Şabatul. Masa unei familii mari cât un popor

IMG_2461 (800x600)

Comunitatea evreilor din România numără aproximativ 7000 de membri şi îşi propune să păstreze şi să ducă mai departe tradiţiile iudaice. Dintre aceste obiceiuri, sărbătorile sunt cele care îi unesc pe evrei şi îi ajută pe aceştia să îşi conserve identitatea. Şabatul este pentru ei cea mai importantă sărbătoare de peste an. Deşi ea se repetă cu o frecvenţă săptămânală, această celebrare a timpului, aşa cum spune Abraham Joshua Heschel, nu îşi pierde din valoare ci, dimpotrivă, este şi mai apreciată în cadrul comunităţii.

Sărbătoarea de Şabat presupune un ritual bine definit determinat de cele trei mese festive: vineri seara, sâmbătă la prânz şi sâmbătă seara. Odată intrat Şabatul, evreii nu mai au permisiunea de a folosi electricitatea şi, implicit, dispozitivele electronice. Din respect pentru comunitate, am oprit documentarea şi fotografierea după momentul desfăşurării primei părţi a ritualului de vineri seara. Astfel, vom observa în continuare tradiţiile care ţin de pregătirea mesei de Şabat, slujba de primire a sărbătorii, precum şi sfinţirea vinului şi a pâinii tradiţionale – challah.

***

Comuna Cristian de lângă Braşov găzduieşte an de an taberele comunităţii evreieşti. În perioada 25-31 august 2014, 47 de copii s-au reunit în cadrul Kaytanat Galil – tabăra grupei de vârstă 12-18 ani, pentru a participa la diferite feluri de activităţi, pentru a se integra în comunitate şi pentru a socializa. Fie că a fost vorba de jocuri, sau de ateliere de istorie şi religie iudaică, participanţii au fost împărţiţi în două categorii: Galil, copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani şi Golan, copiii cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani.

Taberele organizate în centrul Be’Yahad au o istorie de peste 10 ani. Aici, evreii din România se formează, învaţă despre istorie, religie, sărbători, tradiţii şi valori evreieşti, iar toate aceste activităţi se desfăşoară într-un mod atractiv şi interactiv. Timp de o săptămână, copiii participă la programe educative, de socializare, de relaxare, care se încheie cu celebrarea Şabatului într-o atmosferă de familie.

Începând din 2007, taberele se împart pe grupe de vârstă, iar pentru fiecare în parte există nişte îndrumători, numiţi Madrich, care au grijă ca activităţile să decurgă după plan şi ca fiecare participant să respecte programul. Vorbind despre responsabilităţi, fiecare Madrich trebuie să fie acolo pentru copilul din grupa lui, trebuie să îl ajute la nevoie şi, cel mai important pentru tabăra în sine, fiecare îndrumător trebuie să le transmită participanţilor o serie de cunoştinţe despre identitatea evreiască.

Această muncă este una destul de dificilă şi care implică o responsabilitate destul de mare pentru că, în fond, se referă la modelarea şi formarea unor caractere. Miriam R., care este Madrich din 2010 şi care a participat ca îndrumător şi în Kaytanat Galil, spune că „este destul de greu şi uneori te ajunge oboseala, însă dacă îi iubeşti pe copii şi ei pe tine, parcă totul devine mai uşor”.

În după-amiaza de vineri, 29 august, Miriam anunţa cele două ateliere care urmau să se desfăşoare în acelaşi timp: prepararea pâinii tradiţionale de Şabat – challah, şi învăţarea cuvintelor şi a liniei melodice pentru rugăciunile de Şabat. Galil a fost grupa care a intrat prima pentru a prepara challah.

În mijlocul sălii de mese, mobilierul era deja pregătit pentru a le permite celor 20 de copii să creeze diferite forme din coca tradiţională. Atelierul a avut ca scop dezvoltarea creativităţii prin intermediul modelării pâinii, dar şi aflarea unor informaţii noi despre tradiţiile de Şabat. Pe tot parcursul timpului în care au împletit aluatul, copiii au aflat de unde vine obiceiul preparării challah şi de ce această pâine este specială.

