19.Dec.2011 / Părere / 217 vizualizări /
Seek your career şi-a închis porţile pentru acest an
Ultima săptămână în care liceeni şi-au căutat cariera a adus în prim plan workshop-ul de juridic. Începând cu ora 9:00, participanţii s-au întâlnit în sala pusă la dispoziţie de Colegiul Naţional “Gh. Lazăr” şi apoi au început să discute împreună cu Bianca Simion despre noţiunile fundamentale ale dreptului.

Pe parcursul zilei, liceenii aflaţi în ani terminali au aflat care sunt ramurile dreptului, au discutat despre ce înseamnă să fi om al legii şi care sunt condiţiile de admitere la o facultate de drept.
Bianca le-a mai povestit celor prezenţi care sunt perspectivele unei cariere în domeniul juridic şi care sunt funcţiile corelate. Astfel că au fost evidenţiate următoarele activităţi: cea de avocat, cea de jurist, cea de procuror, cea de diplomat şi cea de politician.
Dar asta nu a fost tot! În timp ce creionau viitorul unui om care îşi doreşte să profeseze în domeniul juridic, participanţii la Seek you career au stabilit paşii care trebuie urmaţi după terminarea facultăţii şi etapele de stagiatură necesare fiecărei meserii menţionate mai sus.
Ca să fie procesul de învăţare complet, Seek you career a pregătit şi o parte practică în cadrul căreia participanţii au încercat să soluţioneze o serie de speţe juridice.
De-a lungul timpului, organizatorii au primit o serie de răspunsuri pozitive din partea liceenilor şi astfel au realizat că Seek your career este un element important pentru decizia celor din ani terminali de a-şi alege un drum în carieră.
Mai multe fotografii de la Workshop-ul dedicat activităţii juridice:








