22.Dec.2009 / Uncategorized / 421 vizualizări /

Roman, zăpadă şi frig

După ce am mai rămas zece minute ca să mă uit la un reportaj despre Revoluţia din Decembrie, ies afară şi mă bucur că nu mai simt gerul de aseară; dacă atunci am rezistat fără căciulă şi mănuşi pot rezista şi astăzi. Liniştea domneşte în jurul bisericii şi a stadionului, apoi când încep să urc Dealul Episcopiei aud nişte voci care vin de sus, din stânga mea, unde este parcată o maşină; “Hai să facem bob.“ răzbate o voce, apoi nişte sunete care anunţă aliniera unor sănii şi un ţipăt de fată îmi ajung la ureche, cred că bobul urmă să fie tras de maşină. Îmi pun căştile. După ce mai merg treizeci de metri, observ, în dreapta mea, nişte în îngeraşi făcuţi în zăpadă şi ceva mai încolo silueta unui om care a căzut sau poate că a fost împins, în glumă, de către prietenii lui. În dreptul acelei siluete cineva trece pe lângă mine, mi se pare cunoscut, dar nu pot spune cu siguranţă, căci merg cu capul în pământ.

Ajung în faţa Episcopiei, unde observ că şoseaua a fost curăţată de zăpadă, mă supăr şi chiar mă enervez puţin, căci culoarea asfaltului distruge peisajul de iarnă, cel puţin acum trecerile de pieton sunt vizibile. Traversez spre Seminar, din faţa căruia mai traversez o dată, un zid de zăpadă mă opreşte să ajung pe celălalt trotur, vreau să mă întorc, să intru prin breşa făcută de alţii, dar decid să continui de-a lungul zidului, mergând pe şosea. Încep să mă grăbesc, văzând alte maşini venind din faţa mea, am început să mă gândesc că poate o să vină una din spatele meu şi cum aveam căştile în urechi, nu o s-o aud şi o să mă calce. În faţa unei vile, proprietarul dădea zăpada la o parte din faţa porţilor, el era salvarea mea, breşa creată de lopata lui m-a ajutat să ajung din nou pe trotuar.

În faţa hotelului, patinez puţin pe gresie, alături de un grup de fete, dar până la urmă mă satur şi încep să păşesc pe porţiunile de zăpadă care nu au fost curăţate, aflate în dreapta mea. La semafor, două canale au fost create în zidul de zăpadă pentru ca trecătorii să poată travers, eu îl aleg pe cel din stânga, dar ghinion, era infundat cu resturile de atunci când au curăţat şoseaua. Scot un sunet de bătrân care ridică o greutate prea mare pentru puterile lui şi fac un salt peste, apoi mă grăbesc să nu mă prindă vreo maşină în mijlocul trecerii de pietoni, căci de când a nins, semaforul din centru nu mai merge. Poate e mai bine aşa, te enervai aşteptând să se schimbe culoarea în verde.

Mă bucur că azi căştile îmi stau mai bine în urechi decât ieri, nu ştiu de ce, dar pe acel ger, nu stăteau mai mult de 30 de secunde la locul lor, să fi fost din cauza frigului care a îngheţat firul într-o anumită poziţie şi cum mergeam repede, ca să mă încălzesc, haina se mişca, scoţându-mi din urechi căştile; găsisem oarecum o soluţie, să merg tot timpul cu capul în pământ, oricum, la un momendat făceam acest lucru de nevoie, căci îmi era îngrozitor de frig, iar eu încercam să mă afund tot mai mult în haina mea de toamnă. Trec prin dreptul casei lui Sergiu Celibidache, traversez, în stânga mea biserica Sfinţii Voievozi, în faţa mea un cuplu de adolescenţi, băiatul explica ceva, trecând pe lângă fată, “Salut“ aud venind din partea ei şi mă mir că cineva m-a recunoscut, ascuns sub glugă, glasul nu-mi spune nimic pe moment. Îmi întorc capul după ea, cu ceva întârziere, dar îmi este greu să o identific după silueta neutră, din cauza hainei groase, de iarnă, însă văzându-i părul creţ ieşind de sub căciulă, statura, oarecum înaltă, îmi amintesc glasul ei şi ajung la concluzia că era o fostă colegă de şcoală generală. “Îmi cer scuze, îmi priveam paşii, iar frigul mi-a încetinit reacţiile.“

