În momentul în care ştii că eşti la facultate, chiului devine activitate zilnică. Niciodată nu vei întreba la ce oră mergem azi, ci la ce oră chiulim azi. Mai apoi apare tupeul. Orice copil cuminte şi bine crescut la facultate va deveni un tupeist arogant, iar chestia asta e la fel de naturală ca şi chiulul.

Orice profesor va semăna cu colegul din a doişpea pe care nu-l suportai şi de care ţi-ai fi bătut joc 24 din 24 dacă ai fi ştiut că nu are fraţi mai mari. În cazul ăsta, proful decide de câte ori vei da examen la materia lui. Evident că numărul restanţelor va fi direct proporţional cu nivelul tău de sarcasm cu care îl tratezi pe prof. Aşa că atenţie la nesuferiţii care predau în fiecare an. Ăştia sunt cei mai insuportabili, dar având în vedere că anual ei predau altă materie, încearcă să nu îi calci prea tare pe bătături, dacă nu vrei să ajungi să dai 4 restanţe în 2 zile.

Este bine de şiut că, 90% din profi adoră să fie linguşiţi, macar ocazional. Pentru cei care nu practică pupincurismul de niciun fel, va fi mai dificil să se afirme. Iar o pledoarie, oricât de bună ar fi ea, sau o idee genială, nu va fi susţinută dacă nu ai pupat pe cineva unde trebuia. În cazul ăsta, nici măcar o cerere în care soliciți, politicos, ca nenorocitele de găuri din parchet să fie acoperite pentru că tu și alți fraieri ca tine v-ați spart dinții, nu va fi aprobată.

Transofrmările astea vin imediat, chiar din prima zi de facultate, iar tu nu-ţi vei da seama decât atunci când vei termina primul an şi te vei gândi că era atât de bine în liceu.

Voi, copii conştiincioşi, o să mergeţi la facultate pregătiţi să învăţaţi, să acumulaţi informaţii de la fiecare curs, să faceţi parte din organizaţii studenţeşti şi, desigur, să vă distraţi cu noii colegi în pub-uri ieftine.

Ei bine, iluzii… Adică nu chiar… Ultima parte e adevărată. Dacă vreţi să fiţi studenţi “sânge pur” atunci veţi găsi oricând pretexte să vă distraţi. Şi cum ieşirile vor fi dese, iar remumeraţia mică, localurile vor fi alese în funcţie de buget. Asta da, e adevărat!

În rest, partea cu învăţatul pe tot parcursul semestrului e cât se poate de falsă. Nici măcar dacă porţi ochelari cu dioptrii de 5 ori mai mari ca ale mele, tot nu te vei apuca de învăţat decât în ceasul al 12-lea, când examenul bate la uşă, iar nota patru atârnă ca o secure la gâtul tău.

Desigur, la cursuri te vei duce mai ales pentru că noua lege a educaţiei va avea grijă să nu lipseşti. O să stai în amfiteatru şi o să scrii. O să scrii până când o să te doară mâna. Fraze atât de lungi şi întortocheate pe care nu doar că nu le înţelegi, dar despre care nici nu o să poţi să îl întrebi pe profesor deoarece, evident, nu ai înţeles care e subiectul cursului.

Şi dacă asta nu te va face să te simţi cel mai prost din sală, atunci proful te va ajuta! Cel puţin o dată pe lună vei auzi fraze de genul “Sunteţi cea mai proastă generaţie pe care am avut-o!”, “Voi nu o să ajungeţi niciodată ca noi (profesorii, academicienii…)!”, “Notele ar fi trebuit să fie mult mai mici, am fost indulgent.”, “75% dintre dvs. nu vor lua examenul din prima.” şi aş putea să o ţin aşa încă vreo 5-6 rânduri, dar cred că v-aţi făcut deja o idee.

Cu toate astea, nu e deloc rău să fii student. Dacă reuşiţi să supravieţuiţi în primul an, atunci o veţi duce bine şi în continuare, chiar dacă veţi avea tendinţa de a spune adesea “Ce mi-a trebuit mie facultate?!”.

De ce solicită universităţile un eseu?

Pentru că vor să te cunoască. Gândeşte-te că, pe lângă tine, alte sute de tineri trimit CV-uri, recomandări impecabile şi situaţii şcolare peste medie. Singura modalitate de a te diferenţia este acest eseu motivaţional.

Începe cât mai devreme!

Cât mai devreme înseamnă chiar din vacanţa de vară, înainte de a intra în clasa a XII-a. Departe de grijile şcolii, găseşte câteva teme despre care ai putea scrie. Intră în contact cu grupuri şi alte persoane direct interesate de aceeaşi problemă. Citeşte cărţi şi aticole despre cum să scrii un astfel de eseu.

Despre ce să scrii?

