Proiecţii NexT la ICR: I Know What You Did Last Summer

Astăzi, 9 mai, la Institutul Cultural Român, NexT ne pregăteşte o proiecţie cu filme care să ne aducă aminte de vară

Deşi s-a deschis sezonul litoral, vremea nu ne permite să ne bucurăm de valuri, de soare, de briza mării, de nisipul încins, aşa că cei care vor să profite de de 90 de minute de senzaţii la malul mării, sunt invitaţi pe Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, la ora 18:30.

Intrarea la proiecţii este liberă, în limita locurilor disponibile.

Hobby Metal

regia Maximiliano Contenti, Uruguay, 2005, 11′

Un tânăr ciudat, dependent de hobby-ul lui de a căuta și colecționa tot ce găsește cu detectorul lui de metale, tocmai a descoperit ceva nou pentru colecția lui.

O zi bună de plajă

regia: Bogdan Mustață, România, 2007, 10′

Trei tineri delincvenți evadează dintr-o instituție de detenție și, înainte de a fugi din țară, se distrează pe seama unei prostituate și a unui șofer.

Geamandura / La Boya

regia Mariano Salvador, Spania, 2009, 12 min

În timpul vacanței sale la mare, un bărbat se hotărăște să înoate până la o geamandură, îndepartându-se periculos de mult de țărm.

Valuri

regia: Adrian Sitaru, România, 2007, 17′

La mare, la plajă, doi oameni trec prin situații limită.


Întâlnire la Stella Plage / Rendez-vous à Stella Plage

regia Shalimar Preuss, Franța, 2009, 18′

Pe plajă se aude un telefon sunând într-o cabină telefonică. Un cuplu de tineri la plimbare ridică receptorul. La celălat capăt, o mamă încearcă să dea de fiica ei.

Istoria aviației / A repülés története

regia Balint Kenyeres, Ungaria, 2009, 15′

Normandia, 1905. Picnicul s-a sfârșit; grupul de burghezi se pregătește să se întoarcă acasă. Așteaptă doar o ultimă fotografie, dar cineva încă lipsește din grup…

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.