02.Mar.2010 / Uncategorized / 637 vizualizări /

Socrate

Acesta este un atac virulent asupra articolului “Vagabont sau mahăr?“, postat recent pe blog; dar înainte de a începe, vreau să precizez autoarei articolului cu pricina că se scrie “vagabond“. Voi critica articolul şi nu persoana care a scris acel articol, iar dacă voi devia de la acest principiu e din cauza caracterului subiectiv imprimat în unele momente, de către autoare,  în scriitură.

“VagaBond sau mahăr?“, chiar la această întrebare s-a ajuns, chiar la această alegere se rezumă viaţa noastră? Să trebuiască să alegem între a fi “vagabont“ sau mahăr? Atunci e trist, foarte trist, căci nici măcar nu ne propunem să ajungem undeva mai sus. Dacă stai să te gândeşti, nu e neapărat vorba dacă ajungi ceea ce ţi-ai propus, ce e important e să-ţi propui să ajungi cât mai sus.

Poate că nu o ajungi profesor universitar, dar măcar asistent o să devii, totul ce contează e să ţinteşti cât mai sus. Ce ai putea spune despre o persoană care se limitează în a alege între vagabond şi mahăr? Că nu are cultură, altfel ar şti că în viaţă sunt lucruri mai veritabile decât banii, că a fi împlinit nu înseamnă a duce o viaţă “bună“, fără griji.

“Care e mai puternic?“ suntem întrebaţi, căci după ce am studiat în amănunt aceste două categorii sociale, în mintea noastră apare o dilemă, “vagapontul“ bate pe mahăr sau mahărul pe “vagabomd“? Eu mă întreb, ce e de analizat? Cu ce scop? Ce pot învăţa eu de la un vagabond sau de la mahăr?

Autoarea articolului vrea să atragă atenţia asupra faptului că tineretul se simte atras de viaţa pe care o duce un vagabond, dar mai jos spune că ea tolerează “vagabonţii“, să analizăm dacă este etic. Sunt de acord cu afirmaţia în privinţa tineretului, doar că atunci când tolerezi un comportament care produce rău unor oameni, nu este etic să faci o astfel de afirmaţie. Te deranjează hoţia, dar nu îi arăţi niciun sentiment de repulsie prietenului tău care se ocupă de “combinaţii“, e cam comic.

Trebuie să recunosc un lucru, eu nu ştiam ce înseamnă mahăr, dar nu am să acord credit autoarei, puteam să trăiesc şi fără să ştiu ce înseamnă mahăr. Ei, uite că acum motociclista noastră minoră face şi filosofie, dând o definiţie noţiunii de putere şi nu am nicio îndoială că această definiţie a fost dedusă după îndelungi cugetări în care filosoafa a pus în balanţă lumea şi pe sine însuşi. În filmul Schindler“™s List, Amon Goeth crede că puterea înseamnă să poţi decide cine moare şi cine nu, dar Oskar Schindler îi explică că puterea înseamnă să ai toată justificarea să omori, dar să nu o faci, dând ca exemplu următoarea situaţie: un om fură ceva, apoi este adus în faţa împăratului căruia îi cere îndurare, iar împăratul îl iartă. De ce l-a iertat? Pentru că avea puterea să o facă, deşi, toată lumea ştia că el avea şi puterea de a-l condamna la moarte, dar nu a făcut-o, tocmai pentru a-şi exercita într-adevăr puterea.

Revin la o afirmaţie, “tineretul se simte atras de vagabonţi deoarece  nu vede mai departe de mediul în care s-a născut“ şi merg mai departe la alta, “tolerez vagbonzii pentru că ei exprimă “puterea socială“ la vârsta mea şi ăsta e maximul pe care îl pot cere de la un băiat: să fie bazat“. Oare nu tocmai autoarea articolului nu vede mai de parte de mediul în care trăieşte? Altfel nu s-ar limita la un băiat “bazat“. Iar eu, dacă aş fi vagabond, m-aş simţi jignit să ştiu că iubita mea e atrasă doar de “puterea socială“ pe care o posed, dar pentru a sesiza această subtilitate, trebuie să ai o oarecare cultură şi cum vagabondul nu o posedă, el trăieşte în continuare cu iluzia că şarmul(!) lui personal o atrage pe iubita lui.

Finalul articolului vizat nu dezamăgeşte. “Voi, ceilalţi tineri, de ce vă limitaţi la nişte ignoranţi când puteţi aspira la ceva mai bun?“, întrebare în care autoarea a pus toată indignarea de care este posibilă, exprimată mai ales prin pronumele personal, “voi“, pus la început, iar dacă avem puţină imaginaţie, putem să deducem că în tonul pe care e rostită întrebarea există şi un pic de reproş, adresat celorlalţi tineri. Adică nouă, celor care nu aspirăm spre statutul de “bagatont“ sau mahăr, deoarece numai aceste două categorii sociale exprimă noţiunea de “bine“, restul ocupaţiilor sunt doar mediocrităţi puerile care nu merită atenţia noastră. Aş vrea să cred că am interpretat eu greşit, adică ea ar spune că sunt ignoranţi cei care vor să devină vagabonzi sau mahări, dar dacă citim cu atenţie şi ultima frază, “Nu ajungeţi toţi mahări de talie mondială, dar măcar v-aţi străduit şi o duceţi mai bine decât dacă aţi fi rămas la stadiul din adolescenţă.“, concluzia e clară, nu m-am înşelat, căci autoarea articolului ne privine asupra faptului că poate nu vom da lovitura în lumea “combinaţiilor“ (afirmaţie pe care nu ar fi făcut-o dacă înţelesul frazei de dinainte nu ar fi fost cel pe care i l-am atribuit eu), însă o s-o ducem şi noi mai bine ca înainte, dacă ţintim cât mai sus, lucru pe care l-am precizat şi eu la începutul articolului meu, dar având o abordare diferită.

Domnii mei, chiar aşa am ajuns? Să fii considerat ignorant dacă nu aspiri spre titlul de “bagabont“ sau mahăr? Eu nu accept să fiu jignit în acest fel.

Esenţa articolului meu poate fi indicată cu ajutorul următorului citat, al lui Henry David Thoreau, “Decât dragoste, decât bani, decât faimă, dă-mi adevăr.“

Socrate a fost un filosof grec. Socrate nu a scris nicio lucrare de filosofie, dar a fost un model desăvârşit de virtute, astfel că alţii au consemnat filosofia lui în lucrări. Socrate a fost condamnat la moarte, fiind acuzat că nu respectă zeii şi corupe minţile tinerilor atenieni, deşi i s-a oferit şansa de a evada din închisoare, el a preferat să bea singur cucută. Socrate nu a vrut să răspundă la nedreptatea care i s-a făcut, cu o altă nedreptate.