După două luni în care n-a existat o zi în care să nu fi vorbit online destre subiecte atât de divesre precum trandafirii şi Holocaustul sau războiul şi muzica, El a îndrăznit să-i ceară numărul de telefon. A ţinut celularul în mână timp de zece minute cu degetul pe „Apelează” şi în cele din urmă şi-a făcut curaj şi a sunat-o. Atunci i-a auzit vocea pentru prima oară.
Citeşte în continuare »
Povestea pe care m-am decis să v-o împărtăşesc azi îi are ca protagonişti pe El şi pe Ea. Am decis să nu le dezvălui numele reale (deoarece sunt sigură că atunci i-aţi recunoaşte cu toţii), dar nici să le dau nume fictive (fiindcă în cazul acesta povestea şi-ar pierde din farmec).
Ea este o adolescentă rebelă, în vârstă de 16 ani. Are un caracter de fier şi nişte principii şi mai rigide. Toţi prietenii ei sunt de acord în următoarea privinţă: Ea s-a maturizat mult, mult prea repede. Şi acest fapt nu s-a petrecut pentru că ar fi fost nevoită şi obligată de mediul şi de condiţiile în care a crescut (din contră, a avut o copilărie aproape perfectă), ci pur şi simplu din neant. Impresia pe care mi-a lăsat-o după ce am cunoscut-o a fost că parcă tocmai purtasem o conversaţie cu o persoană trecută prin toate bucuriile şi chinurile vieţii.
Citeşte în continuare »
Într-o prietenie cred că eşti iubit nu pentru ceea ce eşti cu adevărat ci pentru ceea ce vede şi crede prietenul respectiv despre tine. Eşti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce oferi şi poţi oferi, pentru ceea ce poţi afirma în legătură cu sentimentele prietenului respectiv.
Toată lumea face asta. Ceea ce scurtează şi aduce un dram de tristeţe într-o prietenie este că fiecare limitează libertatea celuilalt, condiţionează, ba chiar se manifestă cu gelozie.
Citeşte în continuare »
“Insula iubirilor nesfârșite” – Daina Chaviano – editura Humanitas
O să încep prin a spune că pentru mine cartea asta este una specială. Nu, nu are vreo însemnătate personală, ci pur și simplu m-a fascinat încet-încet pe măsură ce o citeam.
Sunt multe cărți în care prin povestea anumitor personaje se relatează de fapt o istorie sau un fapt mai general, dar această autoare a ales un mod destul de original, zic eu, pentru a prezenta formarea poporului cubanez.
Citeşte în continuare »
“Şaisprezece ani, un jurnal, descoperirea unei lumi noi şi diferite: propriul corp de adolescentă, călătoria în căutarea sinelui prin intermediul sexului, dorinţa de a prinde cu putere acel sentiment ce nu poate fi cuprins: iubirea. Apoi, iluzia că l-a găsit în multe paturi, în mai multe trupuri, în case necunoscute, alături de nişte bărbaţi care nu o iubesc, experimentând excesul sexual sub toate formele. Originară din atât de puritana Sicilie, Melissa Panarello, acum în vârstă de 20 de ani, a şocat opinia publică, descriindu-şi cu o precizie clinică experimentele sexuale, fiind considerată Lolita noului mileniu.”
“Micuţa scriitoare”, Melissa P., face parte din oamenii care îşi trasează limite ale propriei “normalităţi”, îndrăzneşte din ce în ce mai des să-şi spună “Da”. Șochează prin frumuseţea naturaleţii cu care îşi povesteşte experiențele sexuale (care în opinia publică sunt încă tabu). Citeşte în continuare »
Articol scris de Cloverina
Scump strop de fericire,
Nu reuşesc să te privesc prin prisma realităţii şi să îmi desprind din mintea dezolantă imaginea ta metaforizată într-o picătură din inima mea. M-am gândit cândva că viaţa omului, ca înşiruire a momentelor unei fiinţe dependentă de slăbiciunile sufletului, nu poate fi altceva decât o altfel de transpunere a unei ploi de vară, o ploaie caldă, mult prea trecătoare. Dacă ipoteza mea este adevărată, tu eşti picătura care mi-a inundat inima, picătură de fericire, picatura în care aş vrea să înot o viaţă. Citeşte în continuare »
Nu voi umple aceste rânduri cu informaţii deşarte despre mine, ci voi scrie doar gândurile şi sentimentele mele actuale căci, în fond, doar ele contează. E suficient să ştiţi că mi se spune Kitty.
