Este firesc să te preocupe această problemă, mai ales acum când ştii că zilele trec parcă mai repede decât ţi-ai fi dorit, iar toţi cei din jurul tău încep să facă presiuni asupra ta. Dar nu uita că nu toate vorbele pe care le auzi în aceste momente sunt adevărate.

Părinţii încearcă să te sperie pentru a te “motiva” să te apuci odată de învăţăt (aşa e că încă nu ai început, nu?). Pe de altă parte, profesorii îşi doresc ca un număr cât mai mare de elevi să treacă cu note mari de acest examen şi asta nu pentru că le doresc întotdeauna binele pentru viitor, ci au un procent de promovabilitate pe care trebuie să îl respecte.

Aşa că, din punctul meu de vedere, presiunile dinaintea examenului sunt în mare parte dăunătoare. Cred că “superiorii” noştri ar trebui să ne ajute sub alte forme şi să ne motiveze pozitiv pentru a învăţa. Dar cum ei nu pot ajuta cu sfaturi, ci doar cu certuri, eu îţi voi da o serie de îndrumări pentru a scăpa de emoţiile cauzate de BAC.

• Chiar dacă ai mai auzit asta, încearcă să înveţi din timp. În trei luni de zile poţi acumula mult mai multă informaţie decât dacă ai face-o într-o săptămână. Ştiu că e greu şi plictisitor, dar măcar ai vara asigurată!
• Învaţă împreună cu un coleg sau o colegă. Atunci când sunteţi doi, puteţi lucra mai bine, vă puteţi explica unul altuia lucrurile neînţelese şi puteţi rezolva în acelaşi timp exerciţii şi probleme, după care să vă comparaţi rezultatele. Este important să vă ştiţi interesul. Nu vă vedeţi ca să staţi la o bârfă şi nici ca să vedeţi un film. Cu cât terminaţi mai repede ce v-aţi propus, cu atât veţi avea mai mult de câştigat. Veţi putea trece apoi la activităţi mai plăcute.
• Fă-ţi o listă cu ce mai ai de învăţat şi recapitulat, citit sau scris şi organizează-ţi un program. Odată făcut acest pas poţi vedea mai uşor cât ai evoluat în timpul pe care l-ai dedicat învăţatului pentru BAC.
• Nu te speria că de acum înainte nu vei avea viaţă socială. Dacă ştii cum să îţi împarţi timpul vei putea atât să înveţi, cât şi să te distrezi. În fond, examenele de acest gen nu sunt create pentru olimpici. Fiecare elev ar trebui să treacă cu bine BAC-ul. Dar dacă vrei cu adevărat să te faci remarcat pe lista rezultatelor, atunci trebuie sa depui puţin efort.
• Şi nu în ultimul rând ţine minte asta: Nu te baza pe copiat! Chiar dacă te crezi As în această materie, nu ştii de unde vine ghinionul. În plus, nu de asta te prezinţi la BAC. Dacă nu eşti capabil să arăţi cât ai învăţat tu o perioadă din viaţa ta, mai bine te duci şi participi la Românii au talent.

Acestea fiind zise, tu cum plănuieşti să îţi petreci cele câteva clipe rămase până la sosirea Marelui Examen?

Nu pot să cred că un strat atât de gros de fond de ten se poate aplica rapid. Nu de alta, dar procedeul sigur este anevoios şi similar probabil cu tencuitul. Mai adaugi un strat, mai stai să se usuce, apoi încă un strat şi tot aşa.

După ce soluţia se usucă bine şi se întinde, cum altfel decât neuniform, sub formă de mască de bal mascat, se aplică pudra. La fel ca în cazul fondului de ten, şi ea este cu trei nuanţe mai închisă decât tenul şi nu va fi aplicată decât sub formă de mască, astfel încât de jur împrejurul feţei să existe o dungă care să rămână nefardată.

Ochii, în general, sunt puşi în evidenşă de un creion verde. De ce? Încă nu mi-am dat seama, dar probabil tipele locuiesc cu bunicile şi încurcă îşi fardurile.

Evident, în cazurile extreme, atunci când fetele nu au multe teme, au timp să aplice gene false, că doar aşa e frumos. În plus, dimineaţa în metrou lumea ar putea să credă că vii direct de la un party. Foarte cool. Go girl!