1 (800x600)

Challah este denumirea tradiţională pentru pâinea care se mănâncă de Şabat, în timpul mesei de vineri seara şi în timpul celor două mese de sâmbătă. Pentru fiecare masă sunt preparate câte două bucăţi de challah care semnifică mana căzută din ceruri în timp ce israeliţii au rătăcit 40 de ani în deşert după exodul din Egipt.

Conform tradiţiei, se vor prepara minim două challah, câte două pentru fiecare masă, pentru a se putea ţine rugăciunea pâinii. Unii evrei cred că această tradiţie, de a pregăti câte două challah, vine din Biblie. Când Dumnezeu a creat lumea, a creat câte o pereche din fiecare lucru, iar, din respect pentru Creaţie, şi challah trebuie să aibă pereche. Fiecare challah poate fi împletită din trei, cinci, şase sau şapte bucăţi de aluat. În cazul pâinilor împletite în şase, se vor obţine două challah care simbolizează cele douăsprezece triburi ale Israelului.

2 (800x604)

Pentru atelierul de preparare a micilor pâini tradiţionale, bucătăresele de la centrul Be’Yahad au avut un rol foarte important. Ele au fost instruite să prepare aluatul în mod tradiţional şi au împărţit coca astfel încât să fie îndeajuns atât pentru cele două grupe de copii, cât şi pentru cele patru challah pe care urmau să le pregătească ele ca să fie oficiată slujba de Şabat.

5 (800x576)

A găti într-o bucătărie evreiască poate însemna o provocare pentru o persoană ne-evreică. Alina G. este bucătăreasa centrului de peste şapte ani. S-a obişnuit destul de uşor cu tradiţiile cuşer, adică cu prepararea mâncării după o dietă care să respecte legile iudaice. Bucătăria în care găteşte la Be’Yahad este împărţită pe Zona de lapte şi Zona de carne, conform legii caşrut.

Tradiţia evreiască spune că laptele nu trebuie să se atingă cu carnea, iar fiecare produs se găteşte în zona din care face parte. Pentru fiecare categorie există veselă, frigidere, aragazuri şi spălătoare distincte, iar pentru a putea fi diferenţiate, vesela şi tacâmurile destinate mâncărurilor de carne sunt de altă culoare faţă de cele destinate preparatelor de lapte.

În bucătărie se pot distinge tacâmurile „de lapte” prin culorile stridente pe care le au cozile de plastic: portocaliu, galben şi albastru deschis. Farfuriile sunt albe, iar cănile din care se serveşte cafeaua sau ceaiul sunt mari, tot de culoare albă şi sunt inscripţionate fie cu „Jerusalem”, fie cu diferite alte modele. Vesela pentru carne poate fi observată în partea stângă a bucătăriei, este închisă la culoare şi este uşor de deosebit. Până şi solniţele sunt diferite, în funcţie de mesele la care sunt aşezate. Pentru masa la care se servesc produse din lapte sunt pregătite alte solniţe decât pentru masa la care se servesc produsele din carne.

3 (800x540)

Toate aceste reguli fac parte ritualul de alimentaţie evreiesc care are la bază reguli stricte şi care respectă legile religioase evreieşti. Majoritatea regulilor fac referire la puritatea animalelor sacrificate, neamestecarea laptelui cu carnea, sau la procesul propriu-zis de sacrificare a animalelor. Legile care fac referire la dieta pe care trebuie să o urmeze un evreu au ca origine Torah şi au fost transmise pe cale orală.

Dar, de-a lungul timpului, au fost găsite diferite motive raţionale pentru care ar trebui să se respecte legile caşrutului. Tocmai de aceea, rabinii au dezvoltat o serie de reguli filozofice, practice şi igienice pentru care toţi evreii ar trebui să ţină o dietă cuşer, reguli transmise din generaţie în generaţie. Unul dintre motivele pentru care este de preferat o dietă cuşer este acela că toate alimentele sunt cât mai puţin procesate şi au o provenienţă naturală.