Este posibil ca la prima încercare pagina goală să te sperie. E normal. Pentru început, e bine să te încălzeşti! Poţi de exemplu să scrii o listă cu lucrurile care îţi plac la tine şi cele care îţi displac. Sau poţi răspunde la întrebări de genul: ce ştiu să fac cel mai bine?, care e abilitatea pe care vreau să mi-o dezvolt?, care a fost cel mai mare succes şi care a fost ce mai mare dezamăgire? Cartea preferată, o persoană care te-a inspirat sau ce ţi-ar plăcea să faci cu un milion de dolari sunt puncte de pornire la fel de bune în scrierea eseului tău motivaţional.

Pe de altă parte, trebuie să ştii că identificarea unui subiect despre care să scrii nu este de ajuns. Trebuie să găseşti şi un unghi de abordare, un aspect asupra căruia să te concentrezi. Dacă totuşi inspiraţia se lasă aşteptată, te poate ajuta metoda celor 21 de întrebări: pe tema aleasă vei începe să îţi pui singur întrebări, care vei vedea că, pe măsură ce îşi vor primi răspunsurile, vor deveni din ce în ce mai profunde şi vor reuşi să scoată la iveală trăsăturile tale esenţiale, care te diferenţiază şi te fac unic.

Nu încerca să impresionezi comisia!

Nu scrie ceea ce crezi tu că profesorii din comisie ar vrea să audă. Ei vor doar să te cunoască, să citească un eseu care să exprime cu adevărat cine eşti tu. Nu încerca să fii altcineva. Un eseu scris de altcineva, pe care ţi-l însuşeşti, te va descalifica automat. Totodată, este important ca din spatele textului să ţi se audă vocea. De obicei eseurile scrise într-un stil formal, cu fraze lungi parcă decupate din manuale, fără notă personală, nu te vor pune în valoare.

Alege tonul potrivit!

Nu te lăuda, nu te plânge, nu te umili şi nu căuta scuze sau justificări. Eşti un tânăr care termină liceul, aflat în pragul maturităţii, deci poartă-te ca atare! Modestia presupune echilibru şi mai ales dorinţa de a merge mai departe, iar anii de studenţie îţi vor deschide uşa pentru dezvoltarea personală.

Exprimări de genul “talentul meu extraordinar şi experienţa dobândită la concursurile internaţionale la care am participat fac din mine candidadtul perfect” nu vor fi apreciate, aşa cum nu va avea succes nici o formulare de genul “simt că talentul meu nu este apreciat aici în România, mă simt neînţeles, iar lipsa de iniţiativă a colegilor mei mă deprimă”.

Originalitatea nu este totuna cu excentricitatea!

Eseurile care sunt scrise pentru a şoca cititorul surprind în mod neplăcut pentru că tind mai mult să ascundă decât să scoată la iveală calităţile speciale ale candidatului. Dacă eşti o persoană creativă scrie un eseu creativ. Dacă acesta nu este punctul tău forte, atunci scrie despre convingerile tale. Nu vei fi nicodata penalizat pentru că eşti onest, sincer şi direct.

Evită clişeele!

Nu scrie eseuri despre teme comune, pe care alţi aplicanţi le vor aborda cu siguranţă. Fiecare om este unic prin punctele sale de vedere. Această unicitate trebuie să reiasă din eseul tău.

O cerinţă comună, cum ar fi să descrii experienţe relevante din viaţa ta sau să-ţi motivezi interesul pentru un anumit domeniu nu trebuie să atragă un răspuns tipic, formal. Profesorii din comisiile de evaluare consideră în general că cele mai plictisitoare eseuri sunt cele care vorbesc despre experienţa dobândită prin diverse activităţi în timpul liceului, prezentate deja în CV-ul ataşat dosarului. Aceşti tineri ratează ocazia să le spună celor din comisia de admitere ceva care îi diferenţiază de restul candidaţilor. Vă daţi seama că majoritatea celor care candidează au avut experienţe interesante şi pline de sens în timpul liceului, dar fiecare a perceput în felul său aceste experienţe.

Scrie un eseu bine structurat, care se concentrează pe o singură idee!

Un aspect foarte important de care trebuie să ţii cont este să nu ocoleşti răspunsul la întrebare. Ai fi surprins cât de mulţi aplicanţi ratează subiectul întrebării şi divaghează pe teme marginale. Ştim că a te concentra pe un singur aspect al vieţii tale sau al personalităţii tale poate fi dificil atunci când ai făcut foarte multe lucruri interesante. Dar identificând doar o activitate poţi arăta mai bine efortul şi dedicarea ta. Poţi de asemenea să incluzi detalii despre tine, detalii care fac ca eseul tău să sune mult mai personal.

Gândeşte-te la cititorul tău!

