Scurtmetraje pe bandă rulantă: Mickey’s Christmas Carol (1983)

În perioada Sărbătorilor de Iarnă am decis să urmărim împreună o serie de scurtmetraje care să ne introducă în spiritul Crăciunului.

Scurtmetraje pe bandă rulantă – ediţia de Crăciun – a început, aşadar, cu povestea lui Tom şi Jerry. În noaptea de Ajun, sub lumina bradului împodobit și în preajma cadourilor, cei doi ajung să redevină prieteni pentru o scurtă perioadă de timp.

Scurtmetraje pe bandă rulantă: Mickey's Christmas Carol (1983)

Astăzi am pregătit o altă poveste, cunoscută pentru mulţi dintre noi, dar care merită reamntită anual. Este vorba desre A Christmas Carol, nuvela lui Charles Dickens, care a stat la baza scurtmetrajului Mickey’s Christmas Carol.

Scurtmetraje pe bandă rulantă: Mickey's Christmas Carol (1983)

Personajele care au populat această lume creată de Walt Disney Productions, în anul 1983, sunt binecunoscuţii Mickey Mouse (interpretându-l pe originalul Bob Cratchit) şi Scrooge McDuck (în rolul lui Ebenezer Scrooge), alături de alte personaje din universul lui Mickey Mouse, sau al lui Robin Hood.

Povestea este cea binecunoscută. Prin intermediul acesteia cu toţii vom avea posibilitatea de a reflecta asupra tuturor greşelilor pe care le-am făcut, de a observa ce şi unde ne putem schimba comportamentul şi de a înţelege că nu este bine să vedem doar partea negativă a lucrurilor.

Scurtmetraje pe bandă rulantă: Mickey's Christmas Carol (1983)

Toate acestea pentru a lăsa deoparte neînţelegerile dintre noi, pentru a deveni mai buni, mai darnici şi mai iubitori. Deşi este bine să facem acest lucru pe tot parcursul anului, nu strică să avem câteva zile doar pentru noi, în care să reflectăm şi să ne dăm seama că am uitat să fim buni cu noi însine, dar şi cu cei din jurul nostru.

Scurtmetraje pe bandă rulantă: Mickey's Christmas Carol (1983)

Scurtmetrajul de desene animate, creat de Burny Mattinson, a încântat privitorii şi a primit o nominalizare pentru Cel mai bun scurtmetraj de animaţie în cadrul Premiilor Oscar din 1984.

Lucru deosebit pentru producători, deoarece a fost primul scurtmetraj cu Mickey Mouse care a fost nominalizat pentru Oscar după animatia Mickey Mouse şi Focile, care a intrat în atenţia criticilor în anul 1948.

Aşadar, este momentul să îi ai alături pe cei dragi şi să urmăriţi împreună o animaţie care vă va ajuta pe toţi să fiţi mai buni unii cu alţii şi să vă iubiţi mai mult.

Până la următorul scurtmetraj, vă doresc vizionare plăcută şi o seară minunată alături de apropiaţi!

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.