent pe afisul de promovare a peliculei). Alex incearcă să gestioneze situația ținând cont de sfaturile apropiaților săi, însă deviază imaginându-și diverse scenarii în care mama lui este rănită.

În ciuda fluxului de evenimente care demonstrează o îmbunătățire a stării de sănătate a acesteia, personajul nostru este hiperactiv trasnformând comedia intr-un adevărat thriller.

Regizorul Adrian Sitaru a format echipa perfect la nivel de compatibilitate actor–rol, personajele exprimând naturalețe și spontaneitate, impresia generală fiind aceea de Big Brother. Unghiul de filmare ales –POINT OF VIEW– a avut o contribuție esențială la suspansul filmului. Deși umorul negru (comicul tipic românesc) umple cadrele, starea de tensiune și incertitudinea finalului fac din film un veritabil thriller.

Dragostea nemărginită, demonstrată de Alex pentru mama lui bolnavă, definește atât grija, cât și paranoia personajului central. Curioșii de straniu, introspecție sau analiză comportamentală… sau cei care sunt pur și simplu interesați de o comedie bună în limba română sunt sfătuiți să vizioneze filmul.

Filmul va fi proiectat în avanpremieră la Movieplex Plaza România joi, 27 octombrie de la ora 20:00 iar vineri, 28 octombrie va avea loc o proiecție specială la Cinema Studio, de la ora 17:30 în prezența actorilor Bogdan Dumitrache, Natașa Raab, Alina Grigore și Adrian Titieni.

Articol scris de Claudiu Petrea.

“O zi” – David Nicholls

Maria Olaru — Tue, 18 Oct 2011 19:49:28 +0000

Este dragostea chiar atât de dificilă? Răspunsul este “da” și de data aceasta vine din partea lui David Nicholls. În cartea sa, “O zi”, el ilustrează o poveste de dragoste dintre doi oameni care sunt total diferiți. Singurl lucru pe care îl au în comun protagoniştii este acela că sunt nebuni unul după celălalt.

Cu toate acestea, pe aproape întreg parcursul poveștii cei doi se străduiesc să rămână la statutul de “doar prieteni”, lucru de-a dreptul frustrant pentru cititorul emoționat și amețit de undele de iubire care vin dinspre cei doi.

Povestea în sine este în egală măsură hilară și… heartbreaking, în adevăratul sens englezesc. În plus, nici suspansul nu lipsește, având în vedere că fiecare capitol reprezintă o singură zi: 15 iulie a fiecărui an. Tocmai asta m-a atras pe mine.

Nicholls a avut o idee strălucită pentru că în acest fel îl face pe cititor să deducă el singur ce s-a întâmplat cu personajele în restul anului, scutindu-l totodată de detalii inutile. Autorul a făcut o treabă bună și cu dialogurile din romanul său, mascând vulnerabilitatea personajelor prin intermediul replicilor sarcastice și ironice.

Poveste lui Dexter Mayhew şi a Emmei Morley începe în 1988, când, după petrecerea de absolvire, cei doi petrec o nopate împreună. Dexter este un tip carismatic, genul de băiat care are atât de mulți bani încât nu știe ce să facă cu ei. Tocmai de aceea Emma știe foarte bine că nu ar trebui să îl placă. Aceasta, pe de altă parte, este ceva mai complexă, fiind genul de fată deșteaptă și frumoasă, dar care pare enervată tocmai de faptul că arată bine. O tipă un pic dezorientată și cam neîncrezătoare în propriile forțe.

Una peste alta, “O zi” este genul de carte care fie îți place din prima clipă și o citești pe nerăsuflate, fie o urăști de la primele pagini. Cred că e important să poți să înțelegi momentul și pentru a te putea implica ar trebui ori să fii în pragul absolvirii, ori să fii genul de om care își amintește toate trăirile din acea perioadă.

Mai mult de atât, țin neapărat să vă sfătuiesc să citiți mai întâi cartea și apoi să vedeți filmul. În felul ăstă veți înțelege mult mai bine intriga și complexitatea personajelor. Despre ecranizarea romanului aflați mai multe detalii dacă citiţi recenzia Corinei.

Este bine de știut că odată cu apariția filmului în România, cartea lui David Nicholls a fost reeditată de Editura Litera și se găsește cu o nouă înfăţişare în librării.

Lectură plăcută!

