Nu pot să înţeleg uneori ce este în capul organizatorilor de concerte din România. Săptămâna asta mă sună Răzvan să mă cheme la un concert ce se ţinea la Sala Palatului. Când aud că e vorba de o trupă din cele ascultate în liceu, Ten Years After, una din legendele Woodstockului, mă decid brusc şi aterizez în direcţia corectă. Aveam invitaţii şi fusesem plasaţi undeva la balcoane. Pe mine mă îngrozeşte ideea că m-ar putea prinde un cutremur în locul acela (că tot e la modă să aşteptăm cutremure). Dar mi-am depăşit spaima eschatologică şi m-am pus pe aşteptat. Ce uitasem eu era că în deschidere cânta cineva. Şi rău a fost.

Citeşte în continuare »