Pune-te în locul celui ce va citi şi încearcă să îţi dai seama dacă ceva din exprimarea ta şi ideile tale ar putea fi greu de înţeles, neclare. Pentru mai multă obiectivitate poţi cere părerea prietenilor tăi, părinţilor sau profesorilor. Nu te sfii să îi rogi să îţi citească eseul, opinia lor iţi va fi de mare ajutor!

Şi nu depăşi limita de cuvinte. Dacă o universitate îţi cere un eseu care să aibă între 350 şi 500 de cuvinte, nu scrie nici mai mult nici mai puţin!

Dacă vrei să ştii mai multe despre procesul de aplicare pentru universităţile din SUA, poţi să ne laşi un comentariu sau poţi să trimiţi un mail la info@gostudyusa.net. Promitem să răspundem.

Elena Ungureanu, consultant educaţional Orion Learning Network

1. De ce să merg să studiez în SUA?
Chiar aşa, de ce să studiezi în SUA? Doar, vorba aceea, sunt şi la noi facultăţi câtă frunză şi iarbă, pentru care nu trebuie să traversezi niciun ocean.

Ei bine, răspunsul e simplu: fără exagerări inutile, o perioadă de studiu în SUA ar putea prea bine fi aventura vieţii tale.

De asemenea, poti beneficia de îndrumările unor profesori valoroşi şi de mijloace de predare moderne. Poţi cunoaşte oameni din toată lumea şi, de ce nu, distracţia made in USA.

2. Mai concret de atât. Care sunt avantajele sistemului educaţional american?
Concret:
- ai şansa unei specializări duble: poţi să studiezi materii în plus faţă de cele care ţin de specializarea aleasă şi, astfel, poţi primi la final două diplome
- îţi poţi schimba specializarea oricând pe parcursul perioadei de studiu
- te poţi concentra numai pe anumite părţi din domeniul de studiu ales; cu alte cuvinte, îţi poţi alege chiar numai cursurile de care eşti interesat în mod deosebit;
- se pune un accent deosebit pe metodele de predare non-formale, individualizate;
- se încurajează creativitatea şi dezbaterile permanente;
- relaţiile cu profesorii sunt foarte deschise; studentul e privit ca un “partener”;
- studenţii beneficiază de biblioteci moderne, campusuri bine dotate si facilităţi tehnice

3. Cum aleg o universitate potrivită?
Simplu: trebuie să ştii bine ce îţi doreşti. Ce vrei să studiezi şi cam în ce mediu ai vrea să o faci. Preferi căldura de California sau zăpezile de Alaska? Ai vrea să-ţi petreci timpul într-o metropolă sau într-un orăşel liniştit?

Fii atent, cel mai bine e să te asiguri că ai ales o universitate acreditată! Acreditarea îţi dovedeşte că instituţia respectivă este de un nivel ridicat.

4. Cum pot fi admis la o universitate din SUA?
Sigur ai văzut în filme. Trimiţi o aplicaţie şi aştepţi un mesaj prin care eşti anunţat dacă eşti admis sau nu.

In cele mai multe cazuri, aplicaţia ta trebuie să conţină un eseu de motivaţie, scrisori de recomandare, foaia matricolă din liceu şi diploma de bacalaureat (ambele acte în traducere legalizată), rezultatele atestatelor de limba engleză (ai grijă, majoritatea universităţilor americane solicita TOEFL-ul), o taxă de înscriere şi un document care să dovedească că vei putea să îţi finanţezi studiile. “Documentul” poate fi un extras bancar care să arate că dispui de fonduri private sau o atestare a faptului că beneficiezi de o bursă.

5. În cât timp primesc răspunsul?
În funcţie de universitatea la care ai aplicat, răspunsul poate veni într-o perioadă care variază între câteva săptămâni si câteva luni.

6. Nu sunt geniu. Am vreo şansă de a fi admis la o universitate din State?
Da, ai. Facultăţile din SUA nu sunt numai pentru genii. Myth busted. De pildă, există universităţi care nu cer TOEFL şi îti permit să îţi perfectionezi engleza în paralel cu studiile. De asemenea, există şi universităţi care nu pretind redactarea unui eseu clasic, ci acceptă variante mai puţin formale, ca de pildă eseuri-video. Se înlesneşte astfel accesul la universităţi tinerilor care nu sunt neapărat supradotaţi.

7. Ce viză îmi trebuie?
Vei avea nevoie de o viză specială, temporară, pentru studenţi. Cei care care au fost admişi la o instituţie academică (universitate, colegiu, liceu etc) trebuie să scolicite viză de tip F. Faptul că ai fost admis la o şcoală americană va trebui dovedit prin aşa-numitul formular I-20 (certificatul de eligibilitate), semnat de tine şi de reprezentantul oficial al instituţiei unde ai fost acceptat.

