Serile Teatrului Studențesc Revin

Pentru multe persoane venirea primăverii este anunțată de apariția ghioceilor, ciripitul păsărilor sau înflorirea mugurilor, poetic vorbind. Pentru alte persoane începutul acestui anotimp este dat de blocarea trotuarelor pietonale cu tarabe de flori și mărțișoare pentru zilele de 1 și 8 Martie, realist gândind.

În ceea ce mă privește, nu pot spune că a sosit primăvara până când sezonul festivalurilor dedicate tinerilor sau activităților în aer liber nu este deschis. Unul dintre aceste festivaluri este Serile Teatrului Studențesc, unde sute de tineri își pot satisface pasiunea pentru teatru în mod gratuit iar trupele amatoare de teatru au ocazia de a se afirma.

Serile Teatrului Studențesc Revin

Cea de-a XVII-a ediție a evenimentului organizat de Sindicatul Studenților din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (SiSC) va avea loc în perioada 30 martie 2015 – 3 aprilie 2015, la Casa de Cultură a Studenților din București. Intrarea este liberă!

În acest an Serile Teatrului Studențesc are ca temă timpul, dorind să demonstreze capacitatea teatrului de a-și păstra nealterată esența. Zece trupe profesioniste de teatru și cinci amatoare vor încerca să culeagă aplauzele spectatorilor și să impresioneze juriul de-a lungul celor cinci zile de festival.

Programul complet poate fi consultat mai jos.

Serile Teatrului Studențesc Revin

Iar dacă doriți mai multe informații despre eveniment, puteți accesa site-ul festivalului sau pagina de facebook dedicată acestuia. Bucurați-vă de spectacol!

Distribuie:

Mihai Cosmin

Am început să scriu din curiozitate, iar această curiozitate s-a transformat rapid într-o obişnuinţă. Acum obişnuinţa a devenit o pasiune și mi-am propus să mă bucur cât mai mult timp de ea.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.