Mihaela Bîcleșanu administrează centrul Be’Yahad din luna noiembrie a anului 2013. Încă de atunci selectează produsele care intră în bucătăria cuşer. În general, sunt produse de top, cele mai scumpe de pe piaţa românească. Vorbim despre produse care nu au conservanţi, coloranţi şi adaosuri şi care sunt certificate internaţional. Altele sunt produse recunoscute local, produse care sunt verificate de către rabini şi care sunt introduse într-o listă, transmisă apoi către comunităţile evreieşti din România.

„Am probleme în sensul că nu le găsesc în permanenţă şi trebuie să îmi fac stocuri, asta înseamnă bani. În afară de faptul că sunt produse de top.”, îmi spune Mihaela rememorând momentele în care merge la cumpărături pentru a umple magazia de la subsolul centrului Be’Yahad. Alături de produsele pe care le achiziţionează din România, Mihaela aprovizionează tabăra şi cu diferite produse din Israel: Matzos – pâinea nedospită şi diferite feluri de vin şi coniac.

4 (800x481)

În mai puţin de două ore, toţi copiii şi îndrumătorii din tabără vor întâmpina Şabatul. La bucătărie personalul lucrează cu spor. Conform tradiţiei iudaice, odată intrat Şabatul nimeni nu mai are voie să muncească, indiferent de orientarea religioasă. Tocmai de aceea, bucătăresele pregătesc încă de vineri seara atât masa pentru vineri, cât şi pe cea pentru sâmbătă.

Odată începută sărbătoarea de Şabat, toate focurile vor fi stinse, iar mâncarea pregătită pentru ziua de sâmbătă va fi păstrată caldă pe o plită încinsă. În timp ce copiii din tabără se pregătesc pentru masa de Şabat, doamnele de la bucătărie aranjează masa pentru sărbătoare. Se spune că pentru Şabat sunt alese cele mai frumoase feţe de masă, cele mai bune vase şi tacâmuri, pentru a serba cum se cuvine această zi specială.

Şabatul este pentru evrei, aşa cum spune şi Abraham Joshua Heschel, „ziua în care învăţăm arta de a trece dincolo de civilizaţie”. Pentru comunitatea din România, Şabatul reprezintă momentul în care sunt toţi uniţi de acelaşi sentiment de apartenenţă la un grup. De Şabat toţi evreii sunt în pace şi respectă sărbătoarea. „Ziua a şaptea este armistiţiul pe care-l face omul în zbaterea sa pentru existenţă, o pace în toate conflictele, între oameni, între om şi natură, o pace interioară a omului; Şabatul este ziua în care folosirea banilor este considerată o blasfemie, o zi în care omul îşi afirmă independenţa faţă de cel mai mare idol al său. Ziua a şaptea este exodul din mijlocul conflictelor, eliberarea omului de propria murdărie, este aşezarea omului ca suveran în lumea timpului.” (Şabatul – Abraham Joshua Heschel, 2008, p. 62).

Ziua de Şabat aminteşte de momentul în care Dumnezeu a creat lumea, după care s-a odihnit: „Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o” (Facerea 2:3). De aceea, toţi evreii sunt îndemnaţi ca începând de vineri, de când răsar primele trei stele şi până sâmbătă, când vor răsări aceleaşi trei stele, să se odihnească şi să îşi împrospăteze trupul şi sufletul. Este momentul din săptămână în care cu toţii se întorc către lucrurile sfinte, către spiritualitate.

Aşa cum spunea şi Abraham Joshua Heschel, Şabatul „este o zi în care suntem chemaţi să trăim împreună veşnicia, să ne întoarcem dinspre roadele creaţiei spre misterele ei, dinspre lumea creaţiei spre crearea lumii”. Această zi nu trebuie privită ca o zi a leneviei, sau ca una a lucrurilor interzise, ci ca un moment al săptămânii în care se comemorează momentul Facerii, un moment în care primează fericirea, liniştea interioară, pacea şi armonia.

