N-am avut niciodată nici în clin nici în mânecă cu dragostea. E pur şi simplu un subiect care nu mă mai pasionează de mult, deşi îmi place când îmi trezeşte furnici în stomac. Recunosc.
Însă.
În ultima perioadă am întâlnit tot mai mulţi oameni care se trezesc vorbind la miezul nopţii despre iubirile pe care le păstrează în suflet. Mi se pare drăguţ faptul că nu şi-au uitat sufletele pereche, însă Erasmus e lumea în care orice e posibil, aşa că nimeni nu refuză nimic. Citeşte în continuare »
Sunt puţin nelămurită în ceea ce priveşte trecerea timpului pe“™aici.
Plouă de când am ajuns. Am început să ne facem deja planuri pentru anotimpul secetos. Deocamdată, săptămâna trecere fără măcar să îţi poţi da seama dacă se întâmplă ceva cu adevărat intreresant sau nu.
Occidentul e cel mai ciudat loc pe care l-am întâlnit. Petrecerile încep la ora 2 noaptea, dacă ai noroc, dacă nu la 4. Miercurea e ziua în care toate lucrurile sunt date peste cap şi nu contează dacă mai ai de învăţat sau nu. În weekend, lucrurile sunt atât de paşnice, încât ajungi să ai prea mult timp liber. Citeşte în continuare »
Şi uite aşa am ajuns şi la finalul primei săptămâni de Covilha, iar pentru mine a fost o săptămână plină de evenimente.
Covilha e la 300 de kilometri de Lisabona. Nu e cel mai interesant loc în care ai putea să mergi( asta pentru că mult prea liniştit pentru gustul meu), însă e o combinaţie de Sighişoara şi Braşov, ceea ce înseamnă enorm pentru mine. Nu mi-aş putea dori altceva. Stăm la munte. Oraşul e plin de străzi pavate şi pante îngrozitor de înclinate. O mie de bifurcaţii şi un centru comercial la ieşirea din oraş. Magazinele se închid la ora prânzului şi puţine sunt “aberto para o almoço“. Portugheza e una dintre cele mai drăgălaşe limbi pe care ai putea să le înveţi, însă ne consolăm cu ideea că e mai greu la început. Încă n-am învăţat cum să cerem de mâncare. Vorbim ca muţii.
Sunt o împiedicată. Asta obişnuieşte să-mi zică mama de mică, pentru că am un talent înnăscut de a încurca lucrurile. Nici eu nu ştiu cum reuşesc. De o bună perioadă de timp însă sunt mai veselă şi mai puţin încurcată. Nu ştiu cărui fapt se datorează acest lucru, însă îmi prinde bine.
Pe la facultate, ne-au încarcat ăştia cu atât de multe proiecte, încât am ajuns să ne revoltam cu toţii (unii spuneau că numai eu sunt o “revoltătoare”). Nu ştiu cine i-a învăţat, însă cu siguranţă i-a învăţat prost, cum că trebuie să obligi oamenii să lucreze în echipă. Bine, bine, eu nu am nimic împotrivă, îmi place teambuildingu’ însă câteodată, atunci când sfârşeşti într-o echipă numai nu de tine aleasă, nu e cel mai fericit lucru cu putinţă. Uite-aşa m-am trezit lucrând cu nişte minunate colege, cărora nu le mai ajunge nimeni la nas, nici măcar cu scara. Toate bune şi frumoase până la împărţirea sarcinilor, întâlniri etc. Citeşte în continuare »
Iaşul s-a schimbat. Are ceaţă în fiecare dimineaţă şi amiezi pline de soare îndrăgostit. M-au înnebunit zilele astea examenele. Am transpirat, mi-am frecat mâinile de emoţie, am stat o săptămâna întreagă cu aproximativ 10 ore dormite integral. Şi nu exagerez, ci mi-am dat seama doar că nu conştientizezi schimbarea sistemului decât în momentul în care îşi varsă “nervii” pe tine. Aşa, am reuşit să am şapte examene de luni până vineri, cu materii învăţate de pe o zi pe alta. Îmi plăcea să mă uit la Felicity, să văd cum reuşea să înveţe întreaga materie în doar câteva ore, dovadă a eficacităţii. Mi-am dorit să pot fi la fel. Cred că am reuşit în cele din urmă, pentru că acum, la sfârşit de săptămână, deşi sunt o mică insomniacă, mă simt mândră de energia de care am dat dovadă. Citeşte în continuare »
Cu toţii trăim în ţara asta unde se promovează non-valorile, unde “žpornografia este România“, cum zicea o vorbă mai veche, şi unde simpla prezenţă la facultate îţi oferă, în majoritatea cazurilor, şi diploma de absolvent. Și atunci ne întrebăm de ce oameni cu facultăţi nu-şi găsesc loc de muncă. Tu, ca tânăr, ca reprezentant al viitorului ţării, ai nevoie de ceva special pentru a fi tratat aşa cum consideri că meriţi. Adică ai nevoie de ceva diferit, ceva care să te ajute în viitor. Aici intervine YFU.