În parcul de la CNRV, paşind pe aleea ce fost curăţată acum două zile, dar pe care mă bucur că s-a mai depus un strat de zăpadă în acest timp, aud nişte sunete dubioase, mai încolo aveam să aflu că ele sunt produs de un băiat dintr-un grup de trei adolescenţi. Liniştea pe care o simt trecând pe Strada Tineretului, prin faţa corpului B a Colegiului Naţional “Roman Vodă“ îmi este întreruptă adesea de scâncetele voluntar produse. Bine că ei merg tot înainte, eu fac stânga pe o altă stradă, dar tot se aud sunetele lui de maimuţă care încep să mă enerveze şi îmi dau seama că nu am dat volumul mp3-ului la maximum. Încercând să amplific volumul, căci prima oară am făcut contrar dorinţei mele, începe melodia “Nineteen Stars“, dar eu vroiam să o ascult de la început, să-mi răsună în urechi de la primele acorduri de chitară, aşa că învârt rotiţa o dată înainte şi o dată înapoi, pentru a auzi cum vocea Diei îmi inundă timpanele, “Don’t tell me you’re done for/Don’t need to hear you’re done for/But you can tell me what you are running from/I need you more than you need you“. În dreptul unei casei, o fată începe să ţipe că prietenele ei o băteau cu zăpada luată de pe gardul casei, trec în stradă pentru a le ocoli, nu am chef să le văd, să le aud râsetele, revin pe trotuar, observ un om care ies din magazin cu o pâine în mână şi se întoarce la maşina lui pe care a lăsat-o în trafic, aruncă pâinea pe bancheta din spate şi se urcă pe locul liber al conducătorului, apoi mă opresc la semafor. Un câine traversează strada imediat după ce s-a schimbat culoarea în roşu, îl remarcasem mergând puţin grăbit încă de înainte să aud acel ţipăt, urmăresc câinile cum îşi continuă drumul, trecând pe trecerea de pieton din stânga mea; merge cu capul puţin aplecat, pare gânditor, un om cuprins de grijile obişnuite din această perioadă care se întoarce noapte, obosit la familia lui ““ acum îmi dau seama cât de umană era expresia facială a câinelui, înalt, lung, cu o blană gri, murdară. Mai trag cu ochiul la semafor şi văd că a rămas la fel, privesc aiurea la stradă, observ că becul la care se uită cei de pe celălalt trotuar e tot roşu, îmi întorc privirea către al meu şi mă mir că e verde, a fost verde în tot acest timp? “Poate că s-a schimbat în timp ce eu îmi mutam privirea de la unul la altul.“

Intru şi pe Strada Rahovei, mă supăr că trotuarul în unele părţi a fost complet descoperit de zăpada bătătorită, nu vroiam să-mi aud paşii ca în vară, însă gândul acesta îmi este întrerupt, “I wanna scream, wanna scream your name“. Mă aproprii, acum aproape am ajuns, să stau sau să nu stau, să mai zăbovesc aşa cum am făcut-o vineri? Planul era să uit, aşa că trec mai departe. Încep să merg mai încet, căci în faţa mea erau două persoane şi nu prea aveam spaţiu să depăşesc fără să spun “Pardon vă rog.“, considerând că vorba nu este potrivită pentru o seară liniştită. Îmi era greu să merg în aşa fel încât să nu mă aproprii de ei, încerc să-mi găsesc o ocupaţie, nu puteam gândi când aveam acel ritm lent al paşilor, aşa că mă uit la blocurile din stânga mea, o persoană mă “miroase“, întoarce capul spre mine, crede că poate îi urmăresc şi că acum, fiind descoperit, încerc să păstrez distanţa. Eu îmi pun în gând să probez dacă blocurile de la Doi Măgari chiar au zece etaje, dar realizez că e o prostie şi îmi întorc privirea către cele două obstacole care stăteau în calea mea, oprindu-mă pe mine de la bucuria care mi-o oferă mersul grăbit pe stradă; cel care m-a descoperit priveşte către un magazin cu rochii pe geamul căruia este desenat un model, cuprins de o lumină mov. Cele două persoane îşi continuă drumul pe Bulevardul Republicii, eu traversez şi decid să mă întorc acasă, mergând pe celălalt trotuar al Străzii Rahovei.