În timp ce vechii rabini au asociat cea de-a şaptea zi cu sfârşitul actului Creaţiei, învăţaţii au început încă din secolul al treilea să privească Şabatul ca pe o prezenţă reală – un oaspete. De atunci s-a păstrat tradiţia de a primi Şabatul cu straie de sărbătoare şi de a-l pofti la masă asemeni unui prieten pe care îl aştepţi cu drag. Mai apoi, “ideea Şabatului ca mireasă a fost păstrată cu grijă de poporul lui Israel; ea este, printre altele, tema imnului Lecha Dodi, cântat în sinagogă. Sfinţirea vinului a fost explicată prin ideea că, aşa cum ceremonia nunţii are loc deasupra unei cupe de vin, tot aşa ziua Şabatului este «mireasa ce intră sub hupa». Masa de sâmbătă seara este numită şi astăzi «însoţirea miresei».” (Şabatul – Abraham Joshua Heschel, 2008, p. 108).

Conform tradiţiei, de Şabat se pregătesc trei mese festive: vineri seara, sâmbătă la prânz şi sâmbătă seara. Ziua de vineri reprezintă pentru evrei ziua de pregătire. Înainte ca soarele să apună ei se opresc din orice activitate, pregătesc casa şi locul în care vor întâmpina Şabatul, apoi îşi fac baie, se aranjează şi îşi aleg cele mai frumoase haine pentru a merge la locul de rugăciune. Slujba durează în jur de 40 de minute, iar după cântarea Psalmilor regelui David, se intonează Lecha Dodi, prin care este chemat Şabatul. Toate rugăciunile se spun înainte de lăsarea întunericului pentru ca lumânările de Şabat să fie aprinse cu puţin înainte de intrarea propriu-zisă a sărbătorii.

IMG_2483 (800x551)

La fel ca în cazul sărbătorilor creştine, orele la care intră Şabatul sunt decise de către rabini şi anunţate cu mult timp înainte. În acea vineri, 29 august, Şabatul a intrat la ora 19:50. Până la acea oră toate felurile de mâncare au fost cu atenţie pregătite de către bucătărese. Cele patru bucăţi de challah, precum şi cele mici pregătite de copiii din Kaytanat Galil, au fost scose din cuptor şi acoperite apoi cu un ştergar brodat cu fir auriu, pe care scrie „Shabat Shalom”.

mix

Sala de mese a fost rearanjată, astfel încât mesele să prindă forma unui „U” pentru a-i avea laolaltă pe toţi participanţii taberei. Este, în fond, o masă care se ia în familie, iar toţi membrii trebuie să fie împreună, sugerează Meir Phaina, maşghiahul centrului.

6 (800x557)

Maşghiahul este cel care are funcţia de supraveghetor şi coordonator al bucătăriei. El are grijă ca tot ceea ce se găteşte să fie conform legilor iudaice. Le îndrumă pe bucătărese, are grijă ca alimentele cumpărate să fie cele recomandate de rabin, sau să fie unele din lista celor recunoscute internaţional ca fiind cuşer. Se îngrijeşte ca masa de Şabat să fie una tradiţională, ca rugăciunile să fie spuse înainte de intrarea în Şabat şi ca toată lumea să sărbătorească cum se cuvine.

În urmă cu 10 ani, Meir nu avea acelaşi respect pentru Şabat. Locuia în America, iar singurul lucru pe care nu îl făcea în ziua de sărbătoare era să nu muncească. În rest, conducea, fuma şi făcea cam tot ce spune tradiţia să nu faci. „Dar în urmă cu patru ani am decis să îmi schimb modul de viaţă. În prezent, fac tot posibilul să păstrez Şabatul. Este dificil pentru oamenii care provin din această cultură să ţină Şabatul 100%. Este foarte dificil, în special atunci când eşti într-o ţară străină, nu în Israel. În Israel totul este mai uşor. Este mai uşor să procuri mâncarea. Este mai uşor pentru că simţi atmosfera din jurul tău. Spre exemplu, în oraşul meu natal, [în ziua de Şabat] în primul rând nu merge transportul local, toate magazinele sunt închise, majoritatea oamenilor merg la sinagogă. E diferit.”, rememorează Meir, concluzionând că diferenţele culturale se observă cu lejeritate chiar şi în comunităţile evreieşti.