Povestea pe care am hotărât să v-o împărtăşesc poate sună banal, dar sunt sigură că e unică, deoarece e numai şi numai a mea.
L-am văzut în prima zi de şcoală. Mi-a fost la fel de indiferent precum restul viitorilor mei colegi, aşa că nu i-am acordat deloc importanţă atunci. Zilele treceau una după alta precum secundele în care ascultam melodia mea preferată şi eu deveneam tot mai îndrăgită şi mai apreciată de toţi profesorii, datorită capacităţii mele nemărginite de a înţelege lucrurile noi şi de a le stoca în memorie. Nu pot spune că eram un exemplu de bună purtare, deoarece asta ar fi o minciună. În fiecare zi făceam cel puţin câte o năzbâtie, în urma căreia eram nevoită să trag ponoasele.
El era exact opusul meu. Citeşte în continuare »
De la ea
Nu ştiu cum să încep. Îţi scriu în speranţa că aşa te voi uita, voi trece peste această relaţie şi voi începe să-mi trăiesc viaţa fără să mai am nevoie de tine. Eram fericită înainte să te cunosc, voi fi din nou.
Şi totuşi nu vei primi niciodată această scrisoare. Poate o voi arunca împreună cu petalele trandafirului primit de la tine. Le-am rupt, pe rând, să văd dacă “mă iubeşti” sau “nu mă iubeşti”. A ieşit a doua variantă, deşi mi-e aproape imposibil să o accept. Sau poate voi arde scrisoarea şi voi privi cum amintirile despre tine se transformă în cenuşă. Oricum, fiecare cuvânt ţi se adresează ţie, iar numai tu vei înţelege ce simt. Dacă oricine altcineva o va găsi şi o va citi, va descoperi o poveste de dragoste, scrisă târziu, în noapte.
Nu, nu este o poveste siropoasă de dragoste. Aşa cum fiecare persoană înţelege ceva diferit gândindu-se la un gest de iubire, aşa fiecare personaj din carte face un gest diferit pentru a-şi arăta iubirea, care se manifestă fie fizic, fie faţă de ţară, faţă de Dumnezeu, faţă de un ideal, faţă de cel de lângă tine.
Siberia, începutul secolului XX. Lângă orăşelul Iazîk, care pare uitat de lume, trăieşte o comunitate destul de ciudată, formată din persoane… castrate. Povestea se învârte destul de mult în jurul conducătorului lor, Balaşov, şi a fostei lui soţii, Anna Petrovna, care a venit după el în acest capăt de lume. Pe parcurs, pe lângă acţiunea propriu zisă, aflăm şi povestea lor, cum s-au cunoscut, cum au ajuns să se căsătorească, dar şi ce l-a determinat pe Balaşov să se castreze, să renunţe la viaţa lui şi să trăiască în această comunitate.
Citeşte în continuare »
James Morrison îţi poate da o inspiraţie extraordinară. B., cel puţin, ştia asta foarte bine. Îşi simţea inima cum suferă, însă nu înţelegea de ce. Şi se sătura să se mai întrebe. Porni muzica şi se cufundă în gânduri. Şi se gândea la ce a fost. Sau mai bine zis ceea ce nu a fost. Pentru ea au fost atât de multe, însă era şocată să vadă cum, povestind altora, părea nimic. Sau chiar era nimic şi numai în închipuirea ei fusese mai mult? Nu, altfel de unde atâtea nopţi nedormite, atâtea zile de tristeţe? Citeşte în continuare »
| www.wordpress.org
Feed RSS
Twitter
31.08.2010 
