Spune-mi cu cât fond de ten te dai, ca să îți spun ce IQ ai

Spune-mi cu cât fond de ten te dai, ca să îți spun ce IQ aiÎn fiecare zi am norocul să trec pe lângă unul din cele mai bine cotate licee din Bucureşti. Acum, stau şi mă gândesc, dacă fetele din liceul ăsta stau sâ înveţe cel puţint la fel de mult timp pe cât petrec realizându-şi machiajul, atunci eu chiar cred că instituţia în cauză îşi merită reputaţia.

Nu pot să cred că un strat atât de gros de fond de ten se poate aplica rapid. Nu de alta, dar procedeul sigur este anevoios şi similar probabil cu tencuitul. Mai adaugi un strat, mai stai să se usuce, apoi încă un strat şi tot aşa.

După ce soluţia se usucă bine şi se întinde, cum altfel decât neuniform, sub formă de mască de bal mascat, se aplică pudra. La fel ca în cazul fondului de ten, şi ea este cu trei nuanţe mai închisă decât tenul şi nu va fi aplicată decât sub formă de mască, astfel încât de jur împrejurul feţei să existe o dungă care să rămână nefardată.

Ochii, în general, sunt puşi în evidenşă de un creion verde. De ce? Încă nu mi-am dat seama, dar probabil tipele locuiesc cu bunicile şi încurcă îşi fardurile.

Evident, în cazurile extreme, atunci când fetele nu au multe teme, au timp să aplice gene false, că doar aşa e frumos. În plus, dimineaţa în metrou lumea ar putea să credă că vii direct de la un party. Foarte cool. Go girl!

PS: Deși tipa din clipul de mai jos se cam grăbește, tehnica “tencuitului” trebuie să fie cam aceeași cu a fetelelor ăstora, nu de alta, dar rezulta

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.