31.Jan.2010 / Uncategorized / 1,145 vizualizări /
Roxana Popa – Profilul unei culturi cu acceleraţie
Roxana Popa
Spune despre ea:
Salutare! Sunt Roxana şi atât. Glumesc. Ce aş putea să spun despre mine… sunt o persoană ciudată. Sunt genul de om care azi are chef de orice, oricine şi a doua zi nu răspunde la telefon (dramatic, nu?). Am un stil aparte când vine vorba de oameni; nu pot spune că mă simt bine cu un anumit tip de personalitate. Am prieteni de tot felul şi cel mai nasol este că niciodată nu îi pot strânge laolaltă… am încercat, nu a ieşit bine. Punct.
Cea mai mare problemă a mea e că mi-o fur de multe ori. Nu de puţine ori mi-am pus încrederea într-o persoană şi acea persoană m-a dezamăgit. Nu cred că a existat moment în care să refuz să îmi ajut prietenii… fie că a fost vorba să îi acopăr (eu ştiu ce prostii făceau), să îi iau în miezul nopţii de la Cuca Macaii, să îi împrumut blah blah blah… poate mă înţelegi,poate că nu. Ideea e că mereu am pus interesul altora înaintea intereselor proprii şi nu a fost ok. Aşa am învăţat să mai fiu şi egoistă şi brusc mi se reproşează că nu sunt o prietenă bună (las’ că le trece lor).Fac 2 facultăţi: Politehnica Bucureşti (cimitirul tinereţii mele, cum îmi place să o alint) şi Marketing. Nu prea se pupă, dar cine a zis că trebuie?! Îmi place să citesc şi să îmi savurez ceaiul. Dacă am cana roşie în mână… se ştie că nu trebuie să fiu deranjată. Am lumea mea în care mă furişez de câte ori pot, când prind o portiţă.
Îmi place să am spaţiul meu în care să nu mă deranjeze nimeni. De cele mai multe ori mă prinde răsăritul cu ochii beliţi în calculator sau în carte. Mai nou, nu îmi place deloc dimineaţa. E deprimantă, toată lumea e încruntată şi se uită aiurea la tine dacă ai un zâmbet şui pe faţă. În Constanţa (locul meu natal) nu prea se întâmplă, dar în Bucureşti rar, adică foarte rar mai vezi un extraterestru că ţine pe stradă. Îi arunc respectivului/respectivei un zâmbet şi plec mai departe. Cel mai mişto e când zâmbetul se întoarce
Cea mai ciudată chestie pe care am păţit-o… îmi este foarte dor de mare. Cel puţin o data la 2-3 zile eram pe faleză, pe plajă, în port… numai că abia acum am conştientizat că nu pot sta prea mult departe de ea. De fiecare dată când vin acasă, indiferent de vreme, fur măcar 15 minute numai pentru mine şi ea. Bizaaaar.
Mai zic, mai zic?
Froggy: Ai putea spune despre tine că eşti o persoană schimbătoare?
Roxana: Din punctul meu de vedere nu există persoane care nu sunt schimbătoare. Sunt o mulţime de factori ce declanşează schimbarea la o persoană: concepţiile sociale, locul , anturajul ş.a.m.d. E de alegerea unei persoane dacă se ‘luptă’ cu schimbarea sau îi cedează, dacă o avantajează sau nu. Da, aş putea să spun că sunt o persoană schimbătoare.
Froggy: De ce crezi că nu ai reuşit să-ţi strângi toţi prietenii în acelaşi loc?
Roxana: Din cauza diferenţelor. Fie că e vorba de vârstă preferinţe în diferite domenii sau chiar preconcepţii pe care unii le au şi alţii nu. Ne-am strâns de câteva ori mai mulţi şi întotdeauna ideologiile lor se loveau cap în cap.
Froggy: Crezi că egoismul pe care l-ai deprins datorită anumitor circumstanţe te va ajuta pe viitor să fii mai responsabilă sau mai conştientă de ceea ce vrei de la tine?
