Feed RSS
Twitter
21.02.2010 
Am văzut că spunea cineva de “Îngeri şi demoni” că este o continuare la “Codul lui Da Vinci”. În ceea ce priveşte filmele da, este adevarat, dar carţile de fapt au fost scrise invers, “Îngeri şi demoni” fiind prima.
Romanul este un thriller teologic, cu iplicaţii politice ce prezintă rivalitatea dintre religie şi ştiinţă.
În toiul nopţii, Robert Langdon, specialist în simbolistică, este chemat în Elvetia pentru a examina cadavrul lui Leonardo Vetra, pe al cărui piept a fost înfierat un simbol ciudat. Langdon va descoperi că, după patru secole de tăcere, o straveche organizaţie Illuminati a declanşat o diabolică răzbunare împotriva Bisericii Catolice.
Dragei mele prietene şi colege, Popşor Delia, care m-a îndemnat la lectura acestui roman.
Romanul semi-autobiografic a lui Hemingway a apărut în anul 1929 şi prezintă o poveste de dragoste din perioada primului război mondial. Multe din întâmplări, dar şi dintre personaje s-au întâmplat, respectiv, au existat.
Nu, nu este o poveste siropoasă de dragoste. Aşa cum fiecare persoană înţelege ceva diferit gândindu-se la un gest de iubire, aşa fiecare personaj din carte face un gest diferit pentru a-şi arăta iubirea, care se manifestă fie fizic, fie faţă de ţară, faţă de Dumnezeu, faţă de un ideal, faţă de cel de lângă tine.
Am ajuns să citesc cartea asta întâmplător. Şi nu este o carte oarecare, dar nu doar datorită faptului că este un jurnal, ci pentru că nu a fost nici o clipă destinat publicului. Fratele autoarei, Arşavir Acterian, a fost de acord să publice caietele surorii sale după mai mult de 30 de ani de la moartea ei.
Am ales cartea asta fără a citi măcar ce scrie pe spatele copertei, am ales-o după titlul care, pe mine, cel puţin, m-a impresionat. De câte ori nu m-am simţit invincibil? De câte ori nu am simţit că pot să schimb orice? Ei bine, exact această atitudine o regăsim la aceşti copii ai libertăţii.
Unul din cei mai mari teoreticieni literari români, Matei Călinescu pe numele său, a făcut carieră internaţională, aprofundând una din cele normale reacţii ale cititorului şi teoretizând-o: ideea de recitire. Re-readingul este termenul impus în atenţia criticii literare de acest român care nu este cunoscut de mai nimeni şi pentru “žcultura“ naţională are o relevanţă mai mică decât Costi Ioniţă sau Dan Diaconescu. Nu am apucat să îi citesc studiile despre recitire şi oarecum nici nu cred că aş dori să fac asta. Pentru că eu practic revenirea la cărţi cu o voluptate maximă, dintotdeauna şi fără a fi sfătuit de cineva. De exemplu, “žNumele trandafirului“, minunata carte apocaliptică a lui Eco, îmi cade parcă paradoxal în mâini din patru în patru ani.
Acesta este doar una din operele autobiografice ale autoarei şi cuprinde primii 21 de ani din viaţa acesteia. Nascută la 9 ianuarie 1908 amintirile primilor ani din viaţă i-au rămas ca o impresie: “ceva roşu, şi negru, şi cald“. După doi ani s-a născut sora ei, Helene, cele două având să devină prietene apropiate.