PS: Deși tipa din clipul de mai jos se cam grăbește, tehnica “tencuitului” trebuie să fie cam aceeași cu a fetelelor ăstora, nu de alta, dar rezulta

Cea mai terifiantă “primă zi” a fost evident cea de școală. În generală unde am învățat eu (sau poate și în altele) se practică “trecutul pe sub pod”. Asta însemna că bobocii, că doar îs mici și fraieri, intră în clase trecând printr-un fel de tunel alcătuit de-o parte și de alta din elevi mai mari care țin buchetele de flori ridicate astfel încât formează o boltă. Nu destul că ești speriat, acum mai trebuia să vezi o mulțime de fețe holbându-se la tine. Și asta nu ar fi cea mai mare problemă a ta. Palmele și șuturile pe care le iei pe parcurs ce înaintezi, s-ar putea să îți dea senzația că ești într-un film de groază.

Având în vedere că așa mi-am început eu școala, zic eu că a fost o minune că am rezitstat pe băncile ei până la sfârșit.

Apoi a fost prima zi de liceu, pe care sincer nu mi-o amintesc prea bine. Probabil că m-am simțit atât de prost încât am vrut să uit, lucru care mărturisesc că nu îmi displace.

Cu timpul, prima zi a unui început nu mai contează și începi să o tratezi cu o indiferență demnă de Oscar. Mai târziu însă, vine momentul să te angajezi. Și cum nu esti omul care să facă ce nu îi place, vei avea parte de câteva “prima zi” în mai multe firme, până ce îți găsești locul.

E normal, toată lumea știe că prima impresie se conturează în câteva secunde. Așa că, dacă vrei postul, te străduiești. Te schimbi de trei ori până să pleci, că doar nu vrei să pari că îți pasă prea mult, (doar eşti un rebel, reprezinți viitorul țării, dacă nu te plac, ei pierd), dar nici să cazi în celaltă extremă, având în vede că ți-ar prinde bine niște bani și apoi viitorul poate să mai aștepte.

Ajungi în sfârșit la destinație, cu cel puțin 15 minute mai târziu, deși tu te-ai trezit special cu o oră mai devreme și invoci o scuză, orice, numai să nu superi pe nimeni. Apoi urmează faza în care toată lumea se uită la tine. Vin tot felul de oameni, așa… că erau în trecere și cu ocazia asta îl văd și pe noul coleg. Noroc că au avut nevoie de un sfat de la colega din departamentul la care vei lucra tu, că altfel nu ar fi știut că au colegi noi.

Mereu mi-am imaginat că dacă ar exista un magazin de cumpărat copii, părinții și-ar studia viitoarea odraslă așa cum angajatorul și noua echipă, sudiază un intern. Unii se uită cu coada ochiului, alții cu insistență în speranța că te intimidează. Apoi, după ce te simți ca un exponat la muzeu, într-o zi în care vin copiii de la grădiniță în grup organizat să te vadă pe tine, o specie rară, primești ceva de făcut. Ceva-ul este, evident, greu pentru că e prima oară când trebuie să îl faci după anumite standarde. Când îl termi îl predai superiorului, care îți va mulțumi pentru efort, dar vezi tu, ceva-ul are cam multe greșeli. Ei, nu-i nimic, te vor învăța ei să îl faci cum trebuie.

Și uite așa, devii și corporatist, că doar Planeta va fi salvată de alții… sau poate chiar de tine, dar nu acum, că tu acum ai nevoie de bani.

Fortul 13 este un loc aflat la ieşirea din Bucureşti, comuna Jilava, şi este cunoscut ca închisoare pentru deţinuţii politici din perioada comunistă (1948-1964).

Deşi la început a fost folosit ca depozit de armament, în timpul regelui Carol I, mai apoi a fost treptat transformat în închisoare. Iniţial au fost închişi tăranii răsculaţi, dar după 1921 au fost aduşi doar deţinuţi politici care luptau împotriva sistemului. Din anul 1948, închisoarea a devenit un loc de executare a pedepsei pentru toţi oamenii care luptau împotriva comuniştilor.

Condiţiile grele în care au stat condamnaţii sunt astăzi amintite pentru a ajuta elevii de liceu să înţeleagă prin ce au trecut la vremea respectivă deţinuţii politici.

Un proiect de Reconsrucţie a Memoriei a fost organizat pentru a realiza ore de istorie, în cadru Fortului 13, pentru elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiului Național „Sfântul Sava”, Colegiului Național „Iulia Hașdeu” şi Școlii Centrale din Bucureşti. La aceste lecţii de istorie aplicată au participat atât profesori de istorie, cât şi foşti deţinuţi politici care au povestit despre viaţa pe care au avut după gratii.

