24.Apr.2009 / Uncategorized / 253 vizualizări /

Revista presei – 23 aprilie 2009

Revista preseiDouă ştiri cam în plus: un jaf de telefon poate ajunge la 25.000 euro dacă găseşti cumpărătorul potrivit, iar apa minerală comercializată în sticle din material plastic conţine de două ori mai mulţi hormoni (feminini sau masculini), comparativ cu apa de la robinet.

Urmează trei interviuri serioase. Filip Florian, cel mai iubit scriitor român printre germani, s-a exorcizat de gazetărie necitind nici un ziar timp de doi ani pentru a fi apt să scrie literatură.

Mihnea Blidariu, solistul trupei “Lună Amară“, îşi face cunoscute preferinţele muzicale şi care consideră că “nu prea ai cu cine sa faci revolutie pe aici.“

Pe vremea când era elevă, pictoriţa Rodica Ion nu a crezut că se fac studii superioare de artă: “mi se părea absurd, ce înseamnă asta să faci atâţia ani de şcoala studiind un hobby?“ Un interviu în care aflăm viaţa unui artist plastic în ziua de azi.


Leave a Reply