Programul Les Films de Cannes à Bucarest (2013)

A mai rămas puțin timp până la deschiderea celei de-a patra ediții Les Films de Cannes à Bucarest, un eveniment prin care se dorește familiarizarea publicului cinefil român cu arta cinematografică. În acest sens, organizatorii evenimentului au pregătit Întâlniri cu regizori străini premiaţi la Cannes, masterclass-uri şi proiecţii în premieră ale unor filme care au rulat la prestigiosul festival de pe Coasta de Azur.

Programul Les Films de Cannes à Bucarest (2013)

Ultimele proiecte ale actorilor Robert Redford și Ryan Gosling ori ale regizorilor Jia Zhangke, Maurice Pialat și Amat Escalante vor fi prezente în această toamnă la Les Films de Cannes à Bucarest. Actorul Christophe Paou și producătorul filmului L’Inconnu du lac, Sylvie Pialat, vor fi prezenți în sălile de cinema pentru a discuta cu publicul român despre culisele filmului pe care-l reprezintă.

Dar surprizele nu se opresc aici, deoarece au fost anunțate noi producții care vor rula pe ecranele cinematografelor Patria, Studio și CinemaPRO în perioada 25-31 octombrie. Astfel, alături de cele zece filme deja prezentate (Cinci filme de debut la Les Films de Cannes à Bucarest și Cinci filme noi prezente la Les Films de Cannes à Bucarest) vom putea viziona următoarele:

1. Fruitvale Station (2013)

Fruitvale Station reprezintă lungmetrajul de debut al regizorului Ryan Coogler, un debut care i-a adus acestioa două dintre cele mai importante premii ale Festivalul de la Sundance: Marele Premiu al Juriului și Premiul Publicului. Fiind selectat pentru secțiunea “Un Certain Regard”, la Cannes 2013, Fruitvale Station a reușit să-și adjudece și Premiul de debut al secțiunii dedicate filmelor “original and different”.

Programul Les Films de Cannes à Bucarest (2013)

Fruitvale Station se bazează pe un caz real din Statele Unite în 2009, puternic mediatizat, în care un tânăr de culoare a fost ucis de un polițist alb, în stația de metrou Fruitvale din orașul San Francisco. Filmul urmărește tânărul de 22 de ani, Oscar Grant (interpretat de Michael B. Jordan), în cele 24 de ore care au precedat întâlnirea cu polițiștii din data de 1 ianuarie 2009, care i-a și fost fatală.

Un film care nu poate fi văzut în cinematografele din România decât în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest, deoarece nu are un distribuitor pe plan local.

2. The Sugarland Express (1974), Duel (1971) & E.T. the Extra-Terrestrial (1982)

Steven Spielberg a fost președintele juriului din acest an la Festivalul de la Cannes, motiv pentru care Cannes-ul i-a dedicat o seară specială proiectând blockbuster-ul Jaws (1975) în aer liber, pe malul mării.

Programul Les Films de Cannes à Bucarest (2013) Programul Les Films de Cannes à Bucarest (2013) Programul Les Films de Cannes à Bucarest (2013)

Les Films de Cannes à Bucarest pregătește, la rândul lui, un program special dedicat extraordinarei cariere de la Hollywood pe care a avut-o Steven Spielberg. Din acest program face parte singurul său film premiat la Cannes, The Sugarland Express (1974), o dramă inspirată de un caz real recompensată cu Premiul pentru scenariu.

Un alt film regizat de Steven Spielberg şi prezent în programul Les Films de Cannes à Bucarest este SF-ul proiectat în închiderea festivalului de pe Coasta de Azur, în 1982, și care a marcat generații întregi: E.T.the Extra-Terrestrial (1982).

Ultimul film al lui Steven Spielberg pe care-l puteți viziona la cinema în perioada 25-31 octombrie este Duel (1971), un thriller realizat pentru televiziune și care a fost lansat ulterior la cinema. Trebuie menționat faptul că la toate cele trei filme intrarea va fi gratuită!

3. The Bling Ring (2013)

Ultimul film al regizorului Sofia Coppola, The Bling Ring, va putea fi de asemenea vizionat la Les Films de Cannes à Bucarest. Bazându-se pe furturile care au avut loc în anii 2008-2009 din casele unor vedete precum Lindsay Lohan, Paris Hilton, Audrina Patridge, Megan Fox și Miranda Kerr, filmul ne va prezenta cum faima și un mic research pe internet te pot transforma într-o victimă sigură.

Programul Les Films de Cannes à Bucarest (2013)

În perioada amintită, un grup de adolescenţi obsedaţi de celebrităţi s-au folosit de informațiile de pe internet pentru a afla pe unde îşi petrec timpul vedetele lor preferate care locuiesc în California. Când acestea lipseau de acasă, tinerii intrau fraudulos în locuinţe şi-şi făceau de cap în locuințele de lux.

4. Scurtmetraje românești

Festivalul debutează cu proiecții de scurtmetraje românești care au fost prezentate la Cannes: În acvariu, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu (Premiul al III-lea Cinéfondation) și O umbră de nor, de Radu Jude. Cei doi se vor întâlni cu publicul vineri, de la ora 15:00, la Cinema Studio (Radu Jude) și duminică, de la ora 12:00, la același cinematograf (Tudor Cristian Jurgiu).

Programul Les Films de Cannes à Bucarest (2013)

Celor două scurtmetraje li se va alătura și Swimmer, realizat de regizorul britanic Lynne Ramsay, care a impresionat publicul și juriul de la Cannes-ul cu We Need tot Talk About Kevin (2011).

Alte 15 filme scurte românești vor putea fi vizionate la Les Films de Cannes à Bucarest, aceastea fiind grupate în două grupuri și purtând semnătura regizorilor Igor Cobileanski, Dorian Boguță, Andrei Crețulescu, Victor Dragomir, Mirona Radu, Ilinca Neagu, Goran Mihailov, Peter Kerek, Ioana Mischie, Luiza Pârvu, Eva Pervolovici, Napoleon Helmis, Alina Manolache, Gheorghe Preda, Anton Groves.

Intarea este de gratuită la toate scurtmetrajele din program!

Programul Les Films de Cannes à Bucarest (2013)

Pentru toate filmele din programul Les Films de Cannes à Bucarest, biletele au fost puse în vânzare, acestea putând fi achiziționate după cum urmează:

• pentru filmele difuzate la Cinema Studiode la casieria cinematografului.
• pentru filmele difuzate la CinemaPROde la casieria cinematografului sau prin accesarea acestui link.
• pentru filmele difuzate la cinematograful Elvira Popescude la casieria cinematografului sau prin accesarea acestui link.

Prețul unui bilet este de 14 lei.

În total, peste 20 de filme compun programul celei de-a patra ediții a evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest. Multe dintre acestea reprezintă o șansă unică sau o ultimă șansă pentru a le vedea pe marile ecrane în cinematografele din România, motiv pentru care nu trebuie ratată ocazia de a o face!

Distribuie:

Mihai Cosmin

Am început să scriu din curiozitate, iar această curiozitate s-a transformat rapid într-o obişnuinţă. Acum obişnuinţa a devenit o pasiune și mi-am propus să mă bucur cât mai mult timp de ea.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.