S-a lansat “Underground Folclor” – album Subcarpaţi

Pentru a doua zi de Street Delivery, Subcarpaţi au pregătit o surpriză celor care urmau să viziteze Arthur Verona. Începând cu ora 21:00, băieţii au urcat pe scenă şi au adus aproape de privitori folclorul românesc într-o variantă modernă.

Bean, autorul noului album, spunea în timpul concertului că îşi doreşte ca muzica românească autentică să ajungă şi la tinerii care nu sunt pasionaţi de acest gen. Astfel că, sub forma unui manifest, a creat acest gen underground prin intermediul căruia îşi doreşte să ofere continuitate folclorului românesc.

Noul album sună genial, şi deşi nu sunt un fan al genului, pot spune că muzica mi-a ajuns în sânge şi timp de două ore m-am bucurat de o super atmosferă.

Surprinzător a fost că toată strada era plină de oameni veniţi la concert pentru a-i asculta pe Subcarpaţi. Deşi, la un moment dat, solistul a întrebat câtă lume se află din nou la un concert de-al lor, numărul celor care erau veniţi pentru o a doua oară era net inferior faţă de numărul “curioşilor”.

Cu toate acestea, am văzut sute de oameni care simţeau ritmul muzicii şi cântau, dansau şi strigau alături de cântăreţi.

Eu una, deşi mă aflam pentru prima dată la un concert al Subcarpaţilor, am fost umită să realizez că acest gen manifest chiar îmi place şi mă atrage într-o formă foarte ciudată.

Cel mai mult mi-a plăcut melodia “Am flăcăii mei în horă”, dar şi cele trei cântece realizate în compania Georgianei Mănăilă.

Foto: Corina Niţescu

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu melodiile celor de la Subcarpaţi, las mai jos câteva mostre pe care eu una le consider foarte bune.

Am flăcăii mei în horă

Balada românului

De când mama m-o făcut

De menţionat este că nu trebuie să rataţi un concert de-al lor pentru că atmosfera este una GE-NI-A-LĂ. Nu se compară asculatul acestor melodii în căşti, cu experimentatul energiei care este transmisă de pe scenă până în inimile celor din public.

Dacă vrei să asculţi întregul album, intră pe www.subcarpati.com şi descarcă gratuit primul album Subcarpaţi (2010), compilația Culese din cartier (2011) şi cel de-al doilea album Underground folclor (2012).


Subcarpaţi a luat naştere în 2010, odată cu lansarea primului album, ce poartă același nume, şi este un proiect muzical la care au participat Bean (Şuie Paparude), Omu Gnom (Raparta), Mara Panaitescu, Vali Umbră, DJ Power pe vinil & VJ Andri, DJ Limun, dar şi alţi artişti precum matze, Silent Strike, Gojira, Undoo, Liviu Vasilică şi mulţi alţii.

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

1 Comentariu

  • Reply 21.June.2012

    Ioana

    Ia uite, un material bun de export. :)

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.