Cu siguranţă nu e un Kafka sau Flaubert, deci dacă aştepti ca în această carte să găseşti stilul lor obiectiv, o să rămâi complet dezamăgit. Autoarea cultivă un stil pur subiectiv, fiind vorba de nişte discuţii, de nişte gânduri ale unei adolescente de aproape şaisprezece ani; pe scurt, un monolog. Am putea spune că e mai mult un jurnal, nu o creaţie literară, dar o carte rămâne o carte şi trebuie să o analizăm. Vom critica opera şi nu autorul ei.

Douăzeci şi cinci de capitole alcătuiesc întregul, fiecare are un titlu care anunţă conţinutul capitolului, la începutul căruia se află un citat. Scrisul nu este unul artistic, la fel nici vocabularul care conţine în unele locuri şi expresii din limba engleza, fără să lipsească deja banalul „Ok”. Acest aspect merge mână în mână cu ideile scurte din text. Un stil artistic nu înseamnă neapărat un vocabular pompos, nu trebuie să stai cu dicţionarul în faţă atunci când scrii, dar înseamnă că ai o înclinaţie pentru formele frumoase ale limbii române; să dai cuvintelor înţelesul corect, să nu scrii aşa cum vorbeşti cu prietenii tăi, faţă în faţă sau prin intermediul Internetului. În rest nu mai e nimic de adăugat, deoarece au mai rămas doar părerile autoarei, pe care nu le putem critica, fără să fim subiectivi.

Citeşte în continuare »