Fac un pas mare pentru a trece peste bucăţile de zăpadă desprinse de pe şosea şi încep să păşesc pe centrul oraşului. În memorie îmi revine bâzâitul panoului unui magazin cu haine, îmi ridic capul, remarc o fată îmbrăcată într-o geacă roşie, mergând între doi băieţi, îmi las din nou capul în jos, iar după câteva secunde unul dintre ei se opreşte din fugă aproape de mine, se întoarce râzând către ceilalţi doi membri din grup şi apoi începe din nou să alerge, fiind urmărit de către ei, mai ales de fata care fugea în acelaşi ritm cu băiatul de lângă ea. Mă opresc pentru câteva momente pe o bancă şi îmi amintesc de o scenă petrecută cu două zile în urmă, treceam prin faţa statuei lui Roman I Muşat, o fată şi un băiat sculptau cu vârful papucilor nişte forme în zăpada bătătorită de pe trotuar, când îmi pun piciorul aproape de spaţiul ei de lucru, fata, cred că purta converşi, într-un final, se dă la o parte din mijlocul trotuarului, dar băiatul se pare că era complet absordit de muncă şi tresare numai atunci când eu exclam “Yes, very nice“ la adresa operei lui; era mai mult o ironie, “Tocmai în mijlocul trotuarului şi-au găsit ei să-şi exerseze talentul artistic? Foarte bine, dar măcar să fie atenţi şi la cei care vor să treacă.“

Mă ridic de pe bancă, trec prin locul în care acum două seri erau cei doi adolescenţi şi încep să cânt nişte versuri din melodia “Careful“; cam aşa mi-am petrecut tot restul drumului spre casă, redescoperind trup Paramore, dându-mi seama cât de mult mi-a lipsit sunetul ei, “You“™ve got to reach out a little more“. Mă înscriu din nou într-o repriză de patinaj în faţa hotelului, un bărbat cu bicicleta este luat prin surprindere de suprafaţa alunecoasă şi decide că ar fi mai bine să meargă pe şosea. Eu fac un mic ocol, urc scările fântânii de la hotel, apoi mă  uit la banca pe care aseară am scris ceva, acum e acoperit de zăpadă, ceva mai încolo, pe o altă bancă, se observă cum cineva a curăţat o parte din ea, atât încât să se aşeze un băiat şi să-şi ţină iubita în braţe ““ acum realizez că poate e vorba de aceeaşi bancă, iar în cazul acesta ceea ce au făcut ei mi se pare urât. Vreau să mai scriu ceva, însă ceea ce mi-a venit în minte mi se pare stupid aşa că mă îndrept spre scări, dar mă întorc, vreau să plec, dar vreau să şi rămân, nu pot să fiu prezent aici la nesfârşit, aşa că încep să scriu ceea ce înainte mi s-a părut stupid, ei şi? Cine poate să ştie că eu am fost? Greşesc puţin prima literă, aranjez zăpadă din jurul ei, astfel încât să nu se facă vreo confuzie între litere şi plec. Restul drumului am cântat “Brick By Boring Brick“, fără să-mi pese dacă pe strada pustie se va ivi un om şi mă va considera nebun, o stare de bine m-a cuprins atunci când am început să reproduc ultima parte din cântec, coborând la vale şi mergând pe marginea şoselei mici, înconjurat de blocuri gri.

Ba da ba ba da ba ba da

Ba da ba ba ba da ba ba