One day (2011)

Corina Niţescu — Wed, 12 Oct 2011 09:05:31 +0000

Am auzit multe vorbe bune despre acest “O singură zi” înainte de a intra în sala de cinema şi probabil de aceea mă aşteptam la mult mai multe din partea lui. Îmi imaginam o cu totul altă poveste şi o cu totul altă viziune asupra unei relaţii de iubire.

Filmul nu e chiar rău, dar pe mine m-a lăsat rece. Poate eu nu sunt făcută să înţeleg filmele romantice, aşa cum nu am înţeles nimic nici din The Notebook. E mult spus “nu am înţeles”, dar ideea este că nu am rămas cu nimic în urma vizionării filmului.

Povestea e una relativ simplă. Un el şi o ea care se iubesc şi care nu îşi împărtăşesc dragostea până ajung undeva în pragul vârstei de 40 de ani. Se tot întâlnesc, se tot “giugiulesc”, dar nimic mai mult. Totuşi între ei este ceea ce înţeleg eu prin dragoste adevărată.

Actorii principali sunt nişte drăguţi. Interpretează super bine rolurile pe care le au şi asta m-a făcut să trec puţin peste simplitatea acţiunii.

Dacă tot amintisem de The Notebook, pot face şi o comparaţie între cele două filme. Dramatismul dintr-unul se regăseşte şi în celălalt!

Odată cu premiera filmului în România, cei de la Editura Litera au scot şi cartea care a stat la baza scenariului. Pentru că nu vreau să desfiinţez în totalitate acest gen de poveşti, am început deja să o citesc şi începe să îmi placă foarte mult. Este cu totul altceva să urmăreşti toate detaliile care construiesc firul acţiunii. (Aşadar, revenim curând şi cu o recenzie a cărţii!)

Dacă te numeri printre cei care au vărsat lacrimi de crocodil la The Notebook, atunci îţi recomand să mergi din 14 octombrie în Hollywood Multiplex să vizionezi “O singură zi”.

Real Steel (2011)

Corina Niţescu — Wed, 05 Oct 2011 16:48:48 +0000

Încă de mică am adorat filmele cu bătăi, box, lupte şi alte nebunii din astea. La vârsta de şapte ani văzusem deja de câteva ori seria Rambo, Kickboxer, Rocky, şamd. Cu toate astea, ajungând la film nu mă încânta deloc să văd meciuri de box, dar practic nu ştiam nimic despre acţiunea filmului. Aşa că am rămas suprinsă atunci când am realizat că meciurile de box nu sunt între oamnei, ci între roboţi.

Da! Undeva prin 2020, oamenii ajung să organizeze lupte cu roboţi. S-au gândit ei pe undeva prin 2000 şi umpic la faptul că lumea caută spectacol, şi cum nu poţi pune oamenii să se omoare în cele mai terifiante moduri, mai bine faci asta cu nişte maşinării.

Şi uite că un fost boxeur, Charlie Kenton, ajunge şi el să practice luptele cu roboţi, dar se află într-o situaţie materială proastă după ce pierde meciurile unul după altul.

Apare în scenă şi fiul său de 11 ani, care provine dintr-o relaţie anterioară şi căruia îi murise recent mama. Charlie este nevoit să aibă grijă de el şi astfel pornesc împreună la drum către prima luptă cu roboţi.

Pe parcursul filmului se va putea observa relaţia ce se construieşte între cei doi şi modul în care ajung să se înţeleagă unul pe celălalt. Pe lângă toate astea, meciurile dintre roboţi sunt fascinante. Eu fiind obişnuită de mică să văd lupte între oameni (în filmele menţioante mai sus, să nu înţelegeţi greşit!), am urmărit cu uimire câtă îngeniozitate a stat în spatele acestor scene de acţiune.

Aşa cum spunea şi Charlie în film, “oamnii sunt înnebuniţi după copii mici”. Lucru tare adevărat, dat fiind faptul că filmul m-a încântat aşa tare datorită prezenţei lui Max (Dakota Goyo).

Ce pot să vă zic este că eu, în timpul filmului, eram cu sufletul la gură şi că trăiam aceleaşi emoţii ca şi cele două personaje principale ale filmului. Îmi doream să câştige fiecare rundă şi mă super ofticam atunci când vedeam că robotul lor, Atom, lua bătaie.

Vă recomand să vedeţi filmul în cinematorgrafele Cinema City sau la Imax Cotroceni, începând cu 6 octombrie. Eu pot să zic că a fost un film pe cinste!