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să îţi continui studiile, după terminarea liceului, în altă parte? În altă ţară, poate? Te-ai gândit cum ar fi să îţi iei viaţa în propriile mâini şi să lupţi pentru ceea ce îţi doreşti cu adevărat? Căci primul pas pentru a realiza ceva în viaţă e să îţi dai seama ce te-ar face fericit, iar apoi trebuie să şi lupţi pentru a obţine acel ceva.
Eu mi-am dat seama, acum doi ani, că vreau să fac facultatea în străinatate. Boston University părea un loc bestial, şi visam că o să ajung acolo. Cu toate astea, dupa puţină vreme, mi-am dat seama că e destul de complicat sa plec în America, şi mi-am îndreptat atenţia către Europa. Ţinând cont de faptul că engleza e limba pe care o stăpânesc cel mai bine, iar Anglia mi s-a părut dintotdeauna fascinantă, am hotărât că vreau sa studiez în Marea Britanie. Citeşte în continuare »
Doamna Bejan este una dintre cele mai interesante persoane pe care le-am cunoscut. Fost jurnalist, actual profesor universitar. Mulţi dintre colegii mei spun că îi plictiseşte, pentru că vorbeşte groaznic de mult, însă are o carismă pe care puţini o apreciază. Mie mi se pare că am atât de multe lucruri de învăţat de la ea, încă mi-aş prelungi seminariile cu cel puţin patru ore în fiecare săptămână. Tind să cred că este o profesionistă, indiferent ce predă. Mass-media sau comunicare de masă. E unul dintre puţinii profesori pe care îi apreciez până în măduva oaselor, pentru că sunt inteligenţi, pregătiţi şi nu se supără când le adresezi critici. Ştiu cum să contraargumenteze, şi te încurajează şi pe tine să devii un bun profesionist.
Îmi repet în sinea mea faptul că sunt în anul II, de parcă aş fi terminat facultatea acum foarte mult timp şi sunt o bătrână ramolită care nu de curând a ajuns un couch potato. Dimpotrivă, sunt mai energică ca oricând, doar că sunt unele lucruri care mă sperie. În ultima perioadă s-au apucat toţi de voluntariat, de parcă brusc şi-au dat toţi seama că n-ar trebui să mai stea degeaba şi să bea prin cârciumile cu specific studenţesc. Toată lumea e voluntar pe la tot felul de asociaţii şi fundaţii, unele importante, unele total anonime. De la începutul anului au apărut numeroase “chestiuţe” care de care mai îndrăzneţe, care te fac să dai din cap de fiecare dată când citeşti un afiş. Citeşte în continuare »
Când eram mică, i-am zis mamei că liceul îmi este de ajuns şi că facultatea nu mă atrage în nici un fel. Evident, habar n-aveam ce mă aşteaptă pentru că totul e aşa incert câteodată, încât trebuie să fii pe fază, pentru tine.
Citeşte în continuare »
| www.wordpress.org
Feed RSS
Twitter
12.03.2010 