8. Pot să rămân în State după ce termin facultatea?
Nu ar fi mai frumos dacă te-ai întoarce în ţară şi ai aplica aici ce ai învăţat de la ei?

Există însă şi posibilitatea de a rămâne, cel puţin o bucată de timp, pe plaiuri americane. După ce obţii o diplomă de studiu în SUA, poţi rămâne acolo să lucrezi o perioadă de până la un an. Apoi, dacă vrei, poţi încerca să transformi permisul de muncă într-o viză mai îndelungată.

Concluzia

E drept, să studiezi în SUA nu e ca şi cum ai lua metroul până la Universitate sau Politehnica, dar dacă ştii bine ce ai de făcut şi esti hotărât să faci pasul ăsta, lucrurile pot fi mult mai puţin complicate decât îţi închipui acum. Dacă vrei să afli mai multe despre studiile în SUA, poţi să ne laşi un comentariu sau poţi să trimiţi un mail la info@gostudyusa.net. Promitem să răspundem

Ana Soviany, consultant educational Orion Learning Network

Mai am şi încă vreo câteva diplome, recomandări, cu astea ce mai fac?

Când a apărut vorba “Uşor cu teoria, mai greu cu practica”, cineva cred că a păţit ceva asemănător majorităţii tinere din ziua de azi.

Facultatea îţi aduce aportul de cunoştinţe, dar e mai greu când vine vorba să le pui în aplicare.

Cum se face că mai nicăieri dacă te duci cu un dosar cuprinzător, care îţi expune toate calităţile şi aptitudinile, nu eşti luat în considerare?

Chiar nu ai trecut printr-un interviu la care ai mers încrezător în realizările tale, dar care s-a finalizat cu un “Te sunăm şi te ţinem la curent”? Şi ai stat cu morcovul acolo-acolo şi lunile au trecut şi pe tine nu te-au mai sunat. Poate îl considerai un job ideal pentru tine, pe domeniul facultăţii tale şi a altor recunoaşteri.

Până şi când vine vorba de guvern, avem medici veterinari care se ocupă de economia ţării.

Până la urmă, ce mai contează când vine vorba de o provocare ca asta? Ce îţi oferă credibilitate în faţă unui angajator şi în acelaşi timp ce îţi poate garanta valoarea în faţa lui?

Eu mi-am dat seama, acum doi ani, că vreau să fac facultatea în străinatate. Boston University părea un loc bestial, şi visam că o să ajung acolo. Cu toate astea, dupa puţină vreme, mi-am dat seama că e destul de complicat sa plec în America, şi mi-am îndreptat atenţia către Europa. Ţinând cont de faptul că engleza e limba pe care o stăpânesc cel mai bine, iar Anglia mi s-a părut dintotdeauna fascinantă, am hotărât că vreau sa studiez în Marea Britanie.

Ookay“¦ Şi de aici începe partea interesantă. Nu ştiam ce ar trebui să fac mai întâi. Cum să aplic? De unde o să fac rost de bani? Trebuie să fiu olimpică pentru a putea studia în Anglia? (nu m-au pasionat niciodată olimpiadele) Cât de des o să îmi revăd familia şi prietenii? Unde o să locuiesc? Erau foarte multe semne de întrebare“¦

Am găsit răspunsurile la toate aceste întrebări, dar a durat o grămadă să îmi pot face o idee despre ce ar însemna cu adevărat să plec în Anglia şi cum o să arate viaţa mea acolo. În orice caz, ceea ce la inceput mi se părea o utopie, uşor-uşor a devenit o certitudine. Şi este incredibil să ştii că o să ai parte de o asemenea experienţă! Mă gandesc la faptul că acum 20 de ani, părinţii noştri nici nu visau la aşa ceva, iar în prezent, oportunităţile roiesc prin jurul nostru. Trebuie doar să ştim de care dintre ele vrem să profităm.

Cei de la Shakespeare School au lansat un program numit Destination UK, program menit să le explice în mod detaliat tinerilor care vor să studieze in Marea Britanie tot ce implică acest lucru. Sunt sigură că o sa le fie de mare ajutor celor ce sunt interesaţi de acest subiect.

Eu deja am aplicat. Mi-am trimis personal statementul, împreună cu scrisoarea de recomandare şi copia după certificatul examenului de engleza (IELTS), examen pentru care m-am pregătit în timpul verii chiar la Shakespeare School. Aş povesti mai multe despre cum a decurs tot procesul de aplicare, dar e mai bine sa fii îndrumat de către persoane specializate.

Aşa că ia-ţi inima în dinţi – sau în braţe – şi îndrăzneşte! Nu ai nimic de pierdut dacă îţi lărgeşti orizonturile viitorului. Trebuie doar să faci primul pas, după aceea totul va deveni mai uşor.