IMG_2508 (800x672)

În tabăra de la Cristian, Miriam a aprins lumânările de Şabat. Unul dintre copiii participanţi la Kaytanat Galil a început să spună rugăciunea pentru vin. Alături de vinul de kiddush (vinul pregătit special pentru rugăciune) stau bucăţile de challah acoperite. În popor se spune că ele se acoperă pentru că nu trebuie să audă rugăciunea pentru vin spusă înaintea rugăciunii pentru pâine. După binecuvântarea vinului, a urmat spălatul pe mâini şi rugăciunea specifică. De la acest moment şi până la binecuvântarea pâinii, nimeni nu a mai avut voie să rostească niciun cuvânt. În cazul în care cineva rupea tăcerea, trebuia să repete procesul şi să spună rugăciunea pentru spălatul pe mâini.

IMG_2533 (800x523)

Înaintea începerii cinei festive de Şabat, ultima rugăciunea spusă a fost cea pentru challah. Aceasta a fost binecuvântată de Meir împreună cu alţi cinci băieţi din grupa Golan. Aceştia au rostit rugăciunea, au rupt o bucată din challah pe care au dat-o deoparte, aşa cum cere tradiţia. „Din orice pâine, cozonac, prăjitură, care are peste 1,6 kg trebuie ruptă o bucată şi arsă sau aruncată. Dumnezeu a spus că trebuie să dai.”, mi-a povestit Meir, menţionând şi alte tradiţii legate de pâinea împletită.

Cele două bucăţi de challah au fost tăiate, iar fiecare mesean a primit câte o felie. Oficial, masa de Şabat a început, iar diferitele mâncăruri au fost servite. S-au cântat cântece tradiţionale după servirea felurilor principale de mâncare, iar, la final, copiii nu s-au ridicat de la masă până nu a fost spusă şi rugăciunea de final de cină festivă.

***

Putem observa că, deşi parte a unei comunităţi unite, evreii se diferenţiază din punct de vedere cultural în funcţie de ţara unde trăiesc. Dacă pentru un israelian este uşor să ţină Şabatul după regulile scrise în Torah, pentru evreii din România acest lucru devine mai dificil de făcut. Cu toate acestea, comunitatea este locul în care ei îşi pot respecta tradiţiile aşa cum se cuvine.

De-a lungul timpului, Şabatul a fost una dintre sărbătorile care i-a unit pe evrei şi i-a ajutat să răzbată în timp. Frecvenţa cu care este celebrată această sărbătoare o face şi mai importantă pentru poporul evreu care, deşi nu a avut aceleaşi locuri de trai, a fost ţinut împreună tocmai de respectul pentru tradiţii.

Foto: Corina Niţescu

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

2 Comentarii

  • Reply 18.September.2014

    dvp

    Serios? 7000 de oameni nu folosesc săptămână de săptămână timp de 24 de ore curentul electric? Fain, fain.

    Pe viitor să puneţi între paranteze şi cum se pronunţă cuvintele.

    • Reply 19.September.2014

      Corina Niţescu

      Merci pentru sugestie. Pentru curioşi, voi lăsa mai jos scrierea fonetică a cuvintelor specifice din text:

      1. challah – [hala]
      2. Galil – [galil]
      3. Golan – [golan]
      4. Madrich – [madrih]
      5. Be’Yahad – [beiahad]
      6. Lecha Dodi – [leha dodi]
      7. Kaytanat Galil – [caitanat galil]
      8. kiddush – [chiduş]

      Sper să nu fi omis ceva.

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.