Roxana: Cred că da. Niciodată nu strică puţin egoism în viaţa cuiva. Am început să cântăresc mai bine situaţiile în care mă aflu, să văd ce m-ar avantaja întâi pe mine. Un prieten foarte bun mi-a spus o treabă ce mi-a rămas întipărită în minte: ‘tu eşti pe primul loc în viaţa ta orice ar fi’.
Froggy: De ce ai ales să mergi în Bucureşti, când puteai să alegi un oraş mai liniştit?
Roxana: Am ales Bucureştiul pentru că aici se află unele dintre cele mai bune facultăţi din ţară, poate şi din cauză că în Bucureşti sunt mai multe opţiuni decât ar fi într-un oraş mai liniştit. Puteam la fel de bine să mă duc în Anglia la studii; am fost acceptată la o facultate foarte ok de acolo însă am preferat să stau în România, Bucureşti unde pot fi şi independenta şi aproape de familie, prieteni.
Froggy: Care dintre cele două facultăţi pe care le faci îţi place mai mult?
Roxana: Fiecare are farmecul ei. Cred că aş putea să mă risc şi să spun că îmi plac în egală măsură. Deocamdată sunt anul I şi nu cred că am dat de ‘greu’, mai vorbim în anul II şi poate atunci o să pot să mă pronunţ.
Froggy: În ce domeniu ţi-ar plăcea să lucrezi?
Roxana: Hmmm… e o întrebare destul de complicată pentru mine. lucrez şi în domeniul mecatronicii şi în cel al marketingului. O combinatie între cele două ar fi ideala.
Froggy: Ce îţi place să citeşti?
Roxana: Când mă duc la librărie, bibliotecă, de obicei iau cărţile şi le deschid pe undeva la mijloc, citesc câteva rânduri şi de acolo mă decid dacă să le citesc sau nu. Apreciez orice stil. Bine, recunosc că am citit Harry Potter şi Seria Twilight şi mi-au plăcut. Recitesc cu plăcere J.D. Salinger, Alessandro Baricco, Paulo Coelho, Edgar Allan Poe, Oscar Wilde (Portretul lui Dorian Grey).
Froggy: Ce reprezintă cana roşie pentru tine?
Roxana: E o cană! Nu conteză dacă e roşie sau neagră. În momentul ăsta e preferata mea. Ideea e că atunci când îmi beau ceaiul nu mă deranjează nimeni. Măcar 15 minute pauză numai pentru mine.
Froggy: Dacă stai la cămin sau dacă locuieşti cu prieteni , cunoştinţe, etc. zi-mi cum şi dacă te-a schimbat lucrul asta (de ex, dacă ai devenit mai puţin arţăgoasă, sau din contră; dacă eşti mai responsabilă etc.)
Roxana: Stau cu încă 2 persoane. Am învăţat să mai las de la mine, să accept obiceiurile celorlalţi, ei s-au obişnuit cu felul meu de a fi. Ne-am întâlnit la mijloc. Nu pot defini o zonă în casă pe care să o numesc spaţiul meu, poate asta e chestia care mă deranjează cel mai mult.
Froggy: Preferi să stai mai mult singură sau cu prietenii?
Roxana: Depinde de starea mea. Câteodată am chef să socializez, câteodată nu. Nu zic că nu îmi place compania prietenilor, însă din când în când îmi place să am ‘me time’.
Froggy: Dimineţile în care vezi lumea încruntată îţi schimbă şi ţie dispoziţia?
Roxana: Dimineţile sunt cele mai nasoale. Eu încerc acolo să mă simt bine, să răstorn situaţia şi văd oamenii încruntaţi. Normal că fiecare are problemele lui/ei însă nu mă afectează instant şi pe mine. Cu toţii avem fazele noastre în care avem sau nu chef de viaţă aşa că dacă azi e încruntat poate mâine o să zâmbească.
Froggy: Cum de nu te-ai plictisit de mare?
Roxana: Habar nu am. Nu cred că există o explicaţie logică.
Froggy: Te-a schimbat în vreun fel Bucureştiul?
Roxana: Normal că Bucureştiul m-a schimbat. Eşti cam pe cont propriu aici, cred că pe undeva intervine şi instinctul de supravieţuire. Am devenit mai responsabilă.
