17.Mar.2010 / Uncategorized / 2,213 vizualizări /

Scrisori de rămas bun partea I

De la ea
Nu ştiu cum să încep. Îţi scriu în speranţa că aşa te voi uita, voi trece peste această relaţie şi voi începe să-mi trăiesc viaţa fără să mai am nevoie de tine. Eram fericită înainte să te cunosc, voi fi din nou.

Şi totuşi nu vei primi niciodată această scrisoare. Poate o voi arunca împreună cu petalele trandafirului primit de la tine. Le-am rupt, pe rând, să văd dacă “mă iubeşti” sau “nu mă iubeşti”. A ieşit a doua variantă, deşi mi-e aproape imposibil să o accept. Sau poate voi arde scrisoarea şi voi privi cum amintirile despre tine se transformă în cenuşă. Oricum, fiecare cuvânt ţi se adresează ţie, iar numai tu vei înţelege ce simt. Dacă oricine altcineva o va găsi şi o va citi, va descoperi o poveste de dragoste, scrisă târziu, în noapte.

Când te-am văzut prima oară, ascultam melodia “Printre nori” de la Zob. Aceeaşi melodie care mi-ai cântat-o şi la ultima noastră întâlnire.

Afară era frig şi ploua. Îmi aşteptam prietena la metrou, să mă încălzesc. Erai acolo şi mi-ai zâmbit. Ţi-am zâmbit la rândul meu. Ai venit la mine şi am început să vorbim. Erai drăguţ, nu m-ai lăsat singură chiar dacă metroul venise de vreo două ori. Când a trebuit să plec, mi-ai cerut numărul de telefon. Grăbită ţi-am dictat doar 9 numere.

După o săptămână m-ai sunat. Era a treia încercare şi îmi nimerisei numărul. Am stabilit să ne vedem în Tineretului a doua zi. Eram mirată ca m-ai căutat, eu nici nu mă gândisem la tine. Oh, blestemată fie clipa când m-ai sunat! De atunci, în fiecare noapte, gânduri cu şi despre tine îmi atacă mintea, oricât de mult am încercat să le evit în timpul zilei.

Ne-am văzut, am râs şi am vorbit. Totul era perfect. Ne-am ţinut de mână şi ne-am sărutat. M-ai condus acasă. Eram fericită.

Dar într-o zi, ne-am certat.

Erai nervos şi avusesei o zi proastă. Trebuia să ne întâlnim la Unirii. Te-am aşeptat o oră, după care te-am sunat. Erai supărat, uitasei de întâlnirea noastră şi mi-ai urlat în telefon un “n-am chef de tine”. Ţi-am închis supărată şi am plecat acasă cu căştile în urechi, ascultând Vama Veche.

Spre seară m-ai sunat şi ţi-ai cerut iertare. Am închis ochii, te iubeam.

Ca revanşă, am mers la teatru şi mi-ai cumpărat un trandafir alb. După piesă m-ai dus la tine acasă unde ne-am sărutat pe ritmuri de Pink Floyd şi Deep Purple.

Te iubeam şi simţeam că şi tu mă iubeşti. Până când a apărut ea, sfârşitul relaţiei noastre.

M-ai ignorat total, ca şi când eu nu aş mai fi existat.

Dar azi m-ai sunat. De ce n-ai putut să dispari? De ce, după atâtea nopţi de chin, ai revenit în viaţa mea? De ce acum, când aproape trecusem peste relaţie şi te uitasem?

Mi-ai zis că vrei să te întorci la mine. Că mă iubeşti. Dar nu te pot ierta.

Acum ascult Viţa de Vie. Versurile mă descriu perfect “Hai vino înapoi/Să fim iar noi amândoi/Hai vino la mine/Vreau să fiu iar cu tine.” Îţi scriu şi plâng.

Urăsc faptul că te iubesc şi nu te pot ierta.