Printre cei care au participat la aceste ore deschise se numără Ion Baurceanu – fost deținut politic în timpul regimului comunist, Nicolae Videnie – cercetător în cadrul Institutului Român pentru Istorie Recentă, Dionisie Dărău – fost deținut politic, Nina Moica – fostă deţinută politică, Nicolae Videnie – cercetător la Institutul Român pentru Istorie Recentă, Emilian Mihăilescu – arhitect şi fost deţinut, Valentin Cantor – Federația Foștilor Deținuți Politici din România, Alin Mureșan – istoric, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Proiectul are ca scop educarea tinerilor, dar şi deschiderea orizonturilor pentru o viitoare implicare în domeniul studiului istoric al comunismului, în România şi în lume.

Pentru viitor se vrea transformarea Fortului 13 Jilava în muzeu pentru a facilita răspândirea informaţiilor referitoare la momente din istoria românească şi pentru a putea vedea în ce condiţii şi-au ispăşit pedeapsa deţinuţii secolului trecut.

În prezent vizitele la Fortul 13 sunt limitate, accesul în acest perimetru fiind posibil doar în cazul unui grup organizat care a luat legătura în prealabil cu domnul Cristian Micu, reprezentantul Penitenciarului Jilava.

Sinceră să fiu, doar 2 factori îmi pot explica bruma de geografie pe care o ştiu. Primul este teza unică pe care a trebuit s-o dau înainte de a întâlni al doilea motiv. Ceea ce mă aduce la Florentin Rotea.

Proful de geogra este unul dintre cei mai cunoscuţi, cei mai iubiţi şi cei mai „controversați” profi din Vianu. Legenda spune că barba lui fantasmagorică are proprietăţi vindecătoare şi că poate simţi şi alina suferinţa elevilor.

În realitate, Rotea este genul de profesor care nu-ţi bagă materia cu de-a “sila” pe gât, care ţine cu elevii şi căruia nu-i e frică să conteste sistemul…  zic eu.

Am profitat de ora lui liberă şi (la propunerea lui modestă) i-am luat un interviu.

Oana Ştefanescu: În primul rând, aş vrea să vă întreb de ce aţi devenit profesor?

Florentin Rotea: De ce? Nu stiu… poate pentru că aşa a vrut mama şi aşa a vrut şi Dumnezeu. Eu când eram de vârsta voastră nu mă gândeam că o să ajung aici. Unii profi ne atenţionau, dar eu nu le dădeam mare importantă. Aşa a fost să fie. După facultate am zis să încerc şi iată-mă aici!

O.Ş.: Noi ne bucurăm!

F.R.: Şi eu mă bucur, cred că se vede!

O.Ş.: Credeţi că atitudinea dvs. faţă de elevi influenţează modul în care aceştia învaţă?

F.R.: Da! Mai bine spus „modul în care nu învață”. Acum să fim serioși… elevii nu prea învaţă; eu fiind foarte liber cu voi, învaţă numai cei ce vor să înveţe şi pe care îi interesează.

O. Ş.: Dacă nu aţi fi devenit professor, v-aţi gândit ce-aţi fi făcut?

F.R.: Ca orice copil aveam şi eu visele mele… m-aş fi făcut artist. Actor! (n.r. – râde)

O.Ş.: Mă aşteptăm! Când eraţi de vârsta noastră cum vă petreceaţi timpul?

F.R.: Aşteptam întrebarea asta! Eu în liceu am fost un elev foarte cuminte, leneş şi nepopular şi nu mi-a plăcut deloc! A fost exact ca-n Bacovia! Era un liceu industrial, iar eu aveam înclinări spre partea umană. Eu acum, practic, îmi trăiesc partea aceea a vieţii prin voi, şi deşi nu e bine, sunt cam ca un liceean.

O.Ş.: Cum credeţi că au evoluat generaţiile de elevi?

F.R.: Din păcate, din câte văd eu, nivelul este în scădere. Dar asta este din cauza mediului în care trăim. Copiii nu mai au timp să citească, tot timpul agitaţie, nebunie, viteză, fast food… nu mai avem timp pentru noi înşine. Dar… sper să mă înşel.

O.Ş.: Ce părere aveţi despre sistemul de învăţământ?

F.R.: E o întrebare foarte grea… nu ştiu ce să raspund… Nu îmi place! Nu îmi place notarea elevilor, eu aş prefera la liceu un sistem mai apropiat de facultate. Nu sunt pentru a timora elevul, ci pentru o educaţie deschisă cu explicaţii foarte multe.

O.Ş.: Ce aţi schimba la relaţia profesor-elev?

F.R: Foarte multe! De la intratul în clasă când dau Bună Ziua şi elevii se ridică. Nu suport asta. După care, aş schimba modul de predare. Am mai spus, sunt pentru o predare deschisă. La fel, aş schimba modul de ascultare, fără frică şi note mici. Eu asta încerc să fac la ore: să vă captez atenţia şi să vă duc unde vreau eu.

