Summer Well, am ajuns! Ce să facem mai întâi?!

49421

Cam aşa a început pentru noi experienţa Summer Well 2015. Prima oprire a fost la Orange Tent, acolo unde am făcut câteva fotografii ce au dat naştere GIF-ului de mai sus. Erau anunţate atât de multe atracţii, încât nu ştiam cu care să începem mai repede. Aveam de ales dintre înregistrări ale pieselor preferate, joaca alături de copii sau testarea unor produse de la Orange. Toate astea pe lângă expoziţii, proiecţii de film şi concerte.

Provocări, aventuri şi distracţie de festival

Pe harta aplicaţiei Summer Well am văzut însemnate Orange Hot Air Baloon, Orange Pop-Up Cinema, precum şi alte mini-evenimente: Amococo, Pop-Up Yoga Studio, Enigmatica, Tururi ghidate de A.R.C.E.N. pe domeniul Ştirbey.

Am luat la rând activităţile prevăzute pe domeniu şi timp de două zile nu am stat locului, asta mulţumită invitaţiei primite de la Orange. Nu am putut să nu remarc mulţimea de copii care a venit la festival împreună cu părinţii. Iniţial stăteam să mă gândesc de ce ar veni cineva cu cei mici la un festival, dar mi-am dat seama că asta face parte din educaţie.

1439105078146

La cortul Orange, pe lângă jocuri şi locul destinat tatuajelor de festival, am descoperit un mini studio de înregistrări. Nu mi-am etalat talentele de muzician, aşa că am luat-o din loc rapid şi am mers direct la balonul cu aer cald.

1439197871561

Văzusem ceva în aplicaţie că ar fi un treasure hunt care îţi aduce intrare prioritară la balon, dar nu m-am prins cum funcţiona treaba, aşa că am cercetat locul şi am văzut cum oamenii se bucurau să vadă lumea de sus.

1439197680663

Tot în căutările mele de aventură am găsit un lucru mişto: coafură de festival. Am zis că trebuie să fie o adevărată experienţă să te poţi coafa tocmai la festivalul preferat şi că ar fi cool să ai propria coafură Summer Well, aşa că am spus şi eu “Da” provocării.

1439053415317

Destindere la “umbra” unui V-Tree

1439105027135

Pentru timpii morţi care se năşteau înainte de începerea concertelor au fost amenajate spaţii numai bune de relaxare. Am descoperit pajiştea dedicată Pop-Up Cinema-ului care, pe timp de zi, oferea un loc numai bun pentru stat la poveşti sau pentru jucat cărţi. Tot acolo, la “umbra” V-Tree-ului puteai chiar să îţi încarci telefonul mobil, lucru pe care l-am super apreciat.

1439104889924

Pe partea cealaltă, undeva pe pajiştea din faţa scenei, s-au format alte locuri de destindere. Oamenii citeau, stăteau la soare, se jucau cu baloanele prezente peste tot pe teritoriul festivalului, în timp ce alţii se ascundeau la umbra copacilor în hamace aduse de acasă.

1439054035514

Niciodată nu ai prea multă baterie la telefon

1439137814716

După cum spuneam, lucru foarte de apreciat este atunci când organizatorii se gândesc la “dependenţii de tehnologie”. La 2% îți prinde super bine un pit stop la standul de baterii reîncărcabile. Pentru trei jetoane îţi puteai cumpăra o baterie reîncărcabilă cu care îţi rezolvai problema. Atunci când se descărca şi ea, aveai posibilitatea de a o schimba la acelaşi stand cu una încărcată.

1439197712531

Iar dacă nu voiai să îţi cumperi o astfel de jucărie, exista la Orange Tent un dulap unde îţi puteai lăsa telefonul la încărcat. Iar când o zi întreagă de festival îţi faci poze şi scrii mesaje cu prietenii ca să vă găsiţi la diferite puncte de atracţie, sigur ai nevoie de astfel de locuri de reîncărcare.

1439105123611

Eco, Recycle, Remesh

Mi-a atras atenţia că anul ăsta s-a avut grijă la eco, sau cel puţin s-a comunicat asta. S-au pus la dispoziţie pahare Summer Well, la un jeton bucata, care puteau fi refolosite. Astfel se putea evita folosirea paharelor de plastic pentru fiecare bere consumată, sau a paharelor de carton pentru fiecare răcoritoare cumpărată.

De asemenea, am descoperit un stand cu produse remesh, confecţionare din materiale publicitare. Pentru această ediţie Summer Well, Orange a pus la dispoziţie o serie de bannere din care s-au creat o serie de accesorii: genţi cu baretă reband, genţi tip poştaş recap, genţi de plajă resand şi genţi cosmetice revolve. Şi ce e cel mai mişto este faptul că banii strânşi din vânzarea produselor Remesh vor merge la Asociaţia Ateliere fără Frontiere care vor ajuta la crearea unor noi oportunităţi de angajare pentru persoane dezavantajate.

1439132491223

Muzică bună, stare de spirit şi iubiri adolescentine

1439061384631

Nu de puţine ori m-am regăsit în starea de spirit a adolscenţilor prezenţi la festival. Wow, ce mişto era viaţa de liceu când alergai de colo-colo ca să mai prinzi un autograf, o pană de chitară/bas şi o foaie mototolită cu playlist-ul de festival!

1439204584520

M-am bucurat enorm să văd că obiceiurile sunt aceleaşi, că mai sunt tipe care ţipă după soliştii formaţiilor, că tipii le ţin deasupra mulţimii şi fac orice ca să iasă în evidenţă. M-a suprins să văd şi tipi care fac acelaşi lucru. E genial să vezi iubirile adolescentine faţă de trupa preferată, sau făţă de nu-ştiu-care chitarist/baist/solist etc.

1439204553087

Atmosfera de festival a fost una desăvârşită. Am profitat la maxim de fiecare ocazie ca să mă simt bine şi mi-am împărţit timpul între cât mai multe activităţi care au făcut ca Summer Well să bucure o plajă cât mai mare de oameni.

Păcat că a fost cam puţină muzică, dar cert este că nu prea existau momente prea mari de pauză. Sigur se găsea ceva de făcut prin preajma scenei. Tare sunt curioasă cum vor depăşi organizatorii aşteptările publicului pentru următoarea ediţie după ce acum au venit cu atât de multe puncte de atracţie.

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.