Se apropie deschiderea noii ediţii Serile Teatrului Studenţesc

Sindicatul Studenţilor din Cibernetică (SiSC) anunţă deschiderea unei noi ediţii a festivalului naţional Serile Teatrului Studenţesc, eveniment ce va avea loc în perioada 18-23 aprilie, la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti. Intrarea este liberă!

Se apropie deschiderea noii ediţii Serile Teatrului Studenţesc

Ajuns la cea de-a XVIII-a ediţie, festivalul reuneşte an de an sute de tineri pasionaţi de teatru şi tineri actori, atât profesionişti cât şi amatori. Apărut din dorinţa de a apropia tinerii de cultură şi de a aduce teatrul în viaţa lor, festivalul-concurs oferă nu numai şansa de afirmare trupelor de amatori, dar şi de perfecţionare pentru profesionişti.

Tema din acest an, Viaţa ca o loterie, face referire la posibilitatea oamenilor de a-şi alege singuri destinul prin hotărârile pe care le iau de-a lungul vieţii.

Pentru că deja a devenit o tradiţie, numărul de trupe pe care şi-au propus să le aducă a crescut faţă de ediţiile precedente, ajungând la 15 (10 trupe de profesionişti şi 5 trupe de amatori). Spectacolul se va desfăşura pe parcursul a cinci zile, iar câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu alcătuit din personalităţi din lumea teatrului. Premierea va avea loc la Palatul Cotroceni.

Pentru mai multe informaţii despre festivalul Serile Teatrului Studenţesc, puteţi accesa site-ul sts.sisc.ro sau puteţi contacta organizatorii pe pagina de facebook.com/sts.sisc.

Distribuie:

Echipa

AmDoar18Ani.ro este un blog colectiv ce îşi propune să informeze tinerii liceeni. Îi vom ţine la curent cu evenimente care mai de care mai interesante, ce îi vor ajuta să îşi petreacă într-un mod folositor timpul liber.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.