O.Ş.: Ce ne puteţi spune despre excursiile pe care le organizaţi?

F.R.: Mă simt foarte bine cu voi. Eu pun foarte mult suflet. Şi ştiu de ce preferă elevii să vină cu mine. Ceilalţi profesori spun că veniţi din alte motive… dar eu spun că veniţi că vă place, că vă simţiţi liberi, că eu stau cu voi. Eu vin peste voi, vorbesc cu voi, cântăm la chitara… Mă deranjează că se aud numai lucruri rele, dar noi ştim adevărul.

O.Ş.: Cum v-a influenţat viaţa privată faptul că sunteţi profesor?

F.R.: E o poveste… eu am devenit profesor într-un moment de cumpănă a vieţii mele. În primul an nu ştiam mai nimic, nici elevii de mine. Dar în anul al doilea aţi venit voi, actuala clasă a 11-a. Şi voi sunteţi bobocii mei de suflet pentru că v-am luat şi v-am crescut cum am vrut eu. Un caz foarte frumos a fost când eram la voi la clasă şi aud din spatele clasei (defapt chiar tu ai spus, Oana) “€œVă iubim!”. Şi asta m-a vindecat! Poate că sunt prea afectiv şi îmi pun prea mult din viaţă mea în şcoală. Nu stiu… până acum a fost bine.

O.Ş.: În final, ce sfat le-aţi da elevilor?

F.R.: Să înveţe! Învăţaţi orice! Studiaţi orice începând de la materii de liceu, până la pasiunile voastre. Citiţi mult şi fiţi puternici! Şi multă credinţă.

O.Ş.: Mulţumim pentru sfaturi şi pentru interviu!

Vara 2010. 12 oraşe din România. Peste 450 de elevi de clasa a X-a şi a XI-a. 37 de studenţi internaţionali din 13 ţări. Aparent nu au legătură între ele, dar cele enumerate descriu foarte pe scurt cum a arătat ediţia 1.0 şi 1.1 din programul naţional de dezvoltare al tinerilor Grow.

Mădălina, pe atunci în clasa a X-a povesteste că “Lumea din exterior nu işi va putea nici măcar închipui cum 2 săptămani de vara îţi pot influenţa modul de a gândi şi mai ales de a alege ce e potrivit pentru tine şi pentru cei din jurul tău. Toate astea cu puţină magie din partea unor oameni deosebiţi, veniţi de la mii de km distanţă, pentru a ne învăţa să ne redescoperim, să apreciem absolut tot ce avem.[…] Nimic din ce a fost la Grow nu vom uita pentru că indiferent cât de sus vom ajunge, întotdeauna trebuie să ştii de unde ai pornit.”

Dar totuşi, ce e Grow?! E un proiect pentru liceeni organizat cu ajutorul studenţilor din AIESEC  şi al unor profesionişti din Şcoala de Valori. Te surprinde pentru că implică studenţi internaţionali şi creează nişte experienţe unice de dezvoltare pentru tineri liceeni din România, aşa cum spune şi Mădălina. Se intinde pe toţi cei 4 ani de liceu şi vine de fiecare dată cu ceva nou, potrivit pentru anul şi etapa în care te aflii.

Şi pentru că unii deja se pregătesc să termine liceul, începând cu luna noiembrie şi până la sfârşitul lui ianuarie 2011, sub sloganul „Step up your choices”, elevii care vor susţine examenul de Bacalaureat anul acesta şcolar sunt provocaţi să-şi depaşească zona de confort a mediului familiar oferit de şcoală şi să pornească într-o aventură extraordinară de autocunoaştere şi dezvoltare alături de studenţi internaţionali voluntari, facilitatorii din cadrul Grow 1.2.

În atelierele Grow vor explora ce posibilităţi îi aşteaptă şi care este calea care li se potriveşte. Elevi din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Oradea, Piteşti, Târgu-Mureş, Sibiu, Suceava şi Timişoara vor putea descoperi:

• ce parcurs vocaţional li se potriveşte
• varietatea de oportunităţi de carieră
• cum să-şi exprime într-un mod profesionist propria identitate
• ce înseamnă să fii antreprenor
• care le sunt valorile personale şi cum le determină alegerile în viaţă
• cum să-şi seteze obiective pentru succesul personal şi profesional
• cum să-şi organizeze mai bine timpul

Cei din anii terminali încă se mai pot înscrie până pe 15 noiembrie pe www.growedu.ro şi pot afla de la colegii lor, care deja participă la primele întalniri de pregătire în luna noiembrie, cum se întrevede Grow 1.2.

Dacă eşti în clasa a XII-a nu rata singura şansă de a participa la Grow.