Povestea celor doi se desfăşoară astfel: el lucrează într-o clădire, ea are biroul în clădirea de via-a-vis şi îşi aruncă priviri unul altuia. Încep să îşi scrie bilete mari unul altuia, vin amândoi de drag la serviciu, toate astea, până când şeful ei vine la ea şi apoi biroul ei este eliberat.

Credeţi că cei doi îşi vor duce povestea mai departe?

El și Ea (E-love) – I

După două luni în care n-a existat o zi în care să nu fi vorbit online destre subiecte atât de divesre precum trandafirii şi Holocaustul sau războiul şi muzica, El a îndrăznit să-i ceară numărul de telefon. A ţinut celularul în mână timp de zece minute cu degetul pe „Apelează” şi în cele din urmă şi-a făcut curaj şi a sunat-o. Atunci i-a auzit vocea pentru prima oară.

Lucrurile au avansat şi cei doi au început să se privească prin Webcam-uri. Au început să-şi trimită mesaje pe telefoane, indiferent de orele din zi sau din noapte. El i-a cunoscut cea mai bună prietenă (online) şi Ea i-a cunoscut gaşca (online).

Şase luni au trecut precum o ploaie de vară şi El s-a decis să-i ceară prietenia în pragul Sărbătorilor de Iarnă. Pentru a face totul mai „special”, a decis să-i trimită un e-mail în care să-i „pună pe tavă” sufletul său. S-a gândit dacă ar fi potrivit să încheie cu „Te iubesc!” dar a decis că e mai bine să n-o facă.

La scurt timp după trimiterea e-mail-ului, El a şi primit un răspuns monosilabic şi nimic mai mult. Era un simplu şi banal „da” care l-a făcut să simtă cel mai puternic sentiment de fericire de până atunci. Era ziua de 22 decembrie, ziua lor.

Acum totul devenea din ce în ce mai serios, îşi făceau planuri de viitor împreună. Pe 26 decembrie Ea i-a spus pentru prima oară „Te iubesc!” tot printr-un e-mai în care îi împărtăşea regretele că nu e lângă El, că n-o strânge tare la pieptul lui şi că n-o sărută. El i-a răspuns printr-un simplu: „Totul va fi bine! Şi eu te iubesc!”. Nimic n-a alinat-o mai mult decât aceste formule atât de banale venite din partea lui.

De Valentine’s Day El plănuia să-i facă o surpriză şi s-o viziteze în Timişoara, dar planul i-a eşuat deoarece trenul care ar fi trebuit să-l ducă acolo a fost anulat din pricina ninsorilor abundente.

Nu mai exista oră în care cei doi să nu comunice într-un fel sau altul, chiar dacă asta înseamnă să chiulească de la şcoală sau să nu doarmă două nopţi la rând. Ceea ce pe mine m-a intrigat cel mai tare, lăsând la o parte faptul că nu s-au văzut nicio dată, e că ambii mi-au spus că nu se simţeau în niciun caz controlaţi sau îngrădiţi. Ei, pur şi simplu, se iubeau.

Urma vacanţa de primavară şi cei doi s-au decis s-o petreacă împreună. El era pregătit să plece la Timişoara (pe bune, de această dată), când a primit ultimul ei e-mail. Pentru a vă da seama şi voi ce-ar fi putut gândi El când l-a citit, vă prezint chiar vorbele ei: „Ştii că te iubesc. Mai mult decât am visat că o voi face vreodată. Dar nu mai putem fi împreună. Trebuie să nu mă mai cauţi, să mă laşi liberă. Dacă şi tu mă iubeşti aşa cum o spui, îmi vei respecta dorinţa. Oricum, nu cred că doi oameni au putut fi mai fericiţi împreună decât am fost noi.”.

Şi asta a fost tot. El n-a mai căutat-o, Ea nu i-a mai dat niciun semn de viaţă. I-a dat „ignore” şi l-a şters din lista ei de prieteni. I-a şters numărul de telefon şi şi-a schimbat cartela.

El a suferit cumplit, Ea la fel.

Când am întrebat-o de ce i-a trimis acel e-mail, Ea mi-a răspuns cu un zâmbet trist: „Ştiam că dacă ne vom vedea totul se va duce de râpă. Şi nu-mi doream asta. Am preferat ca totul să se termine, dar să rămânem cu acele amintiri. Ele au însemnat şi încă înseamnă totul pentru mine. Şi sunt sigură că şi pentru El.”

Dacă din toată această poveste eu am rămas cu vreo certitudine, aceea e că cei doi s-au iubit foarte, foarte mult.

Ea este o adolescentă rebelă, în vârstă de 16 ani. Are un caracter de fier şi nişte principii şi mai rigide. Toţi prietenii ei sunt de acord în următoarea privinţă: Ea s-a maturizat mult, mult prea repede. Şi acest fapt nu s-a petrecut pentru că ar fi fost nevoită şi obligată de mediul şi de condiţiile în care a crescut (din contră, a avut o copilărie aproape perfectă), ci pur şi simplu din neant. Impresia pe care mi-a lăsat-o după ce am cunoscut-o a fost că parcă tocmai purtasem o conversaţie cu o persoană trecută prin toate bucuriile şi chinurile vieţii.

El este un băiat calm, calculat şi foarte maleabil. Până la frumoasa vârstă de 17 ani pe care o are a locuit în cinci oraşe din cinci judeţe diferite. Părinţii lui s-au despărţit şi El a rămas alături de mama lui. Este un „adolescent cuminte”, cum ar spune tatăl său şi un „bărbăţel bine-crescut”, cum ar spune mama lui. După ce l-am cunoscut, am ajuns şi eu să fiu de acord cu ei.

Care este legătura dintre cei doi? Sunt sigură că v-aţi dat deja seama că e vorba de o poveste de iubire, poate chiar dragoste la prima vedere. Da, e vorba despre o poveste de iubire. Nu, nu e „dragostea la prima vedere”. E mult mai mult. E ceva ce ar trebui să fie numit „dragoste la nicio vedere”. Cum vine asta? E foarte simplu:

Totul a început, evident, în faţa monitoarelor. Cei doi s-au „cunoscut” pe una dintre multele reţele de socializare online. Ea i-a trimis lui o „Cerere de prietenie” şi El a acceptat-o. Şi-au privit profilele şi Ea a constatat că sunt din acelaşi oraş. În acel moment a decis să-i trimită un mesaj prin care să-i ceară adresa de e-mail sau id-ul de messenger. După două zile, când Ea şi-a verificat mesajele, a constatat că un răspuns din partea lui fusese expediat cu o zi în urmă. Citindu-l, a avut o vagă impresie că îl cunoaşte, în ciuda faptului că nu l-a văzut în viaţa ei până atunci. În fine, l-a adăugat în lista de messenger, în grupa „Cunoştinţe” şi a aşteptat ca El s-o accepte. N-au trecut nici zece secunde până când a primit confirmarea că şi El a adăugat-o în lista lui.

Cel care a scris primul „Bună!” (sau „Salut!”, nu ştiu exact) a fost El. Ea i-a răspuns şi astfel a început prima lor „conversaţie”. Din vorbă în vorbă ea l-a întrebat în ce cartier stă. El i-a răspuns că în „Dimitrie Cantemir”. Ea s-a mirat, trimiţându-i emoticonul potrivit. Nu auzise până atunci de cartierul acela; probabil era în cealaltă parte a oraşului, aşa că l-a rugat să-i explice unde se află. El i-a răspuns că pentru aşa ceva trebuie să-i spună ce parte a Iaşului cunoaşte. „Iaşi?”, s-a mirat ea. „Ce legătură are Iaşiul cu Timişoara? Nu avea scris în dreptul cuvântului Locaţie de pe pagina sa oraşul Timişoara?”. El zâmbeşte şi îi trimite emoticonul potrivit. Îi spune că n-a mai actualizat de mult timp pagina, de pe vremea când stătea în Timişoara. Îi mai spune că s-a mutat în Iaşi de un an şi trei luni. Ea rămâne cu un gust amar după ce află toate acestea.

Zilele trec precum dimineţile dulci de primăvară şi cei doi amici ai mei continuă să-şi împărtăşească gândurile, trăirile, ideile şi visele prin intermediul Internetului.